Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TĂIA (VÂRFUL UNUI COPAC)
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 92 pentru TĂIA (VÂRFUL UNUI COPAC).
... în când treceai pe lângă vro fereastră cu perdelele roșii, unde în semiîntuneric se zărea câte o femeie... Pe ici, pe colea vedeam pe câte-un romanțios ce trecea fluierând sau câte-un om beat, care-ndată ce chiuia răgușit lângă ferestrele prostituțiunii, femeia spoită ce sta în sticlă aprindea un chibrit spre a-și arăta fața sa unsă din gros și sânul său veșted și gol — poate ultimul mijloc de-a ... ateu, unul din acei îngeri căzuți, un Satan, nu cum și-l închipuiesc pictorii: zbârcit, hidos, urâcios, ci un Satan frumos, de-o frumusețe strălucită, un Satan mândru de cădere, pe-a cărui frunte Dumnezeu a scris geniul, și iadul îndărătnicia, un Satan dumnezeiesc care, trezit în cer, a sorbit din lumina cea mai sântă, și-a îmbătat ochii cu idealele cele mai ... pe care le lăeî dă nefericita lor patrie, ei ar fi emigrat de mult... cu toții! Pre legea mea, urmai, ștergându-mi sudoarea, arată-mi un om care să scrie romanul Mizeriilor acestei generațiuni, și acel om va cădea ca o bombă în mijlocul pustiitei noastre inteligențe, va fi un ...
Vasile Alecsandri - Românii și poezia lor
... și nu a găsit o mare plăcere a asculta vorba lui împodobită cu figuri originale? De pildă: Vrea să grăiască de un om bun? El zice: E bun ca sânul mamei. De un om nalt și frumos? E nalt ca bradul și frumos ca luna lui mai. De un om rău? Are mațe pestrițe. De un om urât? Urât tată a avut. De un om prost? El socoate că câte păsări zboară, toate se mănâncă. De un isteț? Scoate pe dracul din pământ. De o femeie frumoasă? E ruptă din soare. De un întrebuințat mic? Om cu trei parale în pungă și cu piept de o mie de lei. De un lăudăros? Intră în doi ca în doisprezece, și nu-l scot nici douăzeci și patru. De un tânăr cu părul alb? L-au nins devreme. Ș.c.l., ș.c.l., ș.c.l. Cine s-a amestecat printre flăcăi și fete la clacă sau la ... sale și să nu iubească pe fratele său, poporul român. Aruncă-ți ochii la oricare român, și-l vei găsi totdeauna vrednic de figurat într-un ...
... acasă încărcat de vânat. Dunga cea albie, sfiicioasă, creștea, creștea văzând cu ochii și se făcea tot mai vie, mai strălucitoare; ai fi zis că un potop de lumină căuta să năvălească asupra pământului, neștiind pe unde să apuce. Iată vârful dealurilor împrejmuitoare, iată clopotnița din sat că s-aprind de ... acum să bată din aripi și să-și grijască penele în culcușul lor de apă. Când, deodată, năprasnic se ridică din fundurile noroioase ale apei un strigăt aspru, lung, asurzitor, țesut cu mii de note care de care mai ascuțite, mai înțepătoare, de vuietul cărora tresări balta din fund și pănă ... unui stăpânitor al pământului, cântecul lor se opri tot atât de năprasnic precum începuse, ș-atunci balta deșteptată prinse să se frământe în jurul meu. Un popr întreg de păseri furnica acum în toate părțile; bâtlanii cu cataligele lor întinse se roteau în cercuri mari deasupra apei, găinușile sprintene săreau de ... cuconașule! strigă moș Toma la urechea mea. Atunci două rațe grase, pântecoase, trecură ocăind deasupra capului meu. În aceeași clipă dădui foc cu amândouă țevile, un nor de fum îmi îmbrobodi un ...
Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... a prins inimioara-n laț! Îl iubești Și te jertfești... Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi. II Nu m-ai crede când ți-aș spune Că odată chiar și eu Am avut visuri nebune Pentr-un mândru paraleu. Mă pândise, M-amețise, Mă uimise, Mă vrăjise, Până când deodată, haț! Mi-a prins inimioara-n laț! L-am iubit ... am jertfit; Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun bărbat, Învârtește-l, Răsucește-l, Amețește-l Și vrăjește-l, Până când deodată, haț ... ZULNIA El ca toți! Peste putință! Un erou! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu! ZULNIA Un mare vânător, un Nemrod[i] ! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu, un nerod! ZULNIA Frumos! ARGHIRIȚA Ah! ZULNIA Mândru! ARGHIRIȚA Ah! ZULNIA Sentimental! ARGHIRIȚA Brutal, senzual, desigur un marțafoi! ZULNIA Delicat, duios!... O să mă iubeasca, o să-mi fie credincios, supus. ARGHIRIȚA Credincios, supus, niciodată nu spera! ZULNIA Sunt sigură... ARGHIRIȚA Ai ...
Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)
... a prins inimioara-n laț! Îl iubești Și te jertfești... Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi. II Nu m-ai crede când ți-aș spune Că odată chiar și eu Am avut visuri nebune Pentr-un mândru paraleu. Mă pândise, M-amețise, Mă uimise, Mă vrăjise, Până când deodată, haț! Mi-a prins inimioara-n laț! L-am iubit ... am jertfit; Însă... pace! N-ai ce-i face Bărbatul cel mai de soi Încă e un marțafoi! III Așadar și prin urmare, Sentimentu-i un păcat; Fii în veci fără-ndurare Chiar de-ți place vrun bărbat, Învârtește-l, Răsucește-l, Amețește-l Și vrăjește-l, Până când deodată, haț ... ZULNIA El ca toți! Peste putință! Un erou! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu! ZULNIA Un mare vânător, un Nemrod[i] ! ARGHIRIȚA Ca și paraleul meu, un nerod! ZULNIA Frumos! ARGHIRIȚA Ah! ZULNIA Mândru! ARGHIRIȚA Ah! ZULNIA Sentimental! ARGHIRIȚA Brutal, senzual, desigur un marțafoi! ZULNIA Delicat, duios!... O să mă iubeasca, o să-mi fie credincios, supus. ARGHIRIȚA Credincios, supus, niciodată nu spera! ZULNIA Sunt sigură... ARGHIRIȚA Ai ...
Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei
... se ducea în vânt degeaba. Toate intrau în carne. Trei zile și trei nopți zăboviră la vânătoare. În a treia noapte, Țugulea visă un vis ce-i plăcu. Se făcea că el era într-o grădină frumoasă, frumoasă ca un rai. El ședea acolo, într-un colț, trist și mâhnit că nu putea umbla, să se bucure și el de frumusețile acelei grădini. Păsările cântau de se spărgeau. Frunzele de pomi ... asta nu poate să fie lucru curat. Cum de nu mai văzuse el astă vie în pădure? Frate-său cel mai mare vru să ia un strugure. Țugulea îl opri. Apoi descălecă, scoase paloșul și începu a tăia la vițe. Deodată începu a curge din vițele tăiate niște sânge negru ca păcura. Frații se mirară de aceasta. Apoi, încălecând ei, porniră ... zise fraților săi: - Ia uitați-vă, fraților, de vedeți ce este, că nu știu ce mă dogorește. - Ce să fie! răspunseră frații uitându-se, iacă un norișor roșu, vine după noi ca vântul. - Aia este zmeoaica bătrână, măi, zise el. Vine după mine. Voi împrăștiați-vă care încotro și vă duceți ... ...
... Ioan Slavici - Rodul tainic Rodul tainic de Ioan Slavici A fost odată un împărat, și-n curtea acelui împărat se afla un pom atât de înalt, încât nimeni nu era în stare să-i vadă vârful. Pomul acesta înflorea și dădea rod în fiecare an, dar nici ... până chiar și feți-frumoși, dar nici unul n-a fost în stare să se urce în pom. Era însă la curtea împărătească un flăcău țanțoș, și acesta s-a lăudat mumei sale că el are să se urce, și-a rugat-o pe aceasta ... rugat pe împăratul să-i dea răgaz de trei zile ca să se gândească, iar în timpul acestor trei zile a pus pe un meșter faur să-i facă cățărătoare de fier, apoi s-a pus pe urcate. S-a urcat omul și iar s ... a pomenit la poarta raiului. Nu mai era acum tot ca mai nainte: la poarta aceea n-a găsit adică o babă, ci un moșneag bătrân, de tot bătrân. — Ai obosit, nu-i așa? îl întrebă moșneagul. — De! am cam obosit! îi răspunse. — Ei bine! grăi ...
Alecu Russo - Iașii și locuitorii lui în 1840
... vedea că nu putea să se apere așa lesne din Suceava, deoarece este depărtată de hotarul turcesc. Mai înainte de aceasta era târgul numai ca un sat prost, întru care abia se așezase trei ori patru gospodari, și avea și o moară în care era un morar bătrân, căruia-i zicea Ion (sau, după cum se zice în limba proastă, Iaș). Numele acestui om, domnul l-a dat orașului ... împrăștiate ici și colo, înconjurate de pajiști verzi, de grădini, de arbori; câteva biserici contrastând cu micimea căsuțelor înalță cruci argintii; și deasupra crestei dimpotrivă un tufiș de copaci pe verdele câmpului stăpânește totul. Dacă ar fi o punte de sârmă peste râpă, ar fi Friburgul din partea de miazănoapte, fără ... sălbatica și limpedea Sarină. Orice iluzie însă încetează pe dată ce încerci a intra în dedalul acelor așa-zise străzi... Iașii însuși este un monstruos amestec de clădiri masive ori elegante, de palate și de magherniți împrejmuite de ogrăzi nemăsurate; pe ulițele lui furnică lucruri de la țară, lux ... aspre, originale, felurit îmbrăcate, ca pentru un ...
Mihai Eminescu - În vremi demult trecute...
... coboară În umbra-ntunecoasă a codrilor de fag, Pe muntele gigantic ce fruntea și-o strecoară Prin nori până la soare  trăiește-un bătrân mag. Când încă eram tânăr, el tot bătrân era: Al vremilor curs vecinic nu-l poate turbura. În fruntea lui e strânsă un ev de-nțelepciune. Viața lumii toate în minte-i a-ncăput. Trecutul... viitorul el poate-a ți le spune; Bătrânu-i ... ntreb gândirea-mi ca să-mi răspund-anume Din marea cea albastră, care e steaua mea? E-acel trandafir roșu, ce mut-duios-uimit Lucește-un gând de aur deasupra-mi în zenit? Un om se naște  un înger o stea din cer aprinde Și pe pământ coboară în corpul lui de lut, A gândurilor aripi în om el le întinde ... Când mor ea cade stinsă-ntr-a caosului vale? De ce de-a mea viață o lume e legată, De ce un înger palid din cer s-a coborât, Ca trupul meu să-nvie cu flacăra-i curată, De ce-un ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... înfioară la răndul lor, tot din obișnuință: — Au plecat berzele? — Plecat... Atunci Bărăganul ia comanda. O face, mai intâi lăsându-se greu, ca un om care s-ar trânti cu fața la pământ și n-ar mai voi nici să se scoale, nici să moară. Un uriaș! Întins, de când lumea, peste toate țarinile pe care le arde soarele, între duioasa Ialomiță și Dunărea ursuză, Bărăganul se află, cât ține primăvara ... ce-și ingăduie prea multe libertăți în public: — Ia ascultă, mă! ce, te crezi pe Bărăgan...? Căci Bărăganul e singuratec. Pe spinarea lui, nici un copac! Și de la un puț la altul, ai tot timpul să mori de sete. Nici de foame nu te apără. Dar dacă cumva ești înarmat contra acestor două nevoi ... înverșunare. Dar ce siguranță avem noi despre ce e trebuincios sau netrebuincios pe pământ? Atât timp cât ialomițeanul se zbate, se încăpățânează să smulgă țelinei un căuș de porumb sau câțiva cartofi, Bărăganul nu e interesant.Nu e un loc de vizitat. E sucit, ca o femeie îmbrăcată în zdrențe, ca o mahalagioaică împodobită cu diamante. Pământul n-a fost dat omului ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... da dulceți și cafea, apoi te lua la depănat. Nu scăpai decât atunci când îți ghicea din ochi că te întorsese pe calea adevărului. Avea un mare dar: îți citea în privire, cum ar fi citit într-o carte. Odată, tot așa, povățuia pe un tânăr; i-a vorbit boierul cât i-a vorbit, apoi, după ce s-a uitat drept în ochii lui ... gândea tocmai la miișoara ce-i alunecase din palmă, nici nu crâcni, dar se înroși până-n albul ochilor. În clipe de acestea, cuvântul lui tăia ca sabia. Vânător vestit, un sfert de viață o petrecuse prin munți; îndrăzneț și ochitor ghibaci cum era, își atrăsese pe socoteala vieții lui de vânător povestiri de necrezut. Când ... le auzea, Buhtea se mira grozav: — Măi, măi, măi! amarnică-i lumea. Odată, întorcându-se de la Iași, se întâlni într-un han c-un alt drumeț, care sosise de cu noapte. Din una-n alta, străinul, căruia nu-i mai tăcuse gura, aduse vorba și despre Vodă-Cuza: â ... văzut minunea cu ochii lui. Cică Vodă și cu Buhtea Boierul vrând să arate, zilele trecute, cât de buni chitaci sunt, și-au pus câte ...