Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VIN DE MERE
Rezultatele 51 - 60 din aproximativ 119 pentru VIN DE MERE.
Nicolae Filimon - Jocul bănățean
... multă stăruință, cu mai multă puritate decît în orice parte a României. Aci, naționalitatea și patriotismul nu este un nume, nici o vorbă de fanfaronadă, ci o luptă continuă, un răzbel de toate zilele. Junimea țărană, veselă și viguroasă, pură de orice corupțiune, își uită într-un moment nevoile și păsurile sale și devine poetă, inspirată numai de simțimentele inimei sale. Pe vîrful unui deal, în mijlocul unei dumbrăvi verzi, aproape de obiectul inimei sale, junele transilvan învîrtește vestitul joc bănățean numit bănățeanca . Dar figurile acestui joc nu sunt izolate, nici nevariate, căci românul nu iubește monotonia ... a aflat un ecou; el o blestemă, însă surîzînd: Bată-mi-te, leleo, bată, Inima mea cea stricată, Bată-te, leleo, pre tine, Cele 40 de zile, Ce-am postit pentru tine, Să te bată-un dor și-un drag, Să șezi toată ziua-n prag: Cînd va fi de către seară, Să te topești ca o ceară; Cînd va fi de miez de noapte, Să te treacă sudori de moarte; Cînd va fi de dimineață, Să te duci din astă viață. Cine însă poate măsura mai bine lungimea nopților și cursul lunei decît acela ce iubește? Cine are dor ...
... o dungă-n altă dungă: Că-i fecior născut din babă și-ntr-un an crește ca-n trei, El aruncă buzduganul ca și-un măr, ucide zmei Și-apoi, urmărit în urmă de curaj și de norocuri, El pe-o pajură călare părăsind aceste locuri, Capătă pe cea mai mică fată de-mpărat soție... Pipăruș-viteaz! Curajul întrupat în vitejie! Tip eroic, suflet nobil și-n veci braț neostenit, Tu porți flamură de-nvingeri! Susținut de-a tale-ncrederi, Ești rubin mitologiei: cap încoronat cu iederi! Văd apoi pe-împărat-Roșu și pe Verdele-mpărat, Văd zăbrelele pe care ... ea-ngână vrun cântec, greu tresare prin fiori Cerul înflorit cu stele, câmpul înstelat cu flori, Ea-i născută-n faptul zilei și-n restimp de lună-nouă Și se culcă-n pat de aur și se scaldă-n râu de rouă Și-i copilă descântată cu trei roze-n bobocei, Pentru ca să-nnebunească lumile de dragul ei! Văd apoi pe Făt-Frumosul trist cum măsură poiana. Căci de mult iubește dânsul pe Ileana Consintiana Și de ...
... cea de mai nainte, apoi îl întrebă: — De unde și până unde? El îi spuse că umblă să afle care e rodul pomului. — De! îi răspunse ea. Îmi pare rău că nu te pot dumeri. Mai așteaptă însă să vie fiul meu; el o să ți-o poată spune ... s-a îmbrăcat, iar a venit fata cea frumoasă și l-a dus la grajdul celor doi cai cu părul de aur. — Iată, îi zise ea, aici în cămăruța de alături e ovăz de aur; dă-le din el cailor în fiecare zi o dată câte o baniță. Iar s-a făcut apoi nevăzută, și prin cele ... să se pieptene. Când Lia își trăgea o dată cu pieptenul prin păr, Danciu trăgea și el prin al său. Ea a tras de șasesprezece ori, el de asemenea. Țiganul avea și el păr lung, și după ce s-au pieptănat, altă minune: fața lui era tot atât de frumoasă ca a Liei. Când se uită deci la el, Lia nu mai știa ce să facă de
Ion Creangă - Povestea lui Harap-Alb
... că nu-mi văd lumea înaintea ochilor de necaz. — Luminate crăișor, să nu bănuiești, dar nu te iuți așa de tare, că nu știi de unde-ți poate veni ajutor. — Ce vorbești în dodii, mătușă? Tocmai de la una ca d-ta ți-ai găsit să aștept eu ajutor? — Poate ți-i deșanț de una ca aceasta? zise baba. Hei, luminate crăișor! Cel-de-sus varsă darul său peste cei neputincioși; se vede că așa place sfinției-sale. Nu căuta că mă vezi gârbovă și stremțuroasă, dar, prin puterea ... și adeseori râd cu hohot de nepriceperea și slăbiciunea lor. Așa-i că nu-ți vine a crede, dar să te ferească Dumnezeu de ispită! Căci multe au mai văzut ochii mei de-atâta amar de veacuri câte port pe umerii aceștia. Of! crăișorule! crede-mă, că să aibi tu puterea mea, ai vântura țările și mările, pământul l ... și neputincioasa! Iartă-mă, Doamne, că nu știu ce mi-a ieșit din gură! Luminate crăișor, miluiește baba cu ceva! Fiul craiului, fermecat de vorbele babei, scoate atunci un ban și zice: — Ține, mătușă, de la mine puțin și ...
Constantin Negruzzi - Muza de la Burdujăni
... și tare-s îngrijit! Pănă aici, slavă Domnului, toate merg bine. Cucoana Caliopi a priimit tustrele răvașele, și a rămas încântată de dânsele. Așteaptă cu cea mai vie nerăbdare vizita pețitorilor ei; și ideea unor izbânde așa de frumoase o fac rea și amarnică cătră moșu-meu. Macar de l-ar face să se lasă de dânsa! Când se-ntâmplă de se leagă Amorul de vrun bătrân, Să mă crezi că nu-i de șagă, Leagă-l de gard și-i dă fân. Toată mintea-și prăpădește Ca și bietul moșul meu; Stăricica-și răsipește Ș-apoi îmblă teleleu. Scena II DRĂGĂNESCU, STĂNICĂ ... și cochetă, s-aprinde și se alintă ca o copilă brudnică, și deodată o vezi că se aruncă în disertații metafizice și în dispute literare, de n-o mai înțălege nici dracul. Toată dorința ei e s-audă vorbind de dânsa. Închipuiești-ți că se socoate poetă și muzicantă, încât bietul târgușorul nostru geme de versurile și de sonatele ei; de aceea noi toți o numim Muza de la Burdujăni. TEODORINI. Cum dracu moșu-tău, un om așa de rece și de ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... bisericii, un holtei zdravăn, frumos și voinic, și sfătuia pe oameni să-și dea copiii la învățătură. Și unde nu s-au adunat o mulțime de băieți și fete la școală, între care eram și eu, un băiat prizărit, rușinos și fricos și de umbra mea. Și cea dintâi școlăriță a fost însăși Smărăndița popii, o zgâtie de copilă ageră la minte și așa de silitoare, de întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. Însă părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce ... au trecut pe lângă mine vorbind cu mare ciudă; și se vede că i-a orbit Dumnezeu de nu mau putut găbui. Și de la o vreme, nemaiauzind nici o foșnitură de păpușoi, nici o scurmătură de găină, am țâșnit odată cu țărna-n cap, și tiva la mama acasă, și am început a-i spune, cu lacrimi, că nu ... dar n-a mai găsit un bădița Vasile, cuminte, harnic și rușinos ca o fată mare. Era în sat și dascălul Iordache, fârnâitul de la strana mare, dar ce ți-i bun? Știa și el glasurile pe dinafară
Constantin Stamati-Ciurea - Două primadone
... și prăvălite, butelii — se înțelege, deșerte — frânghii, scripeți, scări etc... și pe scenă era frig ca afară. În mijlocul scenei, la o măsuță de lemn, ședea suÂflerul îmbrăcat într-un cojoc: el citea rolurile din un caiet înaintea unei lumânări de seu înfiptă în gâtul unei butelii. Actorii, ce reprezentau persoanele piesei, puțin ce-l ascultau. Ei în momenÂtul de interval vorbeau și tractau de interesele lor mutuale. Bernardo (după sufler) . Cine vine? (De după culise iute intră pe scenă femeia lui Bernardo, în mână cu un coș, în care sunt căpățâni de curechi.) Eu, Pavlușa, zice ea lui Bernardo, am venit să-mi mai dai vreo câteva ruble să cumpăr căpățâni de curechi, nu-mi ajunge să umplu putina de murat... și... Bernardo (împingând-o de spate afară) . Ieși de aici, toanto, că te va vedea directorul, du-te acasă, eu acuși voi veni... (FeÂmeia iese, el după sufler) : Cine vine? Francisco. Stai și răspunde, cine ești! Bernardo. Să trăiască regele! Văzut-ai, blestematul nu vrea să-mi ... buzunar o bombonieră și dă actorilor câte o bomboană, iar suflerul, fiind trecut cu vederea, mânios bate în masă cu caietul strigând: Domnilor, țineți-vă de ...
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... o lingură de apă. Dară se opri, și nu făcu nici o mișcare, ca să nu supere ori să îndărătnicească pe zâna a veni după el, căci simți că, de aci înainte, fără dânsa nu va putea trăi. Se puseră la vorbă, și nici ei nu știau ce vorbesc. Aci începeau una, aci lăsau alta ... băteau mendrele, cum voiau, își dedeau coate de râdeau, și chiar se vorbiră, amândoi frații cu logodnicele lor, să facă pe fratele lor mai mic de râs și ocară, când va veni cu broasca țestoasă înaintea împăratului. Fiul cel mic al împăratului daca se duse și el să-și aducă logodnica, broasca cea țestoasă ieși din eleșteu ... se văzură niște palaturi, strălucitoare de podoabe, încât la soare te puteai uita, dară la dânsele ba. Aurul cu care erau poleiți stâlpii și ciubucele de pe lângă streașină licărea de-ți lua ochii. Zâna luă de mână pe fiul împăratului și intră în palat. Vezi că el rămăsese cu ochii bleojdiți, ca unul ce nici dânsul, deși era fecior de împărat, nu mai văzuse asemenea scumpeturi. Și fiind gata băile și apa încropită numai ca laptele când îl mulge de la oaie, intrară fiecare în câte o baie și se îmbăiară. Fiul împăratului nu cuteza să calce pardoseala băii și pe velințele cele ...
Emil Gârleanu - Boierul Iorgu Buhtea
... câmpuri până în grajdurile curții, își dete sufletul în brațele celor ce-l ridicară să-i dea ajutor. Gavril Buhtea muri la patruzeci și trei de ani, lăsând un băiat, pe Toader, în vârstă de treisprezece ani. La moartea fratelui său, boierul știu să-și ascundă nemărginita durere ce simțea. Își chemă nepotul din colțul unde încremenise de spaimă și-l duse lângă sicriu. Când ridică pânza de pe capul sfărâmat al mortului, copilul izbucni în plâns; dar boierul îi luă mâna de la ochi: — Băiete, să știi că nefericirile, ca și fericirile, de la Dumnezeu vin și trebuiesc privite fățiș. Să fii bărbat cum a fost tată-tău și să-i porți numele cu cinste. Eu ... câte un măr pe cap, apoi au tras cu pistoalele amândoi deodată și au luat merele cu gloanțele fără să-și atingă măcar un fir de păr. Boierul, plictisit, răspunse: — Vezi că ulciorul nu merge de multe ori la apă. Astăzi au vrut să facă tot astfel, dar au pățit-o. Buhtea a murit lovit drept în frunte, iar ... ca o furtună înapoi la Iași. Până seara vestea s-a răspândit în toate părțile, iar Vodă a râs cu lacrimi
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bursierul
... ochii în albastrul cerului... colindările de prin stufișurile de soc cu flori mirositoare... găitanele verzi presărate cu rochițele-rândunicii, învoalte și străvezii, ca niște pâlnioare de ceară... Libertatea mea era fără păcat, frumoasă, cu poteci șerpuite printre ciucuri de flori sălbatece, cu drumuri gălbui adâncite în depărtări, părând că fug și să înfig în fără-fundul cerului... Năluciri fermecătoare. În prima noapte de tortură mă simții înjosit, rob, năbușit de atâtea păreri de rău. Închideți un pui de leu în gratii de fer și îndopați-l cu carne proaspătă... va privi lung îngusta sa încăpere, va închide leneș și ofilit ochii și-și va pleca binișor capul ... azvârlă apa în lături, o turbură; apoi fierberea se liniștește; apa acoperă ghiuleaua răcită de jur împrejur... În mine nu mai rămăsese decât un pic de căldură, o fărâmă de viață din focul și nebunia de altădată. Trecuseră patru ani. Mă îmblânzisem. Slab și galben. Liniștit. Ascultam. Mă mișcam încet. Din tot avântul nu-mi rămăsese decât saltul mortal de la trapeze, în zilele de gimnastică. Când îmi desfășuram trupul în aer, plutind cu mânele întinse, o plăcere ciudată îmi furnica ...
Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul
... tăi, bărbate? Ar putea să mănânce și ei ceea ce ne-a rămas. - Iată-ne aci și noi, iată-ne aci. Și ieșiră de după coșul bordeiului și mâncară. După ce se sculă tatăl copiilor, vitrega întrebă pe copii cum a nemerit de s-au întors. Iară fata îi povesti tot ce făcuse, și cum se ascunseseră după coș, daca ajunseră acasă, de frică să nu-i bată. Pasămite ei se luase după dâra de mălai ce o presărase fata, când merseră în pădure. Mai trecu, ce mai trecu, și strigoaica de vitregă iară se ținu de câra bărbatului său ca să-și prăpădească copiii. Și neavând ce-și face capului, tatăl își luă copiii și plecă cu dânșii iarăși în pădure ... cu ursul. Acum băiatul avea patru fiare, pe care le numea cățelușii lui. Se întoarse, deci, la soru-sa, cu cățelușii după dânsul și îngrijea de ei ca de un lucru mare. Odată, ce-i veni fetii în gând, zise fratelui său: - Urcă-te, leică, într-un copaci mare și de uită în toate părțile, doară de