Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ȚINEA
Rezultatele 501 - 510 din aproximativ 1111 pentru ȚINEA.
George Coșbuc - Doina (Coșbuc)
George Coşbuc - Doina (Coşbuc) Doina de George Coșbuc Copilo, tu ești gata De-a pururea să plângi! Și când ești tristă, Doino, Tu inima ne-o frângi. Dar nu știu cum, e bine Când plângi, că-n urma ta Noi plângem toți, și-amarul Mai dulce ni-e așa. Și toate plâng cu tine Și toate te-nțeleg, Că-n versul tău cel jalnic Vorbește-un neam întreg. Pe fete-n faptul serii Le-ntâmpini la izvor, Tu singură stăpână Pe sufletele lor. Le-nveți ce e iubirea Și râzi cu ochi șireți, Deodat-apoi te-ntuneci Și cântece le-nveți: Să cânte ziua-n luncă Și seara când se-ntorc, Când triste-n pragul tinzii Stau singure și torc. Când merg flăcăi la oaste Cu lacrimi tu-i petreci Și stai cu ei, ți-e milă Să-i lași pustii, să pleci. Cântând le-aduci aminte De-o fată din vecini, De mame și de-ogorul Umplut acum de spini. Și când i-omoară dorul Și-n jurul tău se strâng, Pui fluierul la gură Și cânți, iar dânșii plâng. E plin de oameni câmpul, Tu, Doino,-n rând cu ei. Moșnegi și oameni tineri Și ...
George Coşbuc - El-Zorab El-Zorab de George Coșbuc La pașa vine un arab, Cu ochii stinși, cu graiul slab. Sunt, pașă, neam de beduin, Și de la Bab-el-Manteb vin Să vând pe El-Zorab. Arabii toți răsar din cort, Să-mi vadă roibul, când îl port Și-l joc în frâu și-l las în trap! Mi-e drag ca ochii mei din cap Și nu l-aș da nici mort. Dar trei copii de foame-mi mor! Uscat e cerul gurii lor; Și de amar îndelungat, Nevestei mele i-a secat Al laptelui izvor! Ai mei pierduți sunt, pașă, toți: O, mântuie-i, de vrei, că poți! Dă-mi bani pe cal! Că sunt sărac! Dă-mi bani! Dacă-l găsești pe plac, Dă-mi numai cât socoți! El poartă calul, dând ocol, În trap grăbit, în pas domol, Și ochii pașei mari s-aprind; Cărunta-i barbă netezind Stă mut, de suflet gol. O mie de țechini primești? O, pașă, cât de darnic ești! Mai mult decât în visul meu! Să-ți răsplătească Dumnezeu, Așa cum îmi plătești! Arabul ia, cu ochii plini De zâmbet, mia de țechini De-acum, de-acum ...
George Coşbuc - Faptul zilei Faptul zilei de George Coșbuc Publicată în Literatură și artă română , 1900, nr. 3 Ca lacrima-i limpede cerul Și-aproape de ziuă. Frumos Stă-n mijlocul bolții Oierul, Luceafăru-i gata s-apuie, Iar Carul spre creștet se suie Cu oiștea-n jos. Și doarme și apa și vântul. Iar spaima și oștile ei Țin mort, subt călcâie, pământul. Și-atâta e roua ce-o plânge Câmpia, că-n palme-o poți strânge Ca-n cupă s-o bei. Pe-ncetul tăria-nflorită Cu galben ca strugurii copți S-albește din clipă-n clipită. Pe culmi întunerecul piere, Dar valea e-n neagra putere, A umedei nopți. Pe sus, pe pustiile zgheaburi, Prin râpele munților suri, Zac zmeii cu trupul de aburi, Și ceața prin noapte-nchegată Stă-n hainele morții-mbrăcată Pe-albastrele păduri. Dar vântul cel fără de pace Începe să cânte-n brădet - Și tot mai lumină se face; S-albește strâmtoarea cărării, Pe rând depărtările zării S-apropie-ncet. Văd clăile-n câmp, pe coline Cunosc singuratecii ulmi, Și-acum, la lumina ce vine, Încep să se miște greoaie, Făpturi purtătoare de ploaie, Se urcă pe culmi. Din ...
George Coșbuc - Flăcări potolite
George Coşbuc - Flăcări potolite Flăcări potolite de George Coșbuc E cald. De drum îndelungat Picioarele de-abia-l mal țin, Și-i cale până-n sat! El e flămând și e-nsetat Și-i slab, că e bătrân. Tot dă către fântână zor. Sub tei, la margine de drum, S-oprise pe răzor, Aici la loc răcoritor Sfârșit stătea acum. Pe-același drum de soare plin, Să se ridice, și-a crezut Că moare-n câmp aici, Ca prins de friguri șovăi Și-n urma a căzut. Nevasta i-a murit; Și-apoi I-a ars și casa; i-a trăsnit Deodată patru boi. Trăia la praguri, și-n nevoi Că-n urmă-a-nnebunit." —„Nebun, din ce?" — „Cuvântul meu Și-al altora, e zvon prin sat ; Dar știe Dumnezeu! Din multe toate, — zic și eu, Dar, urma, din băiat." — „Era mișel?" — „Ba nu, deloc ; Dar singur el a tot zorit Să-și bage capu-n foc: S-omoare p-un flăcău la joc. Și-i dus de-atunci, fugit." —„E dus de-atunci... ...
George Coșbuc - Gramatica și medicul
George Coşbuc - Gramatica şi medicul Gramatica și medicul de George Coșbuc Odată îmi trimise un medic renumit Pe fiu-său la școală pe două luni, cu dorul Să fac din el gramatic și retor, căci feciorul Isteț era la vorbă și gând, un îndrăcit, Da-n lună cu piciorul. În școală eu, firește, voind să-l introduc În taină de gramatici, încep cu poezia; Iau versul Iliadei: Să-mi cânți, muză mânia, Căci ea pe mulți trimite la iad, apoi apuc Să-i spun ce-i prozodia. Deseară, când băiatul se duce la părinți, El spune ce-i prin școală și prinde să recite: Să-mi cânți, muză mânia, căci ea pe mulți trimite La iad; vestitul doctor a prins să criște-n dinți Ca cei scoși din sărite. Atâta i-a fost școala baiatului; de-atunci El n-a venit la mine, căci tată-său pesemne Ținea c-aceste versuri sunt oarecum nedemne De-un doctor; dar în fine dai versuri unor prunci Ca versul să-i îndemne. Trecură zile multe, și-odată mă-ntâlnesc Cu doctorul pe stradă; fățiș venind spre mine, El râde, mă salută, poftindu-mi bani și bine, ...
George Coșbuc - Minciuna creștinilor
... fost un mincinos Isus... Câți vreau să moară deci, să vie !" Dar când văzu că dânșii vin Mulțime multă, să-i omoare , De-abia se ține pe picioare De multă furie-Antonin . —„Pornesc pe capul meu nebunii Voi moartea de la mine-o vreți ? Ah, ticăloșilor, n-aveți Destule ...
... rădicat pînă-n brîu; Și-i galben de-atîta osîndă, Cu ochii țintiți spre părîu, Scrîșnind ca o fiară flămîndă. S-astîmpără-n urmă și ține Pe inimă pumnu-ncleștat. Apoi cu răsufluri puține, Simțindu-și tot trupu-nghețat, Își trage mantaua pe sine. O-ntinde cu dinții și geme, Iar ...
George Coșbuc - Non omnis moriar
George Coşbuc - Non omnis moriar Non omnis moriar de George Coșbuc La mormântul lui Timotei Cipariu Clădit-au grecii doară cetăți de fală pline Și temple mari și ziduri ciclopice-au zidit, Dar toată măiestria clădirilor eline, Columnele de marmur și templele divine, De mult s-au năruit. Trăiesc numai imagini, hrănite de-amintirea Condeiului istoric, ca vis numai trăiesc: Dar cine poate zice că le-a pierit mărirea? Ce cap va fi-ndărătnic să nege nemurirea Poporului grecesc? Nu murii țin pe-o gintă, căci murii pot să cadă; Nu oamenii fac neamul, căci ei se nasc și mor: Bărbații numai poartă putere și dovadă, Dar nu prin fier și lance, ei nu înving prin spadă, Ci-nving cu mintea lor. Se nasc, având în suflet mari, nobile destinuri; Trăiesc, ca să creeze, și trec ca niște regi. Umplând a lumii goluri, golind a mării plinuri, Ei mor deplânși de-o gintă și, chiar să moară-n chinuri. Nicicând nu mor întregi! Aceia sunt bărbații, cari pot s-alunge norii Națiunilor uitate prin noapte și sub fier, Bărbați superbi cari poartă menirile-Aurorii, Au larg avânt de vultur și-n șir, ca ...
... închid cărarea. Și câte vorbe-mi aud eu! Toți frații mă vorbesc de rău, Și tata-i supărat mereu, Iar mama, la icoane, Mătănii bate, ține post; Mă blestemă: De n-ai fi fost! Ești un netot! Ți-e capul prost Și-ți faci de cap, Ioane! Îmi fac de cap ...
George Coșbuc - Nuntă în codru
George Coşbuc - Nuntă în codru Nuntă în codru de George Coșbuc Publicată inițial în Tribuna poporului , Arad, 1900, nr. 53 (18/31 mart.) Ce mai chiu și chef prin ramuri Se-ncinsese-atunci ! Numai frați, și veri, și neamuri De-ar fi fost umpleau o țară! Dar așa, că s-adunară Și străini din lunci ! De mă-ntrebi, eu nu știu bine, Alții poate știu — Ce să-ntrebi calici ca mine ! Știu că lumea dintr-o dată, S-a trezit că-i adunată Și c-o duce-n chiu. Că-ntr-o zi, purtând în mână Un colac ș-un băț, Prepelița cea bătrână S-a pornit și-n deal și-n vale, Și chema-ntâlnind pe cale Lumea la ospăț. — "Ce-i tu, soro?" — "Ce să fie? Nuntă mare-n crâng ! N-ai văzut tu veselie De când ești și porți un nume. Și-am plecat trimeasă-n lume, Oaspeții să-i strâng." — "Dar pe mire cum îl cheamă, Cine-i el și-al cui?" — "N-auziși de sturz , bag samă ! Până și-mpăratul știe." — "Și-i bogat?" — "Ce-i pe câmpie, Tot ce vezi, i-al ...
George Coşbuc - Paşa Hassan Pașa Hassan de George Coșbuc Publicată inițial în Vatra , 1894, nr. 23 Pe vodă-l zărește călare trecând Prin șiruri, cu fulgeru-n mână. În lături s-azvârle mulțimea păgână. Căci vodă o-mparte, cărare făcând, Și-n urmă-i se-ndeasă, cu vuiet curgând, Oștirea română. Cu tropote roibii de spaimă pe mal Rup frâiele-n zbucium și saltă; Turcimea-nvrăjbită se rupe deolaltă Și cade-n mocirlă, un val după val, Iar fulgerul Sinan, izbit de pe cal, Se-nchină prin baltă. Hassan de sub poala pădurii acum Lui Mihnea-i trimite-o poruncă: În spatele-oștirii muntene s-aruncă Urlând ianicerii, prin flinte și fum, Dar pașa rămâne alături de drum Departe pe luncă. Mihai îi zărește și-alege vro doi, Se-ntoarce și pleacă spre gloată, Ca volbura toamnei se-nvârte el roată Și intră-n urdie ca lupu-ntre oi, Și-o frânge degrabă și-o bate-napoi Și-o vântură toată. Hassan, de mirare, e negru-pământ; Nu știe de-i vis, ori aieve-i, El vede cum zboară flăcăii Sucevei, El vede ghiaurul că-i suflet de vânt Și-n față-i puterile turcilor sânt Tăriile plevei. Dar ...