Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE ACEASTA

 Rezultatele 501 - 510 din aproximativ 1467 pentru DE ACEASTA.

Emil Gârleanu - Oratorul

... însumi decât dacă aș fi vorbit eu alegătorilor. Al tău îndatorat, Jean P.-S. Iartă-mă că-ți scriu așa, pe fugă; mai am jumătate de oră până să plece trenul. Tocmai, semnul buletinelor noastre de vot e Crucea. De multe ori îi scrisese șeful; dar niciodată nu-i așternuse rânduri mai călduroase ca aceste. Conul Tase era încântat. Înghiți o bucată de plăcintă în pripă, sorbi de două-trei ori din cafea și porunci să-i aducă o trăsură. Erau 7 ceasuri. Își îmbrăcă redingota, își îmbucă tabachera cu tutun, iar coana ... ales steaua, iubiți alegători, pentru că ocârmuirea lor de astăzi e steaua rea a acestei biete țări!... Făcânduvă dar cruce și lepădându-vă de cei care zboară printre stele, ca duhurile rele, mergeți cu noi, înainte, iubiți și stimați alegători... Suflând, cu șurloaie de sudoare pe frunte, ca și când ar fi ieșit dintr-o baie cu aburi, conul Tase de-abia răzbi să se coboare de la tribună. Toți căutau să-i strângă mâna, să-i spuie un cuvânt, în vreme ce, de partea ceealaltă, sala duruia de ...

 

Gheorghe Asachi - Guzganul de cetate și cel de câmp

... Gheorghe Asachi - Guzganul de cetate şi cel de câmp Guzganul de cetate și cel de câmp de Gheorghe Asachi Dineoare un guzgan, Politicos cetățan, Pre guzganul de câmpie L-au poftit la prânz să vie, Că nu tot mereu lăcuste, Ce mai bun ospăț să guste Pe vărgat, frumos covor Așternut-au ... fost atunci de bine De confeturi și de pui Fărmăturile adună, Însă pănă a fi sătui Deodată ușa sună; Asta-i umple-atât de frică Încât pofta li să strică Cetățanul sprintinel Scapă, ș-altul după el Iată tropotu-ncetează Și guzganii iar s-așază. Cetățanul, mângâiet, La țăranul ... spăriet Zice: En apucă, frate, Să mai roadem la bucate! Dar acest-au zis: Destul De astă masă eu-s sătul, Vino mâne tu afară De-i gusta ospăț de țară. Tupilat într-un ungheri, Nu am masă de boieri, Nime însă ca aice N-a veni ca să ni-o strice, Și de fărmături sărace Îndopa-ne-vom în pace. Eu te las cu sănătate, Eu voi șegi cu frica-n spate, Nici mai delicată masă Care-apoi ...

 

Gheorghe Asachi - Ochii și nasul

... Gheorghe Asachi - Ochii şi nasul Ochii și nasul de Gheorghe Asachi Urma ceartă dineoare între ochi ș-un nas vecin, Cui din doi, după dreptate, ochelarii se cuvin? Advocat se făcu limba și pe ... ei ziceri asculta. Atunci limba, cu talent, Au zis cătră prezident: Dreaptă pleacă-ni, ureche, Să auzi dovezi o mie, Prin înscris și mărturie, Cum de epoca cea veche Neam de nas, tot necurmat, Ochelarii au purtat Și-i să cade ca moșie Trecută-n paragrafie. O comisie de mazâli, Rânduită chiar pe nas, Au găsit între movili Brazda ce-ochelarii au tras. Tribunalul va ierta, Se pot pilde arăta: Fața dacă ar fi ... anume Ochelarii s-au urzit, Ș-ochelarilor în lume Post pe nas s-au rânduit! La această limbuție Bravo-n sală au răsunat, Iar nasul de bucurie De trei ori au strănutat. Dar ghibace a noastră limbă A ei sistimă o schimbă Și chiar pentru altă parte Paragrafuri tot ... ochii au dreptate Preste ochelarii lor. Dar urechea, care-n faptă A limbei au înțăles Mituirea în proces, Hotărârea-ncheie dreaptă: Nasul drit de

 

Ștefan Octavian Iosif - Rozele

... Ştefan Octavian Iosif - Rozele Rozele de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție De ziua numelui, în dar, Primise roze Anișoara... Le-a strîns frumos într-un pahar, Dar rozele muriră seara... Le cercetează tremurînd, Nedumerită, mititica ... ei nevinovat Se-ntunecă de-atîta jale Cînd vede cum s-a spulberat Podoaba mîndrelor petale... Acum, cu drag, le-adună iar. O, de-ar putea, le-ar da ființă ! Dar izbucnește-n plîns amar Văzînd că e cu neputință... Sărman copil neștiutor Ce plîngi sărmana ta comoară, Asemeni ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Muntele și valea

... Bogdan Petriceicu Hasdeu - Muntele şi valea Muntele și valea de Bogdan Petriceicu Hasdeu Nebun, nebun de mii de ori Acel ce cată grâu și flori Pe munții rătăciți în nori: Sunt tari, sunt nalți, sunt de granit, Dar fruntea lor cea triumfală Abia rodește cu sfială Un mușchi mănunt și otrăvit. Priviți, priviți aceste văi, De râulețe și de căi, De busuioace și de clăi Brăzdate ca un curcubeu: Se scaldă struguru-n lumină, Și iese mierea din albină, Și totu-i plin de Dumnezeu! Nu sus, nu sus la cei avuți, În norii fumului pierduți, Se nasc fecundele virtuți. Poporul ce suspină jos E singur valea roditoare, În ...

 

Iacob Negruzzi - Cântec (Iacob Negruzzi)

... Iacob Negruzzi - Cântec (Iacob Negruzzi) Cântec de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție De voiți pe-a vieții cale Fără dor și fără jale Lin și pacinic să pășiți,    Nu iubiți! De nu vreți ca în suspinuri Și în lacrimi și în chinuri Soarta voastră s'o jăliți,    Nu iubiți! Și cuprinși de desperare Zile lungi și nopți amare Moartea neagră s'o doriți,    Nu iubiți! Dar de vreți și'n desperare Să cântați cu inspirare Dorul jalnic ce simțiți,    O iubiți! Și uitând atunci pe sine Fericirile divine Ca prin vis să ...

 

Mihai Eminescu - Gemenii

... ceas mai am, și iată că voi ajunge-n fine Atât de sus în lumea creată pentru bine. Creată pentru bine ne spun cărțile vechi, De mii de ani ne sună legenda în urechi... Și am văzut virtutea găsind a ei răsplată, Ce nu numai de oameni ­ de zei e-nvidiată, Răsplată prea frumoasă: un giulgi și patru scânduri. De când văzui aceasta, am stat mereu pe gânduri: Să-mi stâmpăr lăcomia? Pe lângă dulci izvoară Să trec murind de sete pentru-o așa comoară? Pe când c-un om în lanțuri ­ de-i frate chiar, ce-mi pasă Dacă-l împing în laturi? ­ O cale luminoasă Nainte-mi se deschide? L-am dat deci la o ... și-l găsiră. Și pe când toți ascultă, chiar regii din firide, Cu gura-n pumn ghidușul se strâmbă și tot râde. Cu mutra lui de capră și trup schilod de faun Își târâie piciorul ținându-se de scaun. Se clatin visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitându-se în jos, Iar tei cu umbra lată cu flori pân-în pământ Spre marea-ntunecată se scutură de ...

 

Mihai Eminescu - Când te-am văzut, Verena...

... al patimilor rug Al gândurilor sânge și sufletu-n cântare-mi; Și nu voiam a vieții iluzie s-o sfaremi Cu ochii tăi de-un dulce, puternic vicleșug. Te miri atunci, crăiasă, când tu zâmbești, că tac: Eu idolului mândru scot ochii blânzi de șerpe, La rodul gurii tale gândirile-mi sunt sterpe, De cărnurile albe eu fălcile-ți dizbrac. Și pielea de deasupra și buzele le tai. Hidoasa căpățină de păru-i despoiată, Din sânge și din flegmă scârbos e închegată. O, ce rămase-atuncea naintea minții-mi? Vai! Nu-mi mrejuiai gândirea cu perii ... feream în laturi. În veci cătam în suflet mânia s-o întărt, Ca lumea ș-a ei chipuri să-mi pară vis deșert De muierești cuvinte și lunecoase sfaturi. Ușor te biruiește poftirea frumuseții, Ziceam ­ și o privire din arcul cel cu gene Te-nvață crud durerea ființei ... săgețile-ndulcirii, Dizbărbătează mintea cu vălul amăgirii ­ Deci în zădar ți-i gura frumoasă, ochii tineri. Decât să-ntind privirea-mi, ca mâni fără de trup, Să caut cu ei dulcea a ochilor tăi vrajă, În porțile acestea mi-oi pune mâna strajă,

 

Iancu Văcărescu - Primăvara amorului

... mii de curse Piste firea toat-a-ntins, Lăcrămi în zădar sunt curse: Unde-oi merge eu sunt prins. ........................................ Se întinde o câmpie De subt poale de Carpați, Câmp deschis de vitejie La românii lăudați; Surpături sunt de o parte, D-un oraș ce a domnit; O gârliță-ncoaci desparte Un crâng foarte-nveselit. Acolo am eu cășcioară Pe un vârf ... arepi zmulte, Port frumos, dar sfâșiat; Gata el să-mi spue multe, Eu de somn îngreuiat, -"Las' - îi zic - om vorbi mâine, Acum culcă-te de vrei, De ți-e foame, iată pâine, Apă, vin de-i vrea să bei". - "Dragul meu! d-acestea toate - Zice el - îți mulțumesc; Ți-e somn, văz; dar, de se poate, Oareșce am să-ți vorbesc. Cât de mic sunt, vezi prea bine, Nici beau, nici mănânc, nici dorm, Și acei ce sunt cu mine Prea puține ori adorm. Somnul, celor care place ... fac din floare-n floare Furtișag nestricător. Se înalță cu mândrie Soarele pre răsărit, Toate lui cu bucurie Pe loc închinări trimit. Prin armonie nespusă De acord unsunător; Firea e-n mișcare pusă; Orice ton resun-amor!! Înlățită mi-e simțirea Acum simț deosebit, Simțind văz deosebirea De ...

 

Antim Ivireanul - Dedicația din Noul Testament, tipărit la București, în anul 1703

... focul; pleacă-se în sânul pământului piatra; aleargă apele în brațele mării; și în scurte cuvinte toate lucrurile cătră chendrul lor să pleacă. Deci dară de iaste așa, nu iaste nicidecum minune, de vreme ce acestui dumnezeesc Testament toate ce sunt în sânul credinciosului, iubitoriului de Hristos și creștinescului tău suflet, ca la un chendru firesc aleargă. Pentru ce? Că precum cĂ©le sfinte să cuvin sfinților și cĂ©le sfințite ... le creștinești, creștinilor să cuvin. Multe adevărate creștinești și de Dumnezeu plăcute și de suflete folositoare cărți, dentru ale mării-tale cheltuiale, spre folosul cel de obște, s-au dat; iară de cât toate mai folositoare de suflete și mântuitoare iaste aciasta a Noului Testament. Pentru că, de vrĂ©me, după cum zice fericitul Pavel, alt nu iaste Evangheliia, fără numai putĂ©rea lui Dumnezeu spre mântuire la tot cela ce crĂ©de ... am învrednicit a-i fi fii prin botez. Prin Evanghelie eu pre voi am născut. Deci câtă plată socotești, prealuminate doamne, să iai de la bogatul dătătoriu și platnicul Dumnezeu pentru tipăritul dumnezeeștii aceștiia și de ...

 

Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834

... Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834 Sentinela taberei de la Copou la 1834 de Constantin Stamati Luna răspândește rază galeșă și luminoasă În senina atmosferă pe cerul prevăzitor, Iar spre Moldova se uită cu cătătură duioasă Și dorește să ... Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca niște piscuri de gheață Grămezile de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de corturi ca troienele s-înalță, Care adăpostesc bravii de cu ziuă osteniți, A cărora fioroase și dogorite obraze Îngălbenindu-le luna și când dorm înfiorează. Așa era într-o sară ceata acea ... lunii privind-o i-au plăcut, Că putu iarăși să vadă o tabără românească, Ca din pământ răsărită după timpuri ce-au trecut... Iar soldatul de la strajă de armă se sprijinește Și cu vers plin de-ntristare lăcrimând își hăulește: Frunză verde viorică, Oh! unde ești, Măriucă! Să te strâng, dragă, la sân, Ca s-astâmpăr al meu chin; Măriucă, te ... sub a lui steaguri patruzeci de ani de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>