Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru E TIMPUL

 Rezultatele 501 - 510 din aproximativ 659 pentru E TIMPUL.

Nicolae Gane - Catrințaș

... al mahalagioaicelor adunate aice de prin toate fundurile regatului, eram cât pe ce să adorm ca un om care are un dejun de mistuit și timp de pierdut. Când iată că trece pe dinaintea mea un turc getbeget, în șalvari largi, c-un fes roș pe cap și o cutie de ... urs, ș-atunci a aruncat pușca jos și a luat-o la sănătoasa. — Da bine, acolo mă îndemni tu, unde e izvor de urși? — Habar să n-ai. Ești cu Codreanu, adaose el cu un aer protector. — Și cine mai merge? — Apoi suntem ... fiecare la locul însemnat de Catrințaș, iar locul meu care venea într-o cumplită tiharaie , în gura unei văgăuni, era cu deosebire fioros. — Dacă e urs în pădure, îmi zise pristavul , pe aice trebuie să iasă, că n-are pe unde cotigi. N-are pe unde cotigi, repetai eu în ... a prefăcut în veveriță. În acealși moment sosiră și haitașii și goana se isprăvi. Mulțămit că am scăpat de cei trei urși care în timp de vro trei oare au stat ca o amenințare asupra capului meu, îmi reveni, ca după orice primejdie trecută, curajul la loc, ba încă îmi

 

Dimitrie Anghel - Cedrul

... uriași își scutură polenul în soare, miresme tari de roze vin să-i îmbete frunzarul. Vorbe străine însă răsună, și bietul patriarh amintindu-și că e în surgun își încetinează păinjenișul de rămurele, încremenește din nou rotunda-i umbră pe pămînt și tace. Placa înfierbîntată de soare, ce o poartă pe ...

 

Ion Luca Caragiale - Diplomație subțire - Cronică

... ce a făcut China când a primit dela Rusia un ultimatum ?... A căutat să scape prin tangentă. Și acesta e un termen întrebuințat în diplomație, care trebue deslușit. Ce va să zică Ťa scăpa prin tangentă ?Å¥ Iată... Să zicem că d ... devale, dacă mi se pare mie, că-i mai aproape p'acolo ? - Da unde te duceai, finule ? - La dumneata acasă, nașule. - Bine, măi, casa mea e'ncolo la deal, nu încoace la vale. Nu știi tu unde e casa mea ? - Ba, aia o cam știu... DĂ¡ dumneata încotro, nașule ? - Mergeam tocma la tine. - La mine ?... Eu gândeam, că finul trebue să meargă la ... găini ? - Da; și zice, că tu l-ei fi știind de urmă... Ce zici, fine ? - Ce să-i zic, nașule... Se prea poate, că așa e pasărea... sburătoare și blestemată, nu ține la casă. - Cum să sboare, mă ? - Păi, dacă-i pasăre ? - Pasăre, pasăre; dĂ¡ curcan și găină ai văzut tu ... ar trebui, răspunde omul matur, să mi se probeze că răspunderea cade numai asupra mea, și apoi, chiar după aceea, trebue să mi se lase timp ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Domnul Mavrogheni

... mai este nici un suflet mare Ce să bată încă de neatârnare, Pe câmpia unde numărau pe flori În trecut vitejii ageri luptători? Nu mai e scăpare pentru ăst pământ! Inimile voastre sunt un trist mormânt, Unde nici o floare nu mai înflorește, Unde nici o rază nu mai strălucește! Să ...

 

Gheorghe Asachi - Anul nou al moldoromânilor 1830

... în dreapta spata-i luce, Spre osânda celor răi. În a doua văd figură Cu simbol de-nvățătură, Ce-a luminei e temei. Iar a treia a lor soață Este zâna cea negoață, Și spre scopul cel dorit Acu-n vase încărcate Sub ...

 

Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu

... Vasile Alecsandri - Radu Calomfirescu I În oraș la București, În curți nalte și domnești Mândră masă e întinsă Și de mari boieri cuprinsă. Dar în mijloc cine șede? [1] Mircea-vodă-n mijloc șede, Și la dreapta lui se vede Doi Căplești ... a fost a treia zi, Pe tătari el îi zări, Atunci Nedea că grăi: ,,Hei! stăpâne Radule, Ascultă-mi povețele, C-acum e pe vitejie, Pe vinceală sau robie, Taie tu marginile, Eu să tai mijloacele; Care-a scăpa de la mine Să nu scape de ...

 

Dimitrie Anghel - După reprezentarea lui Camo%C3%ABns

... ospiciu cu lumină bolnavă, un pat sărac și cîteva manuscrise. Nimic din feeria și iluzia scenei, nici o intrigă și nici un amor și, ce e mai paradoxal încă, nici o femeie. Amurgul unei vieți nimbate de glorie și zorii unui talent care-și simte chemarea și se pregătește pentru jertfă ... opoziția spiritului practic care agonisește pentru anii albi și dezinteresarea visătorului care-și risipește preaplinul sufletului fără să se gîndească la hodină și răsplată, aceasta e în puține cuvinte piesa lui Halm. Pe canavaua aceasta simplă, cuvintele vin să se înșire și să horboteze în imagini poema unei agonii. Alb de ... Extraordinara lui creație de aseară însă va rămînea în mintea noastră. Felul profetic cum a știut să rostească versurile ne va răsuna mult timp în suflet și ne va fi un imbold și o reculegere ; seninătatea și disprețul ce a știut așa de bine s-o arate ...

 

Vasile Alecsandri - Margărita

... una din coloanele galeriei. — Poeți de talent ca d-ta, amici sinceri ca mine și mai cu seamă ființe îngerești ca Margărita. Privește cât e de frumoasă sub cununa ei de peteală. Ce asemănare poetică ai putea găsi pentru ea? Un înger încoronat cu raze de soare? Un crin zâmbitor ... li se părea că toată lumea îi observa cu maliție și că citea în inimile lor. După figura întâi, Margărita zise lui Alexis: — Adevărat e că ești decis a pleca din țară? — Adevărat. — Și pentru mult timp ai de gând să te depărtezi? — Pentru mai mulți ani. Ea coborî ochii și după o scurtă tăcere întrebă iar: — Când ai hotărât ... pentru ca să mă duc în America. — Tocmai în America!... singur! replică Margărita cu durere. — Singur în America sau singur în Europa nu e totuna pentru mine? observă Alexis suspinând. Deodată, Margărita își ridică ochii, îi ținti drept în ochii lui Alexis și zise, inspirată de-o gândire ademenitoare ... locul ei, tânăra mireasă îi zise strângându-l de mână: —Mă încred în cuvântul d-tale. El se închină în tăcere și peste puțin ...

 

Cincinat Pavelescu - Sonet (Pavelescu, 4)

... Sonet de Cincinat Pavelescu Mi s-au dat apoi rimele de mai jos spre a improviza pe ele un sonet endecasilab. În același timp, sonetul trebuia să înfățișeze pe un vilegiaturist care vine la Sinaia de Sf. Maria cu trenul de plăcere. Un călător ce-și digerează hrana, Cu ... bând bragă dintr-un ciob, Și-nduioșat de-atâta... poezie, Mai mușcă din salamul de Sibiu, Își zice-n gând: Al dracului să fie! Frumos e

 

Ioan Slavici - Păcală în satul lui

... îl mângâia cu vorbe bune, iar Păcală, ca tot omul cumsecade, ieși și el din unghiul lui, ca să-i spună stăpânului de casă că e și el aici, să-i ceară iertare că a îndrăznit și să-l mai roage și pe el de conac. — Fă muiere ... mâine. O să-ți fac însă o mămăliguță bună, ca s-o mănânci cu o zămuță de usturoi. — Mămăliguță să fie! grăi bărbatul. Când e flămând, omul se bucură și de mămăliguță. Om umblat prin lume, Păcală știa că o să-l poftească și pe el la cină, ca să ... dată din vinul cel vechi. El se încruntă o dată și trase cam pe furiș cu bățul în piele. Și lasă pe Păcală, că nu e nici el de ieri, de alaltăieri! Simțise o dată mirosul, și grija lui mai departe... Ca om drumeț, își ținea bățul la îndemână, iar pielea ... cu pielea, dar nu zise nimic. Al lui era bățul, a lui era pielea; treaba lui era ce făcea cu ele. Peste câtva timp Păcală iar trase una cu bățul, ba mai se și răsti la piele: — Ține-ți gura, sluto! Bărbatul iar tăcu. Păcală dete de a ...

 

Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...

... strânseră toți și porniră la alegere, cu cei mai bătrâni în frunte, având toți câte un revolver — arma de predilecțiune pentru americani este revolverul. E de prisos a vă mai spune acum că farsa reieși de minune. Americanul farsor, cu toți bandiții lui, o păți cât de bună ... primele rânduri, s-aduc adâncă mulțumire comitetului de redacțiune al Ghimpelui, pentru măgulitoarea bunăvoință cu care m-a admis în sânul său. Începutul e academic, nu-i așa? Și, zeu — strivească-mă redacțiunea ziarului pus [sub] auspiciile nobile ale cavalerului Fâlfison, depozitarul și gardianul su-prem al păcii ... tabel caracteristic. Timpul în care se desfășură acțiunea este aceea ce astăzi, lingându-ne pe bot, obicinuim a numi Sărmana vreme veche. Încep: E pe la Sântul Andrei, cap de iarnă, când plouă, ninge, îngheață, se topește, și e lapoviță și polei, și curg strășinile, și crivățul se bate-n cap cu austrul. Pe când mai este așa ca la vrun ceas și jumătate ... bulevardul, această ingenioasă și minunată producțiune a tehnicei moderne: o stradă lată pe care părinții orașului nu mai au nevoie s-o măture: ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>