Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru IUBIT
Rezultatele 501 - 510 din aproximativ 1115 pentru IUBIT.
Constantin Stamati - Prieteșugul cânesc
Constantin Stamati - Prieteşugul cânesc Prieteșugul cânesc de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Sub fereastră la bucătărie, Roșca și cu Tarca la soare se culcase, Măcar că după datorie Ei nu trebuia să lase Poarta făr’ de păzitor. Dar fiindcă atuncea se săturase, Și era politicoși cu oricare trecător, Ziua nu iubea să hămăiască, Iar noaptea să nu se odihnească. Deci începu între dânșii să judece, să vorbească De unirea cea frățească... De soarta lor cea câinească Și, în sfârșit, de prieteșug. “Ah! ce este mai plăcut — au zis Tarca suspinând — Decât doi prieteni buni și fără de vicleșug? Căci a lor inimi legate delaolaltă fiind, Și apoi fieștecare vrând mai fraged să se poarte, Făr’ de al său drag consoțiu nici să mănânce nu poate, Și la nevoi stă cu pieptul și pentru dânsul se bate. Iar dacă mâhnit îl vede măcar numai o minută, În ochi dulce i se uită, Și nici că se alinează Până când nu-i ușurează Soarta ce îl împilează! O așa fel de unire de-am avea noi amândoi, Atunci, Roșcuță amate, pentru noi, S-ar părea că trece timpul repede și făr’ de veste...â€� ...
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834 Sentinela taberei de la Copou la 1834 de Constantin Stamati Luna răspândește rază galeșă și luminoasă În senina atmosferă pe cerul prevăzitor, Iar spre Moldova se uită cu cătătură duioasă Și dorește să găseacă pe mâhnitul muritor, Ca să-i trimită o rază mângâietoare și lină, Ce răzbate pân-la suflet și durerile alină. Una dintr-acele raze strălucind înseninează Peste fața soldățească custodiului oștean; Dar întâmpină cu milă o lacrimă ce picase Pe răsucita musteață frumosului flăcăuan. Iar pe curelele negre și arma strălucitoare Se par ale lunii raze fulgere îngrozitoare. Mai încolo scânteiază ca niște piscuri de gheață Grămezile de sinețe oștenilor adormiți. Mai încolo șir de corturi ca troienele s-înalță, Care adăpostesc bravii de cu ziuă osteniți, A cărora fioroase și dogorite obraze Îngălbenindu-le luna și când dorm înfiorează. Așa era într-o sară ceata acea ostășească, Ce se părea că și lunii privind-o i-au plăcut, Că putu iarăși să vadă o tabără românească, Ca din pământ răsărită după timpuri ce-au trecut... Iar soldatul de la strajă de armă se sprijinește Și cu vers plin de-ntristare lăcrimând își hăulește: ...
Constantin Stamati - Stejarul singuratic
Constantin Stamati - Stejarul singuratic Stejarul singuratic de Constantin Stamati Pe un șes neted, ce dezvelește Pajiște vie cu mii de flori, Pe care crește și înverzește Un stejar mândru mai pân’ la nori, Dar el e singur, tovarăș n-are Nenorocosul ca vai de el!!! Chiar ca recrutul, ce cu-ntristare, Păzind la strajă, stă singurel. Când vara soare tot câmpul arde, Supt ștejar umbră, pajiște, flori, Dar supt el n-are cine să cate Repaos, ticnă, zefiri, răcori. De năpădește vifor vreodată Pe călătorul cel rătăcit, El tot aiurea adăpost cată, Nu supt stejarul cest părăsit. Doar din tâmplare vro turturică De șoim gonită au năzuit Și-n a lui frunze scapă de frică, Dar trecând frica l-au părăsit. Stejarul falnic un soț dorește Fie și frasin* ce orice vânt Cu a lui frunze se hârjonește... El însă cere soț pe pământ. Oh! și copacul are rea soartă Să crească singur, singur supt cer. Apoi dar omul ce suflet poartă Amar trăiește fiind stingher. Eu sunt acela ce strâng avere, Ce gonesc slavă, titlu înalt, Dar aur, slavă nu-s de plăcere, Neavând cu cine să le împart. Tâlnesc prieteni ce mi se ...
Constantin Stamati - Timpul trecut
Constantin Stamati - Timpul trecut Timpul trecut de Alphonse de Lamartine Traducere de Constantin Stamati a poeziei Lacul Împinși făr-încetare spre liniștit liman, În etern întuneric pierim delaolaltă, Și nu se poate oare pe-acest etern noian S-aruncăm ancora vreodată? O, lacule senine, un an nu s-au plinit, Și lâng-a tale țărmuri ce dorea ea să vază, Acum vezi că șed singur pe-acea piatră mâhnit, Pe care ea iubea să șază. Așa gemeai atuncea sub stânca de pe mal, Sfărmând a tale ape de țărmurile oable, Așa arunca vântul spuma de pe-al tău val Pe ale ei picioare albe. Tu știi că într-o sară pe-al tău luciu pluteam, Iar sub cer și pe ape era tăcere lină, Numai a vâslei plesnet când și când auzeam, Lovind a ta apă senină; Și iată un vers dulce, mie neașteptat, Răsunetul deșteaptă, iar țărmul ia aminte; Și valul parc-ascultă versul mie amat, Rostind așa cuvinte: “O, timpule, mai stă, nu trece, și voi, ore plăcute, Al vostru curs popriți, Lăsați-ne să gustăm încă aceste dulci menunte, Mai stați, nu le răpiți! Treceți ...
Constantin Stamati - Un român înstrăinat
Constantin Stamati - Un român înstrăinat Un român înstrăinat de Constantin Stamati Mâhnit și pe gânduri șed posomorât, Cu un dor nespus Ș-întristat, și dornic trăind amărât, Mă uit spre apus... Acolo îi viața! Acolo-i speranța! Să fim fericiți De-am fi toți uniți. Eu tânăr fiind, Acolo lăsând Strămoșești mormânturi, frați ce mă iubea, Și plină de grații pe Moldova mea Dornic
Constantin Stamati - Vulturul și paingănul
Constantin Stamati - Vulturul şi paingănul Vulturul și paingănul de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Zburând vulturul cu fală decât nourii mai sus, În sfârșit, el se coboară spre a Caucazului munte, Și acolo pe un cedru de-o sută de ani s-au pus, De unde privea sub sine oblaste nemărginite; Acolo pe șes pâraie curgând strălucea la soare, Aici lunca înflorind, Codrii pe munți înverzind; Acolo zbuciumându-se a Caspiei Mare, Ca a corbului aripă înnegrind până departe. Sumețul vultur de-aceste atunci mirându-se foarte: „O! Jupiter, au strigat, îți dau laudă, mărire! Cu cale de ai găsit, mie debilă zidire, Să-mi dai putere să zbor acolo unde gândesc Și pe toți să covârșesc, Și să mă învrednicesc, Ca să pot privi sub mine frumusețea lumii toată...â€� Și iată de pe o creangă un paingăn îi răspunde: „Tu ești fălos peste samă, iubite, această dată, Căci eu mai jos decât tine nu sunt nici de un grăunte.â€� Vulturul ia sama bine și vede adevărat, Deasupra sa un paingăn ce mreaja și-au rășchirat, Ca când vrea perdea să țese între vultur ș-între soare, ...
Costache Bălăcescu - Iarăși la Meidan coconu Drăgan
Costache Bălăcescu - Iarăşi la Meidan coconu Drăgan Iarăși la Meidan coconu Drăgan de Costache Bălăcescu Informații despre această ediție Pă semne că nu știți bine Cine-i Coconu Drăgan ? Întrebați-mă pe mine Că-l știu ca p-un bou bălan. Drăgan Ploscă, Sin Stan Cloșcă, Brat Micilă, Zet Mircilă, Vnuc Voicilă-ot Tătărăi, Biv ceauș za armășăi, Este din copilărie-i Un om foarte însemnat, Și din fire, din pruncie-i Cu mari daruri înzestrat. Nici să știe Să mai fie Altu-n lume Cu-așa nume, Cu-așa slavă Ș-așa glavă. Cu ipolips și de neam, De agighios și adam ; Milocestiv, blagorodnic, Tașaclîu și galantom, Milosîrdnic, dobrohovnic, Și cărturar vai de om ; Că cînd scrie Te mîngîie, Cînd citește Te slăvește ; Iar cînd cîntă saltichia, Îți sare din cap tichia. De iuschiuzar, tertipgiu 'Ngrozea lumea de holteiu Cînd era și calemgiu, C-are praxis și condeiu, Angarale, Satarale, Podvezi grele, Bitirmele, Cacirmale Și locmale, Chilipiruri Și gheliruri Rusumeturi și husmeturi, Istoviri cu marafeturi, Cine altu era-n stare Așa a le ticlui, Și cu-atîta-ndemînare A le și bașirdisi ? De aceea 'I zicea cheia Bogăției Vistieriei, Vrednic s-iconomisească Toate, și ...
Costache Conachi - Ce este nurul
Costache Conachi - Ce este nurul Ce este nurul de Costache Conachi Ah, nurule, împărate a podoabelor firești, Ființă necunoscută priceperii omenești, Tu ce țâi împărăția într-un cuprins de obraz Și stăpânești lumea toată numai prin plac și prin haz, Cu duhul și cu sâmțârea pururea într-aripat, Dai ființă la ființa în care ești răvărsat. Întocmai și mai mult încă decât fierul la magnit Tragi pe inimi cu plăcerea și le supui la iubit. Frumusăța fără tine este un chip zugrăvit, Ce nu-nghimpă la sâmțâre, nici pornește la-ndrăgit. Ea podoabelor supusă, tu podoabe covârșești, Ea oglinzii să închină, tu oglinda o sfințăști. Ochii ce te au pre tine cu sâmțârile grăind Parcă farmecă cu libov, parcă fulgeră clipind. Gurița ce să deșchide supt a tale zâmbituri Dă graiului o dulceață prin care tu inimi furi. Ah, nurule, împărate, țâe numai mă închin, Pentru tine slăvesc lumea, pentru tine eu
Costache Conachi - Răspunsul unei scrisori
Costache Conachi - Răspunsul unei scrisori Răspunsul unei scrisori de Costache Conachi Am cetit, iubite frate, mărturisirile tale Și le crez că-s strecurate chiar din simțire de jale; Nu-mi rămâne îndoială că ți-au adus oțărire Politica cea vicleană ce au toți grecii din fire, Și fănarul care arde seul topit cu cruzime, Și nevinovatul sânge al zimbrului cu prostime... După acestea urmează și a gustului schimbare; Din curtezan cu mândrie, calic rob cu fală mare, Să te faci plugar de țară, sămbrăluit cu prostimea, Și să guști viața cea dulce ce nu are istețimea! Vei vide, dragă tovarăș, că - pe brazda ce rănește Fierul plugului cu huiet, - prostul care cornărește, Sudori varsă și se luptă fără de nici o cruțare, Ca să ducă frupt de sânge crocodililor din mare... Ș-ăi veni la cunoștință ca să crezi că cu dreptate Iscălitul versuiește... și zice, și face
Dimitrie Anghel - Amorul orb Amorul orb de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Nu se cunosc, nici s-au văzut vreodată!... Dar ambii sapă sumbre galerii, Ca doi mineri înmormântați de vii Ce-n întuneric, făr’ de lămpi, se cată.– Atrași de-aceleași tainici simpatii, Boltesc tuneluri lungi ca să răzbată, Și solul sună, unde prind să bată, De zvonul surdei lor telegrafii.– Tot mai aproape se aud, și tot Mai harnici sapă vesel să s-ajungă, Și dup-atât ocol și cale lungă Se întâlnesc deodată bot în bot Sub bolta nupțială a cupolei... Și iată, astfel se iubesc – sobolii!
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu ...