Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU TREBUIE
Rezultatele 501 - 510 din aproximativ 916 pentru NU TREBUIE.
Ion Grămadă - O noapte de groază
... lemne și îngrijea două vaci. Cum vedeți, mănăstirea, înconjurată cu ziduri înalte, e cocoțată pe vârful unui deal, în mijlocul câmpului, și, pentru că înăuntru nu sunt, acum, călugărițe – ca pe vremuri, nu prea abate nimeni pe aici. Iarna, însă, când viscolește și drumurile sunt astupate de troiene, nu zărești țipenie de om primprejur, așa-i de pustiu locul. Dar mă dedasem cu urâtul: peste zi, hrăneam galițele, spălam și hrăneam copiii, făceam mâncare ... mă gândeam la nunta de la Panciu și la logodnicul care avea să vină să mă vadă. Fricoasă nu eram din cale-afară, dar, totuși, nu-mi era oarecum îndemână, mai ales îndată ce cădea noaptea, când începea să se audă, împrejurul zidurilor, urletul jalnic al haitelor de lupi, ce ieșiseră ... ce plângeau în pat, m-am pus lângă dânșii, plângând și eu în tăcere, iar ei, bieții, mă cuprinseseră de după gât, țipând: - Țață! țață, nu ne lăsa!… Tot mai aveam nădejde că nu vor putea intra în casă, dar, când începură să izbească cu topoarele în ușă, inima mi se făcu cât un purice de mică și mai ...
Constantin Negruzzi - Chelestina
... avut mari nevoi a scăpa din mâinile lor. Pedro căuta a să mântui de mulțămirile lor; dar Enric să giura că nu-l va lăsa toată noapte. Diznădăjduitul Pedro auzâsă acum bătând 11 ceasuri. Vai! El nu știe nenorocire ci i să întâmplasă! Unul din spadasinii ci fugisă trecusă cu nasul învălit în mantaua sa pe lângă zaluzie Chelestinii. Era o noapte ... fără să zică nimic; și în vremi ce Chelestina să scoboră, fuge cu grăbiri. Giudecați de spaima Chelestinii când, singură în uliță, caută împregiur și nu vedi pe acela ce îl socotisă de don Pedro! Ea socotești întăi că s-au depărtat pentru ca să nu dei vreun prepus; ea merge, să grăbești, îl caută cu ochii, îl strigă încetișor: nu vedi nimic și nimine nu răspunde. Frica o cuprinde: ea nu mai știi ci trebui să facă. Să va întoarci ea acasă? Ieși-va din târg ca să-s ducă să caute caii și oamenii lui don Pedro, ci o ... departe de poarta cetății? Acest om i-o arată. Chelestina îs mai vine în simțiri; ea prohorisăște cu mai mult curaj, iesă din Grenada și nu ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Lăsatului sec de brânză
... da duhovnicul, să-l priimim cu multă dragoste și să-l facem deplin; că precum un om, când iaste dator cuiva cu niscare bani, până nu-i va plăti nu să ține mântuit, așa și cela ce are canon de la duhovnicul său și nu-l face, nu să va putea mântui de păcate. De aciia să ne ferim, veri cu ce mijloc am putea, de păcate. A dooa, trebuiaște să ... Dumnezeu și întristează pre vrăjmașul; că precum sunt păzitori, celor ce postesc, sfinții îngeri și-i feresc de toate primejdiile, așa sunt și celor ce nu postesc, păzitori, dracii și-i îndeamnă la multe păcate. Deci, pentru aceasta trebuie să ne postim, pentru ca să nu avem părtășie cu diavolul, că nu s-au făcut nimeni învățat sau înțelept, din cei ce s-au răsfățat în mâncări, nici din cei ce au alergat la veselii sau făcut ... credincios și iubitoriu de Dumnezeu, cu bucurie și cu veselie să vie la zilele cĂ©le de post, pentru că nici unul din cei triști nu iaste viteaz la începutul stradaniei. Nu te face trist ca copiii ce-i duc la școală; nu răpști împotriva zilelor celor curate; ...
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion
... purta mai bine nume de defăimător, Să vie, precum venise, chiar într-al nostru pământ, Să ne strice fericirea? Nu, cât eu în viață sânt, Nu va fi: acum e timpul să ne răzbunăm și noi, S-arătăm că-n șoareci curge nobil sânge de eroi Și că păgânul acela, ce ... zăcea sângerat, Ca un cașcaval de Parma pe jumătate mâncat: Urechile lui și nasul, chiar dacă le-o fi avut, Atuncea să le găsească deloc nu s-a mai putut. Numai l-a doua-nviere eu cred că se vor găsi, Când șoarecii le-or aduce, dacă ... s-au găsit împrejuru-i, de mâna lui sugrumați, Un mare număr de șoareci tot din cei mai însemnați. Ba încă spun (dar aceasta eu nu v-o asigurez, Căci fapta e de mirare, și nu îmi vine s-o crez), Spun că și chiar comandirul, faimosul acel Rozon, Lăsă o labă în mâna eroicului Sion. Ce s-a întâmplat ... de pierderea aceasta foarte mult m-am întristat, Sion amic îmi fusese, talent și inimă-avea, Și crez c-ar fi trăit încă dacă atunci nu
Ion Luca Caragiale - În tren accelerat
... lor în extremitatea cealaltă a cupeului și vorbesc pe-nfundate foarte agitat... Fiindcă sunt discretă de felul meu, cum mă știți, ca să nu-i deranjez, mă fac că dorm și trag cu urechea și cu ochiul. Deodată tânărul, după ce se uită la mine lung, țoc! o sărută ... o îndoiește, ca și cum ar vrea să se lege pe sub fălci, și ridicâdu-se hotărât, pornește spre mine... Se-nsera și lampele vagonului nu se aprinseseră. Atunci trec prin imaginația mea toate reminiscențele romantice, toate istoriile de briganzi în drum de fier... vrea să mă sugrume banditul!... și n ... o pauză, luându-și inima-n dinți, în timp ce tovarășa lui de călătorie își ascunsese capul în mâini, îmi zice solemn: Doamnă, mă iartă; nu vreau să vă fac nici un rău... Iată de ce e vorba. Eu am răpit pe domnișoara de la moșia părinților ei, unde o țineau ... asigur. — Ei, la stația următoare? — La stație, noii mei amici, după ce m-au salutat cerându-și cu multă naivitate iertare (pentru ce, nu știu), s-au coborât — desigur ca să dejoace urmăririle... Dar — adăogă d-na X... cu un surâs particular — din norocire orice urmărire ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... era sfădit cu mine din pricina Smărăndiței popii, căreia, cu toată părerea mea de rău, i-am tras într-o zi o bleandă, pentru că nu-mi da pace să prind muște... Și Nică începe să mă asculte; și mă ascultă el, și mă ascultă, și unde nu s-apucă de însemnat la greșeli cu ghiotura pe o draniță: una, două, trei, până la douăzeci și nouă. Măi!!! s-a trecut ... pe furiș la ușa mântuirii și tot scăpăram din picioare, așteptând cu neastâmpăr să vină un lainic de școlar de afară, căci era poruncă să nu ieșim câte doi deodată; și-mi crăpa măseaua-n gură când vedeam că nu mai vine, să mă scutesc de călăria lui Balan și de blagoslovenia lui Nicolai, făcătorul de vânătăi. Dar adevăratul sfânt Nicolai se vede că a ... mă pune să ascult pe alții, și altă făină se macină acum la moară. Nic-a lui Costache, cel răgușit, balcâz și răutăcios, nu mai avea stăpânire asupra mea. Dar nu-i cum gândește omul, ci-i cum vrea Domnul. Într-una din zile, și chiar în ziua de Sfântul Foca, scoate vornicul din sat pe ...
Constantin Negruzzi - Melodii irlandeze
... ascuns suspină jălind pustiirea ta, căci e crim a te iubi și moarte a te apăra! Fiii tăi sunt desprețuiți dacă nu știu trăda; hărăziți întunerecului dacă nu ocărăsc pe părinții lor; torția care-i luminează în calea cinstelor se aprinde la focul unde patria moare. Deci nu osândiți bardul dacă cearcă a uita în dulcele vis a desfătării rana ce nu o poate vindeca. Oh! Dați-i nădejdea, o rază de lumină de va pătrunde pintre întunecile patriei sale, veți vedea inima sa săltând: va depune ... când toată lumea te trăda, în cai un paloș va apăra drepturile tale și o arpă credincioasă te va serba!" Menestrelul căzu, dar lanțul vrăjmașului nu putu încujba falnica sa frunte. Arpa care iubea n-a mai răsunat, căci îi rupsă coardele. "Nici un lanț nu te va pângări, strigă el, o, tu nemuritoare cântăreață a amorului și a vitejiei! Acoardele tale au fost făcute pentru inimi ... mele. Căutam din ochi lampa ce va străluci, zicea ea, pentru înturnarea preiubitului ei pelegrin, întuneciile începuseră a mă învăli; nici o lampă nu ...
Thomas Moore - Melodii irlandeze
... ascuns suspină jălind pustiirea ta, căci e crim a te iubi și moarte a te apăra! Fiii tăi sunt desprețuiți dacă nu știu trăda; hărăziți întunerecului dacă nu ocărăsc pe părinții lor; torția care-i luminează în calea cinstelor se aprinde la focul unde patria moare. Deci nu osândiți bardul dacă cearcă a uita în dulcele vis a desfătării rana ce nu o poate vindeca. Oh! Dați-i nădejdea, o rază de lumină de va pătrunde pintre întunecile patriei sale, veți vedea inima sa săltând: va depune ... când toată lumea te trăda, în cai un paloș va apăra drepturile tale și o arpă credincioasă te va serba!" Menestrelul căzu, dar lanțul vrăjmașului nu putu încujba falnica sa frunte. Arpa care iubea n-a mai răsunat, căci îi rupsă coardele. "Nici un lanț nu te va pângări, strigă el, o, tu nemuritoare cântăreață a amorului și a vitejiei! Acoardele tale au fost făcute pentru inimi ... mele. Căutam din ochi lampa ce va străluci, zicea ea, pentru înturnarea preiubitului ei pelegrin, întuneciile începuseră a mă învăli; nici o lampă nu ...
Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel)
... a pururi, trebuie să se fi strevăzut ca în fundul unui vis, sau ca o natură zămislită și căzută în adâncul unei ape. Și cum nu se auzea un cântec pe atunci, ori un tril sfios de pasăre, cum nu bătea un fluture din aripi și nici pas nu suna ca să trezească ecouri, astfel e și în colțul acesta de natură, unde ne găsim amândoi după o dulce zi de dragoste… Singurele puncte ... ochii tăi; dar nu știu cum, prin ce misterioasă ambianță cu cele ce ne împresoară, s-au îndepărtat și s-au făcut străini, de parcă nu mai sunt ochii ce i-am sărutat cu câteva clipe mai înainte. Mâna ta e rece și inertă, ca și când tot sângele s-ar ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire
... au pus. Sunt sigur că sfinții toți asupră-ți au reclamat, Și chiar de nu-i fi prăjit, ești negreșit afumat. Trebile acolo-n iad nu merg c-aici pe pământ, Unde păgâni sau creștini cu toții la au loc sfânt, Unde vedem fericiți pe cei mai mari păcătoși, Și soarele ... drag l-ar fi pomenit. Ani ai trăit îndestui, rol măreț-ai jucat, Ai lumii stăpânitori adesea te-au vizitat: Acum acestea pe noi nimic nu ne folosesc, Iar duhu-ți nemărginit e singur ce pizmuiesc. La toate-ai fost norocit: nu crez c-atât izbuteai, De-ai fi avut să formezi limba în care scriai; Dar veacul te-a ajutat; în vremea când te ... să-l vezi, apoi să ne mai vorbești. Unul, iscoditor trist de termeni încornorați, Lipsiți de duh creator numește pe toți ceilalți. Se plânge că nu-nțeleg acei care îl ascult, În vreme ce însuși el nu se-nțelege mai mult. Altul, strigând furios că suntem neam latinesc, Ar vrea să nu mai avem nici un cuvânt creștinesc, Și lumii să arătăm că nu ...
Vasile Alecsandri - Balta-albă
... că, pân-a nu veni în țările d-voastră, nici nu prepuneam că se află în Europa o Moldavie și o Valahie. Dar nu mă plâng nicidecum, de vreme ce, ca un Columb, am avut plăcere a descoperi eu însumi aceste frumoase părți ale lumii și a ... un vas de vapor cu gând de a coborî Dunărea pân-în Marea Neagră, făr-a mă opri nicăieri. Cred că nu e nici unul din d-voastră care să nu fi făcut voiajul Dunării și să nu se fi mirat ca mine de sălbatica frumusețe a malurilor acestui râu între Banat și Serbia. E de prisos dar să vă mai ... nenorocitul șăuaș care zăcea la pământ și mă gândeam ce o să mă fac, încotro să-mi îndreptez picioarele? pentru că de jur împrejurul meu nu zăream altă decât șesuri goale!... Când mă trezii iarăși cu postașul lângă mine. El nu pățise nimic, pentru că, precum v-am spus, se aninase de coama lăturașului când i se poticnise calul. Cătam la dânsul, întrebându-l prin semne ... ...