Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PE TIMP DE

 Rezultatele 501 - 510 din aproximativ 607 pentru PE TIMP DE.

Nicolae Gane - Duduca Bălașa

... deprinse cu primejdia călăritului, nu putu însă niciodată să se deprindă cu mirosul tutunului ce călăuzul scotea din lulea, nici cu poziția necuviincioasă ce avea pe cal și de care se înroșea ori de câte ori Alexandru îi adresa vreo glumă răutăcioasă. Cărarea pe care se înșirase ceata călătorilor era strâmtă și umbrită pe amândouă laturile de brazi nalți și tufoși, bătrâni de când lumea, cu rădăcini împletite ca șerpii, cu găuri putregăite în care se adăpostesc șoimii, și din timp în timp prin spărturile crengilor se vedeau în urmă-le lucind ca o față de apă șesurile întinse presurate cu lanuri și sate, iar înainte-le munții se ridicau negri, amenințători ca niște urieși. Frumoase erau vederile ce se desfășurau ... mai frumoase li se păreau privite cu ochii tinereței și ai dragostii lor; la fiecare pas ei se opreau, se minunau, nu găseau îndestule cuvinte de-a spune simțirile ce se deșteptau în ei, și amândoi veseli, ciripitori ca niște păseri în primăvară, se grăbeau de a se afunda în raiul munților, voind parcă să uite de lumea cealaltă. Iar duduca Balașa din toate aceste nu vedea decât cioatele și bolovanii de care se încurca pe

 

Ion Luca Caragiale - Cuvântare

... Ion Luca Caragiale - Cuvântare Cuvântare de Ion Luca Caragiale I Domnilor Într'o seară frumoasă de vară, un tânăr călător obosit de drum, ajungând lângă un izvor, s'a așezat jos să se odihnească. În față spre apus de vale se ridica o pădure bătrână, iar la spatele pădurii cobora măreț soarele. Pe deoparte oboseala, pe de alta înalta frumusețe a priveliștii l-au vrăjit; și sub vraja lor, tânărul nostru drumeț a adormit adânc... A adormit ... l chiamă patria (ovațiuni entuziaste). Și astfel, împrejurările și-au găsit omul. Și de aci, această clocotitoare dragoste cu care din toate părțile îl întîmpină pe acest om o lume întreagă (ovațiuni, urale). N'a fost fost om mai tăgăduit și mai ponegrit decât dânsul... și câtva timp... va mai fi încă (ovațiuni). De altminteri el însuși și-a prevăzut-o, de când era încă tânăr, făcând primii pași în Parlament. Și-a zis: știu pe unde am să trec, dar - am să trec ! (aplauze furtunoase și prelungite). A trecut. Îl întâmpină atâta dragoste din atâtea părți și atâta ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Portretul (Heliade)

... oglindă din care restrăluce Acel de inimi fulger, acel divin amor. Acele buze rumeni sunt bine imitate; Ci nu văz eu viața din buzele-ți de foc, Al lor diafan rumen acolo nu străbate, Nu-ngheață, nu-ncălzește acel feeric joc. Marie, fii tu muza ce rimele-mi conduce, Cu-ai ... reproduce Și-l voi via cu focul furat de Prometeu. Ai cugetat vrodată, ai admirat în sine Metalica oglindă a artei lui Daguerre? Pe ea știi cum modelul s-absoarbe și se ține Și cum se-ntipărește printr-un arcan mister. Ideea e ferice, invenția — divină; Dar este ... învinge, Ș-o va cunoaște lumea în admirarea sa: "Frumoși îți sunt ochii, frumoasă ți-e fața! Frumos îți e svolul, angel d-Osana! Și de-mi este scumpă, de-mi place viața, E d-ast sfânt nesațiu d-a te contempla." Erai vergine castă, aveai pe cap cunună, Pasai să juri credință l-altar, la imeneu, Cu buclele-ți aurii beteala împreună Forma aureola unei copile-zeu. Și chipul tău atuncea ... serafimul, al meu consolator. Acolo ți-e ritratul și-ntreagă-asemănarea, Și-n piept mi-a fost secretul un foc consumator. Sunt secoli ...

 

Iacob Negruzzi - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... Cu vestit baltagul său, Sub Ciubăr-Vodă cel Mare Zdrobea hordele tatare. Pentru-a sale vitejii, Domnu-i hărăzi moșii, Așa mari, așa de-ntinse Cât cu ochii le cuprinse De pe vârful istui munte, Și-l făcu boier de frunte Asupra boierilor Pentru vecii vecilor, Dându-i numele „Baltag". — Din așa strămoș mă trag! CORUL și STACAN Și „Baltagâ€� l-a ... toți să-ncălecăm, În codru să plecăm! (Tablou: plecarea la vânătoare; procesie scurtă. Baltag și Stacan pornesc întâi, după dânșii ciracii, ducând cânii, toți suie pe deal pentru a dispărea în stânga. Baltag rămâne la urmă pe vârful unei stânci privind în zare spre dreapta, pe unde are să intre Zulnia. Stacan se întoarce și-l trage afară din scenă. Joc de scenă, în vreme ce orchestra urmează în surdină motivul corului.) SCENA II SOTIR, apoi CUCOANA ARGHIRIȚA SOTIR (apare în dreapta, misterios, pe mișcarea motivului corului) Poșta rurală: serviciul zilnic... Scrisorile loco se ridică dimineața până-n ziuă. (merge la copac în dreapta, în fund, și ia dintre ... 5482. Interiorul pivniței este luminat de un mare policandru spânzurat de arcul bolței din față, policandrul e făcut dintr-un mănunchi de coarne de

 

Ion Luca Caragiale - Hatmanul Baltag (Caragiale-Negruzzi)

... Cu vestit baltagul său, Sub Ciubăr-Vodă cel Mare Zdrobea hordele tatare. Pentru-a sale vitejii, Domnu-i hărăzi moșii, Așa mari, așa de-ntinse Cât cu ochii le cuprinse De pe vârful istui munte, Și-l făcu boier de frunte Asupra boierilor Pentru vecii vecilor, Dându-i numele „Baltag". — Din așa strămoș mă trag! CORUL și STACAN Și „Baltagâ€� l-a ... toți să-ncălecăm, În codru să plecăm! (Tablou: plecarea la vânătoare; procesie scurtă. Baltag și Stacan pornesc întâi, după dânșii ciracii, ducând cânii, toți suie pe deal pentru a dispărea în stânga. Baltag rămâne la urmă pe vârful unei stânci privind în zare spre dreapta, pe unde are să intre Zulnia. Stacan se întoarce și-l trage afară din scenă. Joc de scenă, în vreme ce orchestra urmează în surdină motivul corului.) SCENA II SOTIR, apoi CUCOANA ARGHIRIȚA SOTIR (apare în dreapta, misterios, pe mișcarea motivului corului) Poșta rurală: serviciul zilnic... Scrisorile loco se ridică dimineața până-n ziuă. (merge la copac în dreapta, în fund, și ia dintre ... 5482. Interiorul pivniței este luminat de un mare policandru spânzurat de arcul bolței din față, policandrul e făcut dintr-un mănunchi de coarne de

 

Gheorghe Asachi - La moldoveni

... Gheorghe Asachi - La moldoveni La moldoveni de Gheorghe Asachi La restatornicirea domnilor pământeni Vers înalt de bucurie să răsune împregiur! Astăzi gemetul Moldovei în armonii se preface, Astăzi soarta îmblânzită ni urează cu ogur, Și din clime seninoase se întoarnă lină ... duios, Spre a noastră vindecare, ni lovește și ni iartă; Dar la cuget și privire ni-a lăsat un trainic semn De-nfrânare despre rele și spre dreptul de îndemn. Ca un călători nemernic, zbuciumat de-al mărei val, Când în noaptea-ntunecoasă nici o stea în ceri nu vede, Dacă-aproape de pieire de-ntâmplare află-un mal Cu mâni ambe îl apucă ș-abia șie însuși crede; Dar săltând pre el din undă, care moartea i minea, Domnului ... și va vedea. O puternică fortună pe Moldov-a fost împins Să plutească pe o mare de pericoli presurată, Și poporul fără cârmă, de mii tunete atins, Aștepta a sa sfărmare și pieire-nfricoșată; Obosite elemente mug și sun-azi mai încet, Vântul stă, s-alină marea ... scutire nu cruțau jerfiri, nici sânge, Și în volbura turbată stat-au pururea întregi, Ca o stâncă-n miezul mărei ce sumețe ape-nfrânge; Ori ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cel rătăcit

... și se făgădui că o să fie harnic și credincios, ele îl priimiră. Așezându-se el acolo la zâne, băiatul se puse cu toată inima pe muncă și, când era ceva de făcut mai greu sau mai anevoios, își chema calul și îi da ajutor. Calul, carele nu știu de unde aflase tainele zânelor, vezi că nu era el de florile mărului năzdrăvan, spuse băiatului să fie cu mare băgare de seamă că în baia zânelor, într-un timp hotărât, are să curgă aur, și atunci să apuce el înaintea zânelor să se scalde. Îi mai spuse să ochească prin polițile cu haine ale ... Băiatul făcu întocmai precum îl învățase calul. Într-o zi când zânele se dusese la vânătoare, fără grije, băiatul auzi în baia zânelor un susur de apă mai răsunător decât altă dată. Temându-se, el chemă calul, care veni într-o clipeală de ochi. El, cum văzu cele ce se petrec în baie, puse pe băiat de se dezbrăcă îndată și îl împinse în baie de se îmbăie. Când ieși d-acolo, ce să vedeți d-voastră, cinstiți boieri? Părul i se făcuse cu totul de aur, și-i crescuse de ...

 

Mihai Eminescu - Confesiune

... Mihai Eminescu - Confesiune Confesiune de Mihai Eminescu ( Arătând un cran .) Aciea este lumea... de-o sfarăm ­ e sfărmată. De sfărăm pe vecie acest idol de lut Eterna pace-ntinde imperiul ei mut Și soarele pe ceruri se-nchide ca o rană Ce arde-n universul bolnav de viață vană. Și marea tace-nceată; cântau strigoi; mișcare; O noapte condensată, în veci nepieritoare, Ca noaptea din sicriuri, din groapă, din caverne ­ Povestea ... în vreme, V-am aruncat în viață plecați sub anateme Să vă urâți din leagăn, să v-omorâți în vain, V-am semănat în spațiu pe voi sămânța Cain, Să curăț am vrut sânu-mi de tot ce-i crud, spurcat Și pentru voi anume creai al vieții iad. Și să vă-nșele vecinic l-am îmbrăcat frumos Cu nopți senine ... durerii eu pus-am fericire, În vicii am pus miere și în păcat zâmbire. Tot ce-aspirați în lume, toate-au același fine. În mantie de rege m-am îmbrăcat pe mine Și de vă-ntindeți mâna dup-a mea umbra-avară, Las mantia să-mi cadă și mă revedeți iară. Coroană, aur, glorii, cântare și comori ...

 

Mihai Eminescu - Geniu pustiu

... nu lucrează, căci n-are la ce lucra — toate fabricile din lume concură cu mizerabila sa meserie. Cât despre inteligența noastră — o generațiune de amploiați... de semidocți... oameni care calculează cam peste câți ani or veni ei la putere... inteligență falsă, care cunoaște mai bine istoria Franței decât pe-aceea a României, fii unor oameni veniți din toate unghiurile pământului, căci adevărații copii de român încă n-au ajuns să învețe carte... oameni în fine care au făptură și caracter de la tații greci, bulgari și numai numele de la mumă — de la dizgrațiata Românie. Și încă dacă și-ar ăfiî câștigat prin ceva dreptul de-a se numi români; dar nu. Ei își urăsc țara lor mai rău și mai cumplit decât streinii. O privesc ca un exil ... nalțe din fundul abisului mării până sus în nourii gânditori din cerul luceafărului ce se numește geniu... Arătați-le iasma viitorului și se vor speria de el. Arătați-le unde-ar ajunge de-ar urma tot astfel și se vor întoarce... Dar în fine — adaose el c-un surâs sceptic — de ce să cercăm noi a ridica generațiunea cu umărul? Tot ce se-ntâmplă pe lume rezultă.

 

Alexei Mateevici - Obiceiurile și rânduielile nunții la moldovenii basarabeni

... casa, că vine împaratul Îndată cu oștirea lui toată: O sută cincizeci și cinci Din cei mai voinici Cu fețele alese. Noi nu suntem ciobani de la oi, Să descălecăm în gunoi, Nici morari beți, Să descălecăm prin scăieți, Ci suntem boieri mari, Ghenerali, De lângă mare, De unde soarele răsare. Nouă să ne aduceți scaune de argint, Să descălecăm aici pe pământ Sau să întindeți covoare, Să descălecăm în pridvoare. La cai să dați fân, Zizdeu verde, Cosit din noaptea Sfântului Gheorghe, Cu roada neluată, Cu ... Să le turnăm pe gât; O strachină cu poame, Să dăm la ieste cucoane, Că vedem că au slăbit de foame. Și vreo câțiva căței de usturoi, Să dam pe la acești ciocoi, Fiindcă au poftit pe la noi, Mulți, înalți, luminoși, Bine v-am găsit sănătoși. Conocăria adusă mai înainte, precum și altele, care tot sunt în felul ei, arată ce ... miresei (dacă îi are) se iau de mâna și nu-l lasă pe mire să ia lada, zâcându-i: — ,,Nu-ți dăm lada, răscumpără pe lelița". Mirele dă vreo câteva copeici, și lada se pune-n căruță cu celelalte lucruri de ...

 

Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul

... tăi, bărbate? Ar putea să mănânce și ei ceea ce ne-a rămas. - Iată-ne aci și noi, iată-ne aci. Și ieșiră de după coșul bordeiului și mâncară. După ce se sculă tatăl copiilor, vitrega întrebă pe copii cum a nemerit de s-au întors. Iară fata îi povesti tot ce făcuse, și cum se ascunseseră după coș, daca ajunseră acasă, de frică să nu-i bată. Pasămite ei se luase după dâra de mălai ce o presărase fata, când merseră în pădure. Mai trecu, ce mai trecu, și strigoaica de vitregă iară se ținu de câra bărbatului său ca să-și prăpădească copiii. Și neavând ce-și face capului, tatăl își luă copiii și plecă cu dânșii iarăși în pădure ... a venit prea devreme și să mai aștepte până să se puie masa; ba că una, ba că alta, când se supăra soru-sa pe cățeii lui, când zmeul îi căta chiorâș, și multe d-alde astea, și de toate. Într-o zi zmeul se vorbi cu sora băiatului ca să-l omoare, și să se scape de el. Zmeul voia să se ducă în pădure după dânsul și să-l mănânce. - Nu te duce, vai

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>