Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PLECA
Rezultatele 501 - 510 din aproximativ 1085 pentru PLECA.
Dimitrie Bolintineanu - Preda Buzescu
Dimitrie Bolintineanu - Preda Buzescu Preda Buzescu de Dimitrie Bolintineanu De trei zile lupta n-a mai încetat Și tătarul pare c-a înaintat. Dar Buzescu Preda vede cu durere Floarea României ce pe vale piere. Trece înainte pe un cal în joc Ce varsă din ochii-i flacăre de foc. Strigă cu tărie cetelor zdrobite Ce la glasu-i mândru se întorc uimite. Iată că nepotul hanului tătar Trece pe-un sălbatec, ager armăsar. Unde se arată pe întinsa vale Prin oștirea noastră își deschide cale. Iar Buzescu Preda cum îl întâlni, Îi ieși-nainte și-astfel îi vorbi — ,,Dacă nu ți-e frică și-ai credință-n tine, O, tătare! vino să te bați cu mine!" Ei descălecară atunci amândoi Și se iau la luptă ca doi juni eroi. Ochii tuturora cată cu mirare La Buzescu Preda și tătarul mare. Ei se bat la raza stelei cei de foc, Flacările-i albe pe-a lor zale joc. Vântul răcorește fruntea lor udată Și mânia dulce sufletul le-mbată. Ei se bat în spade — spadele se frâng; Și se iau la brațe — se smucesc, se strâng. Când tătarul scoate o ...
Dimitrie Bolintineanu - Stefan cel tânăr și doamnă-sa
Dimitrie Bolintineanu - Stefan cel tânăr şi doamnă-sa Stefan cel tânăr și doamnă-sa de Dimitrie Bolintineanu Ștefan stă la masă, zi de sărbătoare. Doamna lângă dânsul șade gânditoare. Genele-i noroase caută pe jos, Iar pe mână-i pleacă capul ei frumos. Umbrele durerii coper-a sa față, Cum pe cerul splendid trece-un nor de ceață. — ,,Astăzi, zice domnul, zece mii ucig. Ordinele-s date... Furcile se-nfig!" Doamna se-nfioară, fruntea-i se-numbrește. În profunde gânduri mintea-i rătăcește. — ,,Cât de dulce vinul râde-n cupa mea! Doamne, pentru tine, tu cu mine bea!" Domnul ia paharul și cu doamna-nchină. Cupele răsună; fruntea lor lumină. — ,,Doamne, multe rele faci p-acest pământ, Multe prăzi și-ucideri fără de cuvânt..." Zice. Domnu-aruncă cupa p-a sa față. Sângele pe frunte-i râură și-ngheață. Doamna-și șterge roua și cătând la cer — ,,Astăzi orice crime printr-o crimă pier! Doamne! roagă cerul... Ești înveninat!" Domnul sub durere-i cade săgetat. Tremură, pălește... Viața-i mai apune Și zdrobit de doru-i aste vorbe spune — Chiar pe soțu-ți tânăr ai înveninat!" — ,,Zece mii, de ...
Dimitrie Gusti - Închinare lui Ștefan-Vodă
Dimitrie Gusti - Închinare lui Ştefan-Vodă Închinare lui Ștefan-Vodă de Dimitrie Gusti Informații despre această ediție 1871 Și strunile plesnite și harpa desfăcută În salcia pletoasă, de care atîrna L-a Isterului rîpe, acuma este mută, Și cîntul ei de aur nu pot a-l deștepta. Ce vînt trăgînd s-aude sub crengile plecate Spre unda cristalină ce fuge șopotind, Și umbrele din apă tot rînduri înecate Se par că lasă-n urmă o voce suspinînd ? Durere !... și-i profundă cînd România plînge Cu fruntea-nfășurată de doliu la mormînt ; Durere-i pretutindeni, durerea se răsfrînge, În valea și Carpatul ce-i românesc pămînt. Ca valurile mărei ce-n sînu-i se frămîntă Și spre un țărm sau stîncă se-mping a se opri : Așa durerea sparge o țară și s-avîntă Colo spre mănăstire la Putna a lovi. De printre munți, cîmpie, din unghiuri depărtate, Din tîrguri, municipii, cotune, un popor, De-același curat sînge, se scoală să ia parte La zi de sărbătoare, la rugăciune-n cor. Cu-a națiunii cruce, de secoli ferecată, Ca pelerin sosește la noua Golgota Unde eroul zace și țărna-i ...
Dosoftei - Stihuri la luminatul herb a Țărâi Moldovei
Dosoftei - Stihuri la luminatul herb a Ţărâi Moldovei Stihuri la luminatul herb a Țărâi Moldovei de Dosoftei Capul cel de bĂșor, a fiară vestită, Sămnează puterea țârâi nesmintită. Pre câtu-i de mare fiara și buiacă, Coarnele-n pășune la pământ îș pleacă. De pre chip să vede bĂșorul ce-i place, C-ar vrea-n toată vremea să stea țara-n pace. C-atunci toată vita poate de să-ngrașe, Fără zăhăială, într-a țărâi pașe. Dară une date are și ea toane, De-ș calcă vrăjmașii și-i vântură-n coarne. Pentr-aceea-ș poartă cunună de aur Într-a sale coarne, în cele de taur. Stau împregiur dânsă trei planite-n hoarbă, Soarele și Luna, și Venus, podoabă. Din ce să-nsămnează țara că rodește În tot feli de hrană, de le prisosește. Și pre vremi de pace oamenii zburdează Într-agonisită, că pot de-ș lucrează. Vinul și cu grâul, și cu de tot viptul, Cu cirezi și turme, copără pământul. Dară miere dulce! Cine poate spune Ce-au miluit Domnul din ceri, că-s tot bune! Cine poate scrie toate de-amănuntul, Că știută ...
Duiliu Zamfirescu - Boul Boul de Duiliu Zamfirescu De-a pururi trist, în mijlocul câmpiei, Voinicul bou privește înainte, Cu ochii mari, cu sufletul cuminte, Ca un simbol antic al poeziei. Și parcă-ar vrea să spuie prin cuvinte Că a rămas el paznicul moșiei, Căci toți s-au dus în lumea veciniciei, Iar Lațiul e țară de morminte. Trec norii, trec, spre asfințit de soare, Înveșmântând senina lui tăcere Într-un mister de umbre călătoare. El pleacă trist să cate mângâiere Urmând pe jos un lung șir de cucoare Ce cântă-n zbor o notă de
Duiliu Zamfirescu - Curgea Siretul liniștit
Duiliu Zamfirescu - Curgea Siretul liniştit Curgea Siretul liniștit de Duiliu Zamfirescu Trecuse toamna gînditoare Pe rîpi, prin garduri, peste vii, Și închinase toate celea Aceleiași melancolii. Departe, pe întinse șesuri, Curgea Siretul liniștit, Sub zbor de pasări călătoare Călătorind spre răsărit. Înaltă, mișcătoare dungă, Ce-abia te vezi pe cer senin, Cîte speranțe zbor cu tine Ce primăvara nu mai vin ! O umbră goală, trecătoare, Viața noastră pe pămînt ! O pasăre ce pleacă toamna Descurajată, fără cînt, Și nu mai vine, nu mai vine, Căci tinerețea-i o poveste Pe care noi o știm c-a fost, Dar niciodată-o știm cînd este. O toamnă, scumpa mea suroră, Te-ai dus și tu, ca orice bine, Și noi rămas-am să te plîngem Cu alți nenorociți ca mine. Eu m-am deprins de mult cu toate, Și trist, în sufletu-mi m-am strîns, Dar viața e așa de crudă Încît și astăzi încă-am plîns: O amintire de durere, Un biet amor ne-mpărtăsit Ce ca și toamna, ca și toate, S-a dus și nu a mai venit. Și care azi, sub umbra tristă A tinereții apunînd, Mi- ...
Duiliu Zamfirescu - E mort poetul
Duiliu Zamfirescu - E mort poetul E mort poetul de Duiliu Zamfirescu E mort poetul. Cea din urmă dramă Ca cea dintâi, va fi necunoscută: De-o ideală minte începută Acum o-ncheie glasul de aramă. Alături stă, încremenită, mută, Sărmana lui, nemângâiata mamă; Ea lung ridică colțul de maramă Și tremurând pe mână îl sărută. Într-un pahar se scutură o floare, O floare prinsă la o cununie Ce ca și dânsul s-a plecat și moare. Iar prin perdele, raza aurie Aduce caldul zâmbet de la soare: O mângâiere scumpă, dar târzie.
Duiliu Zamfirescu - La Orşova La Orșova de Duiliu Zamfirescu Dunăre bătrână, spune, ce ascunde Trupul tău în unde, De te zbați în maluri, urli de mânie Până ce Carpații piscurile-și pleacă, Apa ta să treacă, Gâlgâind în mersul ei de vijelie? Din adânca umbră de pe malul verde Gândul meu se pierde Peste nesfârșirea căreia-i plutești, Peste timp de astăzi și de altădată, Când bătea curată Inima în pieptul lumii românești. Că de-au fost păcate, lipsă de credință, Păs și neputință, Lifte peste lifte, unguri și tătari, Au mai fost și oameni, fost-au pământeni, Domnii și moșnenii, Drept-coborâtorii din legionari. Și-a mai fost stăpânul stâncilor cărunte, Bourul de munte, Străjuindu-și singur codrul la pripoare, Decebal voinicul, fiu de fiu localnic, Ridicându-și falnic Fruntea către oastea lor năvălitoare. Tu, ce pe sub malul negru de ruine Te frămânți în tine Năbușind avântul apei furioase, Și prefaci în trâmbă lucie de brumă Șipote de spumă, Ca să legeni raza stelelor sfioase, Tu mai speri că, poate, au să mai coboare Lungile pripoare Dacii cu Zamolxe și Boeribiste Ca să ia virtute, bând apă din tine, Și să ți se-nchine, Și ...
Duiliu Zamfirescu - Sosesc Sosesc de Duiliu Zamfirescu Sosesc cocoarele, sosesc De după deal de țintirim, Iar anii trec, copiii cresc, Se schimbă tot ce-i omenesc, Și noi îmbătrânim. Mi-aduc aminte ca acum Când alergam cu capul gol Prin prăfăria de pe drum Și când ardeam cărțile scrum Și școalei dam ocol. Și mai târziu când am plecat, Ce veselie în trăsură!... Cum nici n-am plâns, nici m-am mirat, Pe când plângea un biet argat C-un deget dus la gură. Și vreme lungă mai târziu Când m-am întors cu dor de bine, Nehotărât fără să știu Ce pot să fac și ce-am să fiu În lupta mea cu
... de alta. Ea zice: — Dragă, spune dar, Ce lucru vrei să-ți dau în dar? Ea mînica și-o sufleca Și peste apă se pleca. Băiatul rîse și, la fel Pe apă s-aplecă și el. — Ah, dă-mi un dar, frumoasă Dună, Tu, care ești așa de bună ...
Elena Liliana Popescu - Ție, cel care deschizi această carte ...
Elena Liliana Popescu - Ţie, cel care deschizi această carte ... Ție, cel care deschizi această carte ... de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Motto: Adevărul se dezvăluie de la sine celui pregătit să-l primească. Încearcă să lași deoparte grijile zilei pentru a putea păși împreună în realitatea Visului numit Poezie, deschizând poarta inimii tale acestor versuri. Ele s-au născut în inima mea atunci când le era dat să se desprindă din lumea formelor-gânduri și a se înveșmânta în lumea formelor-cuvinte, pentru a se prezenta, împlinindu-și destinul, la ceremonia întâlnirii cu tine. Simplitatea, care în esența ei înseamnă adevărul, nu poate fi exprimată decât prin tăcere. Toate cuvintele lumii nu fac altceva decât să încerce să descrie tăcerea. Cunoașterea de sine, idealul cel mai simplu si cel mai greu de atins, este scopul fiecărui om în parte si al lumii intregi, acestuia fiindu-i subjugate toate căutările noastre. Poeții vin și pleacă, lăsând strădania lor în a dezvălui chipul nevăzut al Poeziei, care ne privește fără să ne judece de dincolo de valul Iluziei.