Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PLIN (DE)
Rezultatele 511 - 520 din aproximativ 940 pentru PLIN (DE).
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face ... vorba de acei scaieți care cresc ca păpușoiul și fac o frumoasă floare liliachie, ca un pămătuf, al cărui pufușor fetele îl tund în seara de Sfântu Toader, cântând: Codițele fetelor, Cât codița iepelor! Ciulinii de care vorbesc aici apar de îndată ce se topește zăpada, sub forma unei ciuperci, un zbârciog. În mai puțin de
... fără stele, Mii de flăcări albăstrele Se văd tainic fluturând, Și prin ele crunt deodată O fantasmă se arată, Se arată blestemând. Călător nenorocite, Fugi de-acele căi pocite De ți-e calul de bun soi, Că-n mormântul fără pace Și sub cruce-acolo zace, Zace singur un strigoi! * Într-o noapte-ntunecată Dulce șoaptă-namorată Prin văzduh ... a răspuns; Ci, strângând-o cu-nfocare, După-o dulce sărutare, Repede s-a depărtat Și, sărind cu veselie Pe-al său cal de voinicie, În văzduh s-a afundat. * Cine-aleargă pe câmpie Ca un duh de vijelie Într-al nopții negru sân? Cine fuge, cine trece Pe la ceasul doisprezece?... Un cal alb, cu-al său stăpân! Vântul bate, vâjâiește, Falnic ... iată, iată Că lucesc pe câmp deodată Mii de focurele mici. Ele zbor, se depărtează. Zboară calul, le urmează, Pășind iute către mal. Stai, oprește!... de pe stâncă, În prăpastia adâncă Au picat stăpân și cal! Și-de-atunci în fund s-aude Gemete, blăstemuri crude Care trec pe-al nopții vânt. Și de ...
Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă
... răsturnat acum cu fundul în sus și clădit bine pe temelii nemișcătoare, se prefăcuse un biet hambar în care își ținea grîul prietenul meu. Steagul de aur ce fîlfîia era o biată zdreanță de cămașă. Negre, sinistre și mîncate de carii, scîndurile gudronate și lucitoare din alte vremuri își arătau uzura. Geamurile rotunde ca niște ochi purtau bandaje de scînduri ; bucăți de lanțuri sfărîmate atîrnau pretutindeni și nu știu prin ce ciudată întîmplare ancora pe jumătate îngropată în pămînt ca o gheară încleștată mai străjuia și dînsa ... căpitanul care sta în căsuța lui de scînduri de pe covertă, eternul căpitan ce povestește basme levantine și face primăvară împrejurul lui deschizînd o ladă de portocale sau de rodii să vadă ce a ajuns sărmanul lui bastiment ? De cîte ori așteptînd să vie apele mari n-o fi zăbovit el pe o margine de rîu, cîntîndu-și dintr-o armonică sau dintr-o ghitară romanțele lui levantine... De cîte ori, în amurguri, nu și-o fi spus nostalgiile papagalului verde, fără de care un căpitan nu pleacă niciodată la drum...
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
... cu miros de ferigă..., impresie saturată de exactitate poetică. În același plan de interpretare ca și natura este tratat, în subtilă simbolizare, mecanismul ceasornicului: angrenaj de forțe, lecție de determinism cu sistemul lui de sori strălucitori, cu palpitul spiralei nelămurit și sur închipuind o nebuloasă, cu pretenția coardei de perpetuum movens al rotației dintre cele două capace e un univers în miniatură, pe care maistrul îl descompune prin analiză și-l recompune prin sinteză ... grozăvia se întâmplă: îi vede piciorul gol. De azi înainte demența mea a intrat în o altă fază, consemnează jurnalul, nu fără spirit de analiză. Acum cititorului, chiar cât de străin de lumea și timpul doctorului Codrescu, i se va fi deschis, credem, drumul limpede pentru a simți accentele și valorile acestui roman de analiză, atât de minuțios și atât de delicat. Cadrilul acesta pasional, cu doi pași înainte și opt înapoi, este plin de farmecul lucrurilor care au fost. Asupra figurilor din trecut ne înduioșăm în felul în care ne înduioșează copiii; cu o ușoară tristețe în plus. Trecutului ... este de
... ale Elenei. — Ce s-ar face ea fără mine! ... zicea cu gravitate duduca Balașa. Lumea o numea tot duducă, deși petrecuse douăzeci și cinci de ani încheiați într-o necurmată și cucernică jălire după răposatul ei soț, care o părăsise, sărmana, în zorile tinereților, adică la vârsta de douăzeci de ani, după cum istorisea ea totdeauna suspinând. Crescută de mică în bumbac, ea nu se culcase decât pe covoare moi și fața sa plăpândă nu fusese niciodată atinsă de vânt, ger sau arșiță. Tot atât de gingașă și în privința moravurilor, ea citea numai cărți înțelepte, se închina cu evlavie în toate zilele, era rușinoasă peste măsură și nu suferea ca ... cu neadormire asupra neispititelor ei tinerețe. Dacă vom pierde atâta vreme la fiecare brad, când ne vom întoarce acasă? — O! niciodată! niciodată! ... strigă Alexandru plin de entuziasm. Aici e bine de trăit, între fragi și zmeură și între brazi cu miros de rășină; noaptea să dormim pe saltea de mușchi, ziua să vânăm, să pescuim, să plutărim și nici să mai știm că sunt orașe în lume. Duduca Balașa clătina din cap c-un ...
Emil Gârleanu - Cine a iubit-o!
... Emil Gârleanu - Cine a iubit-o! Cine a iubit-o! de Emil Gârleanu Boierul Toma privea de la fereastră cum creșteau, văzând cu ochii, troienele în ogradă. Niciodată nu i se păruse iarna mai plină de întristarea aceea care o răspândește căderea molcomă a fulgilor înfoiați de zăpadă. Cădea întruna ninsoarea, cădea fără să contenească, legănându-se ca penele, înceată, gânditoare parcă unde să se așeze. Îngropase ograda, legând-o de-a dreptul cu șleahul dinspre sat, prefăcuse șurile, șoproanele într-un singur morman, aruncase peste toate aceeași învelitoare albă, de sub care se părea că niciodată nu vor mai răsări lucrurile cunoscute. Boierul căuta să pătrundă cu vederea prin perdeaua deasă a ninsorii ... se strecurase o rază de bucurie în suflet cum parcă niciodată nu simțise. Și venitul nu-și credea ochilor când văzu chipul destins întrun surâs de bunătate cum nu mai aflase la prietenul său. În vreme ce Toma desfăcea musafirul de blănurile ce le avea pe dânsul, de afară veneau glasurile necăjite ale argaților, care de
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
... oricărei răscruci și din afundul oricărei cărări, un om de piatră sau de bronz și-a întins brațele acoperindu-mi orizontul. O armată de piedestaluri baricadează trecutul; un norod de anonimi îmbrăcați în redingote, ori în fracuri impecabile, sfidează ; o pleiadă de morți, a căror pleoapă trebuie închisă pentru a doua oară, privește cu încredere viitorul... Forma aceasta nouă de idolatrie a mers prea departe și vechiul idolatru, cînd idolul nu-i mai slujea la nimic, nu se sfia să întindă o mînă ... leat săpat pe o piatră nu mai spune (sic) nimic atunci cînd lentila faimei și-a întors fața aiurea, și un sfînt trepanat de aureolă veți conveni că devine un simplu om de rînd. Edilii vechei Rome aveau dreptate cînd intrau cu ciocanul în mînă în pădurile de statui ce acoperea forurile și piețele și percutau vechile glorii ca să facă loc celor nouă. Un norod de idoli cădea la pămînt împrăștiind țăndări de lumină, un nou venit lua loc pe vechiul soclu, un discurs mai mult se ținea, vremea îl lua în primire dîndu-i patina necesară și ...
Alphonse de Lamartine - Războiul
... Alphonse de Lamartine - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de ... ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror ... rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea de țintă-și alege printr-însa a-nnemeri, Trăsnetul aci lovește, și greșit nu poate fi Ca un snop de oțel cade în pulbere răsturnat. Armăsarul său s-azvârle, se simte neînfrânat; O piezișă căutătură p-al său stăpân aruncând, Se-ntoarce, își pleacă capul
Ion Heliade Rădulescu - Războiul
... Ion Heliade Rădulescu - Războiul Războiul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1829 De ce sunete viteje urechea-mi e speriată? Glasul trâmbiței răsună, cai ninchează sforăind; Coarda-n sânge înmuiată, Ca sabia-ncrucișată, Sună pavăza lovind. Semnul de ... ninchezând, Poruncile-adăugite și aerul răsunând, Sau vântul care izbește în steaguri ce fâlfâiesc Și-n taberele vrăjmașe înotând se îndoiesc; Și când seamănă, umflate de biruință, c-ar sta Gata înaintea slavei singure de a zbura. Când ostenite-ncetează, se lasă pe lemn în jos Ca s-acopere vitejii cu-al lor văl întristăcios. În fruntea-amânduror ... rând în rând, Le culcă ca niște spicuri pe câmpie răsturnând. Ici cade un erou mândru în floarea sa secerat, Din ochii săi ies scânteie, de trufie-mbărbătat; P-al său coif ce face unde, de lumină strălucind, Mlădioasă-o pană cade, se ridică fâlfâind; Moartea de țintă-și alege printr-însa a-nnemeri, Trăsnetul aci lovește, și greșit nu poate fi Ca un snop de oțel cade în pulbere răsturnat. Armăsarul său s-azvârle, se simte neînfrânat; O piezișă căutătură p-al său stăpân aruncând, Se-ntoarce, își pleacă capul
Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D
... cîte un cat și un donjon central, înalt de optsprezece metri. El se ridică mîndru în mijlocul unei curți largi, avînd la dreapta lui, ca de streajă, niște nuci bătrîni, iar la stînga, o grădiniță de flori tinere, scăldate toată —ziua în lumina soarelui. Castelul-templu are de jur împrejur, la fiecare rînd, terase largi, împrejmuite toate cu stîlpi scurți de granit, acoperiți cu table de aceeași piatră, în stil druidic. Fațada e tot de granit cioplit fără lustru. Suindu-te pe terasa de jos, de la picioarele donjonului, dai de intrare. O muche de piatră, lată cam de o palmă, desparte vertical drept în două intrarea deschisă. Această muche e muchea ușii principale: o bucată de granit masiv, grea de cîteva mii de kg, care se deschide cu mare ușurință, învârtindu-se alunecos pe o osie de fier ce-i trece prin mijloc. Când ușa este deschisă, i se vede numai muchea; cînd este închisă, acoperind perfect intrarea, se vede pe placa ... încadrat în mușchi viu, din care răsar plante mititele de munte. E o grădină în miniatură, grădina unei zîne, o grădină întreagă cu miile ei de umbre și de ...
Ștefan Octavian Iosif - Năframa
... Ştefan Octavian Iosif - Năframa Năframa de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție — Bate murgul din picior la scară, Sforăie și bate din picior ; Mîngîie-l, că-i cea din ... dar, Nu te zbate, mîinile nu-ți frînge, Dragă, nici nu plînge, Dar să nu m-aștepți, că e-n zadar ! Astfel zise-n ceasul de plecare, Plin de jale, mîndrul luptător. Glas de trîmbiți răsuna în zare... Înc-o sărutare, Și pieri sub geana unui nor. Însă umbra gingașei fecioare Multă vreme stăruiește-n prag. Stă și cată ... în zare, Însoțind pe cel plecat sub steag. La fereastră stă, privind cu teamă, Așteptînd pe cel plecat sub stea. Dar din ceasul cînd băgă de seamă Semnul pe năframă, N-a mai vrut la geam și-n prag să stea. Nu țipă, nici mîinile nu-și frînse, Nici ... nu spuse-o vorbă nimărui, Nime n-o văzu cu gene plînse... Ceas cu ceas se stînse, Ca un crin... s-a stîns de