Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AL SAU
Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 892 pentru AL SAU.
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira III
... natura a înzestrat pre oameni Cu trup și judecată, tot ea le-a împărțit Și patimile care îi țin în jugul lor, Sau răului acestui un alt izvor se află? Tu la Hrisip aruncă acea întâi privire: De este zi sau noapte, de-i glodul la genunchi, El Moscva-n toată vremea colindă de trei ori, Și masa de cu seară mai grabnic o sfârșește, Decât ... Pre toți îi salutează și-ntr-un ungher se pune, Plecându-și în jos ochii, grăind din vârful limbii Metaniile trage, pășește-ncetinel. Înfricoșatul nume al Domnului Hristos La toată vorba-l pune. Plecare mult-arată Să facă paraclise, și lumânări să ducă, Neîncetat fălește pe-aleșii credincioși Ce-a ... cuvios ca dânsul să facă cunoștință. El zice: de mânie să fugi, să te ferești, Să nu ții minte răul, dar singur este rău. Pe-al său vrăjmaș în sine ar vrea să-l prăpădească, Și cu necontenire de moarte-l prigonește. Gândește ticălosul că poate înșela Pre Cela ce cunoaște ... năravurile bune. Glicon la alții merit nu află nicidecum. De este oarecine plăcut și priimit, Un altul de petrece viață lăudată, Ori cineva prin arte al ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... ca s-o zugrume... Revolta dormea încă, ațipită undeva, îndărătul coardelor, dar tremurătoarele mîni o treziră și pe ea fără de voie ; și mîniosul chip al celei deșteptate din somn privi o clipă nedumerit la cealaltă față și trecu apoi peste ea într-o furtună de sunete. Mînios, chipul celui ce ... pe clape, păreau că amenință însuși destinul și că luptă cu el căutînd să-l înfrîngă.. O undă de vînt ca trezită de energia lui, sau venită de cine știe unde, intră în casă mișcînd partiturile și amestecând clarul de lună. Înfiorată, revolta căzu și merse să ațipească din nou îndărătul ... de lumină, toate tăcură sub mînele încremenite. În cuprinsul sărac însă, îndărătul negrului visător ce-și cînta durerile, praful răscolit din unghere, ori măruntul norod al miilor de note, trecînd pe lîngă ochii mirați ai portretului de femeie de pe masă, juca acum în sulul de lumină ce pătrunsese în odaie ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos
... dumnezeiasca trânbiță, fericitul Pavel, zicând: Cele vechi au trecut, iată s-au făcut toate noao. Drept acĂ©ia, ce voiu putea cuprinde cu mintea mea, sau ce lucru vrĂ©dnic voiu putea grăi asupra zilei aceștiia? Nu poci să mă întinz unde nu ajung, nu poci să vorbesc cĂ©le ce ... va afla mai mare și mai cinstită decât pre sfânta Fecioară, care fecioară, ca alt ceriu gânditoriu, ține în brațile sale pre făcătoriul ceriului și al pământului, pre Fiiul său, carele iaste născut din Tatăl mai nainte decât luceafărul și-l aduce astăzi la bisĂ©rică, ca pre un cap ce ... curat, cela ce iaste numai însuși curat, ca să arate că s-au născut din maică curată și să arate și curățenie besĂ©ricii și al credinții. Duce acĂ©le 2 pasări ca să facă preoții jărtvă, arătând cu aceasta jărtva cĂ©ia ce era să se facă pre sine tatălui ... doriiam, de tine însetoșam, pre tine adăst de atâta vrĂ©me. Ție mă închin, pre tine te rog ca celuia ce ești stăpânul vieții și al morții, tu mă slobozĂ©ște cu pace acum, din lumea aceasta și din trupul acest stricăcios, că te-am văzut cu ochii miei mântuitoriul mieu ...
Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări
... poată intra toată această enormă masă străină, până la unul, tot acest element eterogen și disolvant până la cea din urmă picătură. Iată scopul final al nouei agitări semitice dela noi în capul căreia se aflau câțiva belferi și hahami tineri, oameni de litere chip și seamă, care, tot cu tradiționala ... ca și cetățenii români, de toate drepturile politice, pentru căpătarea cărora le este deschisă o cale legală, fără deosebită considerație din punct de vedere național sau confesional. Acești străini daca sunt onești și omenoși, daca respectă legile și Statul nostru, sunt respectați și dânșii; ei au relații foarte strânse cu societatea ... cordialitate câte odată chiar prea exagerată. Ceva mai mult, pentru aceasta nu li se cere niciodată să renunțe la simpatiile lor naționale, să renege proveniența sau confesiunea lor. Acestor străini de omenie, fie ei ori de unde veniți, aibă orice religie, Statul și societatea noastră nu le va refuza și de ... cari, adăpostiți la noi, cutează să nesocotească autoritatea noastră, și cu atât mai puțin acelora cari agită și fac urziri contra liniștii și siguranței Statului. Al doilea cuvânt pentru care revenim asupra chestiunii este acesta. Foile opoziționale dela noi, mai însemnate, toate fără deosebire, s'au ridicat cu toată furia contra ...
Ion Luca Caragiale - Bacalaureat
... i vorbești pentru Ovidiu. Cititorul trebuie să știe că madam Caliopi Georgescu are trei copii — Virgiliu, Horațiu și Ovidiu Georgescu. Virgiliu este în anul al treilea la Facultatea de drept, Horațiu în al doilea, și Ovidiu vrea să intre în anul întâi, la aceeași facultate. Ovidiu trece acuma examenul sumar de șapte clase liceale, și, cu toată bravura ... La profesorul... — Nu știu unde șade... — Știu eu... ce-ți pasă! La dreapta, birjar! Și cucoana lovește tare cu umbreluța peste brațul drept al birjarului. — Mână mai iute! Lovește la stânga, lovește la dreapta, apoi iar la dreapta, apoi la stânga; în fine, înfige iar vârful în spinarea ... noastre; am văzut copii cu excelente aptitudini la studii, condamnați a sta un an repetenți, fiindcă n-au avut notă suficientă la muzică sau la gimnastică... înțelegi bine că un an de întârziere, pentru inaptitudme la muzică sau la gimnastică!... Dar asta, trebuie să convii și dumneata, e tot așa de absurd ca și când ai împiedica pe un tânăr dispus să învețe ...
Vasile Alecsandri - Lunca din Mircești
... Ș-un nou glas de armonie completează imnul sfânt Ce se-nalță cătră ceruri de pe veselul pământ. Tot ce simte și viază, feară, pasere sau plântă În căldura primaverii naște, saltă, zboară, cântă. Omul își îndreaptă pasul cătră desul stejăriș, Unde umbra cu lumina se alungă sub frunziș. El se ... și gătește cuibul, floarea mândrele-i colori, Câmpul via sa verdeață, lanul scumpele-i comori. Sus, paingul pe un frasin, urzind pânza-i diafană, Cu-al său fir de-argint subțire face-o punte-aeriană, Iar în leagăn de matasă gangurul misterios Cu privighetoarea dulce se îngână-armonios. Jos pe la ... florie: „Mult ești mie drăgălașă!â€� Vulturul uimit ascultă ciocârlia ciripind; Râu, izvoare, nouri, raze se împreună iubind. Luncă, luncă, dragă luncă! rai frumos al țării mele, Mândră-n soare, dulce-n umbră, tainică la foc de stele! Ca grădinile Armidei, ai un farmec răpitor, Și Siretul te închide cu ...
Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)
... A. Russo nu numai să fie cu desăvârșire oprit de a ieși din cuprinsul mănăstirii, dar și de a corespondui sau de a se întâlni cu nimeni. Iar dacă se va așeza aceasta prin înțelegere cu egumenul, apoi se vor rândui doi vrednici și ... Adio! Mă duc să gust plăcerile vieții contemplative a sfinților apostoli și mă despart de lume fără amărime în contra oamenilor, fie domn sau... creditori! Singura mustrare de cuget ce cearcă a mă munci în acest moment este că bieții actori împărtășesc osânda mea. Teatrul românesc la ... scurt, nici cel mai sigur, căci deodată m-am trezit arestat, despuiat de lucrurile mele, cercetat până la piele, și întemnițat! Trist și neașteptat efect al ospeției maghiare! În zadar am protestat, în zadar am cerut să mi se spuie motivul unei asemenea maltratări; nici un membru al autorității nu a găsit cu cale să-mi răspundă oficial. Iată însă prepusurile geloșilor impiegați, care mi-au deschis porțile închisorii: l-ul ... cel puțin naivă că și-au salvat patria! Domnule conte! veți găsi, negreșit, că am tot dreptul să protestez în contra unui asemenea act arbitrar ...
... nimicniciei mele. La ce? Oare un glonte, otrava, un pumnar, Nu sting deopotrivă o lume de amar? O, pârghie a lumii, ce torci al vremei fir, Te chem cu desperare în pieptu-mi  cu delir, Răspunde-mi cine-i suflet al lumei? Dumnezeul? Orbirea? nepăsarea? E binele  e răul? Tu taci!... și piatra tace... și tu ești piatră... Bine, Mi-oi chinui dar mintea  ... încarcă iar alt an Spre vecinică-mplinire... Și în ureche-mi bate: Că sâmburele lumii e-eterna răutate!! Cântați-o dar, popoară! În glasu-adânc al stranei Voi mesteca legenda cea veche a Satanei. O, Satan! geniu mândru, etern, al desperării, Cu gemătul tău aspru ca murmurele mării... Pricep acum zâmbirea ta tristă, vorb-amară: ,,Că tot ce în lume e vrednic ca să piară ... să nimicești nimic. (El cade obosit pe un trunchi vechi și-și acoperă ochii cu mâna. S-aude o muzică dulce.) VISURILE (Sopran) Somn, Tu al nopților domn! Ne dă prin a gândului ceață Viață. Vezi, Noi suntem tot tineri și trezi, Zidim într-o clipă din spume O ... ...
Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat
... zice că-i zâmbește, Fatalul, grozav zâmbet de tot te-a încelat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ivirea primăverii, privighetoare, cântă! La întuneric spune-ți și păsul, ș-al tău dor; În umbră deasă cântă, că valea îți răscântă, Pustiul te ascultă și e mai simțitor. De om fugi, păsărică, și cât poți te ... limbă? Ce spui ce e românul, și care ai lui părinți, Și care a lui drepturi, și cum soarta îl schimbă, Cât geme sau cât râde, și ce e-ntre ființi? Nu-i spune așa multe, că el însuși te prinde Și de odor te duce la chiar stăpânul ... cum cumpără și vinde, Lasă-l în trândăvie și tu ia-ți zborul tău. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ivirea primăverii, privighetoare, cântă! La întuneric spune-ți și păsul, ș-al
Ion Luca Caragiale - Varietăți geografice. De la Zanzibar la Salonic și înapoi
... Marea Indiilor, pe coasta regatului Zanzibar, pe 37° long. E, 6°, 2 lat. S. 80 kil. pe 25; cam la 200.000 loc., capitala Zanzibar sau Sawoychel, port pe coasta V, cu aproape 85.000 loc. Clima plăcută, adieri de mare. Mare comerț cu insula Maurice și cu coasta Africei. Consulat ... este sigur, nimic... afară de un lucru, și anume că Salonicul nu este o provincie a Greciei, ci un oraș și un sangiacat al Turciei, și aceasta este sigur lucru încă din anul 1492, adică cu 11 ani mai-nainte chiar de descoperirea Zanzibarului de cătră Albuquerque. Iată în ... sfârșit ceva sigur, măcar că se petrece în Orient, unde e atâta nesiguranță. În adevăr, citim în Dictionnaire Universel d’Histoire et de GĂ©ographie al d-lui M.N. Bouillet: „SALONIC, Therma, apoi Thessalonica la antici, oraș și port al Turciei de Europa (Rumelia), capitala provinciei pe golful Salonicului (Thermaicus sinus) la 560 kil. de la Constantinopol; cam la 35.000 locuitori. Reședința unui arhiepiscop ... 7 turnuri imitat după cel din Constantinopol; Propileele vechiului Ipodrom; arcurile de Triumf ale lui August și Constantin și altele. Este orașul cel mai comercial ...
Vasile Alecsandri - Despot Vodă
... poet german, 25 ani ANTON SECUIUL, șeful secuimii din Ardeal, 30 ani PISOZKI, comandant castelului de la Zips, 30 ani TOMA CALABAICANUL, om de încredere al lui Lăpușneanu, 40 ani AHMED BAIRACTARUL, trimis al lui Soliman Sultanul, 40 ani LIMBĂ-DULCE, plăieș, 30 ani JUMĂTATE, idem, 30 ani UN ȚĂRAN O ȚĂRANCĂ ȚĂRANI, TÂRGOVEȚI, BOIERI, OSTAȘI ROMÂNI, MERCENARI, UNGURI ... puternic cât un tun. Mi-e dragă lumea, frate, și-mi place traiul bun. Eu nu sunt ca evreii ce zic că viața-i lungă Sau scurtă, măsurând-o pe banii lor din pungă. Eu zic: Hei! deie Domnul mulți ani ca să trăim Și planurile noastre curând să le-mplinim ... LASKI Aleargă dar La glasul lui, și fie-ți mersul nu în zadar. Colo, jos, în Suceava găsi-vei răzvrătirea, Clocind și pregătindu-ți mărirea sau pieirea. Fii om, mergi! DESPOT Dar! voi merge... Născut pe-al mării mal, Deprins sunt din pruncie să lupt cu-al mării val. Voi ști să-nfrunt eu soarta. LASKI Înfrunt-o bărbătește; Iar dacă ea de tine ar râde muierește, Găsind că nu ești vrednic ...