Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CA DE LUNA

 Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 586 pentru CA DE LUNA.

Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română

... Cârlova, Boliac, Rosetti, Bolintineanu, Crețeanu, Depărățeanu, Sihleanu, Nicoleanu etc. --, proza fiind reprezentată numai prin romanele nule ale lui Bolintineanu, prin Ciocoii vechi și noi, important ca document, dar secundar ca artă, și prin scrierile lui Odobescu, importante ca artă, însă neînsemnate ca "documente omenești". Dar mai bine să înșirăm pe scriitori, fără să mai ținem seamă de epoci. (Vom cita pe cei mai recunoscuți, indiferent de aprecierea noastră, pentru ca premisele argumentării să fie cât mai obiective.) Pe lângă cei trei prozatori munteni citați mai sus, trebuie să adăugăm pe Caragiale, Delavrancea, Brătescu-Voinești și ... a lui Bolintineanu, ale cărui romane ar umplea altfel un gol în proza muntenească din epoca respectivă, dar care, nu numai din cauza lipsei de forță creatoare a acestui scriitor, ci și din cauza influenței romantismului francez de mâna a cincea asupra lui, sunt sărace ca document, ne dau atât de puțin -- mai nimic -din viața epocii de atunci și tot atât de puțin din sentimentul ori atitudinea specific românească față de acea viață. Pentru probă, vom observa că Alecsandri (care nu strălucea doar printr-o deosebită putere de a crea imitând viața), chiar când localizează o comedie ori o farsă franceză, pune în ea atât de ...

 

Ioan Slavici - Pădureanca

... Curticiâ€�. Așa era! Lui nu i se punea nimeni în drum; însă Iorgovan era mai mult decât dânsul: feciorul lui Busuioc! - Bine băiete, dar bagă de seamă, răspunse tatăl. Și nici nu ar fi fost rău dacă Iorgovan, tot ca alte dăți, ar fi fost povățuit numai de gândul că-i va părea odată bine bătrânului. Era cu minte Iorgovan; însă mintea este și ea după timpuri și împregiurări; băiatul era de douăzeci de ani, și mai ales tot timpul secerișului ar fi slabă de tot mintea de douăzeci de ani, prin care nu trece, fie chiar și numai pe fulgerat, și câte un gând zburdalnic. Secerișul era o sărbătoare, și Iorgovan voia ca pentru această sărbătoare el să-i aleagă pe oameni, și cosași, și legători, și fete ce trec de-a lungul brazdei s-adune în urma cosașului mănunchii sub secere. An, lucrul fusese minunat: erau flăcăi sprinteni și la vorbă, și la ... vestea că spicul s-a îngălbenit. Îndată dar ce le-a venit vestea, ei s-au pornit la vale. Și adecă de ce să nu pornească? Pe la dânșii nu era holeră. Porunca stăpânirii? Stăpânirea nu cerea nimic de

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română

... 4]: ,,Jelania și plângerile lor au umplut tot veacul și ne-am strâns împrejurul lor, ascultând cum inima noastră le repetă încet strigătele. Eram mâhniți ca dânșii și ca dânșii porniți spre revoltă. Democrația statornicită ațâța ambițiile noastre fără a le îndeplini. Filozofia ce se întemeiase zorea pofta noastră de a dezveli ceea ce nu cunoșteam, fără a ne-o mulțumi. Și în întinsa cale ce se deschisese, plebeianul suferea de ... de o stavilă păcătoasă pe care n-o văzuseră. Multă vreme vor îndura ca pe niște cătușe nevoile pe care ar trebui să le îmbrățișeze ca pe niște legi. Generația noastră, ca și cele dinaintea sa, zace de boala veacului și niciodată nu se va însănătoși pe deplin. Vom da de adevăr, dar de liniște nu. Acuma nu ne putem lecui decât inteligența: n-avem ce face sentimentelor. Dar avem dreptul de a făuri pentru alții nădejdile ce noi nu putem avea și de a pregăti urmașilor noștri o fericire de care noi nu vom avea parte. Crescuți într-un aer mai sănătos, ei vor avea poate o fire mai sănătoasă. Schimbarea ideilor cu vremea schimbă

 

Petre Ispirescu - Pasărea măiastră

... amândoi fiii cei mai mari ai împăratului, aducând cu sine-le pasărea măiastră și o roabă pe care o făcură găinăreasă. Toată lumea se mira de frumusețea acelei pasări, care era cu mii de mii de vopseli, penele ei străluceau ca oglinda la soare; iar turnul bisericii nu se mai surpă; pasărea se așeză în acel turn cu cuibul ei. Un lucru se băgă de seamă; pasărea se părea a fi mută, căci nu da nici un viers, și toți câți o vedea o căinea cum de o așa pasăre frumoasă și mândră să nu aibă viers, pentru care și împăratul, cu toată bucuria ce avea pentru biserică și turnul ei, se ... boiul de voinic. După ce ieși de la biserică, împăratul se duse drept la palat, pentru că inima îi zicea că trebuie să fie ceva de ciobanul acela. Cum îl văzu împăratul, îi zise: - Ia spune-mi, flăcăule, din ce parte de loc ești? Ai părinți, și cum s-a întâmplat de ai venit p-aci? - Istoria mea, luminate împărate, este lungă. Părinți am, asemenea și frați. Ca

 

Vasile Alecsandri - Chirița în provincie

... cerdac.) GUGULIȚĂ: Cine mă cheamă?... neneaca! SAFTA: Ce este?... Ce este? ȘARL: Qui diable?... Ah! madame!... ION: Aud, cucoană... Iaca, ia... CHIRIȚA: Da veniți azi de mă coborâți de pe cal... Ce, Doamne, iartă-mă!... ați adormit cu toții? (Ion se pune dinaintea calului și-l apucă de zăbale ca să-l ție. Ceilalți se adună împrejurul Chiriței.) GUGULIȚĂ: Ba nu, neneacă... dar învățam Telemac cu monsiu dascălul. SAFTA: Și eu făceam dulceți în cămară ... Dar ce-mi pasă... dacă-i moda, n-am habar. Hop, hop, hop, La galop Etc., etc., etc. Ș-apoi trebuie să știi, cumnățică, că de când m-am dezbărat de Calipsița și Aristița... de când în sfârșit le-o măritat bărbatu-meu cu Brustur și cu Cociurlă... pare c-am întinerit de 20 de ani... îmi vine tot să zburd... că, Doamne!... mult m-am mai necăjit prin Ieșu cela ca să-mi găsesc gineri... știi?... SAFTA: Știu... căzuseși în mâinile unor coțcari!... CHIRIȚA: Cine dracu să-i cunoască? Acu toți îs îmbrăcați într-un fel ... silit pe bărbatu-meu să meargă la Ieși ca să cerce a căpăta isprăvnicia de aice din ținut... Doară și el are drituri...

 

Titu Maiorescu - Direcția nouă în poezia și proza română

... văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste, Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei. Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie, Braț molatic ca gândirea unui împărat poet, Tu ai fost divinizarea frumuseței de femeie, A femeiei, ce și astăzi tot frumoasă o revăd... astfel începe strania sa poezie Venere și Madonă. Ironia amară care străbate din ... mi rele sugrum cele bune, Când sorii se sting și când stelele pică, Îmi vine a crede că toate-s nimică. Se poate ca bolta de sus să se spargă, Să cadă nimicul cu noaptea lui largă, Să văd cerul negru că lumile-și cerne Ca prăzi trecătoare a morții eterne... Ș-atunci, de-ai fi astfel... atunci în vecie Suflarea ta caldă ea n-o să învie, Atunci graiu-ți dulce în veci este mut... Atunci acest înger ... Văd vise-ntrupate gonind după vise, Pân' dau în morminte ce-așteaptă deschise, Și nu știu gândirea-mi în ce să o sting: Să râd ca nebunii? Să blăstem? Să plâng? La ce? Oare totul nu e nebunie? Au moartea ta, înger, de ...

 

Ion Luca Caragiale - Art. 214

... Ion Luca Caragiale - Art. 214 Art. 214 de Ion Luca Caragiale 1901 I Un biurou de avocat. Ora 9 dimineața. Avocatul, un licențiat începător, stă la biuroul său, studiind niște hârtii. O cocoană intră urmată de un tânăr. Cocoana este îmbrăcată, cum purtau înainte vreme mahalagioaicele, cu barej havai legată la cap, rochie și pieptar de lână de aceeași coloare, și un tărtănaș conabiu, făcut cu iglița; în mâni, mănuși de imitație de mătase fără dește. E o femeie de vreo cinzeci de ani destul de bine ținută; cam prea dreasă la obraz; sprâncenele ca niște lipitori; dinții cam negriți de ristic și de tutun; foarte veselă și vioaie, vorbește și gesticulează degajat, chiar cu multă volubilitate și cu o figură plină de expresie. Tânărul are aerul unui impiegat de minister; redingotă de camgarn la trei butoni, cravată strigătoare, pantaloni de coloarea oului de rață leșească și pălărie cilindru. El urmează cu încredere pe femeie, care intră cu pasul hotărât. Cocoana: Las' că-i spui eu tot lu' domnu ... sfârșit, mai veniți în zilele astea pe la mine; ne vom mai consulta; poate să găsim ceva... A! nu cumva ai vreo scrisoare de

 

Ioan Slavici - Gura satului

... gânditor. În toate duminicile și zilele de sărbători, dis-de-dimineață, cobora despre munte și intra în sat un voinic curățel. Nimeni nu se întreba de unde vine și unde descalecă; toată lumea știa că este Miron oierul și nimeni mai mult nu dorea să știe. Trecuse un an de zile de când Miron venea mereu la joc; flăcăii îi erau prieteni, iar fetele se adunau bucuros împrejurul lui ca să-i asculte poveștile, vorbele șăgalnice și cântecele frumoase. Din când în când, dar foarte arareori, Miron scotea din șerpar un fluieraș, pe care cânta ... ce-l ascultau. Din când în când, numai arareori, scotea Miron fluierașul său; îl scotea însă totdeauna când Marta îl ruga; ba era chiar destul ca ea să privească la șerpar, pentru ca Miron să puie mâna pe piept, gata de a-i face pe plac. Acesta e lucru știut de toți, ba chiar un lucru care de sine se înțelegea. Cine nu ar fi dorit să asculte cântecele lui Miron și care fată nu ar fi dorit să-i fie în apropiere ... ridică fruntea ieșită din față, fetele tresar sub privirea lui. Un cap bălan cu părul lung până pe umeri, cu o față albă și străbătută ca ...

 

Mihail Kogălniceanu - Dezrobirea țiganilor, ștergerea privilegiilor boierești, emanciparea țăranilor

... domn, nu putea să încredințeze creșterea și îngrijirea copiilor săi și a mea decât aceluia care făcuse din el cel mai învățat boier de pe timpurile lui. Noi găsirăm pe abatele LhommĂ©, deși octogenar, încă în plină vigoare și profesor de retorică, de limba și literatura latină la colegiul din LunĂ©ville, colegiu comunal care se bucura de o mare reputațiune prin capacitatea profesorilor și care a produs mai mulți bărbați însemnați ai Franciei. În casa părintească n-am fi putut ... ai logofătului Lupu Balș și un altul, Nicu Cassu. Educațiunea franceză se părea marelui nostru protector, împăratului Nicolai I, prea revoluționară; furăm dară luați din LunĂ©ville și conduși la Berlin, la sfârșitul anului 1835. Berlinul de pe atunci își dobândise numele de Atena Germaniei; și, prin patriotismul, inteligența și marea mișcare națională ce domnea în toate clasele nobile și burgheze ale capitalei Prusiei, de pe atuncea se prevedea rolul cel mare ce, 35 de ani în urmă, Prusia avea să joace în istoria omenirii, ajungând apoi la egemonia întregei Germanii, la reînvierea imperiului lui Barbarossa. Noi, tinerii români, furăm ... societăți datoresc dezvoltarea micii mele inteligențe și amorul pentru tot ce este frumos și mare în viața omului. Intrat apoi student la universitate, am avut de

 

Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului

... științifică decât poate în Cultivatorul, care susținea zilele trecute că mălura grâului este o... insectă, și că tot insectă e și răutăciosul criptogam perinospora infectans, de care se bolnăvesc cartofii. Se înțelege că tot atât de puțin sunt criptogamele insecte, cât sunt buruieni pucioasa și cuprul babei Pleșca. * Dar să lăsăm seninele câmpuri ale științei, pline de buruienile babei și de insectele Cultivatorului, și să trecem pe terenul politicei arzătoare. Avem la îndemână următorul anunț pentru o întrunire publică: „Domnii alegători electorali sunt rugați a ... hriliante — înconjurat de stele Zâmbește cu iubire, cu grații și amor La tot ce-i român astăzi, la toți câți țara ador! Un stol de păsărele din regiuni înalte Inton în armonie un imn de bravitate? Urând cu bucurie ca țara lui Traian Să meargă spre progrese mereu, din an în an. Un rai de floricele împart a lor nectare Pe aripi de zefire din Tisa pân' la mare, Și spun că România acum s-a renălțat La rangul său sublime — la rangul de Regat. Acum,

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... ce au reușit să intre în aceste spitale, au avut preca­uția să închidă ușa și chiar să o zăvo­rască cu regulamente, care fac ca ni­meni să nu mai poată pătrunde acolo, - afară, bineînțeles, de dânșii și de ciracii lor. Dar, mulți dintre D-voastră mă vor întreba: De ce vrei să ne faci niște lecții clinice? Nu ne sunt oare de ajuns lecțiile ce ni le fac profesorii de cli­nică? Desigur că aceste lecții, primite de la profesorii D-voastră, sunt la rigoare suficiente; ele constituie un fel de clinică clasică, pe care orice medic e da­tor s-o cunoască. Ceea ce vă aduc eu sunt ideile personale ale unui om de geniu care, ne­mulțumit cu rutina și cu obscuri­tățile clasicismului medical, a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre ... constituie (anatomia), - structura intimă a acestor organe (histologia), - precum și evoluția și repro­ducția individului (embriologia, obstetrica); b) - fenomenele vitale de nutriție și de relație (fizi­ologia) [4] ; c) - bolile generale și afecțiunile organelor, care tulbură fenomenele vitale de nutriție și

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>