Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DE CUVÂNT
Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 810 pentru DE CUVÂNT.
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"
... fi-nalt cu deslușire, simplu fără a cădea, Care lucruri mici de sine știi să le mărești frumos, Și să nu zici niciodată cuvânt ce-ar fi de prisos, Dacă mai gândești și astăzi cum atuncea socoteai, Când hotărât de natură să fiu poet mă credeai, Făr-a-ți vorbi de folosul bunelor tale poveți, La a mea nedeslușire, alerg încă să mă-nveți. Când nențeleasa natură, din sânu-i cel roditor, Cu talentul ... pornesc A lucra cu hotărâre, pe un plan ce îmi croiesc, Nu pot păzi cuviința, nici c-un umblet măsurat La sfârșit s-ajung de-a dreptul, fără să mă mai abat. Dacă descriu o pădure, suma de copaci îi las Și la un stejar mai mare trec cu un repede pas. Dacă sunt într-o grădină, pe la flori de rând nu merg, Ci la trandafir îndată și apoi la crin alerg. Depărtarea cea mai mare, și ocolul cel mai lung Un ceas nu mă ... a o îndrepta; Căci de scriu astăzi în versuri, asta este vina ta. Tu amorul poeziei mie mi l-ai însuflat, Și exemple îndestule
Traian Demetrescu - Idilă (Traian Demetrescu)
... Traian Demetrescu - Idilă (Traian Demetrescu) Idilă de Traian Demetrescu Duminică ne-am dat cuvântul Să ne-ntîlnim, — Căci ne-am jurat în toată viața Să ne iubim. A mea ... am bătut în ușă, Și mi-a deschis; A vrut să mi s-arunce-n brațe, — Nimic n-am zis. De
Vasile Alecsandri - Legenda lăcrimioarei
... Vasile Alecsandri - Legenda lăcrimioarei Legenda lăcrimioarei de Vasile Alecsandri I În rai nici o minune plăcută nu lipsea. Văzduhul lin, răcoare, a crini mirosea, Căci albele potire în veci tot ... zburau îngeri, Și nu găseau răsunet în el a lumii plângeri; Căci scris era pe ceruri, pe frunze și pe unde: Nici umbra de durere aice nu pătrunde. Pe maluri verzi, frumoase, de râuri limpezite, Stau sufletele blânde, iubinde, fericite, Gustând în liniștire cerească veselie Ce-n fiecare clipă cuprinde-o vecinicie. Dulce-adăpost de pace, grădină-ncântătoare... Avea orice minune, dar îi lipsea o floare. II Și iată că sosește un oaspe de pe lume, Un suflet alb și tânăr pe-un nor de dulci parfume; Iar sufletele toate îi ies lui înainte, Primindu-l cu zâmbire, cu gingașe cuvinte, Și-i zic: În raiul nostru bine-ai sosit ... tale zile? Nu, căci am dat o clipă de viață trecătoare Pe alta mai ferice și-n veci nepieritoare. Și nu ți-e dor acuma de lumea pământească? Nu, căci mai mult îmi place întinderea cerească. Cum? Nu lași nici o jale pe urma ta duioasă? Ah! las o mamă scumpă ...
Ion Heliade Rădulescu - La un poet exilat
... cu pas nemlădios: El merge înainte, și-n urma lui se naște Și prinde aripi slava în drum vijelios. Ți-e viforoasă calea, o mare de talazuri! Și-ntr-însa ai să-ntâmpini ispite, piedici mii: Dar ai de călăuză pe Domnul în necazuri, Ce morții înviază și judecă pe vii. N-ai cugetat, viclene, în pieptu-ți de credință, Nici ai vândut Cuvântul ce lumea-a mântuit. Ai spus ce e românul, i-ai dat și lui ființă, Dar cine ești ... neam gonește, A ei mână prea lungă tu nu ai sărutat, Nici ai zărit rânjirea ce zice că-i zâmbește, Fatalul, grozav zâmbet de tot te-a încelat. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ivirea primăverii, privighetoare, cântă! La întuneric spune-ți și păsul, ș-al tău dor; În umbră deasă cântă, că ... valea îți răscântă, Pustiul te ascultă și e mai simțitor. De om fugi, păsărică, și cât poți te ascunde, Că el, și când se-ncântă de dulcele tău glas, Ș-atuncea viclenia, zavistia-l pătrunde, L-împunge și îl scoală p-un rar, dibuit pas. Te prinde, păsărică, te ține-n ... ...
... împarți un pai la doi boi. Și că Cu ce dascăl lăcuiește Așa carte-alcătuiește. Așa e lumea asta: Rîde om de om și dracu de toți. Dracu rîde de porumbe negre și pe sine nu se vede. Gura lumii numai pămîntul o astupă. Fiecare să leagă unde îl doare. (Spun c-a fost ... Omul prost din vorbuliță Și nuca din ușurință. Pentru că Judecata-i e oloagă, Că-i lipsește-n cap o doagă. Om în trup destul de mare Și minte de copil are. Știe vorbe să îndruge Parcă tot la țîță suge. Știe ca calul prost Să ia hamul de rost. E bătut la cap Tocma ca un țap. Știe sfătuiri să dea Cît știe și baba mea. Ar vrea să facă și el, Dar ... pune tărîțe într-însa, Și cu amîndouă intrînd el în casă Le puse-nainte pe pat fără masă. Ei, văzînd aceasta, îl întreb dodată: — De ce ne pui aste înainte, tată? — Poftiți, — el răspunse — că vă dau eu încă, Boul și măgarul de aste mănîncă. Iar ei începură-n ochi să se privească Și unul ...
Mihail Kogălniceanu - Soir%C3%A9es dansantes (Adunări dănțuitoare)
... zic o vorbă, două la femeile cele bătrâne, și ele mă împacă câteodată și cu cele tinere. În altele, sunt făcut dintr-un aluat destul de nemulțumitor și puțin însușit spre a face din mine un om căruia-i zicem că este plăcut . Plăcut? Ce însemnează acest cuvânt? Un om plăcut, pentru multe femei, este acela care într-un bal joacă totdeauna și nu se odihnește niciodată, jucând deopotrivă cu toate, cu cele ... Galați și cât se vinde chila de grâu și de păpușoi. Deci, toată această lume este un adevărat vinograd , numai că nu-i sărat, alcătuit de pălării de paie și straie negre, de pelerinuri și capele sau turbanuri stacoșii; scriitori pe la secții, vechili pe la divanuri, doftori de dinți și de cai, spițeri, toți alegători la Eforie, toți cuconi . Cucoanele destul de frumoase, afară de niște figuri de țuțuience a cărora rumeneală, pară de foc, în mijlocul unor fete tinere și frumușele, samănă cu o floare de mac într-un câmp de ...
... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... foc, Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc Și nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îndrăgit. O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!" El s-așază lângă dânsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc: - "O, șoptește-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres Dulci cuvinte nențelese, însă pline
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... foc, Zburător cu plete negre, umbră fără de noroc Și nu crede că în lume, singurel și rătăcit, Nu-i găsi un suflet tânăr ce de tine-i îndrăgit. O, tu umbră pieritoare, cu adâncii, triștii ochi, Dulci-s ochii umbrei tale - nu le fie de diochi!" El s-așază lângă dânsa și o prinde de mijloc, Ea șoptește vorbe arse de al buzelor ei foc: - "O, șoptește-mi - zice dânsul - tu cu ochii plini d-eres Dulci cuvinte nențelese, însă pline
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Irinel
... iubeam așa de mult casele în care crescusem și pe unchiul meu care mă crescuse... Mai era cineva pe-acolo, afară de un văr, cam de aceeași vârstă ca mine, afară de unchiu-meu (mătușa mea murise), afară de case și de un câine lățos... mai era cineva... Ei, acest cineva pe câți ștrengari nu strânge de pe drumuri, pe câți timizi nu-i amețește, pe câți negustori nu-i preface în poeți, pe câți filozofi nu-i scoate din fire, suflând ... până la genunchi, ai căreia ciorapi albi se înverzeau până seara? Nu era același drac zvăpăiat care își arunca cartea în pridvor când se întorcea de la școală și mă prindea de gât cu amândouă mâinile ca să o duc în cârcă? Copilul devenise femeie, în locul ochilor, de o infinită naivitate, se aprinseseră două văpăi de demon. Și acum Irinel mă lua de mână. Dar era de 15 ani... și de mult mâna ei era alta: mai caldă, mai nu știu cum. Veselia ei nu mai era egală și continuă ca altădată. Nu mai vorbea repede ... Irinel începea să râdă. Și râdea, râdea, până ce lacrimile îi curgeau pe obrajii ei rumeni. Apoi, după ce ofta, începea: — Îi scrie... tremurând... de ...
Gheorghe Asachi - Poetul (Asachi)
... Gheorghe Asachi - Poetul (Asachi) Poetul de Gheorghe Asachi Dedicat d-sale d. Vasili Alecsandri Viersul care-ntâia oară a sunat în Românie Pe-alăuta ce de secoli fără coarde-a fost rămas, Spre-aminti a patrii fapte prin a doinei armonie, Dupre metrul care muza ... între a Greciei zâne a brilat numai Elena, Pe eroi și pe filozofi n-a produs numai Atena. Înainte de Ahiles și de falange spartane, Vie uit-au și al ei eroi, care-umpleau în timpul lor, Prin virtute 'nțelepciune și prin fapte miliane, Lumea toată de esemple, de mirare și lucor; Însa geniile acele, demne chiar de nemurire, Zac uitate, c'un poet n-a lasat de ele știre. Tu, în căruia sân Zeul a aprins sânta scânteie Să dai faptelor prin muză traiul cel nemuritor, Între teme înmiite nu ... naltă-idee De aceea ce dictează sântul patriei amor, A românilor virtute deci prin versul tău să-nvie, Ca nepoților d'esemple și de
... Ochii, adânciți în boltiturile lor, păreau a fixa un punct sub încrețitele sprâncene, buzele gurii se umflase crețe în meditațiune, iară barba îndoită de aplecarea pieptului își răstea în sus capătul stufos și argintiu, dând întregii fețe o arătare nemulțumită și rebelă. Lumânarea subțire și încolăcită de ceară arămie care sta lipită de masa plină cu cărți deschise întindea mucul negru și crestat și lumina roșie și turbure în cămară, abia ajungând icoanele călugărești de pe pereți, adâncind umbrele din fața visătorului zahastru și îngălbenind părul său cel alb și trăsurile cele bătrâne a feței. Mâna mică și ... decât lustrul exterior al unei culturi pe care nici n-o înțeleg, nici nu știu s-o reprezinte — toți acești oameni tineri erau atât de deșerți, atât de lipsiți de cunoștințe, încât i-ar fi fost lesne să-i rușineze prin întrebările sale, de natură mireană chiar. El era un polihistor considerabil, dar miile de cunoștințe grămădite în capul ăsăuî se cristalizează împrejurul unui singur sâmbure, mai presus de orice îndoială: Biblia. El avea destule cunoștințe astronomice spre a ști că stelele nu sunt scântei semănate pe bolta cerului numai spre plăcerea