Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FACE LUMINĂ ÎN
Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 735 pentru FACE LUMINĂ ÎN.
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Norocul dracului
... — Nici la furat n-am noroc! Când să treacă ștreaja târgului, un creștin, beat mort, își târa punga după el. Omul, după ce privi în toate părțile, puse mâna pe pungă, îi rupse băierile, o înfășură în ștergar, o băgă în sân, și la picior. Când ajunse într-o câmpie, întinsă și pustie, vru să-și vadă norocul. Desfăcu ștergarul, întinse gura pungii, ș-odată zvâcni ... ca ceara... Punga în sân, ștergarul nu. Și pe când se închina, femeia îl întreba: — Ce mi te-nchini, mă omule? Ce te uiți în sân? Ce-ai adus copiilor? — Muiere, zise el, să arzi cuptorul, să-l arzi pân' s-o face roșu, că am să coc patru pite ș-un purcel. Apoi, mai încet: Acu n-ai să scapi, dimon împelițat! Duduia focul în cuptor. Omul se închina mereu, iar copiii săreau veseli împrejurul mesei, înghițeau cu poftă și ziceau pe rând: — Patru pite ș-un purceil â ... deșteptă speriat, căci se facea că n-o să-i fie de-a bună până la isprăvit. "Să mă uit încă o dată în ea, se gândi el, să-l apuc bine pe spiriduș și să-l strâng de gât pân-o plesni." Scoase punga. Se uită ...
... Vasile Alecsandri - Erculean Plecat-au în zori Trei surori la flori. Sora cea mai mare S-a dus înspre mare, Sora cea mezină Pe mal, în grădină, Sora cea mai mică Și mai sălbățică S-a dus, mări, dus Pe Cerna în sus [2] Iar în urma lor Mulți voinici cu dor S-au luat cântând Ș-au venit plângând. Iată-un căpitan Căpitan râmlean, [3] Că mi se ivește, Pe ... Iar cel Erculean, Căpitan râmlean, Mi-o apucă-n brață De prinde la viață, Mi-o strânge la piept Ș-o leagănă-ncet; Și-i face-n răcoare Departe de soare Cuib de floricele Ivite la stele. [1] Această legendă pare a cuprinde o alegorie ingenioasă și poetică asupra ... izvorul lui Ercul, zeul puterii, căci apa lui este întăritoare. Sora cea mai mică și mai sălbățică ce stă ascunsă într-o stâncă și plânge în umbră adâncă reprezintă negreșit, sub o formă alegorică, un izvor limpede și dătător de viață. Temerea ei de a fi sorbită de razele ... unui pârâu de munte ce curge la umbra pădurilor. [2] Cerna este numele pârâului de munte ce curge prin Mihadia și merge de se aruncă
George Topîrceanu - M. Sadoveanu
... George Topîrceanu - M. Sadoveanu M. Sadoveanu de George Topîrceanu „Hm! făcu primarele, ridicându-se în capul oaselor. Vinul Corjoaii este bun, care nu se mai află...â€� În tăcerea odăii, luna sclipea cu luciri tainice pe podele. De undeva, dintr-un ungher, se auzi un zgomot nelămurit; un cocoș trâmbiță prelung, departe. â ... bun! Care va să zică iar m-am îmbătat. Strașnic m-am îmbătat! Sunt un ticălos...â€� rosti el încet, c-o mlădiere de durere în glas. Se coborî din pat, deschise fereastra. Apoi zâmbi și-și clătină capul cu amărăciune. Aburiri de răcoare îi mângâiau obrazul. Din livadă pătrundeau domol ... pulberea de argint a luminișurilor. O învăluire ușoară de vânt mișca frunzișul și prin țesătura de ramuri luna strecura fâșii palide de lumină. În depărtare, ca niște văluri de ceață pluteau peste întinderi. Primarele răsuflă adânc miresmele nopții și rămase așa, ca-ntr-o visare, cu ochii ațintiți în ...
Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)
... din viața basarabenilor) Prin tăcerea nopții albastră-fumurie de toamnă, pe deasupra satului adormit trecu un chiot ascuțit de câteva glasuri. Flăcăii umblau prin sat în veselia lor zburdalnică, și noaptea, împreună cu lumina nelămurită a lunii, ce părea înfumurată de norii trecători și de ceață, parcă se zguduia și tresărea speriată. Apoi, în răstimpuri, cântecele prelungi ale flăcăilor străbăteau negurile toamnei și se duceau departe-departe, într-acolo, de unde numai spre primăvară se întoarnă păsările călătoare. Era ... apucă a se curma cântecul clopotelor, iaca vine rândul țiganilor. Din biserică iese vreo nuntă cununată, și toți nuntașii o pornesc acasă la mire în cântarea unui marș răsunător, ce-l zic viorile, fluierele și cu dărăbănile țiganilor. În drum pe tineri îi așteaptă o gloată întreagă de băieței mici, cu cănile pline de apă. Când trec mirele și cu mireasa pe lângă ei ... ei nevoia în viața lor viitoare, așa precum dispare (se face nevăzută) apa. Mirele scoate din buzunar vreo câțiva bănuți de argint și-i aruncă în mijlocul băiețăraiei. Și multă vreme după asta băieții caută bănuții în ...
Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0
... era o grădină lungă, întinsă È™i toată lumea lor repezită pas cu pas la cer s-adâncea ca-ntr-o oglindă pas cu pas în infinitul Nilului... Grădinile pendente întoarse străluceau adânc-adânc în râu È™i printre ele părea că trece luna ca o comoară în fundul apelor. Luntrea se opri la mal... Regele se dete jos palid È™i adâncit È™i se pierdu în umbra naltelor bolÈ›i de frunze a grădinilor, trecu în lumina lunii È™i umbra lui se zugrăvea pe nisipul cărărilor ca un chip scris cu cărbune pe un linÈ›oliu alb. În fruntea grădinii cei mai nalte era palatul lui, cu cupola rotundă, cu È™iruri de coloane sure, cu bolÈ›i urieÈ™eÈ™ti... Erau atât ... a sa mare È™i palidă, ochii lui adânci È™i scânteietori, mersul său mândru, talarul negru ce-i curgea în cute splendide de umeri în jos... astfel sta aspru zugrăvit în lumina cea roÈ™ie a făcliei. Ți-era frică să priveÈ™ti în faÈ›a lui... al acestui singur muritor ...
Cincinat Pavelescu - Din schit
... Cincinat Pavelescu - Din schit Din schit de Cincinat Pavelescu Maestrului C. Dissescu În diminețile de vară, Sub cerul vesel și albastru, Când pieptu-ncepe să tresară, Atunci pricepi cât de amară E-n schituri viața de sihastru. Și ... vine ca să plângi pe bietul Călugăr tânăr și frumos, Ce-n ochii tăi, citind regretul De-a se vedea murind cu-ncetul În schitul trist și-ntunecos, Cu drag și-aduce-aminte casa Trecutei lui copilării, Cu prispa, sala și cu masa, Și-i vine ca să-și ... fugă înainte... Zicându-i: Ia mai tacă-ți gura! . . . . . . . . . . . . . . . . . . Ispita-n alte vremi îl duce Și chipul slab i-l luminează. Dar de-odată-și face
... Constantin Negruzzi - Memnon Memnon de Voltaire Traducere de Constantin Negruzzi - Istorioară alcătuită de Volter iar acum tălmăcită de pe limba grecească și alcătuită în stihuri de Costache Negruzzi, anul 1823, septemvrie 25 în Iași, 16 ans Nu știu ci vra să zică că Memnon au venit Într-așa fandasie el au catandisât Ca mai mult decât toți, înțălept ... pricinuit o mari mulțămiri Și pe o mari sofa, amândoi să pun gios Cu picioarile cruciș, și-și caută duios. Îi vorbești cucoana, și ochii în gios lasă Și din vremi în vremi citi o lăcrăma varsă Și iarăș rădicându-i, lăcrămează, vorbești, Și într-a-înțăleptului Memnon uniori îi țintești Voroavili sunt dulci, căutăturili ... știe aceasta, bini o însămna Și pentru aceea des păharăle deșartă, Be, mai be și iar be, și încă și mai multe Aduc beție, tulburare în crieri și în minte. Pe urmă, după masă, îl poftesc să voiască C-un gioc prietinesc să să eglendisascâ. Fie, cu prietinii lui cineva de-a păgubi ... ochiul, să duci să adresarisască O jalobă la crai ca să-ș arate halu Și pentru a lui pagubă să dei arzihalu, Într- ...
... Voltaire - Memnon Memnon de Voltaire Traducere de Constantin Negruzzi - Istorioară alcătuită de Volter iar acum tălmăcită de pe limba grecească și alcătuită în stihuri de Costache Negruzzi, anul 1823, septemvrie 25 în Iași, 16 ans Nu știu ci vra să zică că Memnon au venit Într-așa fandasie el au catandisât Ca mai mult decât toți, înțălept ... pricinuit o mari mulțămiri Și pe o mari sofa, amândoi să pun gios Cu picioarile cruciș, și-și caută duios. Îi vorbești cucoana, și ochii în gios lasă Și din vremi în vremi citi o lăcrăma varsă Și iarăș rădicându-i, lăcrămează, vorbești, Și într-a-înțăleptului Memnon uniori îi țintești Voroavili sunt dulci, căutăturili ... știe aceasta, bini o însămna Și pentru aceea des păharăle deșartă, Be, mai be și iar be, și încă și mai multe Aduc beție, tulburare în crieri și în minte. Pe urmă, după masă, îl poftesc să voiască C-un gioc prietinesc să să eglendisascâ. Fie, cu prietinii lui cineva de-a păgubi ... ochiul, să duci să adresarisască O jalobă la crai ca să-ș arate halu Și pentru a lui pagubă să dei arzihalu, Într- ...
Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române
... rele. Critica se află la începutul volumului, iar câteva exemple de poezii mai bune la fine, și publicațiunea întreagă este un semn caracteristic al stării în care a ajuns literatura română în anul 1867. T. M. Iași, iunie 1867 PREFAȚA LA EDIȚIA DE LA 1892 Studiul elementar asupra poeziei române apăruse întâi în primele numere ale Convorbirilor literare (1 martie—15 iunie 1867) și fusese apoi publicat în volum deosebit. „Exemplele de poezii mai bune“, care însoțeau acel mic volum de la 1867, nu se mai află reproduse în reeditarea de față. Cele 11 poezii lirice, 10 fabule-epigrame și 13 balade de Gr. Alexandrescu, Alecsandri, Bolintineanu, M. D. Corne, G. Crețeanu, Donici, I ... frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă. Este dar o condițiune elementară a fiecărei lucrări artistice de a avea un material în care sau prin care să-și realizeze obiectul. Astfel, sculptura își taie ideea în lemn sau în piatră, pictura și-o exprimă prin culori, muzica prin sonuri. Numai poezia (și aci vedem prima ei distingere de celelalte arte) nu află ...
Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte
... ude, trecând prin foc fără ca să se ardă. — Iară eu, grăi Lăptița, cea mai tânără soră, dacă i-aș fi soție, i-aș face doi feți-frumoși, gemeni cu părul de aur și cu stea în frunte, stea ca luceafărul din zori. Când trec pe lângă fete, voinicii, chiar și cei împărătești, văd cu ochii și ascultă cu urechile. Ascultând, ei ... împărat, unul ca altul, cu păr de aur și cu luceferi în frunte. Dar era ca lumea să nu-i vadă. Vitrega, rea precum era în gândul ei, în pripă puse doi căței în locul copiilor, feți-frumoși, iar pe copiii cu părul de aur și cu steaua în frunte îi îngropă în colțul casei, tocmai la fereastra împăratului. Când feciorul de împărat intră în casă și cercă s-audă și să vadă, n-auzi nimic, ci văzu numai pe cei doi cățeluși, pe care vitrega i-a fost ... plac aici la fereastră! Așa paltini n-am văzut încă. Și apoi crescură paltinii, crescură cum alți paltini nu cresc: în fiecare zi un an, în fiecare noapte alt an, iară în ...
... pe mâncare. Moșneagul tresări, măsură femeia din cap până-n picioare, îi privi rochia și i se păru curată; polcuța parcă nu-i era prinsă în ace, ca la cele leneșe, era încheiată în nasturi; în picioare, pantofi. Repede, ca într-o sclipire, îi trecu pe dinainte bătrânului toată viața lui de singuratic. Trebuia să se gândească. — Uite ce e ... și făcut într-o duminică, acasă, numai cu popa, câțiva oameni și vărul Smarandei. Și a trecut și asta; lucrurile au intrat iar în vadul lor. Nimic nu se schimbă în casa lui Cuhulea; atâta doar că în locul odăii de culcare a Smarandei se făcu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului de până acum, la masă venea de două-trei ... știut vinovat față de el, îl ocoli. Cuhulea băgă de seamă. De altfel, mai demult parcă purtarea tânărului ăstuia nu-i cam plăcea. Când intră în odaie, găsi pe Smaranda tot așa, cu fața în palme. Se duse repede lângă ea, o mângâie: — Ce ai, Smarando, ce ai? Se uită drept în ...