Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FIU DIN FLORI

 Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 933 pentru FIU DIN FLORI.

Petre Ispirescu - Pasărea măiastră

... ca să auză cu urechile sale cântecul cel minunat al pasărei, și să vază cu ochii săi pe acel păstor tânăr; și, de n-ar fi fost de față, s-ar fi întâmplat o luptă crâncenă între slujitorii săi și oamenii puși de fiii lui, carii voiau cu dinadinsul să pună mâna pe cioban. Atunci porunci împăratul ... mă să-ți povestesc toată istoria mea. - Iacă te ascult, povestește-mi tot ce vei voi. Atunci ciobanul începu: - Am tată și frați. Am plecat din casa părintească ca să fac o faptă care să veselească pe tata, căci el era trist că nu putea să-și împlinească dorința. După o ... mă trezesc cu un vulpoi lângă mine. Nu știu nici de unde, nici pe unde veni, că eu nu l-am văzut. Pare că ieși din pământ. "Fă bine, mă rog, îmi zise, și lasă-mă să mă încălzesc și eu la focul tău, că uite, tremur de-mi clănțănesc dinții ... te încălzește; iată merindetele mele, și plosca mea, mănâncă și bea cât vei pofti." Apoi am legat ogarul și am șezut amândoi lângă foc, povestind. Din una din ...

 

Emil Gârleanu - Singuraticii

... Emil Gârleanu - Singuraticii Singuraticii de Emil Gârleanu Pe lacul luciu din grădina cu florile neclintite de nici o adiere, cu crengile nestrăbătute de nici un foșnet, pe lacul adormit că pare o uriașă lespede de cristal ... reci, deși unul, bulgăre de gheață, celălalt, pară de foc. Și se cunosc, se văd în fiecare seară, merg unul către altul și se-ntâlnesc: din înalt, luceafărul își coboară raza jos, în adâncul apei, unde răsare ca un mugur de aur. Iar pasărea se apropie de scânteia picurată din cer și plutește ușor împrejurul ei, mai întâi în cercuri largi, apoi în rotiri tot mai strânse, tot mai strânse, până ce se oprește drept ...

 

Nicolae Filimon - Mateo Cipriani

... părinți, pe carii, dupe sanctitatea ce-mi inspira internul monasterului și austera disciplină a vieții lor, îi crezui de cei mai sfinți călugări din toată lumea. Părea că văd sînul lui Avraam stînd deschis ca să-i primească și doream din inimă să fiu și eu unul dintr-acei aleși ai Domnului. Dar pe cînd mă ocupam de redempțiunea sufletului, pe cînd spiritul își întinsese aripele ... numai a se scuza cu niște cuvinte umilitoare, dar foarte contradictorii cu agitarea ce se vedea imprimată pe fizionomiile lor. După ce mîncarăm puțin din acele bucate simple, dar pline de gust și repezirăm pe gît cîteva pahare din celebrul „moscato“ al cuvioșilor domenicani, ne scularăm de la masă. Pînă a nu părăsi refectoriul observarăm mobilierul său, care se compunea ... noaptea m-aș pune pe această piatră și aș contempla miraculile creațiunei pe acest cer frumos. — Nu știi ce ceri, îmi răspunse călugărul, oftînd din profunditatea inimei. Viața monahală, zise el, își are și ea amărăciunele ei, și încă foarte mari. Crede, amice, că eu, de aș fi ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronici teatrale

... 3 Cronica teatrală [II] [3] 4 Note Cronica teatrală [1] Teatrul Național a intrat cu stagiunea aceasta într-o eră de adevărat progres. Din toate punctele de vedere, această instituție a luat acuma un avânt îmbucurător, care ar fi de dorit să meargă tot înainte. Producțiile nouă ale stagiunii (Copila din flori, Hamlet, Scrisoarea pierdută, Boccacio și, în sfârșit, cea mai importantă dintre toate, Ovidiu al eminentului nostru poet d. V. Alecsandri) au fost în genere ... la teatru romanul gata în acțiune; într-o seară vedea desfășurându-se înainte-i, cu toate fabuloasele ei peripeții, o poveste viu ilustrată, care ar fi costat cu mult mai mult timp și atențiune pentru a fi citită. Piesele montate într-un mod absurd se jucau într-un mod ridicul, pentru că într-o săptămână trebuiau cel puțin două cu totul nouă ... fel de muncă silnică artistică, făcută cu oameni de strânsură, și care trebuia să ucidă și rarele talente ce din întâmplare se iveau între aceia. Din norocire, timpurile acelea au trecut; Teatrul Național este astăzi o instituție de stat, cultura se lățește tot mai mult, publicul încebul cu încetul se deprinde

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV

... Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV Abătuți cu totul din calea cea dreaptă, Și de-ale lor patimi oamenii orbiți, Fără osebire de loc sau de treaptă, Toți în întuneric umblau rătăciți. Picioarele multor au ... și rari au scăpat. La unii Norocul brațul său puternic Tinzând spre scăpare de munci i-a ferit, I-a scos din ispite; dar omul nemernic De adevăr încă nepovățuit, Fără a lui sprijin, slab, neputincios, Nu putea să afle drumul priincios. Ins-Acela cărui ... pre noapte gonind. Noroadele acele a căror hotare Spre răsărit mândru departe se-ntind, Vecine cu negrii, și alte popoare Care se adapă din Ganges și Ind, Se cobor la glasu-i de pe elefanți, Și-ntâi indienii se văd luminați; Apoi etiopii cu negrele fețe Și Nilul ce ... vrednici bărbați Pre care Zeița acum urgisită, Mai avea prieteni ei adevărați O nouă lumină Europei au dat, Și-n veci al lor nume va fi neuitat. Din țară în țară purta-nțelepciune Cu ea împreună pe-ai săi următori, În totul urmează schimbări de minune, Și cad ereticii ușor crezători. Noi însă ...

 

Cincinat Pavelescu - Târziu, când vei dormi...

... Cincinat Pavelescu - Târziu, când vei dormi... Târziu, când vei dormi... de Cincinat Pavelescu Târziu, când vei dormi sub trandafirul Din cimitirul Unde te vor duce, Ca să rămâi, un nume pe o cruce, S-o veșteji în ochii tăi safirul Ce-ți lumina privirea nențeleasă ... mă-nfior, gândind că n-o să fie Măcar un gând, un gând în lumea vie, Să spuie iar, cu-a florilor cuvinte Din

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de noiembrie

... crudă, Eu însă, milostivă, aș crede s-o numim În contul ei atâția trăiesc fără de trudă... Și ce s-ar face popii de-ar fi să nu murim? Dar doctorii?... Dar cioclii?... Dar inima dușmană? Dar cei câți ne mănâncă cu poftă din pomană?... Femeia ce ne scaldă?... Dricarul și trocarul?... Dar mulți pe care-n seamă aproape că nu-i bagi? Orfanii ce ne-mbracă jiletce și ... ncepe ca să pice o burniță de ploaie... Dau fuga trecătorii... efectul e stricat Și mumă-mea scontase al pensiei mandat Jertfind o lună-ntreagă din zilnica ei hrană, Nevrând ca să mă-ngroape orașul de pomană. Dar iată că prin geamuri, privind din cafenele, Pe când își beau în tihnă știutele cafele, Samsarii se întreabă să afle de-a murit Vrun negustor de bursă or vrun ... i pasă unei frunze de frunza ce se duce? E oare mai puțină verdeață în păduri Sau umbră mai puțină sub bolți de frunzături?... O floare dacă naște și-ndată dacă moare, Se face în grădină un gol pentru o floare ...

 

Constantin Negruzzi - Călătoria arabului patriarh Macarie de la Allep la Moscva

... bibliotecele din Constantinopoli, Smirna și Cair. D. Senkovski mai văzu încă un exemplar la repausatul Arid la Ain-Tur și ceti cea mai mare parte din el în vremea ce se afla în casa acestui învățat arab. Nu se știe cui a rămas acel manuscript după moartea lui Arid ... tipărit în urmă traducția lui Belfur despre călătoria lui Macarie. Pentru a da cetitorilor noștri o idee de scrierea aceasta vom arăta parte din aceea ce privește pre România, care am găsit-o scrisă de d. P. Saveliev în al cincisprezecele lom a jurnalului rusesc din anul 1836, întitulat Bibliotecă de cetire. Patriarhul plecă din Allep joi, în a 9 a lunei temuz (iulie) 7160 (1652). Arhidiaconul Pavel (șamas Bulos) și ceeâaltâ a lui ... fapte sunt cunoscute nu numai patriarhilor, mitropoliților, preoților,monahilor și mirenilor, nu numai prin biserici și monastiri, dar și agiii, neguțitorii, dervișii, meșterii și alții din norodul turcesc obicinuiesc a se jura pe capul lui. Cu toate aceste, el pân acum este obiectul urei lor și cu greu își ... ...

 

Alexandru Macedonski - Imn la Satan

... ard, fiindcă altfel nu se poate; Te-ador, Satan, fiindcă tu ești zâmbet, rază și coloare, Ești cugetări și ești simțiri, ești aur, vin, cântare, floare, -- Ești tot ce e ispititor: plasticități de corpuri goale, -- Și zbor spre cer și voluptăți ce sunt titanice răscoale... O! singur zeu, fiindcă rău â ... și nemișcarea și robia... Satan, — oh! Iartă-mi neghiobia! Satan, fermecător Satan, Nemilostiv, cum e dorința, Și ager, cum e iscusința, Tot mai activ din an în an; Semeț cum este biruința... Satan, dorință de știință, Satan, dorință de frumos, Satan, voință și putință, Pe-altarul tău mă-aduc prinos ... țâșnești a vieții aprigă revoltă, Satan, — oh! iartă-mi neghiobia. Arhanghel de-aur și de foc, Ce-nsămânțezi Dumnezeirea, Urmându-ți vecinic siluirea, Din timp în timp, din loc — în loc, Și ce-o supui să-ți rabde firea... Satan, nenvinsă bărbăție, Adolescent în orice timp, Urmează-a ta împărăție ...

 

Calistrat Hogaș - Cucoana Marieta

... cucoane mai îndrăznețe, care să-l dojănească în față, cu gândul de a-l mai ciopli și a-i mai scoate din hursuzlucul și obișnuita lui mojicie. — Doamne, domnule Andrei, îi zicea din când în când câte una dintre ele, adică de ce n-ai fi și d-ta om ca alți oameni?... Nu știu, zău, te faci, ori ești din firea d-tale așa hursuz?... — Și dacă-s hursuz, cuconiță, dragă, adică ce treabă ai mata cu mine numaidecât? Ia, te rog, să mă ... dinaintea oglinzii. — Ia uită-te, urma Andrei arătând cu degetul în oglindă, adică cei doi ochi de colo, cari nu știu ai cui or fi, în loc de a se părea rupți din albastrul cerului, nu puteau ei să bată ceva mai în floarea frunzei de varză? și, în loc de a fi așa de ucigași și plini de păcate precum sunt, nu puteau ei să fie nevinovați și blajini, cam așa, de pildă, cum ar fi doi ochi de capră moartă?... Genele!... pentru ce, mă rog, numaidecât gene așa de lungi, de mătăsoase și de negre? Nu cumva s-a ...

 

Grigore Alexandrescu - Inima mea e tristă

... Când pe străine țărmuri străin o sa trăiesc! Spune-mi însă, iubită, Când inima-ți lipsită De-un credincios prieten cu el nu va mai fi, Vei putea uita toate Plăcerile gustate? Simțirea se va stinge, și nu-l vei mai dori? Astă lege obștească Se cade să-ngrozească Amorul, care ... poate, o urmă de amor! . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Când seara tu vei merge Pe câmpuri, a culege Flori tinere ca tine, s-acoperi fruntea ta, Dacă din întîmplare Vei nimeri o floare, Ce poartă un scump nume, ce-i zic nu-ma-uita , Atunci, atunci gândește De mine că-ți vorbește: Asta-mi este nădejdea și de ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>