Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru NU CREDE

 Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 1057 pentru NU CREDE.

Dimitrie Bolintineanu - Dromichete

... pe meseni răpesc Printr-un lux ce farmecă-ochiul omenesc. Însă l-alte mese dacii-atunci s-așază Și din vase simple, simplu ospătează. Lisimac nu știe pentru ce cuvânt Cu-ndoite moduri, două mese sânt. Crede că barbarii vor să-i învenine. Dromichet pricepe și cu vorbe line — ,,Nu luați aminte chipul cum mâncăm. Noi cunoaștem luxul, dar nu-l practicăm. El dă nevoințe cari-aduc în viață Griji ce schimbă-n lacrimi orișice dulceață. Cu simplicitatea, prin străine țări Nu cătăm prin arme prăzi și răzbunări. Însă de ne-alungă Dumnezei și țară, Moartea pentru-aceste nu ne pare-amară. Ne-apărăm cu suflet, devenim eroi, Căci nevrând rău altor, nu

 

Emil Gârleanu - Punga

... se plecă să privească iar la cel de pe bancă. De mort nu îi era ei frică la câte priveghiuri nu stătuse dânsa, pe câți nu îngropase! Ehei! că mai mult din asta trăia. Dar revolverul o umplea de groază, și parcă și bărbatu-său, care nu pusese în viața lui mâna pe pușcă la oaste nu-l luase și dânsul simți un fior prin șira spinării, așa ca un bulgăraș de gheață ce-i luneca pe piele, când se uită la ... pe bancă. Mâna stângă nu i se vedea de sub palton. Era bine îmbrăcat; căciula de astrahan atrase îndată privirea țăranului: — Halal căciulă! Femeia nu răspunse: dânsa nu găsea ce căuta. — Unde s-o pocnit oare? Nu se vede nici un chic de sânge, parcă doarme. Vezi-l? Nici un chic de sânge. Dânsa își aduse aminte că văzuse odată pe notar ... lemne, nici tu mălai, nimic n-aveau! Dacă n-o luau ei, ar fi luat-o gardistul. Ce, cu banii Năstăsoaii, căreia îi ținuse lumânarea, nu se întâmplase tot astfel? Ea-i lăsase, și notarul îi păpase. D-apoi zău! Doar nu ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de aprilie

... Rolla și ca el să fi făcut A-mi fi noaptea cea din urmă noaptea ce-am păstrat în     minte?... Câte suferințe astfel nu mi-aș fi cruțat, și cât N-aș dormi acum de bine printre mutele morminte, Unde scapi de scârba lumii și de-al traiului urât ... cu manieră, Pot să sar pe ici, pe colo, câte-un gard din drumul meu... Însăși le-ai sărit adesea... Să sar însă-o barieră... Nu e-n gustul dumitale și nu poate fi-ntr-al meu!... Doamna mea, dar. Mai ții minte?... Eu nu uit nimic... Încât Focul ce ardea în sobă parcă-l văd. Tușeai p-atunce Și credeai că Moartea, grabnic, are-n groapă să te-arunce ... se face-obicinuit! Un capriciu de o noapte are altfel de cuvinte Și, cu toate-aceste, o clipă cât un secol ne-am iubit! Luna nu era în ceruri ca s-o am de mărturie, Și-nchizându-și somnoroase ochii lor pătrunzători, Stelele nenumărate de pe bolta azurie Dormeau duse prin ... Face parte integrantă din a dragostei poveste Inima este-o enigmă și iubirea un mister, Le urmez, și iată totul: să le înțeleg ...

 

Ion Luca Caragiale - Decadență

... ca la Academie, ba încă permițându-și a face și glume și spirit. Auzi glume și spirit când ești în opoziție! Niciun orator nu se bate cu pumnul în piept. Niciunul nu răstoarnă sfeșnicele, nu sparge tribuna, nu-și taie mâna în țăndările paharului spart. Niciunul nu-și mai scoate brațul din umăr printr'un suprem gest patriotic. Nimic din toate astea. Și ce e mai rău, e că școala asta decadentă ... ce n'am lipsit dela nici una din acele faimoase întruniri. Astăzi, ce avem? desbateri, desbateri și iar desbateri. Foarte mulțumim de întrunirile dv. Eu nu cer dela orator să mă lumineze - îi pretind să mă'ncălzească. Oratorul trebue să vină la tribună fioros ca un leu, și când o striga ... mine, fratele lui, să sar din loc. El n'are voie să spună nimic dela tribună; dar trebue să mă'nfierbinte; să mă asude; să nu-mi dea pas să mai judec; să mă aiurească; să mă clatine fără a mă lăsa să răsuflu; să-mi dea creerul de ... sugeau sudoarea și sângele, în imprecațiuni naționale de se cutremura catapeteasma circului. Dumnezeu al părinților noștri! la ce grandioasă epopee ași fi asistat eu, dacă,

 

Mihai Eminescu - Mândro, mândro

... Mihai Eminescu - Mândro, mândro Mândro, mândro de Mihai Eminescu Mândro, mândro, vrei nu vrei Un inel și doi cercei, Dă-mi să-ți sărut ochii tăi; De vrei roche de mireasă Cingătoare de mătase, Părul să-ți încurc ... cunună Vrei pe fruntea ta cea jună, Dă-mi o gură, numai una! Iar de vrei un bărbățel Să-l iubești, să crezi în el, Nu

 

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... unei literaturi naționale. 2) Cu cât s-a tot emancipat de modelele străine, cu atât literatura română a tot progresat. (Aceasta nu înseamnă că la un moment dat o literatură rupe cu literatura lumii. Nu, căci orice literatură, cât de veche, de mare și de autonomă, nu poate să nu se influențeze de alte literaturi. Dar aceste influențe nu mai creează raportul de la învățător la ucenic; influențele, în cazul acesta, aduc numai fermenți care înviorează literaturile, le procură puncte noi de vedere a ... a găsit atunci. În societatea aceea, ca în toate societățile mai primitive, nu putea exista dorința de singularizare; societățile primitive se caracterizează prin conformism, și nu prin individualism. Dar chiar și fără această cauză, pe vremea aceea nu puteau apărea veleități de singularizare, pentru că, neexistând încă o literatură, nu aveai în contra cui să te singularizezi. Influența au avut-o atunci mai ales Hugo și Lamartine, poeții ideilor și sentimentelor mai simple, mai generale ... a considera lumea. Cine cunoaște perfect limba poporului său, cu toate finețele și tainele ei, posedă, prin chiar aceasta, spiritul specific al poporului său. Cine nu cunoaște cum trebuie nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Amicului meu Gion

... vom trucurile-i fel de fel: Bravo! secretar perpetuu, eternel! sempiternel! Și promit c-o să petrecem bine... A, dar sapristi: Domnii mei, nu cumva oare v-ați jurat a mă prosti? Auzi hal de ctitorie? — ctitorie-boscărie, Alandala coconara! halima, nu istorie! Bietul Dună răposatul, mare-al vremii caraghios, Dac-ar mai trăi, Mitiță Bosco l-ar lăsa pe jos! Auzi, xenamoraseală! Auzi lume! mais pour ... să-i trimită un veinard, Pe amicul meu Sihleanu, pe veselnicul Potan Noul gheneral dirŹctor... Ma parol' c'est .patant! A! dar nu sunt prepuelnic, nici hapsan mațepestrițe! Hipersensibilitatea ramolitei jupânițe Ce se cheamă-Academia, n-ași voi s-o iritez Cercetez fără de-a crede ... eu, să lupt cu ghiujii? un gag. ca Galilei, Să caz jertfă la prigoană ad majorem gloriam Dei Ca să strig e pur și muove!? Nu că nu pot je n'veux pas! Am copii, nevastă, soacră, sluji și griji Kai ta lip.; Sunt micuț și slab, n-am slujbe! struggle for ... voi să-l mai augmentez și eu; Să pornesc campanii stranii cu armure rococo, Stranii pe cât de bizare — deci rămân tot statu-quo: ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Bată-te Dumnezeu!

... la modă să fie în mijlocul casei, sau rotundă, sau în patru colțuri. La masă, pentru economie, acoperișul și șervetele nu prea sunt curate, ca nu cumva cu deasa spălătură și frichinire să se rupă curând; tacâmurile mesei nu prea seamănă unul cu altul, și furculițele, de la patru și trei dinți, ajung cu adevărat furculițe cu câte doi dinți, și care rămân numai ... vreo patru, și coconița, grecește sau turcește în pat, făcută foc: — Dar bată-te Dumnezeu, jidane! când ți-am mai luat eu marfă și nu ți-am plătit? Auzi, bată-l Dumnezeu, frățico! mi-am luat câteva fleculețe, și acum nu va să le lase; zice să i le plătesc! bată-i Dumnezeu să-i bată de ovrei! n-au lege, afurisiții! Ce e, mă jidane ... câteva zile mai nainte, avusese păcatele să spargă o sticluță când se gătea coconița Drăgana să meargă la bal. Ce va fi fost în sticluță, nu se știe; biata Măriuța însă crede că va fi fost ceva scump, pentru că apa ce s-a vărsat pe jos albise scândurile întocmai ca obrazul coconiței. Așa zisei ... ...

 

Urmuz - Isma%C3%AFl și Turnavitu

... adăpost de orice răspundere penală, îi necinstește rînd pe rînd și fără pic de mustrare de cuget. Cea mai mare parte din an, IsmaĂ¯l nu se știe unde locuiește. Se crede că stă conservat într-un borcan situat în podul locuinței iubitului său tată, un bătrîn simpatic cu nasul tras la presă și împrejmuit cu un ... ciudat, care, în timpul ascensiunii, are urîtul obicei de a cere solicitatorilor să i se promită corespondeță amoroasă, contrar amenință cu răsturnarea. Turnavitu nu a fost multă vreme decît un simplu ventilator pe la diferite cafenele murdare, grecești, de pe strada Covaci și Gabroveni. Nemaiputînd suporta mirosul ... de a-i servi de șambelan la viezuri; asemenea, să-î iasă înainte, în fiecare dimineață, pe strada Arionoaiei și, prefăcîndu-se că nu-l observă, să calce viezurele pe coadă spre a-i cere apoi mii de scuze pentru neatenție, iar pe IsmaĂ¯l să-l ... dina ceste călătorii, Turnavitu, constractînd un guturai nesuferit, molipsi la înapoiere, în așa hal, pe toți viezurii, încît, din cauza deselor lor strănuturi IsmaĂ¯l nu ...

 

Ion Luca Caragiale - Politică și cultură

... oficiale, și nu-i vine să-și crează ochilor când vede înfățișarea strălucitoare a tânărului stat român; iar state mai bătrâne și puternice nu-și stăpânesc expresia unei fățișe invidii față cu succesele noastre. Asta e bine; asta dovedește netăgăduit eficacitatea principiului naționalităților pentru propagarea civilizațiunii. Experiența făcută cu ... însă, deocamdată, nu chiar imposibilă. Cucerirea bunurilor naturale, perfecționarea păstrării și prefacerii acestora, multiplicarea schimbului, toate acestea cu stâruință, cu răbdare, cu autoritate brutală când nu merge altfel, se pot decreta și înființa. O imitare metodică a modelelor și formulelor existente în lumea civilizată, cum am zice, o contrafacere ... am spus, că, în loc de societatea așezată și-nchegată, n-avem decât o lume de strânsură, care își schimbă în fiece zi fizionomia, care nu poate avea porniri mai presus de cele strict utilitare, care nu poate avea tradiție nici unitate de gândiri si de simțiri. Cu toate astea, această lume de strânsură mișună aci dasupra unui element etnic hotărât. Sub ... din cine știe ce provincioară. Are publicul cap să mai citească un roman, să mai privească o pictură, să mai asculte o tragedie când încă nu ...

 

Gheorghe Asachi - Albina, țânțarul și musca

... Despre metodul dezbat Cum se face bună miere. Pare-mi-să că la gust, Zisă musca cătr-albină, Cum faci miere din cel must Ea nu poate fi mai fină. Dar amestecul, prepun, Pentru nerve nu e bun. Deci aș crede că în loc De tei, roză, busuioc, Să iei ceapă, măndragună, Ce fac miere mult mai bună. Iar țânțariul cear,- au zis, Este aflare Foarte ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>