Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NU MAI ȘTI CE SĂ FACĂ
Rezultatele 521 - 530 din aproximativ 1281 pentru NU MAI ȘTI CE SĂ FACĂ.
Ivan Andreievici Krâlov - Gâștele (Stamati)
... Gâştele (Stamati) Gâștele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un țăran la târg ducând, De dinapoi c-o prăjină, De gâște un cârd, Nu pot ști din ce pricină, Făr’ cea mai mică cruțare, Le gonea cu defăimare. Se vede că a lui grabă era ca să ia preț mare. Apoi noi știm foarte bine că interes unde-avem, Acolo nu numai gâște, dar nici oameni nu cruțăm... Și dar pe țăran nu învinovățesc. Gâștele însă altfel aceasta înțelegea, Căci întâlnind pe drum ele un călător ce trecea, Pe țăran așa pârăsc: „Unde s-au văzut în lume gâște mai nefericite, Și de un țăran ca acesta mai osândite, Gonindu-ne cu prăjina, ca pe niște păsări proaste, Și bătându-ne la coaste. Și nu știe el, țăranul, că-i dator să ne cinstească, Căci neamul nostru se trage din cârdul acel slăvit Ce Roma odinioară au mântuit. Ah! când ar putea el să citească În istorii și să vadă romanii vechi cât serba Acele gâște proslăvite și câte serbări le da!â€� Atunci le-au zis călătorul: „Au și voi să fiți serbate Ca acele gâște onorate?â€� „Dar dumneata n-ai citit
Ion Luca Caragiale - Bene-merenti
... el supus erorii; va putea judeca greșit meritele omenești; va fi expus a atârna bucuros (ca, de regulă, toți oamenii) de partea aceluia ce-i va ști atinge mai bine partea slabă a lui. În fine, el va putea să distingă altfel decât noi, cari ne credem totdeuna cei mai îndreptățiți la distincția ce dorim de la dânsul, și astfel să se înșele întrucât ne privește, fie că ne va uita, fie că, și mai rău, va lua în seamă pe altul. Pentru aceea nu e în lume distincție publică sau privată care să fie perfect de echitabil acordată, sau, mai bine zis, împotriva împărțirii căreia nimini să nu poată imputa ceva. Tot pentru aceea, toți, fiecine după sentimenml său, avem dreptul s-o dorim disrincția și s-o sperăm, precum asemenea toți avem ... o căpătăm. Dar tot pentru aceea, și dorința distincției, și mândria c-a obținut-o, și mâhnirea că n-o are încă trebuiesc să fie moderate la omul în adevăr deosebit, și numai la omul de rând, care este cu atât mai plin de sine cu cât e mai gol, pot fi excesive. Căci dacă fudulirea cu medalia Bene-Merenti, ca să revenim la dânsul, face,
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire
... Epistolă către Voltaire Epistolă către Voltaire de Grigore Alexandrescu Din ziua când am citit scrisoarea către Horace, Doream, de s-ar fi putut, toată sfiala să las, Să-ți scriu pe un ton măreț, cât de măreț s-ar putea, Și să-ți pornesc un bilet lucrat în fabrica mea. Dar auzeam că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit, vă faceți cam neciopliți, Cam groși, necivilizați; și, drept să spui, mă temeam Să nu-mi întorci un răspuns mai aspru decât doream: Răspuns ca acel ce zici că-n anul trecut ți-a dat, Din partea lui Boileau, un secretar nenvățat. Aicea ca și la voi se află mulți ... e-n țară la noi: noi trebuie să formăm, Să dăm un aer, un ton, limbii în care lucrăm; Pe nebătute cărări loc de trecut să găsim. Și nelucrate câmpii de ghimpi să le curățim. Aș vrea să poți să-nviezi, o zi numai să trăiești, Parnasul nostru să-l vezi, apoi să ne mai vorbești. Unul, iscoditor trist de termeni încornorați, Lipsiți de duh creator numește pe toți ceilalți. Se plânge că nu-nțeleg acei care îl ascult, În vreme ce însuși el
George Coșbuc - Fata craiului din cetini
... inimă iubindu-i pe unul ca pe altul, Sta-n cumpănă și-n gânduri și mult îmi chibzuia Și mult își bătea capul, căci dânsul nu știa La care dintre principi să lase-mpărăția? Din ei care-i mai vrednic? În care-i vitejia Mai mult înoțălită? Un suflet creștinesc, Menit pentru mărirea de tron împărătesc, Și-o inimă domoală în care fiu trăiește? O minte mai vicleană pe care-l fericește? Din ei care-i mai vrednic? Iubindu-i pe tustrei, El nu putea s-aleagă pe nici unul din ei, Iar neputând s-aleagă, era tot trist, sărmanul, Și tot pe gânduri grele cu lunile și anul ... o zbârlește. Descalecă voinicul și lângă drum zărește Pe baba cea urâtă, pe care mi-o-ntâlnir Și frații săi. O vede voinicul Trandafir, Ci nu-și întoarce fața, nu face semn cu mâna Să-i piară din vedere. Atunci a zis bătrâna: O, scumpe Trandafire! de vrei să biruiești, Întoarnă-acasă iară la curți împărătești Și-ți ia un cal mai harnic, ia-ți cal mai
Vasile Alecsandri - Melodiile românești
... pe care le ating cu o pană. Capul trupei execută melodia pe vioară; naiul face să se audă mai tare, în sunete ascuțite, pasajele cele mai pătimașe; cobza ține loc de bază, și mai totdeauna e jucată de către cel mai în vârstă dintre artiștii țigani, care execută pe acest instrument acompaniamentele cele mai grele cu o îndemânare vrednică de mirat. Pe acești lăutari îi întâlnești în toate sărbătorile; ei poartă mai totdeauna haine orientale. Când cineva îi aude executând în chip serios și melancolic, care niciodată nu-i lasă, ariile naționale române într-o societate aleasă, adăugând muzicii instrumentelor lor un cântec plin de tristețe, și când vede cineva impresia ce produce asupra auzitorilor, atunci pricepe că, deși toți românii care au primit o educație cât de puțin îngrijită au luat manierele și năravurile societății moderne ... vreme ce celălalt face un pas înainte sau îndărăt; totdeodată brațurile se clatină încet; dansatorii se apropie sau întind cercul tot cu acele mișcări, ceea ce dă horei un oarecare aer de indolență și de o lene care nu se întrerumpe decât de către vreun vesel dansator ce ...
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
... dăm o tălmăcire... De Fata din Dafin ne era dor nouă, și cîte nopți n-au crescut și au scăzut deasupra capetelor noastre. Imensul mister ce învăluie lumea plantelor cîte nu ne-a spus nouă ! Toată poezia aceea semănată așa de darnic, toată simfonia viorie de semitonuri, unde nimic nu rănește ochiul, toată lumea de vis care îndulcește decorurile, cît de mult nu ne-au desfătat ! Căci numai noaptea știe, pe unde trece cu dulcea ei estompă, să șteargă marginea realului și să ne unească cu nemărginirea... Numai ea dezrobește flăcările comorilor și le face să joace și să tremure în aer, numai ea știe să ațîțe flăcările minței și să deie ochilor putere de a vedea mai departe, dincolo de zidul mărginirei. Și dacă n-am mai căutat pe frumoasa fată bălaie cu ochii albaștri, dacă n-am mai bătut cu mînele mele de copil în lemnul răsunător al dafinului bătrîn, dacă nu m-am mai înfiorat de apele ploilor ce priveau adunate în scorburi ca niște ochi misterioși, dacă n-am mai
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Micuța
... casa stimabilei doamne Pacht, intrai în apartamentele dumneaei, despărțite de ale mele prin un lung, îngust și întunecos coridor; făcui o profundă reverință, zâmbii și... - Ce mai faceți, cucoană? - Sunt bine; iar d-voastră? - Nu mai puțin. - Mă bucur. - Duduca nu-i acasă? - Îi la repetiție. - Mă rog, cucoană, la câte ceasuri ședeți la masă? - La două nesmintit. - Și mâncați?... - Se-nțelege! - Eram să vă-ntreb dacă mâncați tot aceea ce-mi trimiteți și mie? - Da. - Mâncați cu gust? - Ce întrebare! - O, cât sunteți de fericită de a putea mânca cu gust! - Dv. pesemne, aveți stomac dezorganizat? - O, nu; dar îmi lipsește gustul de mâncare. - Poate bucatele nu sunt bune? - Nicidecum; din contra... dar este un lucru la mijloc, cucoană. Nu sunt deprins a mânca singur: în societate mâncarea se pare a fi mai gustoasă, gustul se pare a fi mai mâncăcios... Aș vrea dară... - Să ședeți la masă cu noi? - Dacă nu va fi cu supărare... - Putem începe chiar de astăzi. Ați fost aseară la teatru? - Am fost. - Cum vi s-a părut Maria mea ... ai fi având o natură foarte rece, începu duduca. - Natura mea
Ion Luca Caragiale - Nevoile obștii și așa numitele "Casa Noastră"...
... ndoim, că sunt doritori nu numai toți românii, ci și toți maghiarii chibzuiți; căci regatul Ungariei, ca Stat de primă ordine astăzi în Europa, trebue să fie el mai întâi gelos de prosperitatea generală a popoarelor sale. Noi, supușii regatului român știm bine, că Statul nostru are tot interesul să se razeme pe o putere centrală considerabilă, și mai știm cât de mult îi datorim Ungariei; totuși nu tocmai atâta-i datorim, cât un eminent bărbat politic maghiar a afirmat zilele trecute în Parlamentul din Budapesta. Firește, noi recunoaștem bucuros că ... cât de imperioasă ar fi atunci, pe lângă alianța oficială a celor două State vecine, și înțelegerea cordială a popoarelor lor. Ce poate face regatul român pentru asta ?... Aproape nimic... Și cât ar fi de ușor pentru regatul ungar să realizeze o așa de cordială înțelegere ! Să dăm noi povețe bărbaților de Stat, îndrumări diplomaților ? - Doamne ferește ! nici gând. Asta nu e treaba unui mediocru publicist. Dar, simțind ca toată lumea, ne permitem să arătăm astăzi în treacăt sentimentul nostru. Cum cunoaștem bine entuziastmul de care sunt capabile aceste amândouă brave popoare, și cel maghiar și cel român, nu
Mihail Kogălniceanu - Viața lui A. Hrisoverghi
... Viaţa lui A. Hrisoverghi Viața lui A. Hrisoverghi de Mihail Kogălniceanu Alexandru Hrisoverghi ca și Andrei ChĂ©nier, modelul său, murind nu lăsase decât un nume făgăduit slavei: în viață, talentul său nu fusese cunoscut decât prin o singură odă: Ruinele cetății Neamțul . Puțini prieteni știau că poetul mai avea și alte compuneri; dar, nefiind date la lumină, ele rămăseseră străine la cea mai mare parte a publicului. După moartea lui, familia sa, încurcată în proțesuri, nu putu să se îndeletnicească cu tipărirea scrierilor rămase; de-abia acum șase ani după ce l-am pierdut, frate-său cel mai mic, dl Manolachi Hrisoverghi, a găsit vreme să împlinească dorința obștească prin publicarea acestei ediții, care cuprinde toate operele poetului, atât cele originale cât și cele traduse. Recunoștința tuturor iubitorilor de poezie națională ... la 27 februarie l8ll; el era al doilea născut din patru fii ai vornicului Neculai Hrisoverghi, ce se trăgea din o familie veche, venită de mai multe veacuri din Constantinopol în Moldavia și care figură în lista ce ne dă domnul Dimitrie Cantemir de familiile boierești ale țării noastre, cele
Ion Luca Caragiale - Poveste de contrabandă
... și ați scăpat... Aveți dantele pentru o sumă foarte mare? — Cinci mii de franci. — Și, unde le aveți, sunt cel puțin bine prinse?... să nu se observe vreo umflătură neobicinuită. — Sunt cusute în căptușala corsajului, zise doamna tot mai îngrijată. — N-aveți teamă, vă trec eu; cu mine n-au să vă bănuiască. — A! domnule, cât sunteți de galant! cum să vă mulțumesc? — A! nu e nimica, doamna mea; călătorii sunt datori să se ajute între dânșii în contra accidentelor, tâlharilor și vameșilor... A! și dacă ați ști ce plăcere simț când pot înșela pe vameși, pe cari nu-i pot suferi și cu care am de furcă așa de des! Din vorbă-n vorbă iată că trenul sosește-n sfârșit la vamă. Domnul ... cu una, șase. Aceștia sunt banii dv. Cât despre supărarea ce v-am făcut-o, vă cer milioane de scuze;vă rog, iertați-mă, trebuia să vi-o fac, veți vedea că nu puteam altfel. În privința aceasta, pentru că vina mea nu se poate plăti cu bani, vă rog să ...
Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată
... Și eu, sau alba mea ființă din somn, pășeam cu oglinda mea ca un dușman al eternelor forme și mă bucuram știind că voi putea să schimb fața naturii și că voi putea păși printre arbori și flori ca un dezrobitor. Albă, luna se ridicase căutînd să furișeze o rază piezișe în oglinda mea, dar eu o țineam strînsă cu grijă la piept, ferind-o de lumini, pînă ce am ajuns pe înaltul unei coline, din vîrful căreia se vedeau zările. Nemișcate, priveliștile ce le știam din totdeauna dormeau sub feeria astrelor... Și nu știu cum, atunci am ridicat oglinda sus cu amîndouă mîinile spre șiragul nemișcaților plopi, ale căror umbre dormeau ca niște drumeți obosiți pe albul aleelor ... unei candeli ardea ca un iris de aur : o ușă deschisă, plină de un întunerec albastru, sta căscată parcă de mirare ; și împrejmuirea toată neputînd să-și vină locului față de atîta schimbare, se cumpănea căutînd să-și așeze liniile. Ridicîndu-mi ochii din nou după isprava aceasta ciudată și văzînd sărmanii duzi din fundul grădinii, ce stăteau de atîta vreme ca două sentinele pe care nu venea nimeni