Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ACUMA

 Rezultatele 531 - 540 din aproximativ 652 pentru ACUMA.

Emil Gârleanu - Furnica

Emil Gârleanu - Furnica Furnica de Emil Gârleanu În mahalaua Tătărașilor toți îl cunoșteau pe Ion Cuhulea. Născut și crescut acolo, trăind cincizeci de ani în șir numai pe locul acela, nici nu putea fi altfel. Copiii, de la vârsta de șapte ani, când prindeau să învețe carte, pe lângă școală, mai știau unde-i biserica și casa lui Cuhulea; iar biserica era mai greu de nimerit decât căsuța moșneagului. Dintr-un bordeiaș prizărit, locuința Cuhuleștilor la-nceput, astăzi moșneagul clădise, din munca lui, patru odăițe, cu pereții îmbrăcați pe dinafară într-o perdea de iederă care flutura la cea mai mică bătaie a vântului, ca un fald de steag. Și cum era pe un vârf de dâmb, din orice parte a Tătărașilor puteai privi drept în ograda lui Cuhulea. La început Cuhulea a fost paracliser un șir întreg de ani, apoi, la bătrânețe, s-a lăsat, și acum stătea să se odihnească. Om scurt, ciolănos, purta mustățile rase și, cum era spân, mai nu i se cunoșteau nici sprâncenele. Numai ochii albaștri și totdeauna speriați împrăștiau ceva neobișnuit peste fața lui. Era morocănos, rar intra în vorbă cu cineva, și atunci ...

 

Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări

... aibă orice religie, Statul și societatea noastră nu le va refuza și de aci înainte ospitalitatea pe care le-a acordat-o până acuma. Șadă aici, muncească onest, respecte autoritatea noastră, și vor găsi la noi stima și îngăduința, pe cari nu le-ar putea găsi nicăeri în cea ... prin depărtarea proprietarilor și redactorilor...Å¥ Și astăzi, aceeași Românie, consecuentă neconsecuenței sale cunoscute, protestează contra măsurii, reclamată de dânsa atunci și luată de guvern acuma, față cu acei străini, cari, în toate ocaziunile, «insultau instituțiile și demnitatea țăriiÅ¥. Ce poate gândi opinia publică sănătoasă de măsura luată de guvern ...

 

Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală

Ion Luca Caragiale - La hanul lui Mânjoală La hanul lui Mânjoală de Ion Luca Caragiale Apărut în 1898 Un sfert de ceas până la hanul lui Mânjoală... de-acolea, până-n Popeștii-de-sus, o poștie: în buiestru potrivit, un ceas și jumătate... Buiestrașu-i bun... dacă-i dau grăunțe la han și-l odihnesc trei sferturi de ceas... merge. Care va să zică, un sfert și cu trei, un ceas, și până-n Popești unul și jumătate, fac doua și jumătate... Acu sunt șapte trecute: ăl mai târziu până la zece, sunt la pocovnicu Iordache... Am cam întârziat... trebuia să plec mai devreme... dar în sfârșit!... de așteptat, mă așteaptă... Așa socotind în gând, am și văzut de departe, ca la o bătaie bună de pușcă, lumină multă la hanul lui Mânjoală, adică așa-i rămăsese numele; acum era hanul Mânjoloaii - omul murise de vreo cinci ani... Zdravană femeie! ce a făcut, ce a dres, de unde era cât p-aci să le vânză hanul când trăia bărbatu-său, acum s-a plătit de datorii, a dres acaretul, a mai ridicat un grajd de piatră, și încă spun ...

 

Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă

Ion Luca Caragiale - O noapte furtunoasă O noapte furtunoasă de Ion Luca Caragiale 1878 Cuprins 1 PERSOANELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX PERSOANELE JUPÂN DUMITRACHE TITIRCĂ INIMĂ-REA , cherestigiu, căpitan în garda civică NAE IPINGESCU , ipistat, amic politic al căpitanului CHIRIAC , tejghetar, om de încredere al lui Dumitrache, sergent în gardă SPIRIDON , băiat pe procopseală în casa lui Titircă RICĂ VENTURIANO , arhivar la o judecătorie de ocol, student în drept și publicist VETA , consoarta lui Jupân Dumitrache ZIȚA , sora ei În București, la Dumitrache ACTUL I (O odaie de mahala. Ușă în fund dând în sala de intrare; de amândouă părțile ușii din fund, câte o fereastră. Mobile de lemn și paie. La stânga, în planul întâi și-n planul din fund câte o ușă; în ...

 

Ion Luca Caragiale - O vizită la castelul %E2%80%9EIulia Hasdeu%E2%80%9D

... a acestui locaș... D-na Hasdeu ne cheamă la dejun. Sala de mîncare se află la umbra unui nuc venerabil. Ne așezăm la masă. De-acuma începe farmecul cel mare: de-acuma pornește d. Hasdeu, după ce mi-a arătat proprietatea fiicei sale, să-mi spuie multe, multe... * Felul său, mai bine zis, stilul ospitalității ...

 

Mihai Eminescu - Archaeus

... nu spuse nimic. Apoi începu a ciocăni în masă cu degetele lui lungi și subțirele și fluiera pintre dinți... Era o necuviință ... dar acuma eu tăceam ; căci, oricât de necuviincios ar fi fost, aria era de-o frumuseță rară .. . era subțire ca bâzâitul de albină, dar ți se părea ...

 

Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur

Mihai Eminescu - Fata-n grădina de aur Fata-n grădina de aur de Mihai Eminescu A fost odat-un împărat ­ el fu-ncă În vremi de aur, ce nu pot să-ntorn, Când în păduri, în lacuri, lanuri, luncă, Vorbeai cu zeii, de sunai din corn. Avea o fată dulce, mândră, pruncă, Cu cari basme vremile ș-adorn, Când trece ea, frumoase flori se pleacă-n Ușorii pași, în valea c-un mesteacăn. În van i-o cer. Bătrânul se gândește, Prea e frumoasă, prea nu e de lume ­ Mă mir cum cerul nu s-ademenește Să scrie-n stele dulcele ei nume; E rău poetul care n-o numește, Barbară țara unde-al ei renume Încă n-a-ajuns, și chipu-i răpitori Nu-i de privirea celor muritori. În vale stearpă, unde stânci de pază Înconjurau măreață adâncime, Clădi palat din pietre luminoase, Grădini de aur, flori de-ntunecime; Iar drumul văii pline de miroase Afar de el nu-l știe-n lume nime ­ Acolo ș-a închis frumoasa fată, Ca nici o rază-a lumei să n-o bată. Sale-mbrăcate în atlaz, ca neaua. ...

 

Nicolae Gane - Comoara de pe Rarău

... mi-a luat dracul pălăria din cap și a aruncat-o în râpă; în alt rând mi-am sclintit un picior, ș-acuma o să ne prindă furtuna. — Unde vezi furtuna? — Ian uită-te colo hăt departe, spre dealul Măgurii. — Ei bine? — Nu vezi ... vine ca un balaur peste noi? Vai de oasele noastre, dacă n-om da dos undeva; o să ne ducem după pălărie! Ei se găseau acuma lângă stâncile uriașe, numite Pietrele Doamnei. S-ar zice că Rarăul, cât e de mare, geme purtând pe spinare povara lor. Mâncate de șiroaie, brăzdate ...

 

Titu Maiorescu - În contra direcției de astăzi în cultura română

... opinia Familiei despre "bagatelele" criticate de noi și zice: "În marele număr de proverbia românești este și unul care zice: satul arde, baba se piaptănă. Acuma, uită-te, acuma la anul 1868 și află d. T. Maiorescu timpul de a cere de la publiciștii de dincoace stil neted, gramatică, ortografie." Cine ne ...

 

Alecu Russo - Soveja

... nici o mâhnire, nici un răcnet de mânie, nici o tânguire n-au trecut încă prin buzele mele. Temnicierul meu a plecat chiar acuma; el era o mângâiere mare pentru mine; îmi povestea mereu la basme în felul Halimalei , și fiecare din povestirile sale, adunate în multîncercata sa viață ... La turci, unde-i vorba, acolo-i și fapta... Peste trei zile însă, vizirul fu mazilit și altul veni în locul său. Ei! Spune-mi acuma, rogu-te, nu e mai bine să-și caute omul singur mângâierea?..." N-am de fel ce face; să mă primblu nu pot, căci prea ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă

... mea, lucru ce aș fi dorit să nu fac, îmi pare însă bine, pentru că astfel voi putea desluși unele puncte din articolele mele. Și acuma trec la chestie. Dl Roman zice că nu se unește în totul cu mine în privința artei, însă e foarte departe de a lămuri ... să dau toate lămuririle în acest articol; ce va mai rămânea, voi spune altă dată. Iată, în câteva cuvinte, cam ce am scris eu până acuma în privința artei și ce mi-a părut destul de deslușit. Omul în general, deci și artistul, e un product al împrejurărilor cosmice ... pozitive și esențiale care mi-au părut că ies lămurit din cele spuse de mine. Din aceste baze fundamentale iese tot ce am spus până acuma în privința teoretică literară. Asupra acestor câteva chestii fundamentale, cei care vor să mă critice trebuiau să-și îndrepte privirea. Dacă ar dovedi că aceste ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>