Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ADUCE A

 Rezultatele 531 - 540 din aproximativ 1068 pentru ADUCE A.

Ion Luca Caragiale - Cazul d-lui Pawlowsky

Ion Luca Caragiale - Cazul d-lui Pawlowsky Cazul d-lui Pawlowsky de Ion Luca Caragiale Foarte rău a făcut d- Pawlowsky, recunosc și eu; dar oricât aș recunoaște-o, iarăși nu mă pot mulțumi să o constat numai. Cazul d-lui Pawlowsky este grav; merită prin urmare o dezbatere mai aprofundată. Să procedăm metodic. Mai întâi și-ntâi, cine l-a autorizat pe d-l Pawlowsky să vorbească? fiindcă, mai la urma urmelor, d. Pawlowsky, presupunând că este un om care se respectă, nu putea vorbi, fără o prealabilă autorizare, decât în numele d-sale personal, ca Pawlowsky, pur și simplu Pawlowsky. Dar să meargă d. Pawlowsky și, fără nici o autorizare, să-și permită a vorbi ca și cum ar fi fost autorizat, mărturisesc drept că aceasta n-o înțeleg din partea d-lui Pawlowsky! Eu bănuiesc ce și-a zis d. Pawlowsky. D. Pawlowsky și-a zis așa: nu sunt autorizat să vorbesc; dar mai la urma urmelor, ce-mi trebuiește? pot foarte bine vorbi și fără să fiu autorizat. Ei bine, iată ce nu pot eu aproba la d. Pawlowsky: d. Pawlowsky a făcut ...

 

Ion Luca Caragiale - Cercetare critică asupra teatrului românesc

... articole critice, pe cari ne vom sili a le face cât se va putea mai obiective, întru speranța că nu puțin bine vom aduce prin ele acestei instituțiuni. LITERATURA ÎN TEATRUL NOSTRU Ne-am făgăduit către publicul cititor să-i dăm aici un șir de articole critice asupra teatrului ...

 

Ion Luca Caragiale - Cronica sentimentală

Ion Luca Caragiale - Cronica sentimentală Cronica sentimentală de Ion Luca Caragiale În una din livezile 'nverzite ale Africei necunoscute de miază-zi, prin care curge liniștită apa Zanzibarului, se rădică un cătun de bordeie locuit d'o populațiune barbară cât se poate de ciudată. Veți crede că voiu să vă serv un capitol de Geografiă populară, sau că încerc a vă da introducțiunea topografică a unui roman de călătorii și aventuri. Nicidecum ! Voiu să vă fac cunoștință pur și simplă cu o specie de oameni cari, mă prind, nu-și pot găsi semeni în niciunul din cele patru înghiuri ale pământului. Liniștiți, pacifici și muncitori, ei cultivă pământul pe țărmii Zanzibarului. Nu au făcut nimănui niciun rău, și cu toate astea, sunt în o stare... ca vai de capul lor. Bieții mei Africani, necunoscând până mai anii trecuți invențiunea salutară a pălăriilor, și șezând la muncă toată ziua cu capul gol, espus la razele fierbinți ale soarelui de miază-zi, și-au prăjit creierii până 'ntr' atâta, încât toți călătorii carii s'au aventurat prin aceste ținuturi barbare, văzând pe Africanii mei, cu drept cuvânt, i-au numit: Tâmpiții. Imaginați-vă un Beduin - ...

 

Ion Luca Caragiale - Cum stăm...

Ion Luca Caragiale - Cum stăm... Cum stăm... de Ion Luca Caragiale — Cum stăm cu bulgarii? întreb pe amicul meu X... — Nici așa, nici aminteri. — Nu-nțeleg... — Cum, nu-nțelegi? Firește... fiindcă, păcum spui d-ta: nici așa, nici aminteri, însemnează parcă n-am sta în nici un fel, și într-un fel oarecare trebuie să stăm. — Nu; voi să spun că nu stăm mci bine, nici rău. N-ai citit ziarele? — Le-am citit; dar îți mărturisesc că din ziare înțeleg și mai puțin decât din vorba dumitale. — Cum se poate? pesemne că nu ești deprins a le citi. Ia să le citim împreună. Atunci amicul meu scoate un vraf de gazete din buzunar și începem a citi cu toată atenția: „Ieri și azi noapte au circulat în oraș fel de fel de știri, care de care mai alarmante, asupra celor ce se petrec la granița Dobrogei. Din informațiuni foarte pozitive aflăm că bande de bulgari ar fi trecut granița și că s-ar fi încăierat cu anteposturile române. Nu se poate ști până acuma rezultatul acestor ciocniri, cari pre cât aflăm au fost foarte înverșunate. Ceea ...

 

Ion Luca Caragiale - Cum stăm

Ion Luca Caragiale - Cum stăm Cum stăm... de Ion Luca Caragiale — Cum stăm cu bulgarii? întreb pe amicul meu X... — Nici așa, nici aminteri. — Nu-nțeleg... — Cum, nu-nțelegi? Firește... fiindcă, păcum spui d-ta: nici așa, nici aminteri, însemnează parcă n-am sta în nici un fel, și într-un fel oarecare trebuie să stăm. — Nu; voi să spun că nu stăm mci bine, nici rău. N-ai citit ziarele? — Le-am citit; dar îți mărturisesc că din ziare înțeleg și mai puțin decât din vorba dumitale. — Cum se poate? pesemne că nu ești deprins a le citi. Ia să le citim împreună. Atunci amicul meu scoate un vraf de gazete din buzunar și începem a citi cu toată atenția: „Ieri și azi noapte au circulat în oraș fel de fel de știri, care de care mai alarmante, asupra celor ce se petrec la granița Dobrogei. Din informațiuni foarte pozitive aflăm că bande de bulgari ar fi trecut granița și că s-ar fi încăierat cu anteposturile române. Nu se poate ști până acuma rezultatul acestor ciocniri, cari pre cât aflăm au fost foarte înverșunate. Ceea ...

 

Ion Luca Caragiale - D.C.A. Rosetti la Roma%3F

... care a fost deja închis odată, împreună cu Passamente, pentrucă la 1870, lipise la Salerno placarde pentru manifestări de răsturnarea tronului. Bomba-Orsini ne-aduce aminte de conspirația și atentatul, comis asupra binefăcătorului nostru celui mai mare, al împăratului Napoleon III; conspirație la care a luat parte activă ...

 

Ion Luca Caragiale - Decadență

Ion Luca Caragiale - Decadenţă Decadență de Ion Luca Caragiale Puteți râde voi, tineri sceptici, cari ați aruncat sfintele credințe în schimbul științei profane. Eu sunt mâhnit de câte văz. Am fost la întrunirile opoziției în Craiova și în Iași, și mărturisesc drept că am ieșit adânc afectat de decadența moravurilor noastre politice. Asta e opoziția? Astea sunt întruniri de opoziție? Oratori cari vorbesc ca toți oamenii, liniștiți de parcă n'ar fi la guvern un partid adversar, desbătând cu sânge rece ca la Academie, ba încă permițându-și a face și glume și spirit. Auzi glume și spirit când ești în opoziție! Niciun orator nu se bate cu pumnul în piept. Niciunul nu răstoarnă sfeșnicele, nu sparge tribuna, nu-și taie mâna în țăndările paharului spart. Niciunul nu-și mai scoate brațul din umăr printr'un suprem gest patriotic. Nimic din toate astea. Și ce e mai rău, e că școala asta decadentă prinde - poporul, publicul, are aerul că aprobă acest curent menit să ucidă cu desăvârșire avânturile mari, să stingă focul sacru al pasiunilor politice. Unde sunt vremurile clasice ale liberalismului român? Unde e sala Slătineanu? Sala Bossel? Circul dela Constantin-Vodă? S'au dus toate ...

 

Ion Luca Caragiale - Guvernul și modificarea art. 7

... a ști ce părere pot să-și facă în privința noastră cei interesați la deslegarea cestiunii art. 7 în folosul israeliților, după acuzările ce ne aduce organul roșu. Ne importă a ști cum anume partidul d-lor Rosetti-Brătianu-Mihălescu înțelege întregirea ideilor liberale în Constituția noastră. Aceasta ne ...

 

Ion Luca Caragiale - Ingeniozitate parlamentară

... înclină a adopta propunerea, d. P.P. Carp, iar d-sa ! luă cuvântul și opuse următoarele: Domnilor, asta este iar o gogumănie, care mi-aduce aminte de d. Calino: - Câți bani trebue să plătesc pe an ca să învăț vioara ? întreba clasicul goguman pe profesor. - Anul întâiu, răspunse profesorul, o ...

 

Ion Luca Caragiale - Liberalii și conservatorii

... angajate în operațiile firmei liberale vor începe să țipe mai amarnic. Nimeni cu minciuna nu poate duce foarte departe și încetul cu încetul lumea își aduce aminte de starea în care se afla țara pe când era guvernată de oameni capabili și cumpătați, o compară cu cea de astăzi, și la ...

 

Ion Luca Caragiale - Odă (Caragiale)

Ion Luca Caragiale - Odă (Caragiale) Odă — copilului — de Ion Luca Caragiale Umbli hoinărind p-în lume ca un orb, la ochi legat, Și de câtă vreme-acuma pe la mine n-ai mai dat! Prăpădești tu de pomană prețioasele săgeți, Să te-alegi cu hulă numa de l-atâți ingrați poeți... Te-am vorbit rău eu vreodată? vinovat cu ce ți-am fost, De mă horopsești uitării, tu, copil frumos și prost? A! De-ai ști cum mângâiu încă urmele unde-ai rănit! Cu ce dor mi-aduc aminte cât atunci am pătimit! Vino, crudule, cu pieptul gata desvelit te-aștept; Nu cu una, dă cu două! săgetează drept în piept! Și pe maică-ta zeița, jur că n-am să te hulesc: Mai omoară-mă o dată, să mai simt că iar trăiesc! (Convorbiri Critice, nr. 14-17, an 1, Iulie-Sept.

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>