Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AL FEȚEI
Rezultatele 531 - 540 din aproximativ 1014 pentru AL FEȚEI.
... luna. Am luat o laternă mică cu mine, și, ieșind pe strade, am început a le străbate în plesnetul cel mărunțel și zuzuitor al ploii și a o apuca, ieșit afară din oraș, peste câmpii inundați de șiroaie, care, galbene, îneca iarba cea verde, și sfâșiind cu ... inundau câmpia. Era întuneric de nu-ți puteai vedea mâna. Am ajuns la casa ei. Am scos lanterna, și, aprinzând-o înaintea ușii de din față, voi să scutur ușa, dar văd că încuietoarea e sigilată de către autoritate. Ce să fie? Asemenea tuturor femeilor ce trec din viciu în viciu ... mi folosea că mă vândusem, când tata murise, când tu te-ai dus?... Am scris testamentul meu, în care te-am pus pe tine moștenitor al micei căsuțe... apoi am făcut foc în cămin, am închis ușile și am închis și oblonul ― căci ideea-mi părea dulce, ca să mor ...
Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma
... mi se părea nesfîrșită ; ochii mei însă puteau să umble și priveau mersul tău biruitor, deslușeau trecerea ta deasupra arborilor, te urmăreau în zborul fulgerător al aripilor ce-și zugrăveau neastîmpărul răscolind seninul. Neputînd să-ți ies înainte și să te întîmpin, intrai tu la mine ca să-mi spui biruințele ... ți le-a pus Dumnezeu subt pleoape, ca să poți vedea ce frumoasă e lumea într-o dimineață de primăvară, subt albastrul cer al
Alexei Mateevici - Hristos în biserica Ierusalimului
... mpodobite Cu aur de Ofir, În fața celui roșu Granit nespus de tare A marmurei ca chipul Frumoaselor fecioare, În locul rugăciunii Ș-al darului ceresc, Unde scârbiții oameni Durerea-și potolesc, Aici unde se pleacă Genunchiul cu plânsoare Și ochii varsă lacrimi Și frunțile — sudoare; Iubirea negrăită ...
Cincinat Pavelescu - Trecătorului
... de Cincinat Pavelescu În fața casei mele te afli. Intră dacă Măcar o dată viața un dor ți-a sugrumat, Și-n chinuri al tău suflet de-a trebuit să tacă, Aici vei ști cât doare un țipăt nestrigat. Căci cine valul vieții nu l-a ...
... ochi fantastici. În câteva minute ajunsei la scară. Dar ce întâmplare!... Pe scări erau întinse covoare și, de sunetul muzicei, răsunau zidurile. Elena, albă la față ca zăpada, îmbrăcată în haine de mireasă, ținea de mână pe un tânăr nalt și uscăcios, și o mulțime de lume se îngrămădea în jurul ... pe feciorul meu Ion cu o talancă în mână, sunând și strigând cât îl lua gura: Mânați măi! hăi! hăi!.... Era gras și rumăn la față ca un om netrecut prin mâna judecătorilor. Mă uitai drept în ochii lui, însă el nu mă cunoscu, tuns și ras cum eram și îmbrăcat ...
George Coșbuc - Regina ostrogoților
... cade-n repezi picuri, repezi fulgerele cad. În castelul de pe stâncă, la fereastra solitară, Stă pe gânduri o femeie și privește-n noapte-afară. Al ei suflet e furtună, noapte e gândirea ei— Astăzi ea e pusă-n rândul celor mai de jos femei! E regina ostrogotă! Dar în turn ... copilul să-l ucizi! și-am zis: e bine! Tu-i ești tată și ai dreptul peste fiul meu ca mine. Dar el nu era al nostru, el era al țării-ntregi, N-ai ucis în el un rege, ai ucis un șir de regi. Vii, acum trimis de alții, vii să scapi și de ... o ucizi, că-i mișelie! Pe regina ai tot dreptul s-o ucizi, că-ți e soție!" Nobilă, cu ochi de flăcări, ea privește-n față-i drept, Și, zicând, desface haina de pe tânărul ei piept. Iar mișelul stă, se uită, dă apoi, și grabnic unda Sângelui țâșni din rană ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Cauza pesimismului în literatură și viață
... de aceste greșeli. Nu vom cerceta un pesimism abstract ori pesimismul comun tuturor popoarelor și epocilor istorice [1], ci pesimismul în societatea noastră modernă, acela al societății burgheze contemporane nouă. Dar trebuie să ne mai ferim și de altă greșeală. Mai toți acei care scriu și vorbesc despre pesimismul unei epoci ... ce a cuprins o clasă nu servă deloc de dovadă că toate celelalte clase sunt pesimiste. Mai curând dimpotrivă. Așa, de pildă, sfârșitul veacului al XVIII-lea și începutul veacului al XIX-lea a fost o epocă optimistă pentru burghezime și pesimistă pentru feudali, care și-au găsit un interpret genial în Chateaubriand. În ... o caracteristică cât de mică a pesimistului modern. Pesimistul modern e un degenerat nervozicește, e un enervat. Acesta e principalul semn fiziologic (patologic) al lui. În legătură cu această degenerare și slăbire nervoasă e slăbirea voinței, o disproporție mare între voință și inteligență. Nu în zadar îl numesc criticii ... cele mai mici suferințe ale altora — o simțire socială ce se excită prin analogie cu propriile simțiri. Nu e vorbă, acesta e cazul numai al ...
Alecu Russo - Decebal și Ștefan cel Mare
... cel Mare Decebal și Ștefan cel Mare de Alecu Russo studiu istoric Strălucite și mult mărețe figuri sunt ale acestor doi eroi în cadrul istoric al Daciei vechi și al noii Dacii! Închipuirea se pierde în zbor, când cearcă a se urca până la înălțimea lor, și însă numele unuia dintre acești bărbați ... mărindu-se din toate părțile de hoardele sălbatice ale tătarilor și de nenumăratele fiare asiatice ce năvăliseră în Europa la glasul lui Mahomed II și al lui Baiazid, poreclit Fulger; atacat fără răgaz de leși și de unguri, sub pretext de oarecare drepturi fictive, Ștefan, zic, se opune dușmanilor când cu ...
... sub coasă cădeau, Năprasnic vârtejul pieirii din țară în țară trecea În urmă-i coloane de flăcări zbucneau din cetăți năruite Și-n vuietul crâncen al morții, sub negrele stoluri de corbi, Trufaș, împăratul călare, cu rânjet privindu-și isprava, Prin râuri de lacrimi și sânge, pe punte de leșuri trecea ... adâncul Sălbaticei Asii, îi spune că nu-i încă lupta-ncheiată. O, nu, Ilderim, nu e încă pământul pustiu de viteji: Timur îți stă-n față, iar spada-i e soră cu spada lui Mircea, Și ce s-a-nceput la Rovine, sfârși-se-va la Angora! El zice ... și deodată se stâmpără clocotul luptei. E prins Baiazid și ostașii rămân împietriți ca de-o vrajă. Mai sunt oare fulgere-n ceruri?... Pământul pe-al lui și l-a stins! Timur își privește vrăjmașul cu liniștea celui puternic. O cușcă de fier i s-aduce... În van, Ilderim ...
Constantin Stamati - Sentinela taberei de la Copou la 1834
... Și cu vers plin de-ntristare lăcrimând își hăulește: Frunză verde viorică, Oh! unde ești, Măriucă! Să te strâng, dragă, la sân, Ca s-astâmpăr al meu chin; Măriucă, te-am lăsat, M-am făcut țării soldat, Dar te rog nu mă uita, Nici, puică, te mărita, Ci să aștepți să ... uită, și vede jos lângă sine Că un nour se lăsară de raze înconjurat, Pe care sta în picioare un voievod vechi de zile... Pe al lui larg piept și spete purta zale ferecate, Iar albele sale plete peste ele răsfirate. În a sa vânoasă mână greu buzdugan răsucea ... Moldovei inimicii săi bătând! Acest suveran celebru era pentru dânșii fulger, Iar țării noastre părinte sau un ocrotitor înger. Dar murind eroul Ștefan, au apus al țării soare Și într-un mormânt cu dânsul patria s-au îngropat. Acum pest-atâtea seculi văd de bucurie zare! Văd că bourul Moldovei din ...
Ion Luca Caragiale - Greu, de azi pe mâine... sau unchiul și nepotul
... i persecutăm fiindcă ne sunt nepoți!... Atunci, la nașterea fiecărui român, părinții ar trebui să se roage lui Dumnezeu:„Ferește, doamne, pe acest copil al nostru să n-ajungă vreun unchi al lui la putere!" — Nu zic asta! mi-a răspuns ilustrul. — Apoi, atunci, poate că are acest nepot vreun cusur ca om ... unor rancune de partid! În schimbul unui mizerabil salariu de magistrat inferior, să mă pretez la o infamie... la o înscenare contra unui adversar politic al regimului dumisale! Dar până când cu sistema asta a persecuțiunii? până când cu această bubă înveterată a societății noastre? cu această ... tot ebdomadar, tot din urbea X..., titlu tot mare și tot pe prima pagină: „Mișeleasca înscenare!... Goana infamă contra cetățenilor onorabili!... Regimul proscripțiunilor și al terorii!... Cetățeni fruntași închiși ca tâlhari în ajunul alegerilor!... Ministrul fără de lege!... Procurorul zbir!... Nedemnul nepot demn de unchiul nedemn!... Vom vedea!... Sunt judecători ...