Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DUPĂ CUM SE SPUNE

 Rezultatele 531 - 540 din aproximativ 756 pentru DUPĂ CUM SE SPUNE.

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Șuer

... o blană de urs și adormi cu mâna aninată de cerculețele Kirei. Ploaia începe cu boabe mari cât oul de graur; vântul gonește năuc și se umflă cu un vuiet ce se ridică necontenit. O clipă, coliba se lumină pe ferestruia podului. Un fulger cât un balaur se zvârcoli în norii groși și negri ca zgura. Noaptea își închise iarăși întunericul. O uruitură se pierdu în depărtare. Kira își făcu cruce; fusul îi scăpă din mână; de greutatea tortului rupse firul, căzu jos și se învârti în jurul măciuliei. Niculina tresări. Kira o sărută în creștetul capului, se pipăi și oftă apăsat. Simțise mișcându-se în pântecele ei o nouă viață... Niculina întrebă: — Unde e fusul din perete? unde e fusul de pe grinzi? Kira aruncă furca, se sculă de pe pătura sură și, dreaptă și nemișcată, ca o stană de piatră, zise pe gânduri: — Cum mi se bătu inima... și nu știu pentru cine. Nu-i bănuiesc nici partea, nici chipul, nici soarta. Dar-ar Domnul, de-a fi băiat ... izvoare, boii lui să lase de-o șchioapă copita în pământ; să aibă umbra tihnită și casă la văzul lumii; și potera și ciocoii să se ducă ...

 

Vasile Alecsandri - Borsec

... e grea. Nu! Apa e mai înfricoșată decât focul. Cu cât sporește numărul paharelor, cu atât dezgustul crește și, în urmare, cu atât expresia figurii se face mai ciudată. Fiind însă că după legile naturii, defectele obștești nu sar în ochi așa de tare ca acele particulare, de aceea și nenorociții ce sunt supuși la băutura silită a ... merge pe gât nici de frică. -- Eu mai bucuros aș bea șampanie. -- Câte pahare ai băut pân-acum, mademoazelă? -- Nouă, și mai am vro trei. -- Cum se poate! douăsprezece pahare, d-ta care ești atât de delicată!... -- Comment trouvez-vous l'eau ce matin, madame la baronne ? -- Tedesdaple ! Vizita la fântână ține ... uciși de săgețile sarcasmului. Însă, o! ticăloșie omenească! Vine o vreme, un minut, unde fieștecare luptaș din acel război, până și cel mai mare erou, se vede silit a părăsi câmpul gloriei și a se face nevăzut ca un fugar... Grupele se deșiră, dușmăniile se uită și toți în sfârșit se depărtează de la fântână cu pasuri repezi. După cura de apă, fieștecare pătimaș se

 

George Coșbuc - Ideal

... nu, Doritul ei drumar! Dar totuși, azi el va veni... Nici azi nu vine... unde-o fi? Dar mâine va veni! Știu eu, Că-mi spune inima! Și-al meu, Al meu de-acum în veci va fi; Ce bun e Dumnezeu! Tu, vânt de seară,-n calea ta Nu l ... i vedea. Treceau și zilele zburând, Treceau și luni, treceau pe rând, Treceau și ani, ei nu-i trecea Răbdarea, așteptând. III Auzi! ca valuri după val Năvalnic tropotit de cal! Și sună văile-ndrăzneț, O, ăsta e voinic drumeț! Și-n zarea lunei vezi pe mal Un tânăr călăreț? Ochi ... ești! Știam eu doar că ai să vii Știam că mă iubești! Dar ah, cât m-ai lăsat s-aștept! Dar unde-ai fost? O, spune drept! De-acum tu nu vei mai pleca, Să-ți lași plângând iubita ta: O, vino, strânge-mă la piept... Ce bine mi-e așa ... Ori dacă nu, când va veni El n-o va mai afla. Și n-a venit! Nici n-a-ncercat Să se ridice de-unde-a stat Sărmana, căci de-ajuns simțea Că-n veci de-acum nu va putea Să plece, nu, și nemișcat ...

 

Mihail Kogălniceanu - Bătălia de la Războieni și pricinile ei, 26 iulie 1476

... în deznădăjduita luptă, toată tabăra cu bogățiile sale, cu o sută de steaguri picară în mâinile moldovenilor. Leșele turcilor fură arse și din oasele lor se făcură mai multe movile, monumenturi trainice de slava și de vitejia strămoșilor noștri. Strikovski, istoriograf leșesc, spune că trecând prin Moldavia la anul 1575, adică tocmai o sută de ani după bătălia de la Racovăț, au văzut încă tot locul luptei alb de oase. Pe movilele ce acoperea oasele binecredincioșilor moldoveni, Ștefan a așezat ... Crimeea, piață de căpetenie pentru negoțul Moldaviei și a genovezilor. Caffa pică în mâinile otomanilor la 4 iunie 1475 [6]. Acest oraș era, cum am zice, o parte a Moldaviei; căci, de la începutul principatului, genovezii, stăpâni ai Caffei, simțiră că nu se vor putea ține multă vreme în Crimeea, din pricina popoarelor barbare ce-i învecinau. Ei, dar, căutară a se uni cu moldovenii, nația cea mai puternică și mai policiată. Alexandru cel Bun fu cel întâi domn care se uni cu genovezii într-un țel comercial. Moldovenii, care din vremile cele vechi se ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Gheorghe Lazăr (Heliade)

... a face sfânta slujbă într-o limbă necunoscută de dânșii, și prin urmare schimonosită în gura lor nedeprinsă cu dânsa; cântările de slujba sfintei liturghii se tipăreau într-o bucoavnă cu literele slavone în limba grecească; preoții de la mahalale, cum și chiar cei de prin sate, ca să imite pe cei de prin târg, îi vedeai îngâmfându-se cântând: Aghios ofteos Acsion estin Os aliftos ș.c.l.; părinții se bucurau când auzeau pe fiii lor zicând paterimon și pistevo era de jale sfânta religie a auzi cineva domneasca rugăciune, care se zice în auzul tuturor ce se află înaintea Domnului, cerând ca să fie voia lui, precum se face în cer așa să se facă și pe pământ; cerând pâinea cea spre ființă, adică să nu ajungă, dupe cum a ajuns fiul omului, mai jos decât fiarele pădurii și păsările cerului, neavând unde să-și plece capul; cerând ca să le ierte ... să caute cu un ochi închis prin crăpătura dioptrii, arătând că trebuiesc copiii pregătiți spre aceasta cu alte învățături, că numaidecât l-ar fi botezat, după cum ...

 

Vasile Alecsandri - Margărita

... Moldovei, a domnișoarei Margărita X. În așteptarea acelei serbări, damele așezate pe canapelele de jur împrejurul salonului vorbeau cu cavalerii de frumusețile miresei și se pregăteau vesel pentru balul ce era să urmeze după ceremonia nunții. Deodată ușile unui alt salon mai mic se deschiseră și Margărita, întovărășită de maică-sa, se arătă în toată pompa toaletei de mireasă și în toată măreața ei splendoare. Damele se sculară repede ca să o vadă mai bine, iar cavalerii, adunați grămadă în fața ei, se închinară ca dinaintea unei tinere regine. Un lung fior de uimire trecu prin inimile tuturor. Margărita și cu maica sa, după o scurtă oprire, se îndreptară către ușa din fund care ducea la capela palatului. Ajungând însă la acea ușă, copila se opri și se îngălbeni pe față dând cu ochii de un tânăr care, galben ca și dânsa, i se închina profund pentru ca să-și ascundă tulburarea. Această scenă mută, ce cuprindea un mister adânc, trecu nevăzută de nime, și mireasa, urmând după maica sa, care o trăgea de mână, ieși din salon. Damele și cavalerii se îndreptară în grabă spre capela unde era să se celebreze cununia, iar tânărul, rămas singur, căzu pe un ...

 

Cincinat Pavelescu - Antologia epigramei românești

... adevăr, tinde nu numai în Franța, dar chiar la noi și pretutindeni, să înlocuiască, pe lângă satiră și epigramă, mai toate genurile literare. Aici vedem cum presa de partid, când e condusă de un fruntaș politic, combătând un regim advers, caută să i se substituie. Presa e azi și oda de odinioară și ditirambul, care s-a perimat nu din lipsa de epitete, ci din lipsă de ... tind să dispară, înghițite de noua sensibilitate ieșită din ciocnirea războiului cu ideologia dezamăgită a unei tinerimi nesatisfăcute, jurnalismul prinde aripi noi și se impune printr-o cultură modernă, prin îndrăzneală, talent și curaj. Presa a devenit trâmbița de aur a reputațiilor care se ridică și epitaful gloriilor care se duc. S-o salutăm dar cu multă simpatie, mai cu seamă când e naționalistă, creștină și monarhică. După această digresie cam largă, să revenim la antologie și la criticile ce i se aduc. Să începem cu dl Șerban Cioculescu, Ă¡ tout seigneur, tout honneur! Distinsul critic al Adevărului stăpânește o dialectică savantă, fără pedanterie și are, pe ... ...

 

Dimitrie Anghel - Tovarășii (Anghel)

... și ei de douăzeci de ani stăpîneau un oraș. La anumite ceasuri, se trezeau cu toții, privind prin opt ochi somnoroși lumina, tot atîtea fălci se deschideau formînd un uriaș căscat, diferite combustibile înghițeau fiecare și apoi ciudata mașină alcătuită se punea în mișcare. Cînd începuseră tovărășia asta nu erau ca astăzi; doctorul era brun, vizitiul blond, iar bidiviii suri, și uitam să spun că și ... adecvata trăsură la care erau înhămați cu toții, pe vremea ceea, era solidă, strălucitoare și juca ușoară și legănată pe cele mai flexibile arcuri ce se pot visa. Și cum erau deosebiți la înfățișare, tot astfel erau și la suflet, cînd pentru întîia dată zveltul bici, cu șfichiul lui sonor de mătase, înflorit ca un ... față, streșinile noastre acum picură aceleași lacrimi și ferestrele deschise spre drum privesc aceeași viață... Drumul printre ele, ca un rîu liniștit, curgea drept, cotea, se umplea de umbre pe unde-și întindeau pomii frunzarele deasupra zăplazelor, se lumina din nou mai încolo, se revărsa într-o piață și apoi își relua cursul în linii drepte sau zigzaguri, ca să ducă aceiași trecători o bucată de vreme, să-i ...

 

Ion Luca Caragiale - Versuri

... polul miazănoapte și polul miazăzi. Sau, nu! Muncește-ți mintea, gândește-te, combină, Inventă-o monstruoasă, teribilă machină, Concepere fatală, ce, demn-a se chema Flagelul omenirei, pornind într-o clipire, Ca fulgerul, turbată și numai c-o lovire Armate formidabili să poată sfărâma. Atunci tiranii lumei, văzând a ... bietele popoare, nenumărabili brute, Tâmpite d-o nedemnă și lungă servitute, Te vor mări, fii sigur, ca și tiranii lor. Adesea mă concentru și cuget cum, odată, În Grecia, mulțimea, de cântu-ți fărmecată, Tăcută, strânsă-n juru-ți, Omere, te-asculta Așa, bătrân rapsode!... Și te numea Poetul, Căci între ... mândru; pe fruntea ta senină Lucea-n splendoarea toată scânteia cea divină Ce zeii, spre-a lor fală, voiseră să-ți dea. Umblai după-ntâmplare, și numai a ta muză Și cultul ce-ți dau grecii le-aveai drept călăuză: Orb, tu nu vedeai lumea, dar lumea ...

 

Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France

... nu era romantic, ci, cumspun, om de experiență și de bun-simț, avea, pe deasupra, și cultul artei, era, prin urmare, un om cum nu se poate mai bine. Totuși, echilibrat așa cum îl vedem, și-a pierdut sângele rece când a citit corespondența lui Flaubert; fiindcă, zice France: ideile lui Flaubert trebuie să ... o strașnică lipsă de măsură, dictată de o oarbă antipatie? Numesc burghez, scrie Flaubert, pe acel care gândește josnic. Iar ideile specifice burgheziei, cu care se lupta artistul romantic, el le rezumă astfel: de la orice actriță au ajuns a cere să fie mamă bună; artei i se cere să fie moralizatoare; filozofia să fie pe înțelesul tuturor, știința populară și viciul decent. Iată o gândire care nu-mi pare nici incoerență, nici ... burghezului nu a fost o copilărie ridicolă a unui nevropat, ci un fenomen istoric general. Burghezul era agresiv și apăsător și se amesteca în toate... Foarte distrat și pasionat de ură antiromantică trebuie să fi fost France, ca să uite cu totul că, mult după ...

 

Ioan Slavici - Semitismul (1902)

... anÄ­, în fața unuÄ­ puternic dușman, eÄ­ s’aÅ­ unit sub o singură căpetenie, dar unirea acĂ©sta e și ea de scurtă durată, căcÄ­ după mĂ³rtea luÄ­ Solomon Ä­ar se desbină. De aicÄ­ înainte “pămÄ™ntul făgăduințeiâ€� e un cuibar de desordine socială, în care nicÄ­ AsirieniÄ­ și nicÄ­ BabiloneniÄ­, nicÄ­ PerșiÄ­ și MacedoneniÄ ... mângâierea vietiÄ­. In EvreÅ­ lipsesce acest simțimînt comun. Pe când eÅ­, omul adevÄ•rat, mÄ• înduioșez, când îl vÄ•d pe EvreÅ­ sbătându-se în mizerie și sunt pornit a căuta mijlĂ³ce pentru alinarea suferințelor luÄ­, Evreul se bucură când mÄ• vede în strîmtĂ³re și e pornoit a căuta mijlĂ³ce, ca să tragă folos din nevoile, cu carÄ­ mÄ ... element disolvant. OsîndițÄ­ prin insuficiența constituțiuniÄ­ lor organice a nu putea să întemeieze eÄ­ înși-șÄ­, prin sine o societate trainică, eÄ­ nu se mărginesc a stărui cu îndărătnicie în apucăturile lor egoiste, ci profită de tĂ³te împrejurările și se vîră pretutindenÄ­, ca să-șÄ­ propage felul de a fi și de a vedea, decÄ­ să semitiseze și societatea, în mijlocul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>