Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE LUMINĂ ÎN

 Rezultatele 531 - 540 din aproximativ 735 pentru FACE LUMINĂ ÎN.

Emil Gârleanu - Furnica

... pe mâncare. Moșneagul tresări, măsură femeia din cap până-n picioare, îi privi rochia și i se păru curată; polcuța parcă nu-i era prinsă în ace, ca la cele leneșe, era încheiată în nasturi; în picioare, pantofi. Repede, ca într-o sclipire, îi trecu pe dinainte bătrânului toată viața lui de singuratic. Trebuia să se gândească. — Uite ce e ... și făcut într-o duminică, acasă, numai cu popa, câțiva oameni și vărul Smarandei. Și a trecut și asta; lucrurile au intrat iar în vadul lor. Nimic nu se schimbă în casa lui Cuhulea; atâta doar că în locul odăii de culcare a Smarandei se făcu un fel de sufragerie. Protivnic obiceiului de până acum, la masă venea de două-trei ... știut vinovat față de el, îl ocoli. Cuhulea băgă de seamă. De altfel, mai demult parcă purtarea tânărului ăstuia nu-i cam plăcea. Când intră în odaie, găsi pe Smaranda tot așa, cu fața în palme. Se duse repede lângă ea, o mângâie: — Ce ai, Smarando, ce ai? Se uită drept în ...

 

George Coșbuc - Pastel (Coșbuc)

... George Coşbuc - Pastel (Coşbuc) Pastel de George Coșbuc Publicată în Pagini literare , 1899, nr. 10 (19 dec.) Prin vișini vântul în grădină Cătând culcuș mai bate-abia Din aripi, și-n curând s-alină, Iar roșul mac închide floarea, Din ochi clipește-ncet cicoarea         Și-adoarme ... drumeți sărac Mai vezi fugind câte-o vecină Să ceară cu-mprumut jaratec; Grăbit, dă roate, singuratec,         Tăcutul liliac. Și tot mai noapte-apoi se face, Păduri și ape-adorm acum; Dun cer scoboar-adânca pace. Ici-colo vrun zăvor mai sună - Începe-a se zări de lună         Și ...

 

Cincinat Pavelescu - Amintiri literare (Al. Macedonski)

... mică poemă: Cântă greierul. Am asemuit totdeauna pe bieții cântăreți ai țării noastre eminamente agricole, cu greierii pe care i-a imortalizat Lafontaine în celebra și egoista lui fabulă La cigale et la fourmi. În adevăr, poetul, mare sau mic, celebru sau necunoscut, imită în mod adorabil tactica nepăsătoare și dezinteresată a micuțului greier. El cântă pe chitara lui și viața curge pe lângă dânsul aprigă și tumultuoasă ... Ăsta e un băiat de viitor. Ți-l prezint: Cincinat Pavelescu. [Poetul] Macedonski, foarte ceremonios, scoase jobenul și-mi strânse mâna cu însuflețire, spunându-mi, în franțuzește: Îmi făgăduise cumnatul meu Georges, prietenul dumitale, să te aducă odată în strada Dorobanților, dar acum sper că vei veni singur. La colțul bulevardului cu strada Brezoianu, Caragiale ne părăsi dându-ne întâlnire, seara, în Covaci, la berăria pe care o deschisese de curând și care devenise o adevărată cafenea literară la modă. Acolo am întâlnit pe Coșbuc, pe Delavrancea ... autorul acelei impietăți. Din fericire, moravurile acestea s-au schimbat, și azi, în toată liniștea, putem discuta cu seninătate și acuzația și apărarea. Iată epigrama în ...

 

Mateiu Caragiale - Lauda cuceritorului

... surle Cu spijele se întreceau turbate, Și-ades făceai îngrozitor să urle De buciumări pădurile carpate, Vânând călare zimbrul și vierul Și săgetând jivine-înspăimântate. În sumbri nori ce trec încomând cerul În zori, goniți de aspra vijelie, Le mai zăresc cum fug mugind de fierul Ucigător. Zburau cu veselie Deasupra-ți corbii, și de-atâta sânge Răsar ... Cu-ai tăi sirepi, cu roabele iubite, Ce desfătau posaca ta beție. Sunt seri, spre toamnă,-adânci și strălucite Ce, luminându-mi negura-amintirii, Trezesc în mine suflete-adormite De mult, încât cad pradă amăgirii Când cerul pârguit la zări cuprinde Purpura toată, și toți trandafirii, Și-n sânge scaldă para ...

 

Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi

... Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi O amintire despre Verdi de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , II, 52, 12 oct. 1913, p. 411. Sunt puțini fericiți, cărora soarta le îngăduie să intre, fiind vii încă, în Panteonul nemurirei. Gloria are capriciile ei și cheamă, făgăduitoare ca o femeie, surîde vicleană, momește și pierde pe cei mai mulți, pe cei ce n ... pe bătrînul mag, ce i-a învățat într-adevăr să cînte și le-a pus de atîtea ori lacrimi de duioșie în ochi și atîta miere pe suflet. Și minuta aceea fericită a venit și ea, în sfirșit. Pe strada întunecată aproape, cîteva puncte slabe de lumină au lucit, s-au adunat tremurătoare la un loc, au devenit nenumărate și, plecîndu-se ... văzuse încă, aceea ce nu se poate vedea, desigur, decît după moarte... Și a doua zi, l-am văzut iarăși. Era altă sărbătoare în grădina Pincio, unde brazii și chiparoșii nu se vestejesc niciodată, iar gloriile sunt reîmprospătate în toate anotimpurile. În această grădină-panteon, unde toate gloriile Italiei și ale Romei vechi își au busturile lor, consiliul municipal găsise de cuviință să înalțe un bust de ...

 

Ion Luca Caragiale - Două loturi

... numărul 109.520. D. Lefter, până adineaori, habar n-avea că se trăseseră ieri amândouă lotăriile. Era seară; omul ședea la masă cu consoarta sa în sălița de intrare, vorbind în ticnă despre cum se scumpește viața din zi în zi, când aude o birje oprindu-se-n poartă, apoi pași apăsați în curticică și pe urmă bătând cineva tare grăbit la geamlâcul d-afară. D. Lefter sare să deschidă bănuind în gând: "Hait! iar ne chiamă deseară la serviciu extraordinar turbatul (turbatul e șeful), să ne canonească până la miezul nopții, ca să se recomande ministrului ... câștigului - se-nțelege, câștig, dacă se vor găsi cele două bilete. Comisarul știe unde stă chivuța Țâca. Birja, trecând din greu prin noroi, se oprește în sfârșit în apropierea unei cocioabe de pământ, care șade singuratică pe un peș, pe un maidan. Comisarul postează pe sergenți, pitulați, în dosul cocioabei, după regula strategică consacrată la călcări de vizuini; le face semnul clasic al lui Harpocrates, ș-apoi trece, urmat de d. căpitan și de d. Popescu, să bată la ușe... O fetică zdrențuită vine să ... spuie? vai de păcatele noastre, dacă nu știe... auzi colo! ce sa spuie? - Taci tu! zbiară d. Turtureanu și-i dă brânci babei cât colo ...

 

Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche

... acasă cam la fiecare început de lună; sfaturi să purced cu bărbăție pe calea muncii, dojane că nu mă mai înduplecam să purced odată. Și, în coadă, nelipsita urare ca Dumnezeu să mă aibă în sfânta sa pază. Amin! în halul însă în care mă găseam mi-ar fi fost peste putință să pornesc pe orice fel de cale. Nici în pat nu mă puteam mișca. Deșurubat de la încheieturi, cu șalele frânte, mi se părea că ajunsesem în stare de piftie. În mintea mea aburită miji frica să nu mă fi lovit damblaua. Nu, dar în sfârșit mă răzbise. De o lună, pe tăcute și nerăsuflate, cu nădejde și temei, o dusesem într-o băutură, un crailâc, un joc. În anii din urmă, fusesem greu încercat de împrejurări; mica mea luntre o bătuseră valuri mari. Mă apărasem prost și, scârbit de toate peste măsură, năzuisem ... de a-l face să retrăiască înaintea ochilor mei, amintirea lui fiindu-mi scumpă. Deosebit de cutreierătorul culcușurilor de noapte ale destrăbălării bucureștene, în ...

 

Nicolae Gane - Agatocle Leuștean

... să mai acopere puțin grosolănia numelui Leuștean. Noi îi ziceam prin prescurtare Aga. Judecat după înfățișare, el părea cu totul alt om de ce era în realitate. Avea într-adevăr o figură de șiret, ce te punea oarecum în îndoială despre bunătatea caracterului său. Când îți vorbea de multe ori, nu te dumereai de vorbește serios sau în bătaie de joc, așa de bine știa să se prefacă. Avea un zâmbet ca o cimilitură și în fundul ochilor lui strălucea o rază de pricepere care parcă-ți zicea: Degeaba, prietene, nu umbla să vinzi castraveți la grădinar! Cu toate acestea, n ... ca el. De câte ori nu l-am făcut de zi întăi april să alerge după cai verzi pe pereți, spunându-i minciuni care umblau în picioare; de câte ori el, marele cunoscător de tutunuri, după cum se lăuda, n-a fumat tutun de un franc ocaua, în loc de tutun Bectemis, fără să aibă habar, deși vedea pe toți în jurul lui ținându-și coastele de râs. Era, cum aș zice, șiret la chip, dar la suflet de bună-credință. Apoi avea o căutătură și ... ...

 

Vasile Alecsandri - Pâinea amară a exiluluil

... ai simțit apropierea unui pericol serios. Totul e să fi fost condamnat să pui pe umeri haina de proscris a petrece câtva timp în centrurile cele mari ale civilizației, în Paris, în Viena, în Londra etc., a-ți lumina mintea la focarul științelor și al artelor frumoase, a deveni pe nesimțite un om nou... îndopândute cu pâinea amară a exilului ... a acelui exil, nu mă pot apăra de o ironică zâmbire. Unde ne-am exilat de bună voie, noi, pretinși eroi ai acelei epoci? Unii în Paris, alții în Viena, adică în orașele care ne atrag mai mult pe noi, românii; alții în Constantinopol, pe malul Bosforului feeric, unde tu avuseși mulțumirea de a da ospitalitate cu pâinea amară a exilului și cu alte ... dreptul a fi tot ăi dintâi și la împărțeala plăcintei. Acum însă nu mai pare destul de avantajoasă cariera de ăl dintâi; lumea e în progres, ambițiile au crescut odată cu poftele. Astăzi a ieșit în piață o nouă bandă, care, neavând cu ce să atragă ochii lumii, își pun pe cap pâinea amară a exilului ca o cunună

 

George Coșbuc - Pe pământul turcului

... Nalt ca fagul, lat în spate. Ești nebună, draga mea! Zise Constantin. Ce vorbă?! Eu, nebună! O, bărbate! Un voinic frumos, ca ăsta, nu găsești în șepte sate; Vezi cât de-ndesat pășește și cât e de subțirel? Să-l sorbi într-un picur de-apă și să fugi flămând cu ... te dar! Biata nevastă, suspinând printre fiori, N-așteptă să-i spună popa predica de două ori, Ci se-mbrobodește bine și prin vaiete pornește: Face-un pas și stă și iarăși face-un pas și iar s-oprește, Tot așa pân ce-ncorda după-un deal. Acu-i de ea! Se ducea ca vântuită, căci bărbatul n ... foc, plăcinte coace și vinars din crâcimă-aduce: Nu știa în graba-i mare de ce naiba să s-apuce! Vesel râde, ba se-nschimbă în haine sărbătorești: Nu e oare-o sărbătoare c-un voinic să te-ntâlnești? Scurt grăind: le face toate cum fac oamenii isteți. După ce-nserează bine, pune scara la podeț Și se urcă-ncet pe scară. Aoleo! De altă dată Nu s ... Maxim, Păncrate, Avacum și Ezechilă! Cuvioasă Paraschivă, sfinți apostoli, mucenici! Cruce-n frunte, frunte-n cruce, că-i Ucigă-l crucea-aici! Piei! Satană! fugi ...

 

Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX

... sa vinde? Românu!... Cine a vrăjbii foc aprinde? Cine-ajutoriu de la păgân cere Făcându-l hotărâtoriu și jude, Iar' el răzămându-să-în putere, După ce sfezile noastre-aude, Celuia face dreptate, care I-au dat făgăduință mai mare? [4] Ce folosu-i acum a să pune Împrotiva celia putințe Cării toată-Asia să ... cu o săgețea Pintr-un făgețel, sobol mititel, Ce-încoace-încolea fugea, să-învârtea. Păn' la un țipiș, unde lăturiș Sărind pe furiș, să băgă-în desiș. Atunci iar' și iar' el strigă-în zădar Cătră soții săi și cătră căpăi, Că ei merg și sar tot peste hotar. Haida hăi, căpăi! hai la la, hai hăi! Când fu ... n-ai pune,-îndată mi-ai spune: Iar' eu jurământ ți-oi jura presfânt C-oi ținea cuvânt pănă la mormânt." Prunca iubeață atunci roși-în față Ca vara bujor, apoi linișor, Cu mână isteață, arătă ș-învață Zicând: ,,Frățior, fie-ț după dor, Ice, su poale de munte-în vale, Mergi tot pogorâș, păn' dai de țipiș; De-acolea mai zios, supt un gruiu tufos, Mergi pe părăuț pănă-i da de-un puț ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>