Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CU TOTUL
Rezultatele 541 - 550 din aproximativ 1304 pentru CU TOTUL.
Alexandru Macedonski - Noaptea de august
... ștearsă și mai stinsă, pe când, în sus, fără-ncetare Curgea o-ntreagă adâncime și se lărgea o-ntinsă mare, O mare ce, nețărmurită, se tot ducea cu gând cu tot, Sub înserarea viorie și înstelarea-nfloritoare, Când spre-o planetă, când spre alta, și dintr-un soare spre alt soare... Ș-atâta știu: că era ... împingeau mereu avântul, Și ce spirale nesfârșite, nălțimea nu-și mai măsurau Neprăvălindu-și-o vreodată nici chiar atunci când coborau. Și hotărând că-n tot ce este nu e nimic decât cuvântul , Căci singur el mișcare sfântă, în orice parte să-l trimeți Ființă dă oricând voinței , schimbând-o-n ... alte bolți cerești, Că ochi privesc din orice goluri, dar că nu-ncap în orice minte Pe când nemărginirea-ntreagă e o-ncâlcire de cuvinte Cu tâlcu-n repedea schimbare a trecătoarelor clipiri Și că e-ntotdeauna altul ce minte-n veci și-n veci nu minte, Că-și ... Răpit de-aceeași adâncime, sporit simțeam că mi-e avântul. Urcam spre culmea Prea Tăriei — eram pe sânul Prea Tăriei Și noaptea se urca cu mine spre culmea vecinicei lumini. ...
Alexandru Macedonski - Filozofia morții
... mai stai și mă așteaptă!" Să-mi dau a mea suflare, oricând, sunt pregătit! În ea e libertatea, și-n viață, e robia... Cu brațele deschise ne-așteaptă Vecinicia... Reintri iar în sânul din care ai ieșit! Ea nu e-ngrozitoare cum unii vor să fie; Privirea sa e ... ați trecut, Nu, voi prin moarte nu ați murit, Trăiți în totul ce e văzut Din nevăzutul unde-ați pierit; Al vostru suflet este-n tot locul, Zboară cu vântul, arde cu focul, Se află-n frunza care-nverzește, Șoptește-n apa ce șerpuiește, Respiră-n floarea ce-mbălsămește, În noi trăiește, trăim într-însu. Mume cernite ... izbește, ploaia o sapă! Mușchiul o roade, timpul o crapă; Cade-n rugină lacăt și toarte Soldați ai țării, mergeți la moarte, Veți fi-n tot locul, veți fi și-n noi! Nu mă voi duce-n iad ca să cat Pe câți din lume nălucă pier, Și-n rai îmi ... pare prea depărtat, Că-i lungă scara până la cer! Ci-n două vițe tânăr unite Voi afla inimi îndrăgostite, Iar în răchite lăcrămătoare, Poeți cu ...
George Coșbuc - Povestea cântării
... taina cea sfânt-a cântării Și, singur, pe vremea-nnoptării M-opresc pe-o colină și cânt. Și-n urmă-mi pădurile cântă Cu freamăt de doină, cu șoapte, Iar uneori până-n pământ Cu șuier de crivăț -prin noapte." —"Dar care ți-e veșnica țintă De-alergi, călătorule nor?" —"Ascult și eu vântul prin vale Cum șuieră ... doine de jale, Iar dacă-mi întâmpin în cale Tovarăși, începem în cor Cântarea ce vântul ne-o cântă: Cu murmur prin noaptea cu lună, Cu vuiet de aripi în zbor Și trăsnete-n zi de furtună." —"Ai poate pe dealuri vro țintă De-alergi tu, drumețe pârîu?" —"Țin ... vântul; E cerul al meu și pământul, Și cânt, ca și ele, și eu. În urmă-mi popoarele cântă Cântări de la mine-nvățate: Și tot
Constantin Stamati - Stejarul singuratic
... Constantin Stamati - Stejarul singuratic Stejarul singuratic de Constantin Stamati Pe un șes neted, ce dezvelește Pajiște vie cu mii de flori, Pe care crește și înverzește Un stejar mândru mai pân’ la nori, Dar el e singur, tovarăș n-are Nenorocosul ca vai ... ștejar umbră, pajiște, flori, Dar supt el n-are cine să cate Repaos, ticnă, zefiri, răcori. De năpădește vifor vreodată Pe călătorul cel rătăcit, El tot aiurea adăpost cată, Nu supt stejarul cest părăsit. Doar din tâmplare vro turturică De șoim gonită au năzuit Și-n a lui frunze ... suflet poartă Amar trăiește fiind stingher. Eu sunt acela ce strâng avere, Ce gonesc slavă, titlu înalt, Dar aur, slavă nu-s de plăcere, Neavând cu cine să le împart. Tâlnesc prieteni ce mi se jură Că îmi vor bine și mă iubesc, Dar ei îmi poartă pizmă și ură, Văzând ...
Ion Luca Caragiale - Așa să mor!
... ne mai vedem cu bine la anul!. Dar nu numai atâta! Tânărul călător nu trecea prin lume ca o pasăre; era o minte cugetătoare, înavuțită cu frumoase învățături știa tot ce se petrece în lumea mare și-n cea mică. Vorbea, în perfectă cunoștință de cauză și cu egală competență, despre greva sindicalistă din Franța; despre reforma financiară a Germaniei; despre mișcarea sufragetelor din Englitera; despre expoziția secesioniștilor din Berlin; despre ... — Cum? dumneata... știi și românește? — Perfect! răspunde omul extraordinar. — Domnule, zic eu, nu-ți poți închipui câtă plăcere îmi face să călătoresc cu un om așa de umblat ca dumneata! Crede-mă că tot drumul de aseară și până adineaori am regretat că nu cunosc și eu o limbă străină, să pot intra în conversație cu un tovarăș de călătorie așa de spiritual și care știe atâtea! Tânărul mi-a mulțumit de compliment, și din momentul acela am fost ... la politica românească... Lui Stere i-a spus el să nu intre până n-are o siguranță solidă, să nu pață și el cu liberalii ce a pățit Take
Anton Pann - Năzdrăvăniile lui Nastratin Hogea
... găsești însă în faptă să fi fost vreun viclean; El șezând odată-n școală, ce îi dete-n simplul gând: - Ascultați, copii – le zise (cu-ntâmplare strănutând) - Să știți d-astăzi înainte că eu când voi strănuta, Toți bătând îndată-n palme să-mi ziceți hair-ola [1] ! Cu-ntâmplare dar odată găleata în puț căzând Și cu ce să scoată apă pentru școală neavând, Hogea porunci îndată ca din toți ai săi școlari Să se lase-n puț s-o scoată vreunul ... NU DUPĂ CE TE-NȘALĂ Murind lui Nastratin Hogea măgarul ce îl avea, Socoti cum să mai scoată din paguba sa ceva: Și așa tăind cu el capul măgarului celui mort, L-a-nfășurat pe deasupra binișor cu niște tort; Apoi cu acest ghem mare în piaț' să-l vânză mergând, Se duse și el cu dânsul cu alți vânzători în rând; Stând aci, veni îndată un ovrei cumpărător, Carele de chilipire era-n piaț' precupitor; În vreo câteva cuvinte învoindu-se din ... decât ocaua." Ce să facă ?! Pleacă iute să-l caute necăjit, Dar Hogea cum luă banii, la casa sa a fugit; El însă tot ...
Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra
... Se-nțelege. TĂNASE Moldoveancă? Ce-auz, Doamne!... Dar asta-i o fărdelege! Unde s-a aflat Că s-a-mpreunat Corbi cu turturele, Șerpi cu floricele, Urși cu căprioare Și norii cu soare?... Orumbiță să-ndure un bărbat cioroi... RĂZVAN Taci, măi! Că simțesc cum intră-n mine șaptezeci de năbădăi!... N-atinge țărâna mamei, că nu ... Văzut-ai?... TĂNASE Ce? RĂZVAN Un țigan grămătic? TĂNASE Grămătic?... nu!... nu, băiete... N-am văzut, căci nu se vede, Și chiar de-aș vedea cu ochii, pare-mi-se că n-aș crede. RĂZVAN Țiganii sunt tot ce-ți place: șelari, fierari, potcovari... TĂNASE Călăi... RĂZVAN Adică, nu-i vorbă, nici călăii nu sunt rari! Dar grămătici, ba... Ei bine! Numai singur ... Și va trăi totdauna, până voi trăi și eu!... TĂNASE Dumnezeu să mi te-ajute, precum tu m-ajuți pe mine; Zilele tale să curgă tot zile lungi și senine; Iar nevoia să doboare pe-oricine-ți va fi dușman!... Rămâi sănătos, băiete!... Ce păcat că ești țigan!... (Pleacă murmurând: "Răzvan ... crede că-i un împărat în goană! Ce dispreț! D-abia ne vede... Taica lui n-a fost țigan!... (Se uită în jur ...
Ion Creangă - Scrisori către Mihai Eminescu
... din Ieși, lăsând în sufletul meu multă scârbă și amăreală. Să deie Dumnezeu să fie mai bine pe acolo, dar nu cred. Munteanul e frate cu dracul, dintr-un pol el face doi; ș-apoi dă, poate nu-s cu inima curată când grăiesc de fratele nostru că-i cu dracul, în loc să fie cu Dumnezeu. Dar, iartă și mata, căci o prietinie care ne-a legat așa de strâns nu poate să fie ruptă fără de ciudă ... totul Ieșul nostru cel oropsit si plin de jidani? O fi musai viață burlăcească pe acolo, dar nu se cade să ne uiți prea de tot. Veronica a fost azi pe la mine si mi-a spus că și cu dânsa faci ca și cu mine. De ce? Ce rău ți-am făcut noi?! De Crăciun te asteptăm să vii. Tinca a pregătit de toate si mai ales ... n-ai mai venit… Aferim… Dar noi, adică Ienăchescu, Răceanu și alți mușterii pentru mâncărică și băuturică bună, am tras un bairam de cel turcesc, cu vin grecesc de la Amira. Apoi ne-am dus
Ion Luca Caragiale - Steaua (Caragiale)
... Ion Luca Caragiale - Steaua (Caragiale) Steaua de Ion Luca Caragiale Cu mâini subțiri și reci, i-ai dat fior fierbinte: Să treacă veci de veci, Eu tot l-oi ține minte. Credeam că s-a oprit În cale mersul lumii, Că tot a-ncremenit Ca trupul unei mumii. Odată m-ai atins Ș-apoi te-ai dus departe; O stea pe cer s-a ...
Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale
... în valoare -- ca să întrebuințăm un cuvânt pompos -- comorile sufletești ale poporului român. Celălalt capitol important (ideea urmează de la sine) are de obiect afirmarea tot mai puternică a spiritului național în această literatură creată cu ajutorul modelelor străine, adică procesul de emancipare a literaturii naționale, de treptată eliberare de aceste modele. Literatura beletristică cultă -- inexistentă înainte de 1800 ... dezvoltare sufletească a păturii noastre culte, numai acele modele au dat rezultate bune, viabile, adică au ajutat la închegarea unei literaturi naționale. 2) Cu cât s-a tot emancipat de modelele străine, cu atât literatura română a tot progresat. (Aceasta nu înseamnă că la un moment dat o literatură rupe cu literatura lumii. Nu, căci orice literatură, cât de veche, de mare și de autonomă, nu poate să nu se influențeze de alte literaturi. Dar aceste ... de vedere a lumii etc.) Prima propoziție se probează prin faptele din trecutul literaturii noastre: Poezia franceză pseudoclasică din veacul al XVIII-lea, cu formalismul ei, cu retorismul ei, cu caracterul ei factice, cu lipsa de sentimente adevărate, ...
Grigore Alexandrescu - Iepurele, ogarul și copoiul
... Căci vrînd a-l întîlni, pe deal sau pe cîmpii, El fuge parc-ar fi gonit de vijelii; Ș-apoi n-aleargă drept, Cu el să poți da piept, Ci merge tot cotiș Și sare curmeziș; C-un cuvînt, n-are pas, nici umblet creștinesc. Dar ce să mai vorbesc, Cînd chiar măria-ta, d-o fi ...