Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FACE PE

 Rezultatele 541 - 550 din aproximativ 2207 pentru FACE PE.

Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France

... ideile lui literare nu se pot susține. France are, negreșit, și laude pentru romanticul dislocat: marele Sfânt Cristofor, care a trecut literatura de pe malul romantic pe cel naturalist, fără să știe ce ducea, de unde venea și încotro mergea. Îl venerează, îl admiră și-i respectă opera. Bunul Flaubert, cel mai ... ca să se informeze, fiindcă n-avea critică, nici metodă), om excelent, absurd și plin de geniu ce pauvre grand ecrivain! Dezaprobările le-am raportat pe scurt; inventarul laudelor l-am făcut complet. Bilanțul poate să-l încheie cititorul. Situația pe care o face France lui Flaubert, între scriitorii țării sale, îmi pare destul de clară; acea a lui France însuși față de Flaubert cere, cred, oarecare ... mai prost decât să însemnezi negru pe alb și să te bați nopți întregi cu un adjectiv? Trebuie să spun îndată că France găsește aici pe Laujol cam exagerat: dac-am zice ca dânsul, frumusețea, geniul, gândirea n-ar mai fi nimic. Dar, în fond, se învoiește călduros cu acest critic ... Ideile lui France despre lirica modernă de la Verlaine încoace nu sunt trecute, cât privește bunul-simț, decât de ale lui Jules Lemaître care, executând ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Hagi-Tudose

... pași lungi și semeți, îți ies înainte, îți caută prilej de vorbă, toți cu aceleași cuvinte, cu aceeași tărăgănire de glas și cu capul dat pe spate: - Ei, flăcăule, de pe unde?... Ce vânturi?... Pe la noi... ai?... Și de ce?... Ce zici de biserica noastră?... Nu, mă rog, ce crezi d-ta, că n-o să-ți tăiem capul ... să spui ceva de sfinții uscați și drepți - unii cu sulițe, alții cu paloșe, unii călări, alții pe jos și cu mânele așa de încrucișate pe piept, că palmele le ies afară din trup - pe loc bătrânii își ridică pulpanele giubelelor în cingătoarea de plisă roșie și-ți suflă cuvântul din vârful limbii: - Ei, puișorule, mai sunt zugravi, grozavi de ... era!... era a mea!" Paracliserul știa de la nepoata Hagiului că Hagiul de zece ani taie din turul pantalonilor ca să-i cârpească pe unde se cosesc. Scurteica fusese încă p-atât de lungă, dar o scurtase mereu din poale, ca să încăputeze mânecile. III Fum pe coșul Hagiului nu s-a pomenit. Ridice viscolul nămeții până la ștreșini. Apele să înghețe tun. Treaba lor! Hagiul nu vrea să știe ...

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

... Simțea sălbaticul nostru când au văzut înălbind Orașul, biserici, turnuri și ca de foc strălucirea Coperișurilor lucii la soare pălălăind, Când văzu strade podite și pe lângă ele curți, Lui i s-au părut că merge pe potica dintre munți. Și când văzu o mulțime de nații nenumărate Șiruind pe trotuare, ca furnicele pe băț, Când văzu înhămați caii la căsuțele pe roate, Și în magazini cristaluri chiar ca de gheață bucăți, Și cuconițe mândruțe chiar ca niște viorele, Alegând cu vioșie floricele și cordele. Iar văzând ... încânta, Fie de oricare treaptă, ea, cruda, pe toți înșeală, Și ea pe nebuni îi place după dânsa a-i purta. Deci ea face semn lui Roman, ce stă-n poartă înlemnit, Și frumosul flăcău mișcă, se simte însuflețit, Intră în palat la dânsa, și ea râzând cercetează: Cine ... ți-oi fi cu priință ca câinele de la oi Și te-oi păzi cu credință. Căci sufletul meu se-mpacă, Cât vom trăi noi pe lume, să trăim tot amândoi". Cucoana iarăși surâde, pe grădinar a chemat, Și dă pe ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Iancu Moroi

... scape de pericol, închide ochii și strânge cât poate pleoapele. În fața unei oglinzi mari, cu pervazuri poleite, dna Moroi se piaptănă. Părul negru, azvârlit pe spate, face ape-ape la lumina a două sfeșnice cu trei ramuri. Rotundă la obraji, albă, cu ochii negri și mânioși, se-ntoarce când pe ... Dacă vrei tu... Dacă zici tu... Dacă nu se poate altfel... Îmbracă-te, dragă Sofi, să mergem... Cum poftești... Nu mai plânge... Știi că-ți face rău... Și mângâierile lui monotone îndrăzniră a i se apropia de umeri. Când își plecă buzele, uscate și pârlite, pe mâna ei mică și parfumată, un surâs licări în ochii lui tăiați de munca registrelor. Plecă fruntea pe genunchii ei. Sărută de mai multe ori în același loc, și de plăcere, și de greutatea de-a-și mai ridica capul, și ... că revolta lui, atât de tainică, descuiase rând pe rând fiece ușă, spărsese geamurile și-l dăduse de gol. II E ora 11. Ploaia răpăie pe acoperișurile de șindrilă și pârâie pe cele de tinichea, parcă ar bate tobele. O trăsură cu coșul ridicat lupta cu noroaiele mahalalei. Caii, micșorați în ham de opintire, nu răsuflau decât ...

 

Constantin Negruzzi - Parte întăi

... mâna hangiții bocceluța me, m-am dus drept la locul ci-mi era însămnat. O matroană bătrână țâne această casă. Ea șâde lângă o masă pe cari era un mare izvod, pe care să vide însămnati după aflavita un nenumărat număr de adresuri. M-am apropiet de această cinstită persoană cu ochii plecați, cu multă cucernicii, trecând ... să pitrecusă așezare noastră, îmi zâmbĂ© în chip că eu, ca o proastă, gândem că îi pare bine pentru buna me așăzari; am aflat însâ pe urmă că amândouă babile era unite ca tâlharii în iarmaroc și că această cinstită casă era o magazie de unde madam Brovn, stâpâna me, adesăori ... îi sunt supusă slugă plecata. După un menunt, bătând în palme, o mari fată dizmățată au venit. Marto, i-au zis madam Brovn, am tocmit pe această tânâră persoană ca să iei sama de cămeși; du-te de-i arată odaia, îți poroncesc însâ să o privești ca pe o altă eu; căci, să-ți spui drept, atâta-mi place chipul ei încât, zău, nu știu ce voi fi vrednică să fac pentru ea ... ...

 

Mihai Eminescu - Cezara

... o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte-un colț de stâncă ce ieșea de sub apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta mănăstirei, cu mâinile unite după spate. Rasa i-e de șiac, e-ncins cu găitan ... în faptă și întotdeauna toate renumitele lor desfrânări. Tot farmecul consista în misterul cu care îmbrăcau fățarnic micile lor pasuri lumești. Ieronim își aruncă rasa pe el, tăie o față sinistră, mucalitul bătrân tăie una smintită detot, spre a face efect asupra spărietului portar, și amândoi ieșiră repede din mănăstire, spre a-și stâmpăra graba mersului abia în drumul mare, ce ducea la ... — Contesă, voi face pe părintele D-tale să te silească ca să fii a mea. — Cine se-ndoiește c-o poți face ...

 

Vasile Alecsandri - Bobii

... prevestesc viitorul fetelor și al flăcăilor, și când, după deosebitele împărțeli în zece grămezi, și în opt, și în cinci, și în trei, rămâne unul pe dinafară, bobul sositor, atunci negreșit persoana dorită vine, dorul se împlinește. Babele prin sate sunt foarte dibace în tragerea bobilor pe sită. Mai sunt însă și țigance vrăjitoare, care se poartă din loc în loc și spun sorții cu oglinda sau cu cercetarea palmei de la ... a doi tineri însurați, zice că amorul le-a strănutat în dreapta și în stânga. Properțiu, ca să arate că amorul înzestrase pe Cyntia cu toate darurile, o întrebă dacă acel zeu a strănutat când ea s-a născut. Când amorezii erau îngrijiți unii ... se scutura, se răsturna, și așezarea literelor căzute compunea un răspuns cuprinzător de secretele viitorului. Tragerea acelor sorți se făcea de către copii ce sta pe piețele publice din Roma și din celelalte orașe romane. Romanii credeau și în puterea farmecelor. Adeseori o amoreză, lăsată de iubitul ei, întrebuința farmece pentru ... amoreză. Damele romane credeau iară că la caz de necredință către bărbații lor, dumnezeul Olimpului, pentru ca să le pedepsească, făcea să le iasă noițe pe

 

Alecu Donici - Guraleiul

... uni. ZOIȚA (într-o parte) Un guralei așa din casă ne-a goni. CUCOANA MĂRIOARA Apoi la mine las'; eu toate le prefac: Pe unii îi despart, pe alții îi împac. ZOIȚA Fugiți, cucoanelor, postelnicul ne vine; Dar ascultați-l cum vorbește el cu sine. POSTELNICUL (după scenă) Cucoana trebuie să fie tot ... mai repede în altă odăiță, Ca să scăpăm de dânsul. ZOIȚA Cu alt chip nu-i putință. ÎNFĂȚOȘAREA III ZOIȚA ȘI POSTELNICUL GURIIANU POSTELNICUL (nevăzând pe Zoița) Da zău că-i curios pe toți să-i ocolești Și pentru două graiuri pe nime să găsești. Am fost la hatmanul și nu era acasă; Iar visternicul, atunce vrând să iasă, Nici nu m-au priimit... ZOIȚA Mă rog ... vistierie; Am fost pe la Divan, am fost prin Sărărie, Am fost prin Tătărași... ZOIȚA Asemene și eu, De astăzi dimineață de când alerg mereu; Pe jos pe la feciori, pe la găinărie, De-aici la cuhnii, de-aici la chelărie, Apoi pe la cămări, apoi la garderob, Ba scoate rochia, ba scutură salop, Aleargă-n sus, în jos și ia la toate seamă, Mă pogărăsc ...

 

Victor Lazăr - Răsboiul pentru întregirea neamului românesc (1916 - 1919)

... prin liberarea și întregirea neamului și văd numai relele mărunte, încetarea cărora atârnă tot de vrednicia noastră. Muncă cu spor pentru vindecarea relelor putem însă face numai dacă, pe lângă altele, ne dăm seama de suferințele din trecut și de ce jertfă a fost nevoie pentru ca să ieșim din robie. Suferințele ... nobilii unguri și cu reprezentanții Săcuilor – tovărășie numită Uniunea celor trei națiuni , a nobililor, Săcuilor și Sașilor – au început să răpească pe seama lor tot mai mult din Pământul regesc cum se numiĂ  teritorul, pe care li s'a îngăduit să se așeze. Apoi au oprit pe Români să mai voteze la alegerea juzilor regești, cari erau căpeteniile scaunelor (județelor), i-au silit să deie a zecea parte (dijmă) din ... iar redactorii lor vârâți în temnițele dela Cluj, Seghedin și Vaț. Ca să spargă fața românească a Ardealului, au adus coloniști unguri de pe Pustă și Ciangăi (unguri) din Bucovina, întemeind sate ungurești printre Români. Pe țăranii unguri îi ajutau cu sume mari de bani, cu vite de soiu bun, le făceau case frumoase, iar ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Viforul

... mine, cu mâinile lui înăsprite de mânerul paloșului și de frâiele lui Voitiș. Odată veni, numa-n zale, și după zale picura sânge, ne cuprinse pe doamna Maria și pe mine și ne ridică în sus și zise: Mario, așa bătrân cum sunt, am învins, având d-a dreapta pe arhanghelul Mihail și din față pe Domnul nostru Isus Christos... Și castelul a sunat de vorbele lui... Era după Cosmin... DOAMNA TANA: După Cosmin!... Oh! ce zile mari!... Ferice ... ca fiara sălbatică, toți zic: E ca un râu prăvălit din munte! Eu avui norrcul să fi fost fata lui Neagoe Basarab... Cum înșiri mărgăritarele pe un fir alb de mătase, așa curgeau vorbele lui: vorba și învățătura... Și acum nenorocul s-auz pe domnul meu ca pe Ignatie robul, robul meu, când zice cea în loc de hăis și hăis în loc de cea. Boii trag zăpăcit, și carul mai mult merge ... comisul CĂȚELEANU și CĂTĂLIN. ȘTEFĂNIȚĂ: Boieri, Arbore vrea să înnoim prietenia cu Sigismund tocmai când mă pregăteam să intru în Podolia și Pocuția, să pârjolesc pe una și să păstrez pe

 

Ion Luca Caragiale - Zig-zag!...

... pornesc spre miazănoapte din cetatea capitale, în aplauzele mulțimei entuziaste a bunilor români, cu scop de a merge să rază de pe fața pământului Carpații, pe cari, drept vorbind, se pare că bunul creatore i-a pus, unde sunt, în necazul multora. Eu zic, domnilor, că scopul este măreț ... mă cu grațioasa d-voastre atențiune în ceea ce privește următorul tabel caracteristic. Timpul în care se desfășură acțiunea este aceea ce astăzi, lingându-ne pe bot, obicinuim a numi Sărmana vreme veche. Încep: E pe la Sântul Andrei, cap de iarnă, când plouă, ninge, îngheață, se topește, și e lapoviță și polei, și curg strășinile, și crivățul se bate-n ... cu vai ajunge în piață. Aci trage din brâu pungociul lui de piele de oaie, scoate din buzunarul anteriului basmaua și-ncepe să-și târguiască. Pe la revărsatul zilei, se-ntoarce înapoi, purtându-și pe umăr bastonul, de ciocul căruia îi atârnă pe spete tradiționala basma roșie cadrilată, încărcată cu d-ale casei. Inima se umple de duioșie la aceste dulci suveniri, și-mi pare, așa cred, doamnelor ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>