Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru IN PICIOARE

 Rezultatele 541 - 550 din aproximativ 829 pentru IN PICIOARE.

Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17

Ion Luca Caragiale - Accelerat no. 17 Accelerat no. 17 de Ion Luca Caragiale Un individ purtând pe umeri o șubă largă, cu o căciulă mare pe ceafă, stă la masă în restaurantul Gării de Nord și bea ceai. Are un geamantan de pânză cu cercuri de tinichea alături pe un scaun, și pe masă un sac de piele neagră, prin mănușa căruia își ține petrecută bine mâna stângă până la încheietura brațului. După figură, după maniere și port, trebuie să fie vreun negustor, ori arendaș din provincie. Un domn bine îmbrăcat, blană cu guler de astrahan și căciuliță asemenea, bea cafea la altă masă, fumează și se uită din când în când către provincial, care nu ia seama de loc că-l observă cineva. În același timp, domnul trage cu ochii la ușă: așteaptă desigur pe cineva, și cu nerăbdare. Negustorul plătește ceaiul. Îndată, iată și hamalul vine să-i spună că trenul a tras la peron; îi ia geamantanul de pânză și vrea să-i ia și sacul de piele, ca să-l ușureze pe pasager; dar acesta își trage repede mâna cu sacul și refuză serviciul. Sacul nu e mare, dar trebuie să fie greu, ...

 

Ion Luca Caragiale - Arheologie

Ion Luca Caragiale - Arheologie Arheologie de Ion Luca Caragiale S-a zis cu drept cuvânt că, precum naturalistul poate reconstitui, după câteva oase împietrite de vremuri, structura completă a unui animal de o speță dispărută, asemenea arheologul și istoricul pot reconstitui o epocă, un tip de civilizație, stinse de mult, după niște ruine. Arhitectura este arta care ne dă, mai bine decât oricare alta, măsura dezvoltării materiale și intelectuale a unui popor la o anumită vreme. Templele și palatele egiptene ne arată mai clar decât orice povestire ieroglifică mărirea superbilor faraoni și înalta civilizație a poporului lor. În dimensiunile acestor ruine, vedem formidabila putere materială; în gustul alcătuirii lor originare vedem înălțimea superioară a concepției, forța intelectuală, acea nobilă și grandioasă... A! dar nu gândiți că am să vă fac o tiradă, entuziastă deși savantă, poetică deși științifică, asupra arhitecturii clasice la diferite popoare și epoce? Voiți poate să deschid numaidecât excelentul meu dicționar enciclopedic și să vă înec într-un duș, o cascadă, o Niagară de erudițiune? Voiți poate să vă fac o amănunțită analiză a Acropolei? ori să vă reconstituiesc faimosul templu al ...

 

Ion Luca Caragiale - Jertfe patriotice

Ion Luca Caragiale - Jertfe patriotice Jertfe patriotice de Ion Luca Caragiale 1897 În sfârșit... Mai erau câteva ceasuri până în dimineața de 11 fevruarie, când trebuia să se dea lovitura. În cazarma lor din Dealul Spirii, tunarii îmbrăcau tunurile în paie, pentru ca, despre ziuă, să poată merge în dosul palatului spre a proteja operația conspiratorilor, fără să tulbure liniștea nopții și să strice somnul pacinicilor mahalagii. Militarii își făceau datoria... da; dar nici civilii nu rămâneau mai prejos. Era ultima întrunire a secțiunilor conspirației. Ca să înțeleagă mai bine cititorul, trebuie să spun că vasta urzeală se compunea din secțiuni cu număr restrâns de membri, de la zece până la optsprezece inși. Unul din aceștia, fără să știe ceilalți, avea relațiuni cu un altul din o altă secțiune; așa că, la un moment dat, chiar dacă s-ar fi prins una din acestea lucrând, nu s-ar fi putut descoperi nimic mai mult decât o mână de oameni. Această organizațiune mazziniană fusese combinată de răposatul C. A. Rosetti, după reminiscențele-i clasice. În seara aceea, într-una din secțiuni, compusă în jumătate din câțiva tineri entuziaști și din vreo trei negustori, prezidentul, ...

 

Ion Luca Caragiale - La Moși

Ion Luca Caragiale - La Moşi La Moși de Ion Luca Caragiale 1900 Vagoane de tramvai galbene și albastre, tramcare, trăsuri boierești, căruțe mitocănești și biciclete și lume multă pe jos... De pe atâtea strade și căi, ca de pe atâtea brațe ale unui fluviu uriaș, se varsă ca-ntr-o mare zgomotoasă, pe bariera de la capul podului Târgului de Afară, valuri peste valuri de omenire. Precum este greu să se mai întâlnească două picături de apă o dată ce au apucat să intre fiecare după soarta ei în largul mării, așa ar fi și pentru două persoane să se mai găsească, rătăcite o dată în învălmășeala Moșilor, dacă n-ar fi cuminți să-și hotărască mai dinainte locul și momentul de întâlnire. De aceea, foarte cuminte au făcut madam Georgescu a lui d. Mitică ceaprazarul și madam Petrescu a lui d. Guță de la minister și cu tanti Lucsița, moașa diplomată, de și-au dat rendez-vous: la trei ceasuri fix în pavilionul central la berărie - cine vine întâi așteaptă pe ceilalți. În interiorul unui vagon închis al tramvaiului vechi, stau înghesuite, pe banchete și-n picioare, treizeci și patru de persoane suferind foarte ...

 

Ion Luca Caragiale - O blană rară

Ion Luca Caragiale - O blană rară O blană rară de Ion Luca Caragiale E ger și ceață... ceață-nghețată... o vreme, să nu scoți un câine afară. Lumina fanarelor, roșie, e îmbrobodită într-o stranie aureolă irizată. În gangul palatului d-lui Psaridi, mare proprietar, arde, clipind arare, o mare lampă electrică cu arc, e ca un vis albastru și rece de poet dezgustat. Pe ferestrele mari, mate de abureală, ale palatului — ce cald trebuie să fie înăuntru! — ies, rupând pâcla groasă în bande largi și drepte, lumină și sunete armonioase și alegre. E un bal sus! Un ceas despre ziuă, și încă intră trăsuri închise pe gang. Aha! iată doamna Cuțopolu! iată cea mai splendidă, cea mai infatigabilă dintre elegantele bucureștene! E o arătare ca din povești... O rochie de catifea vânetă-deschis ca opalul... Pe cap, pe umeri, pe gât, pe brațe, în degete, în urechi, o avere, o avere întreagă în pietre scumpe! De unde vine această scânteietoare apariție? De la Capșa... A fost la Teatrul Național. A luat apoi la patisierul Ă  la mode, en petite chambrĂ©, un pahar de șampanie... și acum vine la amica sa madam Psaridi ...

 

Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite

Ion Luca Caragiale - Sărbători mâhnite Sărbători mâhnite de Ion Luca Caragiale Paștile cădeau în vară... Cine s'ar fi așteptat la așa schimbare de vreme ? Viscol din vârfuri până în fundul văilor depărtate... În miezul vârtejului, pierdusem drumul urcând pe culmi înalte și acum, coboram orbește fără să știu unde. Calul era istovit de puteri; iar eu simțeam cum mă pătrunde încet-încet frigul până în măduva oaselor. Mă învăluia din toate părțile întunerecul nopții... Rătăceam într'un pustiu negru, fără nădejde să mai dau de vreun adăpost. Când mă socoteam în pieire, iată sclipind în față-mi o luminiță... Către ea !... tot către ea; căci - nu e numai o părere !... Și sdrobit, iată-mă în fața unei porți mari... Mi-a fulgerat prin minte: de-acu, dacă n'am avut noroc să fi dat de gazdă bună și primitoare, am să deger flămând aci, lângă gard, în sfânta noapte a Învierii, departe de săracul meu culcuș, de la care am plecat ca un nesocotit... Ajută-mi, Doamne !... Mi-am luat inima în dinți și-am bătut hotărât în poartă. O ușe s'a deschis, prin care s'a arătat lumină ...

 

Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva

Ion Luca Caragiale - Sfânta Ghenoveva Sfânta Ghenoveva de Ion Luca Caragiale Cam de acum o mie cinci sute de ani, ocrotitoarea cetății vestites între vestite, patroana Parisului, a fost sfânta Ghenoveva. Despre sfânta aceasta au rămas, în istoria scrisă de oameni învățați, dar mai ales în pomenirea poporului francez, multe povestiri pline de frumusețe, dintre cari credem că nu va fi neplăcut cititorilor noștri să le dăm, de pe unde le-am putut culege, câteva, pe scurt. Iată... Sfânta Ghenoveva s-a fost născut, în anii dintâi ai veacului al cincilea de la mântuitorul nostru, într-un târgușor numit Nanterre, aproape de Paris, cale de vreo trei ceasuri bune cu piciorul; și a trăit peste nouăzeci de ani. Acolo la Nanterre era o cetățuie întărită cum erau pe atunci, în vreme de războaie piept la piept. Unii povestesc că ea ar fi fost copila unui senior, păgân mai-nainte, iar acuma închinat cu tot sufletul la credința creștinească, după povața sfântului Gherman, episcopul din partea locului, care cu neobosită râvnă propovăduia cuvântul domnului pântre necredincioși; și că astfel, Dumnezeu, spre a-l răsplăti pe acel senior de osârdia lui, îi trimisese ...

 

Ion Luca Caragiale - Situațiunea

... nu poate pentru ca să dea nici patruzeci de milioane, și dumnealor, mă-nțelegi, lucru mare! parc-a apucat pe Dumnezeu de-un picior cu rapița, care o să poată dumnealor pentru ca să ia două chile la pogon... Ai văzut acuma? unde sunt o sută cinzeci de milioane ...

 

Ion Luca Caragiale - Ultima oră

... și să-l lege, repede a dat brânci unuia dintre agenți, pe alt agent l-a răsturnat cu o lovitură de picior în pântece, pe urmă a scos un pumnal și un revolver și amenințându-i s-a făcut nevăzut... Se crede că ...

 

Ion Luca Caragiale - Un nou plagiat Zola

Ion Luca Caragiale - Un nou plagiat Zola Un nou plagiat Zola de Ion Luca Caragiale Am terminat articolul nostru din numărul penultim despre plagiatul Zola-Bibescu cu bănuiala că celebrul autor francez, în ultima sa lucrare Rome , o fi făcut ceea ce a făcut și în La DĂ©bâcle: un vast împrumut forțat din opera altcuiva pentru a-și ridica creditul propriu. Bănuiala noastră s-a adeverit. D. Gaston Deschamps, într-o savantă și spirituală cronică literară, publicată în Le Temps, arată pe larg cum Zola a plagiat pe scriitorii Georges Goyau, AndrĂ© PĂ©ratĂ©, Paul Fabre și pe arheologul Gaston Boissier. Câteva rânduri din cronica lui Gaston Deschamps sunt prea interesante ca să nu le dăm aci. Iată: “D. Emile Zola, zice criticul, nu cunoștea Roma... Totuși, voia să «facă» Rome , precum a «făcut» Lourdes și cum va «face» Paris . Atunci s-a «documentat». «A se documenta», în limba particulară a școalei naturaliste, este a căpăta asupra cutărui sau cutărui subiect — fie vorba de căi ferate, de marile magazinuri, de poduri și șosele, ...

 

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0

Mihai Eminescu - Avatarii faraonului Tl%C3%A0 Avatarii faraonului TlĂ  de Mihai Eminescu Sara... sara... sfânta È™i limpedea mare îÈ™i întinde pânzăriile transparente de azur sub luna care-n nălÈ›imea depărtată a cerului trece ca un mare măr de aur neÈ›inut de nimic în eterul albastru... pustiile Nubiei lucesc verziu-sur ca câmpii de gheaÈ›ă pe care a căzut o ninsoare uÈ™oară È™i Memfis, divina Memfis, îÈ™i ridică colosalele ei zidiri ninse de lună în depărtarea È›ării... pare că-ntr-o noapte de vară ar fi nins deodată o pulbere de diamant peste toată lumea È™i urmele acelei străluciri ar fi muiat È™i-ndulcit aerul cel dulce al Egipetului, È™i numai Nilul îÈ™i leagănă miÈ™cătoarele È™i lungile lui maluri de papură pintre care curg oglinzile lui mari, care reflectă lumea cerului È™i parecă apele lui, miÈ™cându-se una peste alta ca linÈ›olii de cristal miÈ™cător, sună în adânc cântarea cântărilor. UÈ™or zboară luntrea mică È™i neagră asemenea unei cugetări printre tablourile măreÈ›e desfăÈ™urate de o parte È™i de alta ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>