Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru AL CĂRUI
Rezultatele 551 - 560 din aproximativ 680 pentru AL CĂRUI.
Garabet Ibrăileanu - De dragoste
... experiența tristă în amor e una din cauzele cele mai însemnate ale misoginismului, căci prin amor nu trebuie să se înțeleagă numaidecât acea pasiune ,,sublimă" care, zice-se, e foarte rară, ci toate mizeriile care decurg din concentrarea, din durata mai lungă sau mai scurtă a sentimentelor bărbătești pentru o singură femeie. Și nu este sentiment care, jignit, să scoată la iveală din fundul sufletului atâta noroi ca amorul, acest ,,egoisme a deux" care, în realitate e sentimentul cel mai egoist și încă, din nefericire, cel mai complicat, atât de complicat, încât stârnește în om durerea vanității, a ... triumfător și de nepăsător de calculele oamenilor, încât slabele sfaturi ale rațiunii vor fi întotdeauna înăbușite de întâile porniri ale acestei pasiuni, în sufletele acelor care sunt în stare s-o simtă. Și, de altmintrelea, acela care, între 20 și 25 de ani, ar calcula în loc să se arunce orb în vâltoarea iubirii, ar fi un mizerabil care n-ar avea dreptul la nici o fericire! 11. Iubirea e cel mai puternic sentiment pentru că, în ea, cum zice Schopenhauer, vorbește însuși glasul ... ...
Calistrat Hogaș - La Pângărați
... ucigătoare a aerului înflăcărat și ne dădea putința de a merge, sprinteni încă și scutiți de sudoare, prin noianul de foc al văzduhului aprins. De după perdeaua înaltă de brazi, Bisericanii, pe care îi părăsisem, se iveau pe dreapta în răstimpuri privirilor noastre, cu turnurile lor scânteietoare de lumină și cu cingătoarea lor puternică de ziduri albe; pe ... ale Pângăraților. Astfel nu fui deloc mirat când, sub cârmuirea lui, mă trezii de-a dreptul la arhondaric. Sala întinsă și pustie, an care intrarăm deocamdată, răsună a sec sub pașii noștri; ușile cafenii ale încăperilor se înșiruiau posomorâte și înalt tăiate în privazurile de păreți albi ... sub niște sprâncene puternic zburlite și colțuroase, aruncă repede spre mine și peziș o coadă de ochi întunecată. Privii lung și mirat pe acest călugăr care, nitam-nisam, se uita chiorâș la mine, și care, de altmintrelea, își îndreptățea pe deplin numele-i tot așa de zburlit ca și dânsul, nume ce aducea mai degrabă a un strănutat ... mânilor noastre, și ne găsirăm, astfel, în starea cea mai potrivită spre a ne înfățișa înaintea preacuvioșiei-sale părintelui Stratonic, starețul mânăstirii. Grigoriță ...
Ion Luca Caragiale - Două note
... iniÈ›iat în ale miÈ™cării literare — că ar fi citaÈ›iunea de mai sus o falsificare: este o variantă originală, aceea anume la care È›inea poetul, o variantă ce mi se pare mie — care am groază de „apa de trandafirâ€� — cu mult preferabilă celei puse în vînzare de domnii editori. Eminescu nu era androgin, era bărbat; el ... Însă a ciunti cu conÈ™tiinÈ›a limpedeÈ™i cu sînge rece o operă de artă?... Și de asta e vorba aici. Care artist, care amator, care om de bun-simÈ› È™i de treabă ar îndrăzni să ia un penel È™i să îndrepteze o trăsătură măcar a lui ... respect chiar cînd se află în faÈ›a lucrurilor sfinte... fiindcă n-are, fiindcă nu poate avea nimic sfînt pe lume. Veacul acesta care se stinge a inaugurat spre onoarea lui È™coala aÈ™a-numitului spirit de examen, pentru a putea măsura ... pusă rînduri-rînduri, după mode trecătoare, de către niÈ™te restauratori inculÈ›i, ca să afle formele primitive curate; ea restabileÈ™te numele asiriane, pe care ...
Constantin Stamati - Cum era educația nobililor români, în secolul trecut, când domneau fanarioții î
... Alvanitul, Cantimireștii și alții, în a cărora fericite zile înflorea lingua română; această diplomatică au urmat grecii ca să amorțească patriotismul românilor de care ei se temeau, și ca să înădușe istoria lor, făr’ de care nu este patrie, și să introducă în școale lingua grecească cu dascălii lor (căci lingua grecească trebuia fanarioților, iar nu românească); deci cu acest mod ... berbantule! Adam au fost zidit de însuși creatorul, și Eva au fost scoasă din coastele lui, lăcașul lor au fost raiul, ce se numea Eden, care nu este în Moldova, dar gustând din pomul cunoștinții i-au izgonit domnul din rai și i-au blestemat dându-le pământul spre locuință, după ... noștri? CUCONAȘUL: Am înțeles, loghiotate, dar nu pot înțelege dacă au zidit Dumnezeu pe Adam, apoi cum de au scos o coastă dintr-însul, din care au zidit pe Eva? Doar Dumnezeu n-au putut să zidească și pe Eva făr’ de coasta lui Adam? Sau poate și mata, neneacă, ai ... făcut femei tot din coastele bietului Adam, lăsându-l fără coaste... DASCĂLUL: Minciuni spui, cilibi, căci Eva, măcar că nu au mai avut copii de care ...
Titu Maiorescu - Poeți și critici
... G. Dem. Teodorescu, T. Burada, M. Pompiliu, cercetările critice ale d-lor Onciul și Bogdan; iar Convorbirile literare sub redacția d-lui Iacob Negruzzi încep al 20-lea an al activității lor - o întreagă mișcare, ce dă ultimului deceniu un aspect cu totul deosebit și îmbucurător. În proporția creșterii acestei mișcări, scade trebuința unei critice ... chemați să judece pentru public lucrarea poetică a d-lui Alecsandri în genul ei propriu. Această sarcină să ne-o lase nouă, publicului care, neavând înșine nici o individualitate poetică pronunțată, suntem mai lesne primitori pentru tot ce este lumină în felurimea manifestării ei. Junii noștri poeți sunt chemați ... de astăzi. Îndărătul conferinței d-lui Vlahuță, în partea relativă la antiteza între poeziile lui Eminescu și poezia lui Alecsandri, se ascunde o întrebare pe care d-sa însuși nu a pus-o de-a dreptul înaintea publicului, dar care rezultă întrucâtva din modul d-sale de procedare și care, în orce caz, este pusă de alții, întrebarea: cine este mai mare poet, Eminescu sau Alecsandri? Întrebarea astfel pusă ne pare din capul locului greșită ... ...
... lăsa să se ouă lângă gard, într-o tufă de brusturi, iar iarna, în pod, după horn. Cunoștea pricina dușmăniei dintre câinele lui și cel al vecinului. Nu era frunză care să cadă, nu era creangă care să se usuce, fără ca moșneagul să nu se întrebe și să nu cerceteze cum și ce fel se întâmplase lucrul. Și din pricina asta ... femeii îi muiau inima... Dădu de cuibul chiftiriței, într-o împletitură ca de câlți, tocmai la rădăcina florii. Din cuib ieșiră repede două gângănii, pe care Cuhulea le rostogoli cu limba cuțitului în pahar. Și se gândi: dacă și urâciunile astea trăiesc împreună și se pot înțelege, adică de ce n ... lumea își bate joc de oameni... Ai vrea? Femeia răspunse scurt, cuvântul pregătit mai dinainte: — Da. Spusese vorba asta ca oricare alta, o vorbă care ți-ar fi adus un pahar cu vin când ți-e sete de apă, o frunză când ai vrea o floare, și totuși o vorbă ... la toate. Smaranda parcă mai întinerise, și schimbarea aceasta nu scăpase ochiului bărbatului ei. Într-o lună se înviorase. Cuhulea simțea o bucurie ascunsă, de care ...
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian
... diferitele cheltuieli ale întreținerii unui teatru bun, nu se mai pot împăca cu resursele de astăzi ale teatrului; a doua condițiune, și pe care o credem mult mai necesarie pentru îmbunătățirea și progresul teatrului, este aceea a alegerii persoanei căreia are să se încredințeze impresa sau direcțiunea ... dorința publicului. Să se caute în analele teatrului și desigur se va găsi un asemenea exemplu. Spre a se putea oferi o persoană care să reunească toate calitățile și condițiunile unui bun impresariu, e de preferat a adopta un mod nou și poate mai bine nemerit, acela ... condițiunele noastre pentru formarea unii companii de operă, ca ea să le publice, și dupe aceasta am putea avea concurenți mai mulți și speciali, dintre care am alege pe cel ce ar oferi mai multe avantage și mai bune garanții pentru teatru. Precizarea condițiunelor contractului și paza lor riguroasă fiind principala ... puțin dispus a face sacrificiu în folosul publicului și mai mult pasionat pentru folosul său particular; și ca să ajungă la ținta lui, care e cîștigul, negreșit că o să caute să calce condițiunele contractului cu feluri de mijloace ce cunosc impresarii, și va reuși poate daca aceste condițiuni ...
... un păzitor la poarta munților, ea simți atâta bucurie, încât fără voie sări din trăsură și începu să salte împrejurul lui întocmai ca o căprioară care după o lungă robie se vede iarăși la largul ei. — Eleno! Tu faci copilării, zise duduca Balașa care priveghea cu neadormire asupra neispititelor ei tinerețe. Dacă vom pierde atâta vreme la fiecare brad, când ne vom întoarce acasă? — O! niciodată! niciodată! ... strigă ... voinicește în coastele puiului. Prânzul merse cum merse, așa în trăsură și cam pe apucate, dar greul vieții pentru duduca Balașa începu din momentul în care trebui să părăsească trăsura cu răzoare spre a se sui într-o căruță țărănească pe dricuri, care o scutura fără milă pe drumul bolovănos, cu toate perinile ce-și îngrămădise sub șăle. De la o vreme nici căruța, cât era de mică ... nici cu poziția necuviincioasă ce avea pe cal și de care se înroșea ori de câte ori Alexandru îi adresa vreo glumă răutăcioasă. Cărarea pe care se înșirase ceata călătorilor era strâmtă și umbrită pe amândouă laturile de brazi nalți și tufoși, bătrâni de când lumea, cu rădăcini împletite ca șerpii ... ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I
... rătăcesc. Copiii noștri care erau mai înainte Supuși și blânzi la toate pe calea mântuirii Pășeau ca și strămoșii, cu frică ascultând Idei și lucruri care nicicum înțelegeau; Acuma prin biserici scot scandal din Scriptură, Răstălmăcesc și cată să afle începutul, Pricina și sfârșitul; puțină cinste dând La tagma preoțească. Năravul ... li-i deșartă și mâinile lor goale. Acela care știe a fluiera în flaut Trei, patru cântece și a dănța ușor, Care cunoaște soiul de orice fel de vin, Se-mbracă după modă și mestecă cărți bine, De-i și cu dinți de lapte, oricare treaptă naltă ... Eu încă nu-s episcop dar știu de rost ceaslovul, Apostolul, psaltirea ca apa le citesc, Pre hrisostom trec lesne deși nu-l înțeleg; Oșteanul care poate abia numele a-și scrie, Pretinde ca să aibă a polcului comandă. Copistul bănuiește că nu-i judecător, Boierul se ... știe nici scrie, nici citi. Asemenea cuvinte și pilde auzind, Astâmpără-te, minte, și nu fii supărată Că ești necunoscută, căci pașnica viață La cel care petrece în liniștit locaș, Deși urâtă pare, dar n-are-nvăluiri. Dacă înțelepciunea a vrut să te-nzestreze Cu darurile sale, te bucură ...
... aicea în pustiu? Ce cauți la barbarul sub streașina-i de cetini? Cu glasul plin de lacrimi, de-nduioșare cald, Privindu-mă cu ochii, în care-aveai un cer, Mi-ai zis: "Aștept din parte-ți, o, rege cavaler, Că-mi vei da prins pe-acela ce umilit ți-l cer ... vadă Și-nlănțuindu-mi gâtul cu brațe de zăpadă, Îmi întindeai o gură deschisă pentru sfadă: "Eu vin la tine, rege, să cer pe-Arald al meu." De-ai fi cerut pământul cu Roma lui antică, Coroanele ce regii pe frunte le așază Și stelele ce vecinic pe ceruri colindează, Cu ... sub bolta largă Un cânt frumos și dulce - adormitor sunând. Din ce în ce cântarea în valuri ea tot crește, Se pare că furtuna ridică al ei glas, Că vântul trece-n spaimă pe-al mărilor talaz, Că-n sufletu-i pământul se zbate cu necaz - Că orice-i viu în lume acum încremenește. Se zguduie tot domul, de pare ... Pe inimă-i de-atuncea s-a pus o neagră pată - Dar noaptea se trezește și ține judecată Și-n negru-mbracă toate al ...
Nicolae Filimon - Lăutarii și compozițiunile lor
... nu a sosit încă timpul spre a ne ocupa de o materie atît de importantă și dificilă de tratat. Scopul dar al acestei scrieri este de a da lectorilor noștri o idee mai lămurită asupra muzicei compusă de lăutari și asupra instrumentelor cu care esecută ei acea muzică; iară dupe aceea, ne vom da opiniunea și asupra îmbunătățirii ce se zice că a să se facă bandelor ... pune a suna melodiele împreună cu violina. În timpii trecuți, artiștii ce sunau cu instrumentul acesta erau siliți, la orice schimbare de ton principal al veriunui cîntec, să-l acordeze de al doilea, băgînd în unele din țevile lui boabe de năut sau de fasole. Violoncelul este tot cel european, atît în formă, cît și în acordătură ... țara noastră de un ebreu. Forma lui este pătrată, are o mulțime de coarde și servă, împreună cu cobza, la acompaniarea melodiei. Iată instrumentele cu care lăutarii esecută muzica compusă de dînșii și de alții. Să vedem acum ce reforme se pot introduce în aceste bande. Se vorbește foarte mult de ... ...