Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE SUS

 Rezultatele 551 - 560 din aproximativ 844 pentru DE SUS.

Alecu Donici - Guraleiul

... m-am pogorât. M-am dus la vistierie; Am fost pe la Divan, am fost prin Sărărie, Am fost prin Tătărași... ZOIȚA Asemene și eu, De astăzi dimineață de când alerg mereu; Pe jos pe la feciori, pe la găinărie, De-aici la cuhnii, de-aici la chelărie, Apoi pe la cămări, apoi la garderob, Ba scoate rochia, ba scutură salop, Aleargă-n sus, în jos și ia la toate seamă, Mă pogărăsc pe scări, cucoana iar mă cheamă! Norocul meu au fost că un boier limbut, Nemăsurat deșert ... o slăvesc, Nădăjduind curând soție s-o numesc. Și întru adevăr, boier așa ca mine, Pereche orișicui la socotință vine. Dar eu am auzit ceva de Nouleț! Îmi pare însă greu să mă alăturez C-un om așa de mic și foarte neștiut, Ce nu-i prin casă mare la nume cunoscut. De dânsul nu mă tem nici cât de puțintel. (Se uită spre ușă). Dar cum s-au nimerit de vine singur el! ZOIȚA Apoi fiindcă eu acum sunt de prisos, Mă duc, lăsându-te la gură sănătos. (Se duce.) ÎNFĂȚOȘAREA IV POSTELNICUL ȘI AGA NOULEȚ NOULEȚ (într-o parte) Se vede cum că nu ... ...

 

Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare

... diamant a celor de-abia văzute, și tot praful stelar al celor de-abia bănuite. Prăpăstii negre de catifea, oceane de întuneric, pustiuri de cerneală se zugrăveau totuși pe alocuri, nemărginitele depărtări ce se întindeau de la planetă, la planetă, ori de la stea la stea, căscau enigmatice și oarbe, se afirmau sfidătoare voințelor ce s-ar fi încumetat măcar să străbată atîta drum, virgine de viață încă și străine de fericire ori de nefericire. Tăcut se cumpănea universul cu miile-i de astre deasupra căsuței lui. Tot mai alb și mai licăritor se arăta drumul robilor de-a lungul căruia, în fiecare noapte, se înșiră parcă și merge spre un țel necunoscut, spre celălalt capăt al lumii, un șireag de ... cu făcliile aprinse, și iată că într-un tîrziu și feeria pe care o aștepta el cu atîta nerăbdare, ploaia de artificii multicolore, jocul nebun de rachete pe care îl schimbă între ele bătrînele planete începea să brăzdeze tăria... Ca un preludiu, sau ca picurii răzleți de ploaie cînd trece un nour gonit de furtună, în întunericul albastru alba fulguire începea. Vii, scînteiele aprinse ale atîtor sfărîmături, ca un roi de

 

Ion Luca Caragiale - Justiția română

... a învățatără niște profesori de la minister, de unde face acuma pe popi. Zice: "dezbracă-te (senzație în auditoriu) ; scoate tot ce ai ori de metal, ori de imitație!" și eu am scos ceasul și lanțul, care-l aveam cadou de suvenir de la un... de la o mătușă a mea și cu medalionul, cu o șuviță de păr de la soră mea, și inelele, și le-am pus pe masă lângă lampă. Să vă spuie și Tincuța că poate să jure. Și zice dumnealui ... și am căzut jos leșinată. Când m-a deșteptat Tincuța, ia-l pe domnul de unde nu e; caută ceasul și inelele în sus, caută-le-n jos - nicăiri. Martora Tincuța face o mărturisire care confirmă în totul plângerile reclamantei. Avocatul ex-officio al apărării (după o pledoarie de ... care în urmă ipso facto nu ești vinovat. Ori, clientul meu nu e responsabil, pentru că n-a știut ce face! Reclamanta: Da de ce le-a pus amanet la cofetărie? Inculpatul: De rușine! Avocatul: Vedeți, d-lor magistrați, de

 

Ion Luca Caragiale - Justiția română. Secția corecțională

... a învățatără niște profesori de la minister, de unde face acuma pe popi. Zice: „dezbracă-te (senzație în auditoriu); scoate tot ce ai ori de metal, ori de imitație!" și eu am scos ceasul și lanțul, care-l aveam cadou de suvenir de la un... de la o mătușă a mea și cu medalionul, cu o șuviță de păr de la soră-mea, și inelele, și le-am pus pe masă lângă lampă. Să vă spuie și Tincuța că poate să jure. Și zice dumnealui ... și am căzut jos leșinată. Când m-a deșteptat Tincuța, ia-l pe domnul de unde nu e; caută ceasul și inelele în sus, caută-le-n jos — nicăiri. Martora Tincuța face o mărturisire care confirmă în totul plângerile reclamantei. Avocatul ex-officio al apărării (după o pledoarie ... care în urmă ipso facto nu ești vinovat. Ori, clientul meu nu e responsabil, pentru că n-a știut ce face! Reclamanta: Da de ce le-a pus amanet la cofetărie? Inculpatul: De rușine! Avocatul: Vedeți, d-lor magistrați, de

 

Vasile Alecsandri - Pastel chinez

... când pe basinuri de albastră porcelană, Unde viu se joacă-n față pești cu solzii lucitori. Ș-o momiță strâmbătoare, sărind iute-n urma lor De pe umerii de fildeș unui zeu grotesc de China, Cade-n șahul de pe masă și răstoarnă pe covor Doi nebuni peste un rege și un turn peste regina... Pe canal trei poduri strimte ca trei arcuri se ... în șiraguri de inele Poartă zmei cu ochi fantastici, carii noaptea se aprind, Și catarguri poleite, cu lungi flamuri ușurele. Iar în fund, peste desimea de pagode azurii, Ca un bloc de porcelană, falnic, sprinten se ridică Un turn nalt cu șepte rânduri și cu șepte galerii, Unde ard în casolete flori de plantă-aromatică. Pe un pod pășește-alene fiica unui mandarin, Sub cortelul de crep galbin care-l pleacă despre soare, Ferind pielița-i de aur și rotundu-i piept de crin, Și gurița-i cu benghi negru ca un gândăcel pe-o floare. Umbra ei pe fața apei, de pe pod ușor plutind, Cu-o mișcare voluptoasă trece lin și se oprește Pe o joncă unde șede un om tânăr pescuind... El tresare, nalță ...

 

Ion Luca Caragiale - Abu-Hasan

... lucrurile în împărăția lui; și pentru acest scop umbla adesea tiptil în felurite chipuri prin orașul Bagdad. În seara aceea, era îmbrăcat ca un negustor de la Musul, care s-ar fi dat chiar atunci jos de pe corabie în partea dimpotrivă a podului, și în urma lui mergea un rob mare și voinic, o namilă de om. Califul, sub îmbrăcămintea lui, se vedea a fi un bărbat de seamă, vrednic de toată cinstea. Abu-Hasan s-a ridicat de unde ședea jos și, după ce i-a făcut o temene pînă la pămînt, i-a zis politicos de tot: -Prea cinstite domnule, bine-ai venit sănătos la noi în Bagdad; te rog prea-plecat să-mi faci cinstea să poftești la cină cu ... a pofti la el, i-a spus în cîteva cuvinte ce obicei are dînsul cu musafirii lui. Califul a făcut haz de gustul lui Abu-Hasan, și a voit să cunoască mai de aproape pe acest om ciudat. I-a spus numaidecît că de la un bărbat așa ...

 

Petre Ispirescu - Poveste țărănească

... amin. Fie însă că și băiatul nu se lăsă mai pe jos. Și cum spusei, se luptară pe capete; dară luptă nu glumă. Curgea sudorile de pe fiul împăratului șiroaie, și nu se da netezului nicicât. Lupta ținu, și o luptă de moarte, până despre cântători. Cum se auzi cocoșul, duhul pieri ca o nălucă, dară și băiatul căzu jos de ostenit. De mai ținea lupta, numai cât ai ațâța un foc, s-ar fi muiat, și cine știe ce se întâmpla. Cum căzu fiul de împărat pe mormântul tătâne-său, acolo și adormi. Atât era de rupt de oboseală. Când se deșteptă, ce să vedeți d-voastră? Soarele răsărise de mult și se urcase ca de trei sulițe. Ce să facă el? Să se întoarcă acasă ziua-n amiaza mare, să treacă prin oraș așa înarmat de sus până jos, îi era rușine; să rămâie acolo, nu se putea. Ce-i veni lui în gând, că numai o luă rara, rara, către o ... de gât și i-l răsuci, de nu mai zise nici pis! apoi deschise ușa încetișor, trecu la cealaltă ușă, fură clopoțelul și se întoarse

 

George Ranetti - 0 și 1

... George Ranetti - 0 şi 1 0 și 1 de George Ranetti Țifra Zero, obosită, Gâfâind, cum e ea grasă, Vru-ntr-o zi să stea la masă, Căci era și flămânzită (Pântecu-i e ... „Cum îndrăznești, hahalero, Lângă mine să te-așezi? Nu te vezi În ce hal ești, măi fârtate? Un nimic!... O nulitate! Eu, cu capul sus, semeț, Și drept ca un făcăleț, Stau în fruntea tuturor, Stau în fruntea țifrelor. Să stai tu la prânz cu mine?! Tu, pe care te ... l-ar fi distrus, cu tunu, Ori mai știu eu cu ce armă, Dacă Unu speriat, Pe Zero n-ar fi chemat Cu un strigăt de alarmă. Zero, iertând pe mișel, Veni-ndată lângă el, Silind pe Două să plece, Căci – vă jur că nu-i minciună – Unu și ...

 

Duiliu Zamfirescu - Tănase Scatiu

... foia să se dea jos, bolborosind printre dinți: — D-apoi să-mi dai simbria, că eu mă duc... — Bată-te Dumnezeu, nevoiașule, că de douăzeci de ani te duci și tot nu mai pleci. Măcar de te-ai duce dracului!... — Parcă-c eu de vină, dacă-s caii stătuți de drum... În același timp voi să sară în noroi. Stăpânu-său îl apucă de ceafă: — Ce faci, mă!... Vrei să sari în noroi și apoi să te sui în trăsură, ca un porc? — Poi ce să fac ... dumneata cu învățăturile. Să înveți pe cine ai mai învățat, nu pe mine. Feciorul aștepta. — Adu-mi, băiete, pantofii. Tincuța se uită la dânsul, de sus în jos, fără să zică nimic; apoi luă fata de mână și voi să treacă într-altă odaie. Elchemă fata înapoi: — Zoițico, să stai aici. Fata nu prea vrea. Mamă-sa o ruga binișor ... deranjarisiți, vă rog... să nu vă piară pofta de mâncare. Când toți fură la masă, Tănase se uită prin talerele tuturor, să vadă cine mănâncă de post și cine de

 

Dumitru Stăncescu - Țiganul și popa

... Dumitru Stăncescu - Ţiganul şi popa Țiganul și popa Dumitru Stăncescu , Snoave șau glume populare, București, 1892, pp. 51—55 Un popă venea cu un țigan, de la oraș spre casă. Se întîlniseră pe drum. Tot vorbind ei de una, de alta, la marginea unui sat prin care trecuseră, iacă un purcel rătăcit. — Haoliu, hațin-te, părinte, să-l prindem, că nu ne vede nimeni ... Hai mai bine să facem vreo prinsoare ori ceva, și care-o cîștiga, ăla să mînînce purcelul tot. — Ce prinsoare să facem, părinte ? — De, eu știu ?... se gîndi popa nițel. Eu zic sâ ne culcăm, și care o visa vis mai minunat și mai frumos, al ăluia să fie ... culcară. Popa se gîndi nițel ce să spuie că a visat, și găsind ce-i trebuia se lăsă somnului. Țiganul nu lipi pleoapă de pleoapă, și cînd auzi pe popă sforăind — că sforăia de tuna —, se sculă binișor, se duse la vatră, alături cu odaia unde se culcaseră, puse mîna pe purcel și mi ți-l îmbucă tot ... prost, țigănesc. — Se făcea, mă, că se deschisese cerul, începu popa, și se vedeau numai îngeri și sfinți, și se auzeau, mă, cîntînd heruvimii ...

 

Miron Costin - Viața lumii

... strigă O, hicleană, în toate vremi cum să nu să plângă Toate câte-s, pre tine? Ce hălăduiaște Neprăvălit, nestrămutat? Ce nu stăruiaște Spre cădere de tine? Tu cu vreme toate Primenești și nimica să stea în veci nu poate, Ceriul faptu de Dumnezeu cu putere mare, Minunată zidire, și el fârșit are. Și voi, lumini de aur, soarilă și luna, Întuneca-veți lumini, veți da gios cununa. Voi stele iscusite, ceriului podoba. Vă așteaptă groaznică trâmbiță și doba. În foc te ... tătarii și Asiia toată. Caută la ce l-au adus înșelătoarea roată: Prinsu-l-au o fămee, i-au pus capul în sânge. "Satură-te de moarte, Tiros, și te stinge De vărsarea sângelui, o, oame înfocate, Că de vrăjmășiia ta nici Ganghes poate Cursul său să-l păzească". Așa jocurește Împărățiile, lumea, așa le prăvălește. Nici voi, lumii înțelepții, cu filosofia Hălăduiți ce ... lume, nici theologhia V-au scutit de primejdii, sfinți părinți ai lumii, Ce v-au adus la moarte amară pre unii. Nime lucruri pre voe de tot să nu crează Nime-n grele, nădejdea de

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>