Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru VENI DUPĂ

 Rezultatele 551 - 560 din aproximativ 1025 pentru VENI DUPĂ.

Garabet Ibrăileanu - Influențe străine și realități naționale

... până la 1880, adică de atunci de când începe literatura propriu-zisă -- cea beletristică -- și până la definitiva ei închegare (și în parte chiar și după aceea) este, dintr-un punct de vedere, istoria influențelor străine, care au putut pune în valoare -- ca să întrebuințăm un cuvânt pompos -- comorile sufletești ale ... a unei mari literaturi, a poeziei romantice franceze. Această literatură convenea perfect spiritului public din România din acel moment, păturii intelectuale de după 1830. Dar nu toată poezia romantică franceză convenea acestui public. Musset, poetul deja al orașului, nu convenea speciei Bolintineanu-Alecsandri; și nici poetul filozof Alfred ... ar fi dat-o curentul poporan. De aceea, un poet ca Grigore Alexandrescu, cel mai mare talent dinainte de Eminescu afară de Cârlova (care însă, după ce a scris cinci poezii, a murit), abia se poate spune că "a rămas". Structura artistică defectuoasă a ...

 

Nicolae Filimon - Ghibelini și guelfi sau diferite partide muzicale

... ar fi acum frumoasele arte daca spiritul de castă n-ar fi semănat între preoții lui Apolon și ai muzelor veninul distructiv! Iluziunea belelor arte, după noi, nu poate fi decît aceea de a corespunde cu diferitele esigențe ale popoarelor, a îndeplini necesitățile lor și a ... dea operilor scrise de dînșii puterea aceea supranaturală de a conținea într-însele esigențele tutulor seculilor? Nu, domnilor, artele înaintează și se perfecționează după civilizațiunea în care să află popoarele ce le cultivă și vin în decadență cînd acele popoare le părăsesc; ba încă unele se pierd cu totul ... ea era ajunsă la cel mai înalt grad de perfecțiune, mai în urmă căzu în decadență, apoi în primii seculi ai creștinismului deveni staționară, iar după aceasta începu a se cultiva și iat-o în seculul nostru ajunsă iar la perfecțiune. Ca să reușească a satisface nevoile ...

 

Ion Luca Caragiale - D-l Goe

... ducă-n București de 10 mai. Puțin ne importă dacă aceste trei dame se hotărăsc a părăsi locul lor spre a veni în Capitală numai de hatârul fiului și nepoțelului lor. Destul că foarte de dimineață, dumnealor, frumos gătite, împreună cu tânărul Goe, așteaptă cu multă nerăbdare ... pe fereastră, mititelule! zice unul dintre tineri lui d. Goe, și-l trage puțin înapoi. - Ce treabă ai tu, urâtule? zice mititelul smucindu-se. Și după ce se strâmbă la urâtul, se spânzură iar cu amândouă mânile de vergeaua de alamă și scoate iar capul. Dar n-apucă să răspunză ceva ... sfârșit, iacătă conductorul cu biletul: primește paralele și liberează pe captiv, pe care toate trei cocoanele îl sărută dulce, ca și cum l-ar revedea după o îndelungată absență. Și mam' mare se hotărăște să stea în coridor, pe un geamantan străin, să păzească pe Goe, să nu se mai întâmple ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos

... a tăcea, iar apoi cunoscându-mi datoria ce am și temându-mă ca să nu caz în osânda slugii cei viclĂ©ne, cu cuviință iaste, după putință, să povestesc de-a pururea lucrurile Domnului, căruia mă și rog, cu multă umilință, să-m dezlĂ©ge gângăviia limbii și să ... astăzi aduce la mijloc, ca o cunună neveștejită, toată slava fecioriei, desăvârșit și o pune înaintea fiilor celor hrăniți cu hrana cea sufletească, ne îndeamnă, după putință, a zice puține cuvinte pentru dânsa. Astăzi să deșchide sfatul prorocilor celor dumnezeești și sĂ©mnele cĂ©le închipuite ale preaslăvitei zile ... s-au atins de care nu era să se atingă. Că Dumnezeu, pre toț chiemând la sine, frica nu poate să zăticnească. Strigă zicând: Veniț după mine toț cei osteniț și însărcinaț. Și cine nu va alerga? Întru ale sale au venit Domnul, nu prin umbră, ci chiar și înfățișat să ... te și ne luminează și noao mințile și inimile, ca să ne arătăm împlinitori legii și ale poruncilor tale și ne miluiaște ca un milostiv, după

 

Constantin Stamati-Ciurea - Sofia Karpov

... ce coborau pe scări până la intrare și un glas de femeie, de un timbru plăcut, răsună în tăcere. — Cine-i acolo? întrebă de după ușă. — Eu sunt! Eu! răspunse bătrâna cu grăbire. Ușa se deschide și îndată pe loc se și închide după ea. — În sfârșit, slavă Domnului, mămucă, că te văd iar acasă, îi zice o tânără fecioară blondă, punând sfeșnicul pe masă, apoi cu amândouă ... bind ceaiul. Acești puternici ai împărăției sunt mai inaccesibili și mai mândri decât însuși țarul. Dumnezeule! ei primesc numai pe boieri și funcționarii lor subalterni. După masă ei se odihnesc, iar sub seară ies de se plimbă cu sania, expunând ochilor preum­blătorilor prețioșii lor cai trepătari; apoi se duc la ... vei duce să aduni ceva parale de pe la doamnele ce-mi sunt datoare pentru lucrul meu de cusut, căci până ce ajutorul ne va veni din sus, trebuie să-l căutăm jos. — Bine, fiica mea, bine. Fă, dragă, cum știi tu, dar eu mă duc să mă odihnesc, căci ... odăița sa. Sofia, sculându-se de pe scaun, o petrecu pe maică-sa cu o căutătură tristă, până ce ușa s-a închis ...

 

Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente

... câtă blândețe și regulă le-am administrat legile noastre echitabile. Așa, văzând că tot mi se dedea zor să schimb chiverniseala împărăției, într-o dimineață, după ce mi-am băut liniștit cafeaua și ciubucul, am chemat pe Midhat-pașa și i-am grăit: — Bre, pordecâine! (așa-i ziceam eu lui ... cu așa mofturi. În adevăr, peste trei zile, moftul, Constituția adică, s-a promulgat, și i-am și băut aldămașul cu chef mare, după cum știți, în ciuda diplomaților. Astfel și de data asta, geniul otoman a tras Europei un chiul, vrednic de vestitul nostru Nastratin Hogea ... ocupat cu trebile statului; să las că l-am prins de câteva ori cu mâna în cheseaua mea cu tutun; — dar într-o zi, după ce cumnatu-meu Mahmud-Damat — care e un băiat foarte deștept, pot zice că e mai deștept ca mine și ca dv. toți la ...

 

Titu Maiorescu - Scrisoarea lui Maiorescu către Eminescu (februarie 1884)

... aceasta precum și — se-nțelege — pentru împrospătarea garderobei D-tale, care va fi stat și ea ca-n vis în aceste 7 luni. După aceasta, dacă nu va fi indicată vreo cură de băi, la Hall de exemplu, vă veți întoarce împreună în țară unde trebuie să te mai ... deplin. Teodor Rosetti te invită să petreci aceste luni la moșia lui Soleștii, unde îți va pregăti primirea în modul cum vei dori D-ta. După aceasta, așadar pe la august, în urma intervenirei Reginei (Carmen Sylva), care îți poartă cel mai sincer interes, vei fi numit în vreo funcție care ... amic, necum de un amic de valoarea D-tale? Acum trebuie să știi că volumul de poezii ce ți l-a publicat Socec, după îndemnul meu, în Dechemvrie anul trecut, a avut cel mai mare succes, așa încât Socec stă înca uimit. În aceste 7 săptămâni de ...

 

Emil Gârleanu - Colonelul

... de frământare, când primi un glonț, în mână, n-a simțit decât arsura repede a unui fier roșu; apoi alergarea nebună, după lupta scurtă, când sabia lui intrase în gâtul ofițerașului turc un copil ce i se împotrivea în cale. N-a simțit nici părere ... și-l avântă, ca un fulger, spre capul lui. Colonelul se încordă, tresări și se trezi iar. Era înădușit. Simțea sudoarea rece scurgându-i-se după urechi; vroi să se șteargă, dar nu putu duce mâna la cap. Încetul cu încetul se lăsă moale, ca o petică; parcă nu mai avea ... chibritul, pe rând. Se înăbușea. Închise ochii, avu adevărata presimțire a sfârșitului. Dar în clipa aceea, în liniștea adâncă a odăii, veni dinafară, dinspre cazărmi, sunetul de goarne al Rugăciunii. Atunci o revărsare de puteri îl însufleți; își simți brațele tari, se ridică pe jumătate în pat ...

 

Nicolae Filimon - Ascanio și Eleonora

... litere de aur; fără a mai adăuga și maniera ta de a raporta, care seamănă ca două picături de apă cu: veni-vidi-vici din comentariile lui Iuliu Cezar. — În adevăr, succesul meu de astăzi mi-a rădicat mult creditul între camarazii mei, căci ...

 

Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare

... porci și alte multe lighioane. Pe streșeni, lumea celor mai sus cu o treaptă, porumbeii de-a pururi amorezați și în neastîmpăr, schimbînd după plac orizontul cu o bătaie de aripă, nu m-au făcut să cred niciodată că au melancoliile lor, și singurul, poate, care-mi da de ... se răspîndi în toată curtea, umplînd de miros coprinsul și punînd în mișcare toată lumea măruntă de aripi, de coarne și de copite, ce tînjea după soare în ziua ceea ploioasă. Ceva nou se petrecea, în sfîrșit; o fîntînă abundentă de veselie curgea dezrobită de un rît, un elixir, în care ... puterea robită în cercuri și doage de fier, izvora cu dărnicie, ca la o nuntă mare a cine știe cărui împărat. Și atunci, după ce gustă porcul îndelung și lacom, își umflă și curcanul cangrenată gușă ca să soarbă și la fel făcu și plouatul cocoș și multele găini ...

 

Dimitrie Anghel - Arca lui Noe

... prototipul, se va ajunge idealul, se va crea chintesența. Supremul sculptor, printr-o idee prea mare de sine, dreaptă poate, ca un bun burghez, ce după o masă copioasă se joacă cu miezul de pîine rămas, cătînd să-și facă chipul lui, așa a făcut și el. Aluatul însă ... s-a aplecat pe marginea ferestrei atelierului său, de unde începe abisul albastru, ca să vadă ce mai fac acei pe care îi alcătuise după prototipul divinei lui ființi. Și albastra oglindă, nemărginita față senină pe care n-o încape nici o ramă, nu i-a mai trimis ... biata omenire. Un steamer însă, care să încapă reprezentantele tuturor specimenelor pe care le crease Dumnezeu, nu se face cu una, cu două, tot astfel după cum nu se face un Magnum etimologicum al unei nații de azi pe mîni. Concesia luată, o sută de ani n-au mai contenit zgomotele ... fierb la fund ; iar de sus, de sub imensul coviltir boltit, tot ceea ce supsese gura arsă de sete a lacomului soare, ca după o mare indigestie, recădeau din nou în cascadă, curgea ca din orificiul unui uriaș ce ar fi băut nemăsurat într-un ospăț, proptit pe arcadele ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>