Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎN SUS

 Rezultatele 561 - 570 din aproximativ 810 pentru ÎN SUS.

Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare

... ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile. Sus, întîile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scînteietoare constelațiile își arătau punctele lor de foc în locul obișnuit, imens șerpuitorul drum al robilor se strecura printre norodul de sori, de luceferi și de stele, brăzdînd tăria și apoi, după cele mari ... pămînt, în timp ce cu privirile putea să facă ocolul lumii. O mizantropie ciudată îl făcu să se răzlețească de toți și să trăiască închis în propriul lui suflet. Credea că erau îndeajuns comorile pe cari le adunase în el, pentru ca să poată trăi pe socoteala lor. Viața cărților însă e moartă, suflul ce-a palpitat în literile negre, care au fost scrise într-un moment de inspirație, e ca o adiere ce-ar trece întîi peste un mormînt, pînă să ajungă ... bogată în decoruri și în priveliști, pe care cei patru mari pictori, ce sînt anotimpurile, vin pe rînd s-o zugrăvească cu penelele lor înmuiate în aur și purpură, în lumină și întuneric, lui nu-i mai spunea nimic. O ură împotriva orînduielii acestea veșnice, care pune același verde pe copaci primăvara și amestecă același ... ...

 

Ion Luca Caragiale - Monopol...

... Ion Luca Caragiale - Monopol... Monopol... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1907 În vara anului 1907, aflându-mă în străinătate și având în țară daraveri, m-așez în trenul Berlin-București, cu gândul să m-abat o zi-două pe la Iași, unde să vizitez pe niște vechi și buni prieteni, familia Ronetti ... avem o S.P.A.; să speram ca încet-încet, cu vremea, vom ajunge s-avem și o S.P.O. 4.10... Am pornit. Mergem și înaintăm domol în sus spre Ruginoasa, și ne apropiem de culme. Soarele, aplecându-se către piscurile Ceahlăului, se ascunde după grămezi uriașe de nouri, cari se tot ridică una ... de care luptă să mă-ngenunche și să mă copleșească... Pe lângă astea, suflarea de monstru astmatic a locomotivei și țăcănitul din ce în ce mai obosit al roatelor... E penibilă mișcarea în alt tempo decât al sufletului... În sfârșit, tica-taca, încetinel, ajung cu voia lui Dumnezeu joi seara, 24 mai, în gara Iași, unde sunt întâmpinat nu se poate mai frățește de prietenii mei. Mă gândesc, cum sunt obosit de drum și de atâtea impresiuni, să ...

 

Dimitrie Anghel - Sonata lunii

... plece urechea și să asculte. Vii, ochii lui se aprind și licăresc și mîna-i albă, ca și cum ar vrea să culeagă zvonurile împrăștiate în aer, se întinde și dibuiește prin întunerec... Afară însă, dulce, domoală și liniștitoare, noaptea își caută ritmul și se statornicește. Luna, înălțată sus, a chemat ochii visătorului care se privește în ea și se recunoaște cum va fi mai tîrziu, o palidă mască, cu ochii abia însemnați și gura mută închisă pe veci de un zîmbet ... coboară portativele, chemate de atracția asta nevăzută, că vor să treacă dincolo de marginea hîrtiei și să-și ia zborul în lume. Nerăbdarea gloriei, încătușată în cuprinsul acela mic, se răzvrătea parcă și voia să iasă cu orice preț, cu negrul ei norod de semne, sătulă de sărăcia și întristarea cuprinsului ... ca scăpate fiecare dintr-o urnă funerară, cele trei note sunară din nou, încet, tot mai încet, ca dornice de a se reîntoarce în întunerec... Speranțe de glorie și de fericiri, glasuri de îndoială și glasuri de revoltă, șoapte de umbră și înfiorări de lumină, toate tăcură sub mînele ... praful răscolit din unghere, ori măruntul norod al miilor de note, trecînd pe lîngă ochii mirați ai portretului de femeie de pe masă, juca acum

 

Petre Ispirescu - Hoțu împărat

... și tocmai când era să-l fure și pe el somnul, auzi încă o dată același miercăit și cu totul p-aproape. Odată sări drept în sus. - Ce naiba, trebuie să fie ceva. Mă repez să văz ce dracovenie să fie aceea. Și fiind un crânguleț într-o depărtare cât arunci cu ... spre a-l sfâșia. Fiul împăratului își scoase cuțitul de vânătoare și, cu un curaj nemaiauzit, se repede asupra mistrețului, îi înfige cuțitul drept în ochi și îl dă tumba peste cap, îi mai dă vro două lovituri bune în cap și-l lasă mort acolo locului. Făcu ce făcu și aduse nițică apă în căciulă, stropi pe flăcăul care leșinase, și îl mai învioră. Acesta, când se deșteptă și văzu pe izbăvitorul său, zise: - Cere-mi oricât vei voi ... bani am făcut ce am făcut eu acum pentru tine. Se rușină oarecum flăcăul cu pricina; dară mai prinzând limbă, îi spuse șiritenia, cum venise în vânătoare cu mai mulți tovaroși, cum zărise mistrețul și se luase după dânsul, și cum nu-l lovise bine, și el se năpustise asupra lui ... ...

 

Ion Creangă - Povestea porcului

... fecior care să facă podul și să ia pe fata împăratului, că știu c-ar încăleca pe nevoie și, Doamne! mare slavă ar mai dobândi în lume! Când vorbeau bătrânii, purcelul ședea în culcuș, într-un cotlon sub vatră, cu râtul în sus și, uitându-se țintă în ochii lor, asculta ce spun ei și numai pufnea din când în când. Și cum sfătuiau bătrânii, ei înde ei, despre acestea, numai iaca se aude sub vatră: "Tată și mamă! eu îl fac". Baba atunci a ... prin bordei în toate părțile, să vadă de unde a ieșit acel glas; dar, nevăzând pe nime, și-a mai venit în sine. Însă godacul iar a strigat: — Tată, nu te înfricoșa, că eu sunt! Ci trezește pe mama și du-te la împăratul ... — Despre asta n-aibi grijă, tată, că ești cu mine. Numai du-te și vestește împăratului ce-am spus eu! Baba, atunci, venindu-și în sine, sărută băiatul și-i zise: — Dragul mamei, drag! Nu-ți pune viața în primejdie, și pe noi să ne lași, tocmai acum, străini, cu inima arsă și fără nici un sprijin! — Nu te îngriji, mămucă, defel; că ...

 

Vasile Alecsandri - Înșiră-te, mărgărite

... i privea și zi și noapte, Le vorbea cu blânde șoapte, Și, privindu-i, se uimea!... Ea-i trezea și-i adormea. I-adormea tot în cântări Și-i trezea în sărutări. Când era pe adormire, Le cânta cu-nduioșire: Nani, nani, copilași, Dragii mamei feciorași! Că mama v-a legăna, Cu vers dulce ... să vă îndrăgească, Dușmanii să se-ngrozească, S-aveți parte și renume, Să vă meargă vestea-n lume! Când era iar pe trezie, Le cânta în veselie: Sculați, sculați, feții mei, Floricele dalbe! C-au venit doi îngerei În veșminte albe, Îngerei colindători, Floricele dalbe, Noaptea pe la cântători, Când zorile-s albe, Și v-aduc pe aripioare Floricele dalbe, Rouă sfântă-nvietoare Și ... Dar deodată ochii săi Au zărit două scântei Printre flăcări strălucind, În văzduh voios sărind, Către stele tot suind, Ș-amândouă printre ele Prefăcându-se în stele. Fața ei, l-acea privire, Străluci de fericire, Cum s-aprinde alba lună Dup-o aprigă furtună; Și cu grabă-n veselie Ieșind noaptea ... la răsărit de soare, Și îngână dorul meu... Coborî-le-ar Dumnezeu! Stelișoare, blânde stele, Ochișori inimii mele! Pe pământ voi v-ați închis Și ...

 

Alexandru Dimitrie Xenopol - Istoria ideilor mele

... ele pot să, intereseze, numai într'un grad mai restrâns lumea ce voiu lăsa-o dupa mine. Cele ce am cugetat însă, vor rămâne întrupate în scrierile ce am alcătuit și a arăta chipul cum ele s'au născut în mintea mea, poate să aibă oare care însenmătate și pentru alții. Sunt născut în 23 Martie 1847 în Iași, mahalaua Păcurari în niște case de zestre ale mamei mele, care case acuma au fost dărâmate fiind vândute de părinții mei primăriei de Iași. Casa în care m'am născut era ieșită cu colțul în drum și în acest colț era o fereastră pe care o vedeam de departe când coboram strada ce duce către bariera Păcurari. Mi se părea totdeauna acea fereastră ... pregăti pe doi copii ai lui, desfăcu pensionul, și familia noastră se strămută la acea moșie, lângă Bacău, unde stăturăm doi ani. Aci se desvoltă în mine iubirea vieței de țară și plecarea pentru țăranii, ai căror copii îmi erau tovarăși în toate jocurile. După aceea, pe timpul când Austriacii ocupaseră Moldova 1855—1857, părăsirăm moșia și ne așezarăm în Bacău în

 

Ion Luca Caragiale - Despre cometă - prelegere populară

... că aceea apărițiune au fost prețesă ghe bolizi, mecheori, așteroizi, cari se arată ca o ploaie ghe steale și cari... Școlarul Otopeanu (ridicând mâna-n sus): Dom'le!... Profesorul: No ! ai vreo observățiune de făcut?... Școlarul Otopeanu (în picioare): Dom'le, mama-ntr-o seară, iarna trecută, a văzut ploaie de stele, afară... Profesorul (impacientat): He!... că-z doară nu era ... ieri seara, dom'le. Profesorul: Au zis tată-tău... Școlarul: Nu, dom'le; Falb... Profesorul: Ai văzut tu pe Falb... Școlarul: Nu, dom'le, era în Universul și-n toate gazetele... Profesorul (grav): Ugniverzul, doară și toate gazetele cvotighiene nu sunt competente în cauză; pântru așa un lucru trebuie să conzultăm publicățiunile șpețiale, cum e bunăoară Mundus oder Țodiacon, „Univerzal-transțedental-cosmologhișe-astronomișe-meteorologhișe Flighende Bleter" acea ... frica cometii. Profesorul (supărat, cu humor amestecat cu dispreț): Pe mine să mă-nvățați corajul, tu și cu mumă-ta, niște loaze! pe mine? care, în cătane, la Zolfărino, unde au fost și cu franțozul și cu talianul, am avut un frache mai mare undrofițir în gavaliri și un unchiu de pe mamă fetfebel la granatiri!... Voi! pe migne! Vezi numa! (Transportat, cântă cu mult avânt eroic:) „La Zolfărino ghe ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F

... când eÅ­ începusem a studiĂ  și nu încetez de a tot urmări marea problemă a genealogiei popĂ³relor balcanice. În studiul meÅ­ «Strat și substrat», eÅ­ am obținut douÄ• soluțiunÄ­ capitale: 1°. În secolul VII maÄ­ existaÅ­ încă la Sud de Dunăre douÄ• elemente latine compacte: Meso-românÄ­ în Bulgaria actuală, și Illiro-românÄ­ în Serbia, maÄ­ ales în Dalmația, pe carÄ­ însă Ä­-aÅ­ slavisat apoÄ­ cu încetul Bulgarii de o parte și Serbii de cea-laltă; 2°. AșĂ  numiții Macedo-românÄ­ și ... AlbanesÄ­, ba încă în aceleași condițiunÄ­ secundare. La AlbanesÄ­ în dialectul toskic fenomenul e general, în dialectul gheghic e maÄ­ parțial; tot așĂ  la RomânÄ­ în dialectul istriano-român e general, e maÄ­ parțial în cele-lalte dialecte, dar se află în tĂ³te. La Români, ca și la AlbanesÄ­, n trecut în r se pĂ³te reîntĂ³rce la primitivul n. In Moldova r din n e maÄ­ des în graiul vechiÅ­, în Cazania mitropolitului Varlam, ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Poema didactică după Boileau și Horațiu

... înțelesul după ea. Urmați, țineți după minte, și oricâte laborați, Lustru, preț tot de la dânsa ne-ncetat vă-mprumutați. Mulți, împunși d-un neastâmpăr, în fuga lor avântați, Vor să-și scrie-ale lor versuri d-ale minții depărtați. În monstruoasele versuri ei cred că s-ar micșora Când ca lumea al lor cuget ar voi a-și exprima; Spuneți cugetarea voastră galant ... el caută s-adorm. Puțin se cată autorii născuți a ne-ngreuia, Care p-un ton totdauna pare c-ar psalmodia. Ferice care în versuri e dotat d-acel mister Să treacă din grav în dulce, din plăcut în mai sever; Cartea sa la cer aleasă, plăcută la cititori, La librari e ocolită foarte des de amatori. Orice scrieți, vedeți bine prea jos a ... lămurim mai bine, ori mai mult le-ntunecăm; Ceea ce cunoaștem bine se enunță lămurit, Vorbele prin care-o zicem vin pe loc și nimerit. În orice scriere-a voastră pe sine vă respectați Și-n orice exces de sacră limba s-o considerați. Surda sunt pus în ...

 

Nicolas Boileau - Poema didactică după Boileau și Horațiu

... înțelesul după ea. Urmați, țineți după minte, și oricâte laborați, Lustru, preț tot de la dânsa ne-ncetat vă-mprumutați. Mulți, împunși d-un neastâmpăr, în fuga lor avântați, Vor să-și scrie-ale lor versuri d-ale minții depărtați. În monstruoasele versuri ei cred că s-ar micșora Când ca lumea al lor cuget ar voi a-și exprima; Spuneți cugetarea voastră galant ... el caută s-adorm. Puțin se cată autorii născuți a ne-ngreuia, Care p-un ton totdauna pare c-ar psalmodia. Ferice care în versuri e dotat d-acel mister Să treacă din grav în dulce, din plăcut în mai sever; Cartea sa la cer aleasă, plăcută la cititori, La librari e ocolită foarte des de amatori. Orice scrieți, vedeți bine prea jos a ... lămurim mai bine, ori mai mult le-ntunecăm; Ceea ce cunoaștem bine se enunță lămurit, Vorbele prin care-o zicem vin pe loc și nimerit. În orice scriere-a voastră pe sine vă respectați Și-n orice exces de sacră limba s-o considerați. Surda sunt pus în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>