Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CREDE
Rezultatele 561 - 570 din aproximativ 1114 pentru CREDE.
Gheorghe Asachi - Umelită alăută
Gheorghe Asachi - Umelită alăută Umelită alăută de Gheorghe Asachi Umelită alăută, Alăută a lui Amor, Tu ce viața me trecută Ai cântat de multe ori, În zadar cu măgulie Și nădejde m-ai păscut; Cânt-acum cu duioșie Răpaosul ce-am pierdut! Îns-amorul în privire Silvii mele străluce Și credem c-a me sâmțire Tot de-acel foc să hrăne. A ei buzăle credință Ș-amor mie îmi jura, Însă văd c-a ei voință Au fost de-a mă înșăla. Îndulcita ei rostire Pune inima me-n giug; Până și a ei zâmbire Plin-au fost de vicleșug. Ea ca Vănără îi frumoasă, Dar aș vre, ah, mie amar, Ca să fie mai duioasă, Sau să n-aibă atâta har. Alăută umelită, Vino, mângâie al meu sin, Du la Silvia oțărâtă Înfocatul meu suspin! Tânguindu-te, îi spune De năcazul meu cumplit Ce viața acum răpune Care ei am fost
Gheorghe Asachi - Valea Albă Valea Albă de Gheorghe Asachi Taurida sau Crimeea Cetatea Chilia Valea Albă Credința și fanatismul Panahida eroilor moldoveni Moldova, deși este despărțită prin deșerturi țărmurale și prin Marea Neagră de Crimeea, totuși în vechime avea cu acea țară relațiuni politice și comerciale, încât mai nainte de a agiunge la sugetul istoriei propuse credem de folos a da despre acea peninsulă clasică oarecare noțiuni. După ce se stânse virtutea și bărbăția antică a romanilor, prin care ii subgiugaseră ceea mai mare parte a lumei cunoscute, urmă epoha cea plină de turburări și de anarhie, încât ușor au fost barbarilor, veniți de la nordul Europei și al Asiei, căutând clime mai blânde și locuri mai îndemânatice de locuit, a pune sub jug popoarele cele deznervate și ovelite, a desființa așezămintele cele politice, a stânge lumina știinților, a surpa industria și artele, ce erau productul a multor secule, și a întinde preste lumea civilizată un văl de întuneric. Din sânul acestui haus, în care popoarele petreceau mai mult o viață hoțească, răsări un nou ordin de lucruri în ...
Gheorghe Asachi - Vulpea, momița și fiarele
Gheorghe Asachi - Vulpea, momiţa şi fiarele Vulpea, momița și fiarele de Gheorghe Asachi Murind Leul împărat, Fiarele s-au adunat Pe temeiul legei lor Să-și aleagă-un domnitor. Deci corona din cutie, Ce-avu șerpele-n păstrare, S-au fost scos în adunare Să o cerce cui să vie. Îns-oricâți o probuia, Nici unuia nu-i venea. Că deși toți aveau gust, Având unii cap îngust, Corona pe nas cădea, Alții gros și cap cornut, Încât ea n-au încăput. Deci momița cea bufonă Vru să cerce-acea coronă, Face șegi și mii grimase, Coțcării cu toate clase, Încât cap-au lunecat Și corona i-au întrat. Asta aleasă ghibăcie Minței sale dând protie, Toate fiarele o urează, Domnitoare o proclamează Numai vulpei n-au plăcut Lucrul care s-au făcut. Tăcând a ei sentiment, Ea-i face un compliment Ș-au zis: Doamnă, o comoară Zace-ascunsă lângă o moară. Cred că altul nu o știe; Deci aceasta după legi Se cuvine, doamnă, ție! Deși doamna iubea șegi, Cu argint nu șuguia, Ce supt stâncă-l încuia. Spre-a nu fi deci înșălată, Cu vulpea aleargă-ndată Să apuce-acel odor. Dar, ...
Gheorghe Asachi - Vulpea și țapul
Gheorghe Asachi - Vulpea şi ţapul Vulpea și țapul de Gheorghe Asachi Un bărbos țap cornuratic, Cu o vulpe, dineoare Se dusesă la varatic Ca să facă-o vânătoare. Țapu-i tont, dar fumuratic, Soțul său e viclean practic. Însetați ambi de căldură, Într-un puț s-au coborât; După ce prin beutură Pofta lor au răcorit, Zis-au vulpea: En, cumătre, Nu-i destul a s-adăpa; Dintr-aceste oable petre Oare, zi-m, cum vom scăpa? Deci eu cred ca să te faci Țap cu minte și ghibaci Și-n a puțului părete Brâncele-ți întinde drept, Apoi eu pe a tale spete Și pe cornul înțălept Voi sui și pănă-n sară Teafăr te voi scoate-afară. Atunci țapul au strigat: Bravo, ce plan minunat! La aceste câtu-i Prutul Nu m-agiungea priceputul! Însă vulpea nu se-ncurcă, Ce din puț pre țap se urcă Și agiungând sus pre pământ Face țapului cuvânt Prin îndemn cătră răbdare, Ce-i virtute foarte mare, Zicând: Dacă maica fire Dramuri ț-ar fi dat de minte Măcar cât în barbă-ai fire, Apoi în puț mai nainte De-a intra tu ...
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II
Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul II â†�â†� Volumul I Donna Alba de Gib Mihăescu (Volumul II) Stăm acum la gura sobei mângâiați de căldura celui dintâi foc din anul acesta; afară ține de câteva zile o ploaie măruntă, deasă și rece de toamnă, iar orașul tot e strâns zdravăn într-o imensă manta cenușie-roșiatică. Burlanele turuie vârtos, aci de-a dreptul sub acoperiș, și asta îmi mărește gustul de ascultare al [sic] scrisorilor donnei Alba (căreia de-acum înainte îi voi spune numai astfel, pe italienește; în spaniolă cuvântul scris "dona" se pronunță "donia", or mie îmi place s-o chem așa cum răsună în italienește, adică întocmai cum se scrie: donna, donna Alba). De bună seamă că același țuruit a dat îndemn și ghes și-acum dă necontenit avânt prințului să-mi facă această divină lectură. Eu o ascult cu religiozitate, dar din când în când casc, sau îl întrerup cu vreo amintire, care n-are nici în clin, nici în mânecă nici cu sensul frazelor citite, nici cu reflecțiile sau informările complimentare pe care prințul mi le dă asupra lor; ba îl întrerup câteodată cu vreuna boacănă de tot, astfel că ...
Grigore Alexandrescu - Șarlatanul și bolnavul
... hartă, Dar care cu bună seamă el nici le-ar fi părăsit, D-ar fi mai avut acolo vrun bolnav de lecuit. Bunul pătimaș îl crede, Doctorul vreme nu pierde, Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat, Apoi după ce îi spune din partea ...
Grigore Alexandrescu - Așteptarea
Grigore Alexandrescu - Aşteptarea Așteptarea de Grigore Alexandrescu Acesta este ceasul... sau cel puțin sosește, Dar ea unde să fie? De ce nu se ivește? Minuturi fericite sunt oare de pierdut? Foarte puține omul în viața lui are! Se auzi un sunet... Să ascult... mi se pare... Nu e nimic; o frunză în vale a căzut. Noaptea în aste locuri n-are deloc tăcere; Totul se mișcă, umblă, dar toate sunt părere; Vântul, umbra mă-nșeală, când cred a o vedea. Luna aci s-arată, aci iar se ascunde: Abia câteodată întunecul pătrunde, Și norii înainte-i se pun ca o perdea. Poate că și ea are o tainică-ntâlnire, Poate că stăpânită de-asemenea simțire Pășește-nvăluită în umbra unui nor, Chiar în acele sfere care au ceresc nume, Poate-amorul domnește ca aerul în lume: Cu ce drept omul singur să fie simțitor? Nu știu, dar la atâtea rele nesuferite, Ce asupră-mi adesea se par a fi unite, Singur amorul este izvorul fericit, Ce fără încetare m-adapă cu uitare, Ca undele vestite fântânii de mirare Prin care morții uită că-n lume au trăit. Zile neprețuite ale copilăriei, Tovarăși ai ...
Grigore Alexandrescu - Câinele soldatului
... el îl însoțește Până la mormânt. Aci se oprește, aci se așează, Nimic nu îl face a se depărta: Așteaptă să-l strige, crede c-o să-l vază Când s-o deștepta! Câteodată cearcă piatra s-o ridice, Câteodată latră după-un călător, Cuprins de durere: Vino, parc ...
Grigore Alexandrescu - Când dar o să guști pacea
Grigore Alexandrescu - Când dar o să guşti pacea Când dar o să guști pacea de Grigore Alexandrescu Când dar o să guști pacea, o inimă mâhnită? Când dar o să-nceteze amarul tău suspin? Viața ta e luptă, grozavă, nemblânzită, Iubirea veșnic chin. Din cupa desfătării amărăciunea naște; Din ochi frumoși durerea își ia al ei izvor; O singură privire viața veștejaște Cu lanțuri de amor! Amor care adoarme și legi și datorie, Ce slava umilește, ce n-are nimic sfânt: Antonie-i jertfește a lumii-mpărăție, Și află un mormânt. Nu sunt patimi mai nobili, mai mari, mai lăudate, Mai vrednici să s-aprinză în inimi bărbătești? Nădejdi, viață, cinste, simțirile-nfocate, Femeii le jertfești! Crezi tu că pentru tine răsare sau sfințește Acel uriaș falnic, al zilei domnitor? La patrie, la lume, la tot ce pătimește Nimic nu ești dator? Eu lanțurile mele le zgudui cu mânie, Ca robul ce se luptă c-un jug neomenos, Ca leul ce izbește a temniței tărie, Și geme furios. Dar rana e adâncă și patima cumplită, Și lacrima de sânge, obrajii mei arzând, Răsfrânge frumusețea, icoana osândită, Ce o blestem plângând! O văz ziua și noaptea, ...
Grigore Alexandrescu - Cîinele și cățelul
Grigore Alexandrescu - Cîinele şi căţelul Cîinele și cățelul de Grigore Alexandrescu „Cît îmi sînt de urîte unele dobitoace, Cum lupii, urșii, leii și alte cîteva, Care cred despre sine că prețuiesc ceva! De se trag din neam mare, Asta e o-ntîmplare: Și eu poate sînt nobil, dar s-o arăt nu-mi place. Oamenii spun adesea că-n țări civilizate Este egalitate. Toate iau o schimbare și lumea se cioplește, Numai pe noi mîndria nu ne mai părăsește. Cît pentru mine unul, fieștecine știe C-o am de bucurie Cînd toată lighioana, măcar și cea mai proastă, Cîine sadea îmi zice, iar nu domnia-voastră.“ Așa vorbea deunăzi cu un bou oarecare Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare. Cățelu Samurache, ce ședea la o parte Ca simplu privitor, Auzind vorba lor, Și că nu au mîndrie, nici capriții deșarte, S-apropie îndată Să-și arate iubirea ce are pentru ei: „Gîndirea voastră — zise — îmi pare minunată. Și simtimentul vostru îl cinstesc, frații mei.“ — „Noi, frații tăi? răspunse Samson, plin de mînie. Noi, frații tăi, potaie! O să-ți dăm o bătaie Care s-o pomenești. Cunoști ...
Grigore Alexandrescu - Catîrul cu clopoței
... și dumneavoastră, Dar eu gîndesc că-n țara noastră Se află așa dregător, Numit chiar ecselență, Ce cu catîrul sunător Poate da concurență, Care să crede