Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru DOUĂ
Rezultatele 561 - 570 din aproximativ 1468 pentru DOUĂ.
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului
Ion Luca Caragiale - Din foloasele tiparului Din foloasele tiparului de Ion Luca Caragiale Dintre toate invențiunile, desigur că cea mai importantă este a scrierii. Mulți înțelepți nu au putut aduce îndestule laude acestei minunate descoperiri, cu care oamenii, în necazul naturei, își fixează pe niște petice de hârtie și-și comunică între ei gândirea lor peste mări și țări și, mai mult, peste veacuri întregi. Dar ce ar fi fost invențiunea scrierii fără invențiunea tiparului? O sămânță fără putință de a rodi, cel mult o floare de lux într-un ghiveci strâmt, incapabilă de a spori și de a aduce foloase la o lume întreagă. O, fericite Gutenberg! Ce ar zice Moise, Omer, Aristotel, Orațiu, Evangheliștii când ar ști că rarele și prețioasele lor măzgălituri pe tăblițe de ceară, pe curele, pe cârpe, pe scândurele, tu le multiplici la infinit prin talismanul tău, ca să le garantezi cu desăvârșire nemurirea? Gândirile lor vor trăi cât va trăi speța umană, și cel din urmă muritor va putea adormi somnul de veci cu un volum sub căpătâi, presupunând că, fiind singur rămas fără tovarăș pe scoarța rece a pământului, nu va ...
Ion Luca Caragiale - Noaptea învierii
... unul de altul și să le confunde ca pe niște ouă moi. Teribil! Oribil! Înfiorător! Atunci să deșteptă. Dar iată că sosia și dilijența cu doi studenți, care mergeau să facă Paștile în provincie, în familie. De ce sosise astăzi dilijența așa târziu? La tactul poștii, de unde trebuise să ia ... bine adică cinci omoruri, și se furaseră patru cai. Era teribilă, înfiorătoare, oribilă înfățișarea teatrului crimei. Aceasta o putea afla Leiba Zibal de la cei doi pasageri, studenți, care ospătând subt umbrar, discutau despre crimă în genere, foarte emoționați de cele ce văzuseră. Ei erau doi din acei tineri care înțeleg năzuințele unei lumi viitoare, care, la lumina științei, văd păsurile și nevoile societății, și suferind de suferințele altora, dorind dorințele ... trebui să dispară de tot, sau mai bine zis să nu mai apară deloc. Deși jidanul nu înțelegea bine teoriile înalte economico-sociale ale celor doi tineri altruiști, el în egoismul său înțelegea instinctiv că, în organizația actuală, care e încă foarte departe de idealul lor sublim, Gheorghe poate să-i ...
Ion Luca Caragiale - Păcat... Păcat... de Ion Luca Caragiale Apărut în 1892 I Un băietan voinic - barba de-abia-i mijește, și sub căciulă de oaie părul creț și des... și niște ochi blânzi - și mintos tânăr. Când a plecat de acasă să meargă la București p-atâția ani în școli, mama lui - de treabă femeie! - l-a sărutat de-atâtea ori, i-a potrivit părul, i-a netezit căciula și iar l-a sărutat, și i-a zis: - Niță, mamă, te duci frumos și sănătos: să-ți ajute Dumnezeu și Maica Domnului să-mi vii înapoi tot așa! Și cât era de cuminte bătrânica nu s-a mai putut stăpâni… a biruit-o plânsul. De multe ori a dat el să plece; și ea l-a ținut să-l mai mângâie încă. Lui îi ardea să se ducă, și măcar că-i era dragă mama parcă avea acum necaz pe ea că-i prea întârziază plecarea. A plâns și el, ce-i drept, de plânsul ei dar, pe când ochii-i erau triști, închipuirea zbura cu ...
Ion Luca Caragiale - Un pedagog de școală nouă
Ion Luca Caragiale - Un pedagog de şcoală nouă Un pedagog de școală nouă de Ion Luca Caragiale 1893 D. Mariu Chicoș Rostogan, distinsul nostru pedagog absolut, și-a început cariera printr-o memorabilă conferență didactică. Vom da aci mai la vale conferența în rezumat, apoi câteva note, luate după natură, despre activitatea în praxă a eminentului pedagog. Trebuie prealabil să spunem că d-sa, totdeauna înainte de e și i , pronunță pe: n ca gn franțuzesc, t ca k , d ca gh , g ca j , c ca ș . Aceasta pentru ușurarea citirii citatelor din vorbirea d-sale, pe cari voim să le transcriem pe cât se poate cu pronunțarea lor originală. Cititorul va suplini părțile din cale afară originale, pe cari ne-a fost prea greu să le transcriem exact, ca de ex. gn și g . Conferință "Onorat aughitoriu, Vom căuta să ne roskim astăzi ghespre metoda ghe a prăda grămakica în jenăre și apoi numai doară ghespre metoda intuikivă și ghespre răspunsurile neapărake, nețăsitake ghe lojica lucrului, amăsurat inkelijinții școlerului!" Așa începe d. conferențiar. Cui nu a asistat la conferența aceasta trebuie să-i spunem că pedagogul pune ...
Nicolae Filimon - O cantatriță de uliță
... acesta era numele ei) putea să treacă de frumoasă, deși liniamentele feții sale aveau oarecare analogie cu vocea, adică erau neregulate și neperfecte; avea însă doi ochi mari negri ce scînteiau, sprîncene negre magnifice, dinți albi ca avoriul, pieliță brună și o capelatură încîntătoare; avea o statură înaltă și mișcări pline ...
Petre Ispirescu - Broasca țestoasă cea fermecată
... broaștei: "Tu să fii logodnica mea", toți se umflară de râs deodată și începu a-l cam lua peste picior cu vorbe în doi peri și cu glume nesărate. Vru el să le spuie cine a fost broasca, dară nuÂi deteră răgaz, căci îi luau vorba ...
Vasile Alecsandri - Alecu Russo (Alecsandri)
... despotice, însă această prigonire nu putu să schimbe întru nimic vesela nepăsare a caracterului său. După întoarcerea sa în țară, Russo locui vreo doi ani la o moșie părintească din munți, și acolo, trăind în frăție cu natura, el se îndrăgi mult de tot ce purta sigiliul naționalității: obiceiuri ... a corespondui sau de a se întâlni cu nimeni. Iar dacă se va așeza aceasta prin înțelegere cu egumenul, apoi se vor rândui doi vrednici și deștepți slujitori spre pază, poruncindu-le sub aspră răspundere de a fi cu neadormită priveghere. . .“ etc. Pe temeiul acestui ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Dl Panu asupra criticii și literaturii
... o pildă și mai caracteristică: În privința relațiilor prietenești personale între critici și poeți, dl Panu e de părerea următoare: ,,...este o regretabilă promiscuitate când doi factori, dintre care unul are datoria să controleze pe celălalt, trăiesc într-o dependență și solidaritate așa de strânse, că nu mai poți distinge cine ...
Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului
... tuturor veÂcinilor, la prieteni și cunoscuți. O mulțime de butoaie cu păcură erau înșirate pe la răspântiile drumurilor spre a ilumina calea. Doi urși aduși de la Perma erau sloboziți în codri, unde se aflau și o mulțime de vieri și căpriori. O ceată de vânători se îndelet ...
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic și merele de aur
Petre Ispirescu - Prâslea cel voinic şi merele de aur Prâslea cel voinic și merele de aur de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. Era odată un împărat puternic și mare și avea pe lângă palaturile sale o grădină frumoasă, bogată de flori și meșteșugită nevoie mare! Așa grădină nu se mai văzuse până atunci, p-acolo. În fundul grădinei avea și un măr care făcea mere de aur și, de când îl avea el, nu putuse să mănânce din pom mere coapte, căci, după ce le vedea înflorind, crescând și pârguindu-se, venea oarecine noaptea și le fura, tocmai când erau să se coacă. Toți paznicii din toată împărăția și cei mai aleși ostași, pe care îi pusese împăratul să pândească, n-au putut să prinză pe hoți. În cele mai de pe urmă, veni fiul cel mai mare al împăratului și-i zise: - Tată, am crescut în palaturile tale, m-am plimbat prin astă grădină de atâtea ori și am văzut roade foarte frumoase în pomul din fundul grădinei, dar n-am putut gusta niciodată din ele; acum a dat în copt, dă-mi voie ca nopțile astea să păzesc însumi, și ...
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche
Mateiu Caragiale - Craii de Curtea-Veche Craii de Curtea-Veche de Mateiu Caragiale Cuprins 1 Întâmpinarea crailor 2 Cele trei hagialâcuri 3 Spovedanii 4 Asfințitul crailor Întâmpinarea crailor "...au tapis-franc nous Ă©tions reunis" L. Protat Cu toate că, în ajun chiar, îmi făgăduisem cu jurământ să mă întorc devreme acasă, tocmai atunci mă întorsesem mai târziu: a doua zi spre amiazi. Noaptea mă apuca în așternut. Pierdusem răbojul timpului. Aș fi dormit înainte, dus, fără zgomotoasa sosire a unei scrisori pentru care trebuia neapărat să iscălesc de primire. Trezit din somn sunt mahmur, ursuz, ciufut. Nu iscălii. Mormăii numai să fiu lăsat în pace. Ațipii iarăși, dar pentru scurtă vreme. Sărăcia de epistolă se înființă din nou, însoțită de cruda lumină a unei lămpi. Mișelul de poștaș găsise de cuviință să mă iscălească cu mâna lui. Nu-i fusei recunoscător. Urăsc scrisorile. Nu știu să fi primit de când sunt decât una, de la bunul meu amic Uhry, care să-mi fi adus o veste fericită. Am groază de scrisori. Pe atunci le ardeam fără să le deschid. Asta era soarta ce o aștepta și pe noua sosită. Cunoscând scrisul, ghicisem ...