Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NOUA
Rezultatele 561 - 570 din aproximativ 1042 pentru NOUA.
Grigore Alexandrescu - Polovraci
Grigore Alexandrescu - Polovraci Polovraci de Grigore Alexandrescu Cu toate că mănăstirea Polovracilor nu este din cele însemnate ale Micii Valahii, dar poziția ei și frumoasa peșteră de stalactiți ce se află acolo o fac vrednică de băgare de seamă. Ea este așezată pe o întinsă câmpie, între 2 stânci care încep două șiruri de munți și ale cărora coaste cenușii și vulcanice se văd de departe; între ele în vale curge râul Oltețul, care printr-un fel de urlet sălbatic devedește rudenia ce are Oltul. Biserica este pe malul din dreapta, are curți de zid și vreo 5 Â 6 chilii, care slujesc de locuință unui gros arendaș. Nici un călugăr nu se află acolo, afară de preotul orânduit pentru slujba bisericii. Această mică mănăstire s-a fondat pe la anul 1640 de jupân Danciu Părăianu și Stan, marele postelnic. Acești boieri erau din numărul acelor ce se ridicaseră asupra lui Leon I, sub comanda aghii. Norociți în bătălia de la satul Ungureni, ei se biruiră la Persiceni și își găsiră scăparea în mănăstirea Tismanei, de unde fugiră în Transilvania. Apoi, pe la anul 1633, se întoarseră cu șeful lor, care era chemat de dorința obștească, și ...
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului
Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului Trecutul. La mănăstirea Dealului de Grigore Alexandrescu Dedicată măriei sale prințului nostru [1] Precum o sentinelă, pe dealul depărtat Domnește mănăstirea; și zidu-i cel înalt Se-ntinde împrejuru-i, pustiu și învechit, De iedera bătrână, de mușchi acoperit. [2] Acolo au odihna, locaș adânc, tăcut, Eroi ce mai-nainte mult zgomot au făcut. Un cap îi prezidează [3] și dacă s-o-ntâmpla, Cu vreme, România s-ardice fruntea sa, P-a Dâmboviței vale oștiri de s-or ivi, Ai luptelor cumplite părtași ei vor mai fi. Eu în copilărie iubeam să mă opresc Pe dealul mănăstirii, și-n vale se privesc Mărețul turn, trist martor l-al nostru trist apus, Ș-a cărui origină în veacuri s-a răpus Turnul din care-odată bărbații renumiți Vedeau române taberi pe câmpi nemărginiți [5] În preajma-i e cetatea! ai ei locuitori Ruina-i azi cu fală arăt la călători, Precum atâți nevrednici, trăind în moliciuni, Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. Dar pentru ce orașul atât de strălucit Acum între orașe e cel mai umilit? Ce voie preaînaltă, ce lege porunci Căderea deopotrivă cu ...
Heinrich Heine - În vis... În vis... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 În vis văzui un om gătit, mic de statură, Mergea cu pași de-o schioapă pe labe răschirate; Purta o haină nouă și albituri curate, Ci răsărea-n lumină mojica lui făptură. În fond era nemernic, meschin, — o stîrpitură, Pe dinafară, însă — cu multă demnitate; Răzbunător și țanțoș, trîntea cuvinte late, Cu ifos fără margini vorbind despre bravură. "Știi cine este? Vino și-l vezi !" zîmbind îmi spune Cu viclenie Zeul stînd înaintea mea, Și magica-i oglindă sub ochii mei o pune. Văd un altar și-n față-i stetea piticul famen, Cu draga mea alături; rostiră ambii: "Da !" Și mii de draci strigară rîzînd cu hohot: "
Heinrich Heine - Din basme vechi...
Heinrich Heine - Din basme vechi... Din basme vechi... de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Din basme vechi o albă mînă Te cheamă fluturînd în zări Și-auzi cîntînd o mîndră zînă De peste nouă mări și țări... Ea cîntă despre-o-mpărăție Fantastică din soare-apus: Flori mari, necunoscute ție, Acolo strălucesc nespus... Toți arborii acolo sună Și cîntă parca-ar fi un cor: Ca muzică de danț răsună Sonore glasuri de izvor, Și doine dragi, cum niciodată Tu n-ai mai auzit, socot, Te leagănă și te desfată, Pîn' ce te farmecă de tot. Ah, dac-ai ști-ncotro anume? Acolo cum ai vrea să pleci ! Să uiți durerile din lume, Și-acolo să rămîi pe veci !... Ah, mîndra asta-mpărăție Mi-apare în somn adeseori; Dar, ca o negură pustie, Se stinge totdeauna-n
Iacob Negruzzi - Melancolie (Iacob Negruzzi)
Iacob Negruzzi - Melancolie (Iacob Negruzzi) Melancolie de Iacob Negruzzi Informații despre această ediție Când se deșteaptă în dimineață Natura vesel spre noua viață, Auroră mândră ce-mi aduci mie? — Melancolie. Ce simt când sara luna zâmbește, Pasărea 'n creangă blând ciripește Iar printre frunze vântul adie? — Melancolie. Și când în noaptea întunecată Ascult cu fruntea în jos plecată Cum bate jalnic ora târzie? Melancolie. Răpit de-a lumii valuri mișcate Din a mea tristă singurătate Ce simt cu dânsa în veselie? — Melancolie. Oricând, oriunde, fără încetare În al meu suflet ce izolare! Etern cu tine, dulce soție,
Iacob Negruzzi - Ultima lacrimă
... am smuls!... și mult în depărtare Am plâns și am jălit Până timpul blând, cu îndurare, Durerea mi-a gonit. Și azi din nou ca mai 'nainte Simt un suspin amar Și văd o lacrimă fierbinte În ochi lucindu-mi iar... Ce vrei tu, lacrimă amară Ce vrei, adânc ...
Iancu Văcărescu - Pacea Pacea de Iancu Văcărescu Crești în sîn pe Plutu, pace mult bogată, Ramură măslinu-ți dă veselitoare, Șarpe la picioare ai nevinovată ; D-orice măiestrie, zboară, iubitoare ! Cornu-nbilșugării adun-ne îndată ! D-armaturi, de păvăzi, vino arzătoare, Grasul, roditorul, albul piept ne-arată, Puie caduceu-ți iar negoțu-n floare. Scump însărcinată de flori, spicuri, poame, Dăruiește nouă faceri mii de bine ! Izgonește rele, boale, ciumă, foame ! Prea întemeiete fă s-avem cu tine Sfintele de neamuri prăvili econoame ! Fericirea noastră nezmintită
Ioan I. Ciorănescu - Deschide pleoapa
... merge cu o cupă scumpă pe care mi-ar fi teamă s-o sparg, Da, mi-ar fi teamă. Privindu-te, eu simt imensitatea unui nou haos, Și sufletul mi-e ca o statuie care cunoaște doar repaos ; Gânduri ciudate – ca priveliștile pe geamul unui tren – Fulgerătoare prind în ...
Ioan Nenițescu - Moartea lui Decebal
Ioan Neniţescu - Moartea lui Decebal Moartea lui Decebal de Ioan Nenițescu La Sarmisegetusa stă mândrul Decebal, Ce-a frânt popoare multe, de jos și de pe cal, Stă sângerat din luptă pe scaunu-i regesc Și chin adânc svâcnește în ochiu-i vulturesc; Căci luptătorii harnici, ce lângă tronu-i stau Frânturi de spadă numai în mână ei mai au. Și tarea lor cetate de flăcări e cuprinsă Și de dușmane brațe jur împrejur încinsă! Mereu în sală intră, mereu voinici răniți. Pe lângă tron s’așează de sânge-acoperiți, Cu desnodate prăștii cu scuturi găurite, Cu tolbele deșarte cu zalele plesnite. Și Decebal la dânșii se uită cu durere! Dar iată, se ridică și strigă cu putere: „Sus cugetul și firea... sus frunțile voinici! Plecarea în durere e pentru inimi mici, Învinsu-ne-a Romanul, dar nu ne va supune. În a sclăviei lanțuri el trupuri răci va pune. Aduceți o căldare! În ea o beutură Să facem, ca cel care gusta-va picătură, La Zamolxix o nouă viață să-și găseascăâ€�. Cum regele grăit-a așa s’a și făcut Rămasul pâlc de oaste stă lângă ...
Ioan Slavici - Semitismul (1902)
Ioan Slavici - Semitismul (1902) Semitismul de Ioan Slavici Ioan Slavici, "Semitismul," Apărarea Națională, III (1902), nr. 111 (15 Decembrie), p. 1. Iacov, așa știm cu toțiÄ de când eram copiÄ, a plecat cu tĂ³tă casa luÄ din Canaan și s’a așezat în Egipet, unde Iosif, cel maÄ iubit dintre fecioriÄ luÄ, era atotputernic la curtea Hicsoșilor. UrmașiÄ luÄ aÅ rÄ•mas apoÄ în Egipet timp de maÄ multe secole și s’aÅ sporit aicÄ, în cât, pe timpul lui Moise eraÅ 40,000 de familiÄ. Leagănul poporului evreiesc nu e dar în Canaan, de unde a plecat o familie, ci în Egipet, de unde Moise a ieșit cu 40,000 de familiÄ. Iară Iosephus, contimporanul ImpÄ•ratuluÄ Vespasian, evreu și el și apărător al connaționalilor sÄ•Ä alungațÄ din Canaan, ne spune în “Antiquitatum judaicarum libri XX,â€� că străbuniÄ sÄ•Ä nu aÅ plecat, cu aÅ fost alungațÄ din Egipet. Deși patria lor adevărată era Egipetul, deși sute de anÄ de’a rÄ™ndul trăiseră împreună cu ceÄ-lalți EgiptenÄ, în mijlocul cărora le-a mers bine, căcÄ alt-fel nu s’ar ...
Ion Creangă - Acul şi barosul Acul și barosul de Ion Creangă Povestire publicată prima oară în Învățătorul copiilor... , ed. a III-a, Iași, 1874 Acul: — Moșule, de ce ești zurbagiu? Te sfădești necontenit cu soră-ta nicovala, țipați și faceți larmă, de-mi țiuie urechile. Eu lucrez toată ziua, și nime nu-mi aude gura. — Iaca, mă!... da de unde-ai ieșit, Pâcală? — De unde-am ieșit, de unde n-am ieșit, eu îți spun că nu faci bine ceea ce faci. — Na! vorba ceea: a ajuns oul mai cu minte decât găina. Măi băiete, trebuie să știi că din sfădălia noastră ai ieșit; ș-apoi tu ni cauți pricină? — Mă rog, iertați-mă! că dacă n-ar fi fost focul, foile, pleafura și omul care să vă facă să vă deie nume, ați fi rămas mult și bine în fundul pământului, ruginite ca vai de voi. — Măsură-ți vorbele, băiete! Auzi, soră nicovală, cum ne râde acușorul? — Aud, dar n-am gură să-i răspund; și văd, dar trebuie să rabd. — Vorba ceea, soro: "Șede hârbu-n cale și râde de oale". Măi pușchiule! ...