Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CREDE
Rezultatele 571 - 580 din aproximativ 1114 pentru CREDE.
Grigore Alexandrescu - Catîrul cu clopoței
... și dumneavoastră, Dar eu gîndesc că-n țara noastră Se află așa dregător, Numit chiar ecselență, Ce cu catîrul sunător Poate da concurență, Care să crede
Grigore Alexandrescu - Cimitirul
... folos. Vicleanul își dezbracă aici ipocrisia; Acel căit se-mpacă cu ceru-ntărâtat; Aici fapta cea bună visează veșnicia Ș-așteaptă nencetat. Și omul care crede, și omul ce așteaptă De-o sfântă mângâiere în veci e însoțit; Pacea va fi cu dânsul; el va lua răsplată, Căci a nădăjduit ...
Grigore Alexandrescu - Cucul Cucul de Grigore Alexandrescu Cucul, pasere proastă, dar plină de mîndrie, Socotind c-al său nume Este vestit în lume, Hotărî să mai facă vreo călătorie, Ca s-adune respecturi, și însuși să privească Cu ce chip îl slăvește nația păserească. Plecă: dar abia merse pînă-n vecinătate, Și găsi felurimi de păsări adunate, Care din întîmplare Se-ntrecea la cîntare. Stătu să le asculte: toate pe rînd cîntară, Care prost, care bine, talentul și-arătară. Iar bietei coțofene îi cerură iertare Că nu-i dau ascultare: Îi ziseră: „Taci, soro, te roagă obștea noastră: Despre cîntec, ne iartă, ești ca un cuc de proastă“. Asfel păți și cioara; în rîs ea fu luată, Și cu un cuc nemernic de toate comparată. De asemenea cinste cucul supărat foarte, Se duse mai departe; Dar oriunde mergea, Nimic alt n-auzea. În sfîrșit obosit, Și desnădăjduit, La cuibul său veni, Făr-a se mai opri. Puii cît îl zăriră Pe loc îl ocoliră; Apoi îl întrebară: „Ce mai veste p-afară?“ „Urîtă — le răspunse — și vrednică de jale: Am umblat multe locuri, dar nu m-am mulțumit. Toate ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean
Grigore Alexandrescu - Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean Epistolă. Domnului Alexandru Donici, fabulist moldovean de Grigore Alexandrescu "Cum măsori ți se măsoară" este un proverb știut: Aste versuri, de lungimea celor ce tu mi-ai făcut, Sunt pornite să-ți aducă ale mele mulțumiri, Sunt răspuns la ale tale vrednici de cinste gândiri. Nu știu bine dacă cerul, precum zici, m-a înzestrat C-un talent ce mi se pare puțin, slab, neînsemnat. Dar iubesc talentu-acesta care tu îl prețuiești; Tot ce e mai sfânt, mai nobil, în duh, inimi oamenești Prin el ni se-nfățișează, și al binelui amor Se aprinde la făclia unui geniu creator. Pe acei ce mi-i dai pildă eu adesea i-am citit; La o slavă meritată cu mândrie m-am smerit; Șă-i urmez este alt lucru; cinstea poate o doresc, Dar a lui Torquato soartă nicidecum n-o pizmuiesc, Am temeinice cuvinte: mă cunosc, mă simt prea mic Și nevrednic să iau urma unui mare mucenic. Cred cu tine că talentul ne e din cer dăruit, Că e foc care se stinge dacă nu va fi hrănit. Și de am o zi mai lină, un ceas ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II Epistolă Dlui V. II de Grigore Alexandrescu Ziceai că în viață cea mai plăcută stare E a omului slobod de orice-nsărcinare, Care grijile lumii departe le aruncă, Și-n pace, în tăcere, în liniște adâncă, Lungit frumos pe spate, cu un ciubuc în gură, Avându-și întru toate plăcerea de măsură, La fumul ce se-nalță se uită, se gândește, Și slava drept nimica, drept fum o socotește. Tu dar, apostol vrednic al acestei doctrine, Care ne izbăvește de grijile străine, Spune-mi prin ce mijloace natura-mi pot preface Și zilele ca alții să le petrec în pace. Cum să mă scap de muze, de vechea tiranie, De-ale lor capricii, de-a lor cochetărie, Care întotdeauna mi-au fost supărătoare, Și pricini felurite de lungă întristare? În ce muzele noastre pot să ne folosească? Nici chiar de un datornic nu știu să ne plătească! În zadar mai deunăzi, am vrut, prin poezie, Să scap de-o bagatelă, de-o mică datorie; Ș-am arătat acelui care cerea parale Că viața e scurtă și vrednică de jale; Că aurul, argintul, metale păcătoase, La omul ce-o să ...
Grigore Alexandrescu - Inima mea e tristă
Grigore Alexandrescu - Inima mea e tristă Inima mea e tristă de Grigore Alexandrescu Inima-mi e-ntristată, Și-n lacrimi înecată, La fericiri trecute gîndește în zadar! Plăcere, mulțumire, Viață, fericire, Le-am gustat. A lor lipsă acum o simt amar. Acele dulci suspinuri Cum se schimbară-n chinuri, Și bucuria noastră în otrăvit venin! Cât rău după-atât bine! Așa furtuna vine, Când soarele zâmbește, când cerul e senin. Adio! N-am cuvinte Să-ți arăt tot ce simte, În astfel de minuturi, mâhnit sufletul meu, E o durere mare, Și suferinți, pe care A le simți pot numai; a le descri mi-e greu. A! cât de mult amară Viața o să-mi pară! Minuturile veacuri o să le socotesc. A oricărei zi rază, Noi lacrimi o să vază, Când pe străine țărmuri străin o sa trăiesc! Spune-mi însă, iubită, Când inima-ți lipsită De-un credincios prieten cu el nu va mai fi, Vei putea uita toate Plăcerile gustate? Simțirea se va stinge, și nu-l vei mai dori? Astă lege obștească Se cade să-ngrozească Amorul, care vremea atâta l-a-ntărit? ...
Grigore Alexandrescu - Mângâierea
... ani, zile, chiar umbre de plăceri; Să vezi... Ah! atunci numai, atunci ai vedea poate Câte un singur suflet cuprinde-n el dureri! Lumea mă crede vesel, dar astă veselie Nu spune-a mea gândire, nu m-arată cum sânt! E haină de podoabă, mască de bucurie, Și mâhnirea ...
Grigore Alexandrescu - Mierla și bufnița
Grigore Alexandrescu - Mierla şi bufniţa Mierla și bufnița de Grigore Alexandrescu Într-o pădure deasă, de cetăți depărtată, Mierla se-ntîlni seara cu bufnița umflată. „Prietenă — îi zise — ți-aș face o-ntrebare, Daca a mea-ndrăzneală n-aduce supărare. Spune-mi, mă rog, lumina de ce nu-ți e plăcută, De ce stai toată ziua ascunsă, nevăzută? Nu cunoști, cum se vede, razele dimineței, Dulceața primăverei, plăcerile vieței. Poate ești rușinoasă, și crezi că nu cînți bine: Dar eu și alte păsări mai vrednici decît mine Îți vom da-nvățătură, și vom pune silință Să-ți mai supțiem glasul cît va fi prin putință. Vino mîine la mine să mergem la plimbare, Ca să faci cunoștință cu o privighitoare.“ Bufnița îi răspunse: „Îți mulțumesc, iubită, Eu cu soarele vostru nu sînt obicinuită; Îmi supără vederea. Lumea o să mă vază, Însă, cînd m-oi deprinde cu a luminei rază.“ Mulți zic că neamul nostru nu este încă-n stare, Ca altele, să facă cercări de-naintare, Că-nvățătur-adîncă, idei, filosofie Sînt prea vătămătoare l-a lui copilărie, Declamația-aceasta, pompoasă, îngîmfată, De vreți, ...
Grigore Alexandrescu - Nu, a ta moarte
Grigore Alexandrescu - Nu, a ta moarte Nu, a ta moarte de Grigore Alexandrescu Nu, a ta moarte nu-mi folosește; Nu astă jertfă eu n-am dorit; Dă-mi numai pacea care-mi lipsește, Pacea adâncă ce mi-ai răpit. Ia-mi suferințe aspre, turbate, De adânci chinuri veșnic izvor, Zile amare, nopți tulburate, Pline de tine, de-al meu amor. În zadar ochii-ți arăt iubirea Ce ești departe de-a o simți; În zadar chipu-ți poartă mâhnirea, Umbra durerii, ce m-amăgi. Sub astă mască văz bucurie, Văz mulțumirea-ți să pătimesc, Și orice-ai zice, vei ca-n vecie Ceas de odihnă să nu găsesc. Cunosc prea bine a mea greșeală, Dar cunoștința nu m-a-ndreptat, Căci a mea soartă, tristă, fatală, Zâmbirii tale pradă m-a dat. Astfel în crânguri o păsărică Aude-aproape un ciripit, Zboară îndată, și fără frică Lângă colibă ea s-a oprit. Privește,-ascultă, dar fără veste Tainica cursă ce i s-a-ntins Se-nchide... roabă ea se găsește; Un glas s-aude zicând "team prins". Și ...
Grigore Alexandrescu - O impresie
Grigore Alexandrescu - O impresie O impresie de Grigore Alexandrescu Dedicată oștirii române 22 aprilie 1846 Puțini erau la număr ostașii României, Dar când ale lor cete pe luciul câmpiei Semeț înaintară cu pas răsunător, Din sulițe, din coifuri, din armele albite, Când soarele în unde, în raze aurite, Lumina își răsfrânge pe steagul tricolor, Când caii, repezi, ageri, cu coame răsfirate, Cu nările aprinse, cu gurile spumate, Mușcând de neastâmpăr zăbala ce-i ținea, Izbind sub ei pământul și răsuflând omorul, La sunete de luptă pe câmp își luau zborul, Ca vulturi ce în aer o pradă ar vedea, Și când auzii glasul armatei tunătoare, Și când văzui silitra de fulger purtătoare Câmpia, atmosfera de fum întunecând, Iar printre fum, prin ceață, egretele - albicioase Mișcându-se departe, ca umbre fioroase Ce ies din întuneric o crimă-amenințând, Electrică schânteie simții... și bucuria, Din inimă pe chipu-mi suită ca mânia, Pe fruntea-mi se aprinse, în ochi-mi străluci; Sub pasurile mele simții arzând pământul, Și vechea strălucire, cu zgomotul, cu vântul, Iluziei-mi bogate cu fală se ivi. A! unde e acuma puternica mărire Din vremea când a țării eroică oștire În lupte uriașe ...
Grigore Alexandrescu - O nuntă
... era săvârșită și masa întinsă pentru cei chemați. Ce s-a mai urmat după aceea nu știu: îmi place numai a crede, pentru cinstea neamului omenesc, că femeia era frumoasă, și atât mai frumoasă cu cât am văzut-o mai învelită. Nădăjduiesc că ginerele, de nu va ...