Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PENTRU NIMIC

 Rezultatele 571 - 580 din aproximativ 683 pentru PENTRU NIMIC.

Cincinat Pavelescu - Două epigrame

... un oraș încântător, dar nu te supăra dacă sunt silit să întrerup interesanta noastră conversațiune, fiindcă avocații mă așteaptă în ședință. - Dle dragă, nu face nimic, eu te aștept. O clipă îmi fulgeră în minte ideea că e vreun încasator mai civilizat de la vreo revistă judiciară cu care am specialitatea ... casei, un pictor din cei mai iubiți, închisese ochii, lăsând în urma lui cinci fete frumoase. După cinci ani de plânset și de întristare adevărată, pentru fetele care se făcuseră mari, mama, înțeleaptă, a hotărât această sărbătoare. Toată magistratura, bineînțeles, a fost invitată, și prietenul Fabriciu, ca ... ce-a vorbit! Așa m-am certat eu prima oară cu șeful meu, judecătorul Fabriciu; altădată vă voi povesti cum ne-am împăcat, și pentru

 

Emil Gârleanu - Calul

... care dânsul mâncase mai înainte, el se smunci, rupse frâul și, repezindu-se către celălalt, îl mușcă de gât. Îi despărțiră repede, iar el luă, pentru întâiași dată, de la soldat, două lovituri de vargă. A două zi, dimineață tare, generalul veni, porunci să se puie, în fața lui ... smuncea să se arunce. În urmă primea loviturile de vergi și se punea să mestece, liniștit, nutrețul, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Într-o seară, după multă vreme, calul cel tânăr întinse capul, cu ochi cercetători, către bătrânul lui tovarăș. Acesta a stat o clipă ...

 

Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur

... trebuia să se întoarcă în scenă repede, palidă și desfigurată de groază : văzuse cum pe fiul ei iubit îl sfâșiau fiarele scăpate din lanțurile robiei . Pentru ca efectul să fie mai puternic, talentata tragediană își pregătise pudră fără roșu ca să-și dea pe braz când o ieși în balcon . Vine ... să captiveze și să stăpânească publicul cu glasul ei frumos, cu ținuta și gesturile ei nobile. Apoi îi trece prin gând că este o cabală, pentru care trebuie să fie recunoscătoare Mariții „Blondiiâ€� (Costandineasca) cu care era certată la cuțite... Dar cheful publicului merge înainte crescând: nu e chip să ... tovărășie cu Costache Mihaileanu. Iorgu Caragiale ieșise din școala de muzică a cadeților — adică jumătate ieșise și trei sferturi fusese dat afară, pentru că nu-nvăța nimica și se ținea de farse toată vremea. La școala de muzică era profesor un popă de regiment muscal, fugit, se zicea ... a dat afară; și astfel se găsea acuma luat pe procopseală de frate-său și de tovarășul acestuia, Costache Mihaileanu. În teatru avea câmp deschis pentru instinctele sale de farsă, la cari n-a așteptat mult ca să le dea de lucru. Într-o seară juca directorul Mihaileanu pe ...

 

Petre Ispirescu - Porcul cel fermecat

... călcăm porunca tatălui nostru. Când tata a zis să nu intrăm acolo, trebuie să fi știut el ce a zis și pentru ce a zis să facem așa. - Că doară nu s-o face gaură în cer d-om intra, zise cea mijlocie. Că doară ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... atât de abili. Și cine oare era acel fericit păstor al popoarelor? Fiul marelui Carol V, micul Filip II. Prin două păcate mortale el sfărmă pentru totdauna piedestalul măririi spaniole: prin fanatism religios și prin ura democrației. Neerlandele erau protestante și autonome; Filip II așeză în ele o inchizițiune contra dușmanilor ... Filip II porni s-o strivească prin forța brută și pierdu în luptă toată marina Spaniei. În Franța creștea partitul ughenoților; Filip II cheltuise milioane pentru a aduce exterminațiunea lor și, drept rezultat, văzu încoronându-se acolo un principe ughenot: Enric IV. În fine, el muri desprețuit de toți ... fi ucis vro câțiva cu propria sa mână! Peste puțin el muri în vârstă de 24 de ani: jucăria partitelor, calău al supușilor săi, enigmă pentru posteritate! 5. Un frate al acestui Carol IX fu ales rege în Polonia, aruncată de curând în anarhie prin moartea lui Sigismund-August. Răposatul principe ... catolice. Noul rege tremura și el de turci, de moscoviți, de tătari; dar pe lângă astea, mai adause o supremă incapacitate administrativă, un superb despreț pentru literatura națională, o ură fanatică pentru ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

... nălțați. De Dreapta-o Sfântă nu o dată am fost în lupte apărați Puternică-i valaha țară, e plin de aur Radu-al ei, dar pentru-al vostru sfânt temei, străbunul paloș să nu zacă tăcut și ruginit în teacă! Porniți la luptă, pui de lei! Să nu dați neamul de ... să-ntâlnești decât trădarea, putregaiul Și amici din cei cu două fețe, cu suflet sterp și venetic, nesimțitori la frumusețe, vicleni și lași și de nimic. Rănit în bătălie, Radu cu câți oșteni i-au mai rămas, trecându-i Dâmboviței vadul, Înfrânt spre țara lui s-a tras. Dar ... ce sunt demult purcese, pe-un câmp paraginei lăsat, ai Genovei negustorese feciori cetate-au înălțat. Dar nu știm nici de ce-o zidiră, nici pentru cine și nici când. În ea muntenii locuiră, apoi s-au pripășit pe rând din lumea-ntreagă toți fugarii de-un slobod drum aici atrași ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII

... lor, La doi sau trei în minte abia le trece poate; Și care pe nimicuri mari sume cheltuiește, Îi pare rău să deie un ban pentru-ai săi fii, Ca-nvățătură bună să poată dobândi. Iar când copilu-n urmă se dă în desfrânare, Atunci mâhnitul tată de el se rușinează ... bune pre tânăr să îndrepți; Căci numai prin aceasta el poate să ajungă A fi de folos țării și lăudat de oameni. Iar pentru a produce un rod așa dorit, Științele și arte sunt numai ajutor; În judecăți să aibă pătrundere-nțeleaptă, Și ale-mpărăției venituri, cheltuiele ...

 

Vasile Alecsandri - Sânziana și Pepelea

Vasile Alecsandri - Sânziana şi Pepelea Sânziana și Pepelea de Vasile Alecsandri Feerie națională în 5 acte Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.2.1 ARIE 2.2.1.1 I 2.2.1.2 II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 2.7 SCENA VII 2.8 SCENA VIII 2.9 SCENA IX 2.10 SCENA X 3 ACTUL II 3.1 SCENA I 3.1.1 ARIE 3.1.1.1 I 3.1.1.2 II 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.5.1 ARIE 3.5.1.1 I 3.5.1.2 II 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 3.10 SCENA X 3.11 SCENA XI 4 ACTUL III 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX 4.10 SCENA X 4.11 SCENA XI 4. ...

 

Dimitrie Anghel - Moartea babacului

... globuri. Sufletul moare înaintea ochilor. Sub povara anilor mulți, cu vremea, el renunță și devine ca o oglindă moartă în care nu se mai reflectează nimic. Nici amintirile căzute la fund ca niște cadavre nu se mai ridică la suprafață, nici zori nu mai mijesc, nici apusuri nu te mai întristează ... șease cai, complicate colive cu nuci aurite și o întreagă armată de popi și de ciocli aștepta. Cupele îmbrăcate în doliu se înșirau și ele pentru fețele simandicoase. Iar sub ghirlănzi de flori și jerbii de verdeață, sub un funebru uranisc așezat în mijlocul salonului, chinuita viață ce apusese dormea acuma ... doliu a scris în urma lui. Singur centenarul zîmbet înveselea funebrul aspect al morții unui secol, singur numai babacul era fericit, căci numai pentru dînsul în minutul acela neîmbinatele lucruri, eterna vrăjmășie ce este noaptea și ziua, întunerecul și lumina nu mai aveau ființă și natura nu mai avea ...

 

Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg

... puterea artei ; pietre informe prefăcute în giuvaere am văzut, precum și stîngace cuțite de silex ce pretindeau a fi cea mai perfecționată armă pentru omor în alte vremuri. Cu o răbdare ciudată m-am plecat peste tot ce a știut să facă omul, cu o bolnavă bucurie ... aveau să facă nenorocirea noastră, a tuturora, întîiele sunete mute care corespundeau unui anumit desen, întîiele nonsensuri ce de sine stătătoare nu spuneau nimic și care învecinate și puse la un loc aveau să formeze silabele și cuvintele care la rîndul lor trebuiau să formeze nesfîrșita rînduială de fraze ... porunca ciudată a căror trebuie să te supui. Neluînd drumul drept, adică acela la al cărui capăt se găsește o diplomă drept recompensă, pentru a putea cîștiga o existență cinstită, am luat acela pe care l-am găsit ca să nu mor de foame. Aspirațiile mele, ambițiile ... am văzut, evoc primitivele semne ale lui Gutenberg, asupra cărora m-am aplecat cu atîta emoție, și nu pot să cred că ele au devenit pentru

 

Ion Luca Caragiale - Năpasta

... nemerit să fiu în oraș... mă dusesem să vânz niște lână. ( răstit, cătră Anca, care șade rezemată cu coatele pe tarabă. ) Ce faci acolo? ANCA: Nimic... Ascult. DRAGOMIR: Asculți! ( din ce în ce mai aspru. ) Nu-ncepi iar să bocești pe răposatul? Că iar am vorbit de el... 'Aide de! Începe ... De ce nu te pui tu să faci alta mai bună? ( fixând-o. ) Iar ai venit! ( lui Gheorghe. ) Vezi de ce nu i-am spus... pentru că de câte ori vine vorba de răposatul, ori își aduce aminte de el cât de departe, îmi urlă toată ziua. ( cătră ea. ) Mergi d ... vere, prea aspru ești cu muierea. DRAGOMIR: Ia lasă-mă-n pace și tu. Știi tu cum trăiesc eu?... Știi tu ce am făcut eu pentru femeia asta?... Că mai bine îmi frângeam gâtul până să n-o fi întâlnit!... Dacă nu era femeia asta îndărătnică, eu eram astăzi altfel de ... mele? Îmi pare rău de tine!... Așa necăjită cum sunt, de ce nu mă lași tu necazului meu și mai mă turburi și tu? GHEORGHE: Pentru că... ANCA: Pentru că mă iubești... Asta o știu... GHEORGHE: Da, ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>