Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru TREBUI
Rezultatele 571 - 580 din aproximativ 937 pentru TREBUI.
Gheorghe Asachi - Cărările și calea dreaptă
Gheorghe Asachi - Cărările şi calea dreaptă Cărările și calea dreaptă de Gheorghe Asachi Spre o cale grea și lungă Călători doi s-au unit, Deși ii aveau s-agiungă Scop cu totul diferit. Numa avere să adune Unuia foarte-i plăcea, Pentru-aceasta el de bune Orice mijloace credea. Celalalt, în curăție, Câștig strâmb nu căuta, Fără de fățărnicie Dreptului se închina. Ista, deci, cu sigur pas Tot pe drumul drept au tras, Dar șiretul călător, Pintre nobili și popor Trecând, în gândul său zice: Nătărăul las să ție Drumul lung; eu prin potice Voi cârni cu ghibăcie, Că pre astă scurtă cale Deseori am fost găsit Titluri, laude și parale; Uneori le-am și răpit! Fața, vorba, tot le schimbă; Pe cărarea cea mai strâmbă Tupil se înainta Tot în stânga,-n dreapta ba! Ori pe unde el se duce Ceva trebuie s-apuce; Fiind toate de al său plac, Nu ferește nici un lac, Ce înainte ca să poată Păn la brâu în tină-noată, Ș-încărcat cu grea povoară, Deși plin e de ocară, Împroșcat de tot și uns, Așa la scop au agiuns. Însă toți îl defăimau, Cu degetu-l arătau. Omul bun, cu mică ...
Gheorghe Asachi - Limba și portul
Gheorghe Asachi - Limba şi portul Datine naționale de Gheorghe Asachi Portul și limba au avut la noi totdeauna analogie între sine și vedera starea morală a nației. Strămoșii noștri, venind din Italia în Dacia, purta tunica, toga, coiful și lancea, costium carele astăzi vedem numai pe icoanele sfinților. Patricii [1] noștri vorbea limba latină (sermo urbanus), plebeii acea rustică și peregrină, care limbă astăzi trebuie să o învățăm prin shoale. În acel costium și cu acea limbă, plini de virtute și curaj, dacoromanii învingea pre dușmani, mărea faima și marginele imperiei romane, zidea cetățile Ulpia Traiana, Munițipium Iassiorum, Severinul etc., deschidea minele de la Torda, Auraria, Baia și înarca peste Dunăre puntea cea ghigantică, a căria ruine pun pe lume în mirare. De atunce de câte revoluții s-au prefăcut limba și portul patriciilor? Căci din Colona Traiană vedem că costiumul plebeilor era precum este astăzi și di s-ar fi păstrat niscai papire (manuscrisuri) despre limba rustică, de bună seamă s-ar fi vederat limba noastră cea mai apropietă de dânsa. În luptele lor cu barbarii și nevoiți de asprimea climei, ii au adoptat mai în urmă căciula dacică și au înspătat burca caucazică, ...
Grigore Alexandrescu - Cântecul Jianului
Grigore Alexandrescu - Cântecul Jianului Cântecul Jianului de Grigore Alexandrescu Frunză verde măr crețesc, Stau în loc și mă gândesc: Cu ce să mă arănesc? Cu arana moșului, De coarnele plugului; Plugul este-o goangă rea, Umblă de-a dărătelea, Cu niște coarne-ndărăt, Mă lovește tot în piept; Niște lemne învrăjbite, Niște vite prăpădite; Niște lemne-ncrucișate, Niște bucate stricate. Au s-o face,-au nu s-o face, Au de vară n-avem pace. Mă gândii ca s-o brodesc, Mai bine să mă hrănesc, Să pun plugul, să brăzdesc, Unde-o fi crângul mai des; Să trag brazda dracului Prin ușa bogatului, Să-i dau măciuci după cap, Să-l aduc la plug legat, Să-i iau ce a câștigat. Arde-vă focul, ciocoi! Pune-voi mâna pe voi, Cu măciuca să vă moi, Că voi ne beliți pe noi. Bate vântul, viscolește, Eu de gazdă n-am nădejde. Căci mi-e gazda-n valea rea, Mi-o pândește potira, Potira din Slatina, Bat-o Maica Precista Și sfânta Duminica! Ține, gazdă, nu mă da, Că ți-oi face-o malotea Cu florile cît palma, Să se mire și doamna, Și doamna lui ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui V. II Epistolă Dlui V. II de Grigore Alexandrescu Ziceai că în viață cea mai plăcută stare E a omului slobod de orice-nsărcinare, Care grijile lumii departe le aruncă, Și-n pace, în tăcere, în liniște adâncă, Lungit frumos pe spate, cu un ciubuc în gură, Avându-și întru toate plăcerea de măsură, La fumul ce se-nalță se uită, se gândește, Și slava drept nimica, drept fum o socotește. Tu dar, apostol vrednic al acestei doctrine, Care ne izbăvește de grijile străine, Spune-mi prin ce mijloace natura-mi pot preface Și zilele ca alții să le petrec în pace. Cum să mă scap de muze, de vechea tiranie, De-ale lor capricii, de-a lor cochetărie, Care întotdeauna mi-au fost supărătoare, Și pricini felurite de lungă întristare? În ce muzele noastre pot să ne folosească? Nici chiar de un datornic nu știu să ne plătească! În zadar mai deunăzi, am vrut, prin poezie, Să scap de-o bagatelă, de-o mică datorie; Ș-am arătat acelui care cerea parale Că viața e scurtă și vrednică de jale; Că aurul, argintul, metale păcătoase, La omul ce-o să ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire
Grigore Alexandrescu - Epistolă către Voltaire Epistolă către Voltaire de Grigore Alexandrescu Din ziua când am citit scrisoarea către Horace, Doream, de s-ar fi putut, toată sfiala să las, Să-ți scriu pe un ton măreț, cât de măreț s-ar putea, Și să-ți pornesc un bilet lucrat în fabrica mea. Dar auzeam că voi, poeți, scriitori vestiți, Îndată ce ați murit, vă faceți cam neciopliți, Cam groși, necivilizați; și, drept să spui, mă temeam Să nu-mi întorci un răspuns mai aspru decât doream: Răspuns ca acel ce zici că-n anul trecut ți-a dat, Din partea lui Boileau, un secretar nenvățat. Aicea ca și la voi se află mulți nătărăi, Care s-ar da bucuros că sunt secretari ai tăi. Cu toate-acestea acum dorința mea o ascult; Respectul numelui tău nu mă oprește mai mult, Și pare-ți bine sau rău, slobod din partea mea ești. Nu cercetez dacă-n rai, dacă în iad locuiești, La ce fel de munci, pedepse, păcatele-ți te-au supus Și dacă în lungi frigări dracii acolo te-au pus. Sunt sigur că sfinții toți asupră-ți au reclamat, Și chiar de nu-i fi prăjit, ...
Grigore Alexandrescu - Lișița, rața și gîsca
Grigore Alexandrescu - Lişiţa, raţa şi gîsca Lișeța, rața și gîsca de Grigore Alexandrescu Spun că-n vara trecută o lișeță ș-o rață, Ai lebedei de baltă consilieri privați, Supt președința gîștei s-au strîns de dimineață Pe lac la Cișmegiu; acolo invitați Erau din înalt ordin a hotărî în sfat O pricină de stat, Adică prin dezbateri adînc să chibzuiască Pentru un pește mare, cu ce sos să-l gătească. Căci lebăda gîtoasă Voia să dea o masă; Mare le fu gîlceava și lungă convorbirea: Prezidentul le zise: „Fraților senatori! Să lăsăm chibzuirea, Pricina, cum să vede, e foarte delicată, Și dup-a mea părere trebuie amînată: Veniți mîine în zori.“ Propunerea aceasta cu toți o aplaudară Și pentru-ntîia oară Pe gîscă lăudară Pentru a ei ideie, apoi se risipiră Și a doua zi iară l-același loc veniră. Pîn-a doua zi însă știți ce s-a întîmplat? Fiind vară și soare și o căldură mare, Peștele s-a stricat Și racii l-a mîncat. Cuvintele-aci scrise să nu vă pară glume; Consiliuri d-acestea vedem ...
Grigore Alexandrescu - Răspunsul cometei
Grigore Alexandrescu - Răspunsul cometei Răspunsul cometei de Grigore Alexandrescu Scris în palatul nostru de vară. 14 mai 1857 Iubit muritor, Astăzi am priimit, Prin poștia cerească, Biletul tău pornit Din Țara Românească. Odată cunoșteam Subt nume de roman Un preaputernic neam, Al lumei crud tiran; Neam ce-l credeam perit, Căci nu l-am mai zărit; Și pînă-ntr-ast minut (Mă jur pe al meu nume), Eu nici aș fi crezut Că existați pe lume; Dar de vreme ce scriți Voi trebuie să fiți. Numai nu înțeleg cine v-a putut spune Că aveam pentru glob intenții așa bune. E netăgăduit C-a lui desființare De timp nepomenit Mi-era în cugetare, În cerc tot vițios Văzînd că se-nvîrtește, Și omul păcătos În rele mult sporește, Văzînd că jos la voi mulți oameni mari și buni, Lumei folositor, au trecut de nebuni, Au fost persecutați În vreme ce-au trăit, Și foarte lăudați După ce-au murit. Eu prea rău am urmat, Cînd am lăsat odată Pe Noe d-a scăpat Cu luntrea-i deșălată, Căci știi ce a făcut Cît liber s-a văzut? El ...
Grigore Alexandrescu - Răzbunarea șoarecilor sau moartea lui Sion
... a mai putut. Numai l-a doua-nviere eu cred că se vor găsi, Când șoarecii le-or aduce, dacă or mai trebui. Cu toate acestea lupta, de-o fi cum am auzit, Mortului face onoare, căci mult s-a împotrivit: Și s-au găsit împrejuru ...
Grigore Alexandrescu - Rugăciunea
Grigore Alexandrescu - Rugăciunea Rugăciunea de Grigore Alexandrescu Al totului părinte, tu, a cărui voință La lumi nenființate ai dăruit ființă, Stăpâne creator! Putere fără margini, izvor de veșnicie, Al căruia sfânt nume pământul nu îl știe, Nici omul muritor! Dacă la cer s-aude glasul făpturii tale, Fă ca întotdeauna pe a virtuții cale Să merg nestrămutat. Când soarta mă apasă, cum și când îmi zâmbește, Când veselă m-ajută, când aspră mă gonește, Sa pot fi neschimbat. Mândria-n fericire să nu mă stăpânească, Mâhnirea în restriște să nu mă umilească, Dreptatea să o știu. Conștiința să-mi fie cereasca ta povață, Prin ea tu mă-ndreptează, și când greșesc mă-nvață Cum trebuie să fiu. Fă să doresc de obște al omenirii bine, Să mă cunosc pe însumi, și altul decât tine Sa nu am Dumnezeu. La oameni adevărul să-l spui fără sfială, De cel ce rău îmi face, de cela ce mă-nșeală Să nu îmi răzbun eu. Și fă ca totdeauna al meu suflet să vază Lumina așteptată, a nemuririi rază, Dincolo de mormânt, Acolo unde viața cea veșnică zâmbește Sărmanului acela ce-n viață pătimește, Gonit pe- ...
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)
Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult mai târziu se prefăcu de Neagoe Basarab, în semn de recunoștință că și-a găsit acolo scăparea când se afla gonit de Radu cel Mare, pentru găzduirea ce dăduse sfântului Nifon. Dar prietenul unui sfânt, religiosul și blândul Neagoe, n-avea trebuință de acestă nenorocire ca să înnoiască biserica. Oricum va fi, el a fost unul din prinții cei mai buni; dar virtuțile lui au pierit cu dânsul și n-au adus nici un bine statornic la nația în care au strălucit. Atât este de adevărat că calitățile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, când toate lucrările se întemeiază pe voință, iar nu pe legi. "Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand  romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească Tismana, ...
Grigore Alexandrescu - Toporul și pădurea
Grigore Alexandrescu - Toporul şi pădurea Toporul și pădurea de Grigore Alexandrescu Minuni în vremea noastră nu văz a se mai face, Dar că vorbea odată lemne și dobitoace Nu rămîne-ndoială; pentru că de n-ar fi, Nici nu s-ar povesti. Și caii lui Ahil, care proorocea, Negreșit că au fost, de vreme ce-l trăgea. Întîmplarea ce știu și voi s-o povestesc Mi-a spus-o un bătrîn pe care îl cinstesc Și care îmi zicea Că și el o știa De la strămoșii lui, Care strămoși ai lui zicea și ei c-o știu De la un alt strămoș, ce nu mai este viu Și p-ai cărui strămoși, zău, nu poci să vi-i spui. Într-o pădure veche, în ce loc nu ne pasă, Un țăran se dusese să-și ia lemne de casă. Trebuie să știți, însă, și poci să dau dovadă, Că pe vremea aceea toporul n-avea coadă. Astfel se încep toate: vremea desăvîrșaște Orice inventă omul și orice duhul naște. Așa țăranul nostru, numai cu fieru-n mînă, Începu să slutească pădurea cea bătrînă. Tufani, palteni, ghindarii se îngroziră foarte: „Tristă veste, prieteni, să ...