Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru VĂZUT
Rezultatele 571 - 580 din aproximativ 2218 pentru VĂZUT.
Mihai Eminescu - Resignațiune (din Schiller)
Mihai Eminescu - Resignaţiune (din Schiller) Resignațiune de Mihai Eminescu (din Schiller) Și eu născui în sânul Arcadiei și mie Natura mi-a jurat La leagănu-mi de aur să-mi deie bucurie; Și eu născui în sânul Arcadiei, dar mie O scurtă primăvară dureri numai mi-a dat. O dată numai Maiul vieței înflorește  La mine-a desflorit; Și zeul lin al păcei  o, lume, mă jelește!  Făclia mi-o apleacă, lumina-i asfințește Și iasma-i a fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată  Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea-mi fortunei adresată, Ți-o napoiez neatinsă și nedisigilată  De fericire-n lume nemica eu nu știu. Și Tronului în preajmă ridic a mea-acuzare, O, jude voalat! Pe steaua-aceea merse senina zicătoare Că cumpăna dreptății o porți răsplătitoare, De secoli intronat. Aci  se zice  așteaptă pe cei răi spăimântare, Cei buni sunt fericiți. A inimei adâncuri vei da la-nfățișare, Enigmei Providenței vei da o dezlegare, Vei ține socoteală de cei nenorociți. Aci espatriatul o patrie găsește, A suferinței cale spinoasă s- ...
Mihai Eminescu - Tu mă privești cu marii ochi...
Mihai Eminescu - Tu mă priveşti cu marii ochi... Tu mă privești cu marii ochi... de Mihai Eminescu Tu mă privești cu marii ochi, cuminte; Te văd mișcând încet a tale buze, Șoptind ca-n vis la triste, dulci cuvinte. Urechea mea pândește să le-auză  Abia-nțelese, pline de-nțeles  Cum ascultau poeții vechi de muză. În ochii tăi citeam atât eres, Atâta dulce-a patimei durere, Că-n suflet toată, toat-o am cules. Vorbirea ta mi-i lamura de miere, În ochii tăi de visuri e un caos, Și-atât amor c-auzi pân- și-n tăcere. Frumosul chip în voluptos repaos Pătruns-au trist și dulce în cântare-mi. Ființa ta gândiri-mi am adaos. Căci numai tu trăiești în cugetare-mi. A ta-i viața mea, al tău poemul, Cum le inspiri tu poți să le și sfaremi. Nu crede tu că eu sunt cuiva emul Când cântul meu se-mbracă fel de fel: Ici în terține suspinând, vedemu-l, Dincolo el oftează în gazel, Același e, deși mereu se schimbă, De tine-i plin, de tine-mi zice el... Alege forme dulci din orice limbă: Acuma- ...
Mihai Eminescu - Viața (Eminescu)
Mihai Eminescu - Viaţa (Eminescu) Viața de Mihai Eminescu Când aud vreodată un rotund egumen, Cu foalele-ncinse și obrazul rumen, Povestind că viața e calea durerii Și că pocăința urmează plăcerii, Mă întreb: ,,Acesta poate ca să știe Cum este viața, cum cată să fie?." Noaptea scânteiază cu-a ei mii de stele, Varsă raze slabe pasurilor mele, Ulicioara-i strâmtă și, din ziduri vechi, Vorbe, râs și plânset sună în urechi; Glasuri rătăcite trec prin geamuri sparte Și prin uși închise, prin zidiri deșarte. Colo, lângă lampă, într-un mic ietac, Vezi o fată care pune ață-n ac; Fața ei e slabă de-o paloare crudă, Ochii ei sunt turburi, pleoapele asudă, Degetele repezi poartă acul fin: Ea își coase ochii într-un tort de in; Vânătă-i e buza, lipsită de sânge, Ochiul ei cel turbur nu mai poate plânge. La ce oare dânsa s-a născut pe lume, O sărmană frunză pe oceanu-n spume, O sărmană umbră, orfană și slabă, De care-n mulțime nimenea nu-ntreabă? Din zori până-n noaptea neagră și târzie O vezi printr-o albă perdea străvezie Cum mereu lucrează... ș-abia pâne ...
Mihail Săulescu - Cei singuri Cei singuri de Mihail Săulescu Informații despre această ediție Poetului D. Nanu Cei singuri cu adevărat Nu sunt acei ce plâng câte-au pierdut; Dar cei pe care-un gând îndepărtat Îi poartă prin necunoscut, Spre toți acei ce plâng câte-au pierdut... Cei singuri cu adevărat Sunt toți acei ce se pricep să tacă — Sunt cei ce merg și nu se mai opresc, Sunt cei ce duc sub haina lor săracă, Sub lutul omenesc, Secrete bogății necunoscute — În alte lumi setoși să le strămute... Cei singuri cu adevărat Sunt cei ce văd, sunt cei ce plâng ades, Nu pentru ei — dar pentru ce-au aflat, Nu pentru gândul lor neînțeles — Dar pentru ce, mergând o viață 'ntreagă, Ei totuș n'au putut să înțeleagă... Nu te gândi la scunda lor chilie! Chilia lor e sufletul lor mare! — Îi vezi trecând, și îi aștepți să vie; Îi vezi pierzându-se în depărtare: În orice parte sânt, Și 'nuntrul lor, duc un întreg pământ!... În mijlocul orașelor trăiesc! Și-orașele, cât sunt de frământate. Ei trec ca niște răzlețiți prin ele, - Fantastice corăbii ne 'nfrânate, Ne 'nvinse de talazurile grele... Ei ...
Mihail Săulescu - Durerea lui Faust
Mihail Săulescu - Durerea lui Faust Durerea lui Faust de Mihail Săulescu Informații despre această ediție « Știu eu?... Poate că 'n clipa asta, Nu știu nimic din câte ar trebui să știu! « Ce valuri se frământă pe-al mărilor pustiu, Și mâna ce le poartă, nu-i nimeni să o știe, Dece le face veșnic spre țărmuri ca să vie, Dece le face veșnic să spumege în soare, De-apururi neoprite și veșnic călătoare !... Ce știu acum, nu este cu-adevărat ce știu? Ce văd pe ceru' albastru — înmărmurit pustiu — Ce văd în floarea asta ce tremură în glastră, În valurile care frământă marea-albastră, În Firea necuprinsă, cu mii și mii de forme, Tot ce e sub puterea acestei vieți enorme, — Cu-adevărat e astfel cum numai pare-a fi, Ori numai un vis-umbră pe care-l voiu sfârși ?... Și toată lumea asta enigmă poate n'are; Ci este-așa cum este — nemărginită, mare, Iar tu, o! biete suflet, tu ești atât de mic, Că nu pot ști nimic, — Că tot ce știi și câte vei ști de-aci 'nainte — Va fi ca o poveste ce pururea te ...
Naum Râmniceanu - Blăstem asupra nelegiuirilor
Naum Râmniceanu - Blăstem asupra nelegiuirilor Blăstem asupra nelegiuirilor de Naum Râmniceanu Informații despre această ediție Dumnezeule-ndurate Dreptule judecător, Vezi-mi a mea strîmbătate Și le fi[i] răsplătitor. Drept a lor nemulțămire Dă-le scîrbe și amar, Dă-le dreaptă răsplătire, Că m-au prădat în zadar Mînia ta să-i urmeze Ori măcar unde-or umbla, Osînda ta să-i vîneze Vezi pe ce locuri vor sta Frică dă-le, să se teamă Și frunza cînd s-o mișca, Pribegind, să bage seamă Chiar de vînt cînd o sufla. Fă-le lor calea pustie, Ca să umble rătăciți, Arată a ta mînie Și-unde or fi pribegiți. Dreapta ta să răsplătească Cestor nemulțămitori, Urgia ta să-i osîndească Ca pe niște împutători. Curse-n calea lor le pune, Să cază în perzare toți, Nu mai vază zile bune Nemulțemitorii hoți Pașii lor le poticnește Să n-aibă unde scăpa, Adunarea lor zdrobește, Oriunde se vor afla. Să nu poată să-și găsească Loc, să fie odihniți, Pururea să rătăcească Și să fie necăjiți. Nu-și găsească un' să șadă Cîtuși de puțintel loc, Fă ca cerul să nu-i vadă, Și ...
Naum Râmniceanu - Pentru nedreptatea ce i s-au făcut
Naum Râmniceanu - Pentru nedreptatea ce i s-au făcut Pentru nedreptatea ce i s-au făcut de Naum Râmniceanu Informații despre această ediție O mumă sfîntă dreptate Vino din ceru d-unde ești, Vezi-mi a mea strîmbătate Celor răi să răsplătești, Cerurile din nălțime Rog ca să vă deschideți, Și-a răutății mulțime Ce-i asupră-mi s-o vedeți ; Arătați milostivire La al meu cumplit suspin, Și de este răsplătire Spălați-mi al meu venin. Nu mi-au mai rămas putere Nici alt unde s' năzuesc, M-au pătruns a mea durere Și cunosc că mă topesc. Eu fără zădărnicie Pe streini i-am priimit, Făr-a ști că-s vrăjmași mie Ca pre-ai mei fii i-am iubit Am vrut să fiu hrănitoare La nemernicii barbari, Mumă bună-ngrijitoare, Făr-a ști că sînt tîlhari. I-am priimit părintește Pe flămînd, gol, însetat Și ei acum tîlhărește De tot m-au dărăpănat. I-am ajutat cu mijloace În tot chipul d-ajutori, Socotindu-i fii de pace, Iar nu hoți răzvrătitori. Izgoniți, fugiți de silă D-al lor loc înstrăinați Au aflat la mine milă ...
Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam
Nicolaus Olahus - Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam Elegia la mormântul lui Erasmus din Rotterdam de Nicolaus Olahus Îngrijorat călător, dacă vrei să știi a cui oase Lespedea rece de-aici le-adăpostește, te rog: Mersul grăbit îți oprește și-ascultă a mea tânguire. Dacă oprești al tău pas, tu vei afla ce dorești. Cum socotesc, auzit-ai de dumnezeescul Erasmus, Căci în acest univers nimeni nu fu mai vestit. Dărăpănatul său trup odihnește-n mormântul acesta Trist, însă spiritul său cu ambrozie-i hrănit. Încă din fragezii ani el dăduse dovadă de mintea Sa minunată la toți oamenii cei renumiți. Când înflorita etate tânără trupu-i ajunse, S-arătat pe deplin geniul duhului său. Harnica lui tinerețe neîncetatului studiu Fu închinată, când Biblia tot cerceta. Când a crescut înțeleptul lui cuget și-ajunse om matur, În univers ca o stea fără pereche luci. Iar când cu pas tremurând îi sosi bătrânețea, în lume N-a mai putut încăpea geniul său strălucit. Anii târzii, ce-ndeobște slăbesc ale minții podoabe, Lui i-au sporit și mai mult rodnicul minții belșug. Să mai înșirui pe rând însușirile sale alese? Nimeni în ...
... pătimit ca dânsul… Un Dumnezeu- cum te credeau părinții- Plutește-n veci deasupra suferinții: El nu ne poate înțelege plânsul. Pe Dumnezeu de l-am vedea în cuie, Cu pieptul plin de lănci, cu pieptul supt, Am spune că-i un joc dar jertfă nu e: El din ființa lui nimic ...
Vasile Aaron - Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase
Vasile Aaron - Istoria lui Sofronim şi a Haritei cei frumoase Istoria lui Sofronim și a Haritei cei frumoase de Vasile Aaron Informații despre această ediție Fragmente. Ci acea odihnă nu fu delungată, Fiindcă iubirea vrăjmașă s-arată. Îi strică odihna, liniștita pace: În cuget, în minte schimbări mari îi face: Harite Margoala lui Aristef pruncă Într-a Ioaninei răsfățată luncă Și dintră oricâte Miletul fecioare Cu minte înaltă, fire zburătoare. Dintră toate câte Ținutul avea, Cea mai iscusită, alta nu-i ca ea, Aristef Județul n-avu multă grije Trudind oareșcare talant să-i câștige. Talanturi frumoase îi dădusă firea Și cum nu-i lipsisă nice iscusirea, Ajunsă fecioara nu fără lesnire La desăvârșita minții procopsire. De ani șaisprezece, era iscusită, Un suflet curat, față veselită! Ascuțimea minții cu dânsa născută, La trupșor subțire și oablă crescută. De stat nici înaltă, nici iarăși prea mică Numai cum să pare lumei mai voinică, Ochișorii negrii, fața rătunjoară, La căutătură flacără și pară. Sprincenele încă negre și-nghinate, Tăcând despre alte daruri de sus date, Să creadă întocma Platon pe sine Ca Orfeu la cântec sau doar și mai bine. [.............................................................] Zărind-o, ce rod și ...
Vasile Alecsandri - Holera (Alecsandri)
... punea Și pe cal încăleca, Drumul la vale-apuca, Apuca-n călătorie Să facă negustorie. Când la cotul Prutului, Prin mijlocul câmpului, El zarea, mări, vedea O clonțată ce râdea, O clonțată-nveninată, Cu pielea pe trup uscată Și cu părul despletit Tot cu șerpi împleticit. Ea din loc în loc ...