Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru A(SE)ARUNCA
Rezultatele 581 - 590 din aproximativ 834 pentru A(SE)ARUNCA.
Alexandru Macedonski - Nălucirea
... Să mă-nvelească cu-al său vesmânt!... Să mă oprească nu este rima Dintr-acest sacru, tainic avânt. Viața ce este grea pentru mine Mi se-nveselește cum mi-a zâmbit, Și împletindu-mi ore senine, Piere spre ziuă chipu-i dorit! Piere... cu noaptea, însă revine, Ca să ... dispărând! Când noaptea vine placidă, lină, Când alba lună suie pe cer, Când vântu-n frunze duios suspină, Când dulci arome plană-n eter, Mi se arată fața-i blondină Plină de farmec și de mister! Ore sublime de reverie, De inspirare trec atunci eu, Și-n valuri dive de poezie ... se întâmplă să nu-mi apară, De întristare sunt înnegrit! Chiar Poezia repede zboară Când nu mai vede chipu-i iubit; Dar la vedere-i se ...
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
... nu primise să poată fi gândit, Atunci când Ochiul nostru nu trebuia să vadă, când Lumea nu țâșnise în Spațiul neivit. Pe vremea-aceea Spațiul se contopea cu Timpul în liniștea adâncă din nemanifestat, Iertarea nu venise, de vreme ce Olimpul nu se născuse încă, neexistând Păcat. Impulsul de iubire nu hotărâse Clipa, o alta să-i urmeze, să-nsemne Început. Deplina armonie își măsura risipa, știind să ... insufle, și-o vagă amintire în spirit să-i păstreze despre ce-a fost odat'. Atunci când, netrezită, dorința de-a se naște, sau de dualitate, nu se născuse-n Rai Când cunoscuse totul, dar făr' a se cunoaște, Impersonalitate, când Tu îl conțineai, Trăind chiar nemurirea, deci neștiutor, aflat în armonie, dar încă-n neființă, când doar necesitatea, nimic întâmplător nu se ... nedesfăcut pe doi să genereze și astfel Infinitul, când primul act al lumii era neînceput – Pământul să-l creeze, de Ceruri despărțitul, Când nu se conturase voința de-a cunoaște în neclintita fire, cea neimaginată, acolo unde nimeni n-avea de ce se ...
Ion Luca Caragiale - Scrisoare (Caragiale)
... particulare, se numește delapidator, când un om subtilizează o valoare ce i s-a încredințat și caută să nu dea seama de ea, se numește abuzator de încredere, si acela care își însușește dintr-o casă de fier o sumă a altcuiva anume se numește hoț. Nu e așa? Cum se numește acum acela ce, fiind mai mare peste necredinciosul depozitar, îl îngăduie îndelungă vreme, ani întregi, să exercite aceste industrii? Acela, mai-marele, se numește în mai multe feluri, după motivele diverse ale îngăduielii sale: daca cu știință, complice; daca din nebăgare de seamă, negligent; daca din încredere oarbă ... multă emoțiune, se înțelege, aștept judecata publică, dar nu tocmai lipsit de încredere. Teatrul — oricât le-ar părea de rău unora de aceasta — se va deschide dar ca de obicei la 1 octomvrie. Nu suntem încă fixați cu care piesă vom începe; e probabil, însă, că vom începe ori ... puțin importă dacă o dată amicul d-sale afirmă ca d-sa este un bărbat competinte. Pe acesta îndeosebi îl invităm, cu tot respectul ce se ...
Ion Luca Caragiale - Grămătici și măscărici
... Ion Luca Caragiale - Grămătici şi măscărici Grămătici și măscărici de Ion Luca Caragiale Boierii noștrii odinioară, afară de rare excepțiuni, nu se prea dedeau la învățătură de carte. Pentru aceea, aveau în genere nevoie de grămătici, copii, mai mult sau mai puțin deștepți, ieșiți din rândurile mojicimii ... la domnie. Un bun grămătic era mâna dreaptă a boierului, mai cu seamă la cele politicești. Afară de grămătic, însă, orice boier care se respectă mai avea încă un alt slujbaș intelectual, tot atât de neapărat unei curți boierești cu întinse relații sociale. Pe atunci, când nu se pomenea de viață publică și când elita socială și high-life se numea protipendadă, boierul, în loc de Capșa și de Bar, avea sindrofie și chefuri acasă, numa-n ișlicel și-n meși; în loc de Hugo ... fac articole politice în privința prerogativelor coroanii și asupra tacticei de opoziție în urma evenimentelor de la 3 octombre— dată fatală pentru bazele regimului parlamentar. Se-nțelege că, precum jalba scrisa de grămătic o iscălea odinioară, cu pecetea de la inel, boierul de bună credință, lumea schimbându-și numai forma, tob ... ...
George Topîrceanu - Din prag (Topîrceanu)
... aproape, Dă-mi mâna albă Și ochii negri Să ți-i sărut! Aripa morții Aruncă umbre Pe nenorocul Celor învinși. Străin de toate, Simt cum se
Gheorghe Asachi - Elegie scrisă pe ținterimul unui sat
... acum n-or să vie la duioasele soții, Nici lua-vor sărutare de la tinerii copii; N-or să guste împreună simplă cină sănătoasă, Ce se face mai dereasă de zicerea cea duioasă. O, voi carii n-aveți stimă pentru omul umelit, Nobili plini de fantazie mândri-n titlul ruginit, De ... o altă viață? Lacrimile ipocrite, mincinosu-acel suspin, Decretările nu schimbă care de la Pronie vin. Preț nu are nici o pompă ce prin aur se adună, Tânguirea-adevărată pe mormânt de nu răsună; Precum când un unchi răpune, clironomul însătat Binecuvintează ziua întru care-a răposat. Poate că ... ce din stâncă este scos, Păn-a nu avea lumină mai întăi de fier s-a ros; Și asemene în tufă se ascunde-o mândră floare, Ce, de nime mirosită, vegetează, crește, moare. Poate-aice dormitează a cotunului Franclin, Ce a patriei ș ... mormânt mai proaspăt va să-ntrebe: cine-am fost? Va răspunde-atuncea poate un păstor cu veche frunte: L-am văzut în multe rânduri, când se lumina, la munte, Cum pe iarba-nrourată mergea-n pas înaripat, Ca Ființei rugi s-aducă care lumea a creat. Alteori sub acel ...
Paul Zarifopol - Flaubert și Anatole France
... mai bună lămurire, France îl compară cu o paiață, foarte admirată de dânsul în copilărie la teatrul de păpuși: un soldat care, pe când juca, se risipea în toate părțile cap, picioare, brațe, trunchi, lulea, tichie zburau și se prindeau la loc; la urmă, capul dispărea și din tichie ieșeau broaște. Figura aceasta exprimă perfect eroica dizarmonie care stăpânea toate facultățile intelectuale și morale ... și arta stau în perfectă armonie cu viața domestică. Și tocmai aici îl prețuiește France mai cu seamă. Flaubert nu înțelesese că poezia trebuie să se nască din viață, natural, ca arborele, ca floarea, ca fructul, ca nuvelele domnului Laujol, care nu exagera nimic, nu «muncea ca un bou» numai ... o strașnică lipsă de măsură, dictată de o oarbă antipatie? Numesc burghez, scrie Flaubert, pe acel care gândește josnic. Iar ideile specifice burgheziei, cu care se lupta artistul romantic, el le rezumă astfel: de la orice actriță au ajuns a cere să fie mamă bună; artei i se cere să fie moralizatoare; filozofia să fie pe înțelesul tuturor, știința populară și viciul decent. Iată o gândire care nu-mi pare nici incoerență, nici ... ...
Ion Luca Caragiale - Temă și variațiuni
... cetățiani, a avea cetățiani-pompiari. Numai cu condițiune d-a fi și cetățian cineva un bun pompiar este, și viceversa. Și se-nțelege că aceea ce zicem în cetăți despre cetățiani, vom zice la sate despre sătiani: pompiari-sătiani, sătiani-pompiari. Dar ne vor întreba protivnicii noștri ... își pierd vremea privind barometrul, care, nesimțitor ca și această bătrână Mamă-Natură, coboară, coboară mereu, ca și acțiunile Panama. Zeul Plăcere și zâna Petrecere se încăpățânează să țină închise templele lor, în ciuda dorințelor pasionaților lor credincioși; de aceea nu se mai găsește tămâie pe altarele lor, altădată atât de încărcate de flori. Foarte puțin se mai poate petrece în acest nenorocit sfârșit de secol, care nu a sfârșit surprizele sale răscolitoare. Ieri a avut loc în ... nu mai puțin elegantă, îmbujorată de emoție; foarte tânăra doamnă Bigoudiano, un vis strălucitor de-al lui Watteau, răpitoare cu păru-i blond-auriu care se buclează natural, fără nici un artificiu, un boboc de trandafir gata să se desfacă la razele lui Phoebus, armonizându-se ...
Dimitrie Anghel - Aducerile-aminte...
... din valuri ca niște ancore. Era un murmur etern, o sfadă de valuri, o convorbire, ecouri. Pescarii albi, iubitori de furtună, cu zborul lor grațios, se jucau de-a pururi arătîndu-și piepturile lor mai albe decît spuma, se înălțau ca ridicați de un fir nevăzut, se alungau o clipă prin spațiu, apoi cădeau săgeată, pășind parcă pe apă, și se înălțau din nou umplînd aerul cu țipetele lor stridente. Din spre port, glasul geamandurii străbătea sfîșietor la răstimpuri, ca glasul cuiva care se îneacă și cheamă după ajutor. Și în singurătatea aceea nețărmurită în care visam, ca un alt Ramses, scoborît dintr-o piramidă, un tînăr cu înfățișarea ... țurțuri, manta albă de beduin îi punea pe umeri, turban de muselină albă devenea gugiul, ghete de cleștar îi punea în picioare, și astfel, cînd se deschidea ușa, mi-l îmbrîncea în casă... La căldura salamandrei, omul fantastic de zăpadă se cobora din lumea lui polară și redevenea prietenul meu. Ceaiul cald îi redescleșta gura, și versurile redezghețate începeau să cînte ca o biruință a ... sunt acolo, așa precum au fost — Aci-i odaia roză și colo-i cea albastră, Și liniștea sporește sub tristul adăpost, Și-așa nepăsătoare ...
... veche, aruncat afară, De somnul cel vecinic Groz-acum zăcea; Iar după el nime, nime nu plângea! Poporu-mprejuru-i trist, cu-nfiorare, La el se uita. Unii făceau cruce; alții, de mirare, Cu mâna la gură capul clătina Și-ncet, lângă dânsul, își șopteau așa: El să fie Groza cel ... Nu așteptam altă din mila cerească Decât a muri, Când creștinul ista, Domnu-l odihnească! Pe-un cal alb ca iarna în deal se ivi Ș-aproape de mine calul își opri. Nu plânge, îmi zise, n-ai grijă, române, Fă piept bărbătesc; Na, să-ți cumperi haine, și ... și pâine... Și de-atunci copiii-mi ce-l tot pomenesc, Oameni buni! de atunce în tihnă trăiesc. Și, sărutând mortul, bătrânul moșneag Oftă și se
Dimitrie Anghel - Țiganii (Anghel)
... Zvelte, trupurile s-au ridicat și mînele cu încheieturile neînchipuit de fine s-au înălțat spre el într-un avînt. Singuri apaticii urși ce nu se mai pot bucura cu ochii lor orbi de bucuria luminei au clătinat din cap triști, sunîndu-și lanțurile. Captivii eternilor liberi, singuri, rămîneau posomoriți. Grămadă ... Luminos ca o rază părea firul de ață ce-l înălța și-l cobora acul din mîna ei. Negre, ca niște șerpi, șuvițele părului i se rostogoliseră peste umeri și peste sîni. Și cum sta așa, vorbind în răstimpuri cu un flăcău ce o privea cu ochii liniștiți, nudul ei sănătos ... pocnete de bice, căruțe greu încărcate vin, urmînd una după alta. De pretutindeni, izvorînd ca din pămînt, răscrucile îi adună și-i împrăștie, pe jos se strecoară unii, călări fugăresc alții, și tăpșanul ca prin farmec se umple de corturi, de căruțe, de danci goi, de fete cu părul aproape albastru și cu dinții ca fildeșul, de oameni vînjoși, cu privirile viclene ... cum au sosit așa și dispar. Cort lîngă cort, la un semn dat, ca și cînd un vînt puternic ar bate, cad la pămînt, focurile se ...