Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru FOARTE BINE
Rezultatele 581 - 590 din aproximativ 669 pentru FOARTE BINE.
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Decepționismul în literatura română
... Vroind să scriem câteva articole asupra literaturii noastre contemporane, asupra celor mai talentați reprezentanți ai ei, am chibzuit cu ce cuvânt am putea caracteriza mai bine epoca noastră literară, care e trăsătura caracteristică prin care această literatură se deosebește de cea care a precedat-o și de cea care ... serios și trist. Iată de ce ne-am hotărât să întrebuințăm cuvântul decepționism , care, deși nu are înțeles așa de larg ca pesimismul, lămurește mai bine ce vroim să zicem, ceea ce vroim să vorbim cu cititorii noștri. Dar decepționism ori pesimism, cuvântul nu are așa de mare însemnătate; de căpetenie ... pricina curentului decepționist care bântuie literatura noastră este înrâurirea decepționatului Eminescu, apoi care e pricina decepționismului la acest scriitor? Să fie oare pornirile-i firești? Bine. Dar atunci cum ar putea să prindă rădăcini, să se dezvolte în societatea noastră, să ne copleșească literatura, dacă mijlocul social, împrejurările sociale nu i ...
Gheorghe Asachi - Soția de modă
... a fabricat? Noroc că așa trăsură în cărți unul a jucat; Cumpărat-o-am și iacă, să purcedem; dumisale Deodată nu-i prea bine, o apuc istericale. Am rămas pe ziu-a doua. În trăsură s-a suit; Lângă dânsa se așează cățelușul favorit, Pun ... dai poate un bal? Însă, iartă-mă, siniore, că o nobilă soție Nu e vrednică d-onorul și d-așa galanterie! Dup-asemene sarcasme, care foarte m-a pătruns, Iacă-n urmă, cătră sară, la moșie am agiuns. Casnicii ne-ntâmpinară cu timpani și alăute. Pe vătavul ea respins ...
Titu Maiorescu - Asupra poeziei noastre populare
... alun Ce-i bună de descântat Și morții de răzbunat. (pag. 317) Cu toate aceste, autorii și publicul „din societate“ s-ar înșela foarte mult când ar crede că simțământul naiv al poporului nu este compatibil cu ideile cele înalte. Lumea se poate aprofunda tot așa de bine pe calea inimii ca și pe calea reflecției, și din aceea că poporul își exprimă numai simțirile sale nu rezultă că i-ar lipsi meditațiunea ... la umbră, la răcoare, Am menire-nfloritoare. Tu te leagăni sus pe vânt, Eu mă leagăn pe pământ. Du-te-n cale-ți, mergi cu bine, Făr-a te gândi la mine. Că e lumea-ncăpătoare Pentr-o pasăre ș-o floare! (pag. 31) Nu mai puțin frumoase sunt ...
Nicolae Filimon - Schiță biografică asupra maestrului Bellini și a operilor sale
... a dobîndi pentru protegiatul său un loc de stipendist în conservatoriul din Neapole. Acolo, Bellini, după ce studie mai întîi muzica vocală și să esersă bine la piano-forte și alte instrumente, la 1819 să consacră cu cel mai mare amor la studiul contrapuntului sever, avînd de maestru pe faimosul profesor ... a întreprinde o călătorie artistică în peninsulă. Ajungînd la Parma, scrise opera Zaira , care, deși conținea frumuseți de primul ordin, însă avu un succes foarte mediocru, pe care unii îl atribuiră marii slăbiciuni ce avea Bellini pentru romani, din care cauză refuză de a scrie muzica pe un ... se electriză toată Europa și procură autorului ei cele mai splendite omage din partea tutulor. Dar patria știu a-i premia și mai bine meritele sale, căci vizitînd acesta Sicilia la 1832 și luînd de știre catanezii, ieșiră la barierile orașului, avînd în capul lor pe don Giuseppe Alvaro ...
Ion Luca Caragiale - Orientale. Două documente
... câteva ori cu mâna în cheseaua mea cu tutun; — dar într-o zi, după ce cumnatu-meu Mahmud-Damat — care e un băiat foarte deștept, pot zice că e mai deștept ca mine și ca dv. toți la un loc — mă convinse, cu o gazetă englezească, că bulgarii ... „Așa e negustoria: unde e marfă multă, și pagubă multă este!" Domnilor senatori, Domnilor deputați, Vedeți dar că, întrucât privește politica din năuntru, stăm bine și temeinic; putem în adevăr zice că stăm turcește. În privința politicei din afară, neutralitate desăvârșită; aceasta numai și numai fiindcă nu ne-am depărtat ...
Ion Budai-Deleanu - Țiganiada:Cântecul a IX
... Boierii cei fără de credință Ce cu turci avusă mestecare, Făcură-între sine divan mare, Sfătuindu-să pentru domnie Și cum ș-ar drege treburile bine, Ca de-a lui Vlad să scape mănie, Nice să-încapă la mâni străine, Mulți în multe chipuri, socotele Arătându-și și bune ... te ducă Iarăș' la vreo tâmplare ciudată, De șagă sau bătaie necruntă Sau poate că și tocma la nuntă!... [7] Deci, dacă-i așa, mai bine-abate La vesela noastră țigănie Ce-acuma prisosind cu de toate Tăbărea la Spăteni, pe câmpie, Bea, mânca, juca zile de vară Întrege, din zori ... atâtă!...",, Mireasa ce ședea lângă masă Cu fetele, nănașă și fină, Era din toate mai rușinoasă Ca una din cele fără vină, Totuș' spun că bine-au înțăles Cele ce cântasă NeanĂ©s. Iară cimpoieriul Viorel Au cântat miresii pe cimpoi O cântare scornită de el Când fusese-încă la Dorohoi ... pinăra mea cu fragile, [15] El pusă-o mură lin linișor, Nu de cele ce culeg dragile Fete prin codru cel verdișor, Dar' cu murele foarte seamănă, Poți-i zice tu mură geamănă. Nu e fagure, mursă proaspătă Așa de dulce, nice zahăr. Zieii poate că numa s-oaspătă În ceriu ...
Ion Luca Caragiale - Lascăr Catargiu
... a se pune foaia sub presă, un amic fidel află de asta; face ce face și pune mâna pe o corectură, cu care merge foarte emoționat la președintele consiliului: Iată, coane Lascare,ce are să se tipărească astăzi în cutare foaie oficioasă: astea sunt informații date de amicul nostru X ... nici amenințarea cu înfieratul roșu, nici năvala mercenarilor - nimic nu l-a făcut să-și lase gândul și să părăsească lupta. De mai bine de cincizeci de ani stă rezeșul sdravăn în picioare în fața dușmanului: s'a oprit de multe ori în loc să-și reia ...
Ion Creangă - Amintiri din copilărie
... fila cu cruce-ajută și buchile scrise de bădița Vasile pentru fiecare, am ajuns la trătaji, de la trătaji la ceaslov, ș-apoi, dă, Doamne, bine! în lipsa părintelui și a dascălului intram în ținterim, țineam ceaslovul deschis, și, cum erau filele cam unse, trăgeau muștele și bondarii la ... pătimit. Nu trece mult după asta, și-ntr-o zi, prin luna lui mai, aproape de Moși, îndeamnă păcatul pe bădița Vasile tântul, că mai bine nu i-oi zice, să pună pe unul, Nic-a lui Costache, să mă procitească. Nică, băiat mai mare și înaintat în învățătură ... și tiva la mama acasă, și am început a-i spune, cu lacrimi, că nu mă mai duc la școală, măcar să știu bine că m-or omorî! A doua zi însă a venit părintele pe la noi, s-a înțeles cu tata ... un mort! Las', mamă, că lumea asta nu-i numai cât se vede cu ochii, zicea bădița Vasile mângâind-o; și în oaste trăiește omul bine, dacă este vrednic. Oștean a fost și Sfântul Gheorghe, și sfântul Dimitrie, și alți sfinți mucenici, care au pătimit pentru dragostea lui Hristos ...
Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului
... își continuă povestea. E o poveste cum nu s-a mai pomenit, pentru că-i a pământului nostru românesc. Dar mai bine s-o iau de la început... Cu toate că-s băltăreț de la Lăteni, de la Borcea — fata asta a Dunării care ... cu traista doldora de pește. Tata n-aducea nici măcar un chitic. Și când vedea asta, mămuca, bună cum era, îl sfătuia să stea mai bine acasă, să pună la sărat pește, să facă de mâncare, să spele rufe și să mai cânte din fluier. Asta mă umilea de-mi dădeau ...
Mihai Eminescu - Corespondență Mihai Eminescu - Veronica Micle
... nu m-ai fi iubit câtuși de puțin, dacă nu era acest lucru extraordinar în viața mea care e totodată o extraordinară nenorocire. Căci e bine ca omul să fie tratabil, maniabil, să se adapteze cu împrejurările și să prinză din sbor puținul noroc care îl dă o viață scurtă și ... tu rămâi cum ai fost și scrie-mi. Tendința mea constantă va fi de a-mi împlini făgăduințele curând ori târziu, dar mai bine târziu decât niciodată. Sunt atât de trist și e atât de deșartă viața mea de bucurii, încât numai scrisorile de la tine mă mai bucură ... mine, după ce astfel, zdrobit de această convingere care mi se impune prin deosebirea caracterelor noastre, m-am mulțumit cu visul unei fericiri trecute, știind bine că alta viitoare nu mai e cu putință, DVoastră pare că găsiți o deosebită plăcere de-a mă tortura cu destăinuirea unor hotărâri ... dus tu, la un concert. Pablo de Sarasate, violonistul spaniol, e aci și cântă admirabil, așa precum n-am mai auzit violonist și tu știi bine că pe Sivori l-am auzit. Sivori era un mare technic, acesta nu are numai technică, ci și inimă. Niște ochi mari, negri, sălbateci are ...
Alecu Russo - Studii naționale (1840)
... fi vreo patruzeci de ani, de când o bandă de trei hoți vestiți domina Moldova; pe atunci nu exista poliție, și comunicațiile între ținuturi erau foarte grele, prin urmare acel triumvirat prăda țara în ziua mare fără grijă de poteri. El era compus de Bujor și de doi boieri din cele ... ai grijă, noi nu speriem femeile... Câți galbeni ai cu d-ta? — 150. — Numai? — Numai! — Cu zimți? — Împărătești. — Prea bine... Mulțumesc... Unde mergi? — La Bacău. — Să spui ispravnicului închinăciuni din partea mea... Hai, încalecă, flăcău, și călătorie bună! Surugiul, de cuvânt, se azvârli ... așeză la Moldova în calitate de staroste rus. Câțiva ani mai în urmă maiorul fu numit șeful corpului pompierilor, pe care el îl organiză prea bine. Cine nu-și aduce aminte de maiorul Bacinschi alergând la foc, când călare pe calul său roib, când călare pe o saca, când în uniformă ...