Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUI
Rezultatele 581 - 590 din aproximativ 2162 pentru LUI.
Dimitrie Anghel - Fata din dafin
... licăritoare, de la cele mari pînă la cele mici, și-apoi în tîrziu, ca și cum un alt Prichindel nevăzut ar fi aruncat în urma lui risipitele fărmături ca să-și însemne drumul pe unde a trecut, o spuză lucitoare de stele se arăta de-a curmezișul ... piept și un galben trandafir în mină. Dar dafinul rămînea neclintit, murmura cînd bătea vîntul și arar se înfiora de un suspin ca din adîncurile lui venit, căruia în zadar căutam să-i dăm o tălmăcire... De Fata din Dafin ne era dor nouă, și cîte nopți n-au crescut și ... visate i-am așteptat, căutîndu-i de atunci pretutindeni în lume... Dacă dafinul bătrîn nu și-a deschis inima să-mi arate comoara lui, comoara întreagă de poezie a nopților pe care le-am pierdut privind la dînsul mi-a pătruns fără de voie sufletul ... făcut să știu ce-i îmbătarea și să-mi pot fermeca singur, oriunde aș fi, întunericul. Și ca dafinul acela bătrîn ce-și păstra comoara lui, arborul acela sădit în decorul minunat al grădinei noastre, așa am închis și eu acum în adîncul sufletului meu o ființă minunată, ochii albaștri, căreia
Dimitrie Anghel - Steluța (Anghel)
... un aer mai potolit, atmosfera patriarhală mai dăinuiește încă, vechile cîntece sentimentale mai urmează să răsune și să te înduioșeze cu farmecul lor negrăit. Steluța lui Alecsandri răsare încă fidelă pe cerul provinciei, și taraful de lăutari ce-o cînta pe înaltul unei estrade, într-o cafenea obscură, m-a ... amară a absentelor cuvinte. Melancolic, aproape perpendicular, ca și cum ar fi fost rătezat de pe grumaz, se rezema capul primului viorist pe străvechea lui vioară ; plin de deznădejde și pasionat de-ai fi spus că strînge în brațe un trup pentru o ultimă îmbrățișare, se pleca cel mai bătrîn ... își săruta vîrful clarinetului, ca pentru o despărțire, cel ce-și tremura degetele pe clape ; pasionat, asemenea unui amant ce ține pe umăr capul iubitei lui, cercînd s-o înduioșeze cu amintiri trecute, își ținea cel mai tînăr dintre ei violoncelul, șoptind ca într-o ureche imaginară ; și numai secundul, dintre ...
Dimitrie Anghel - Vasul-fantomă
... în pămînt ca o gheară încleștată mai străjuia și dînsa povestind multele popasuri ale unui trecut rătăcitor... Unde era acum căpitanul care sta în căsuța lui de scînduri de pe covertă, eternul căpitan ce povestește basme levantine și face primăvară împrejurul lui deschizînd o ladă de portocale sau de rodii să vadă ce a ajuns sărmanul lui bastiment ? De cîte ori așteptînd să vie apele mari n-o fi zăbovit el pe o margine de rîu, cîntîndu-și dintr-o armonică sau ... fi spus nostalgiile papagalului verde, fără de care un căpitan nu pleacă niciodată la drum... De cîte ori nu trebuie să-și fi ridicat ochii lui triști, în nopțile înstelate, spre bucata de gheață care este steaua polară, steaua aceasta ce călăuzea întîiul drum al corăbierilor. O ! Eterne naufragii, cum le ...
Dimitrie Bolintineanu - Rovina
... aur, fragedele zori Iar deschid spre lacrimi ochii muritori. Dar sub cort cu cerge, tot cu fir mândrite, Mircea stă cu capii armiei dorite. Părul lui străluce ca fuiorul alb, Scapă valuri late de sub coiful dalb. Fața lui lumină de trăsuri frumoase, Sub trăite zile grele, furtunoase, El ridică fruntea făr-a suferi. Vocea lui răsună fără-a osteni. Domnul le vorbește. Soarele s-arată. Dulcele repaos pe străini îmbată. Ei sunt mulți la număr, dar înfemeiați. Au ... din contra, martor Dumnezeu! Inima îmi spune și român sunt eu!" Zice, sună-n bucium. Sub alt cort el pasă. Vede pe-a lui doamnă si-ntristată-o lasă. Acolo se vede doamna și-a lui fiie Dulce și frumoasă ca o bucurie, Albă, purpurată, cu peri aurori Semănați cu lacrimi, ale morții flori. Pe gurița-i mică, fraged zmeurită, Sărutarea ...
Dosoftei - Din Molităvnic de-nțăles
... nevrednicii arzându-i, Dară curățește-mă de toată imătura. IV Dumnezăitoriul sânge spaimă-te, omule, văzând, Cărbune-nfocat este, pre nevrednicii pârjolind. A lui Dumnezău trupul mă dumnezăiază și hrănește, Dumnezăiază-mi duhul, iară mintea îm hrănește minunat. 1 vin. Deaca vei dobândi de buna prăființare A viață ... îndatăș, să mulțămești cu multul Ș-acestea cu cald din suflet lui Dumnezău să zâci: Slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău! [RUGĂCIUNEA LUI SIMEON NOUL TEOLOG LA CUMINECĂTURĂ] De la prăvuite buze, de la inemă spurcată, De la necurată limbă, de la suflet plin de gozuri, Priìmește ... face și ce-aș zâce. Decât blâdnic-am greșitu-ț, ce știĂș unde ți-i gazda, Miruri scumpe cumpărându-ș, veni cutezând de-ț unsă Lui Hristos svinte picioare, stăpânul mieu Dumnezăul. Precum n-ai împins pre-aceea, cu inema ce-au venitu-ț, ’ Așe mie fără greață să-m ... și de la suflet, Te măresc și mă-nchin ție, Dumnezăul mieu cu slavă, C-adevăr blagoslovit ești și acmu și-ntru toț vecii. [RUGĂCIUNEA LUI SIMEON METAFRAST LA CUMINECĂTURĂ] Carele-m dai hrană carnea ta de voie, Foc fiind și pârjolind pre nedestoinici, Să nu mă pârjolești, nu, ziditoriul mieu ...
... într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte ... plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. De-aici ca și de-acolo, firea lui îl îndeamnă mereu aiurea. În sufletul lui nu tresare nimic, decât în cele câteva zile când dragostea îl chinuiește. Căci dragostea e pentru toți același veșnic chin. Și niciodată nu se șimte ... puii cloșca. Era un astronom. Și de sus, de unde sta, i se părea câteodată că și el făcea parte din lumea aceea, că-mprejurul lui se-nvârtesc toate, prietenoase, înțelepte, tăcute ca și el. Și era fericit. Singura ființă fericită! Iar când zorii mijeau și când, liniștit, urca acoperământul să ...
... privi în sus. Se făcuse parcă mai mititel decât fusese. Cu câtă strălucire, ce adânc și albastru se dezvelea cerul! Și ce minune! cu ochișorii lui mărunți, cât niște fire de colb, îl cuprindea întreg. Și ce întunecime, câtă umezeală sub frunzișoara lui. Ce căutase dânsul acolo? Iar din mijlocul tăriei albastre, un bulgăre de aur aprins arunca văpăi. Tresări. Era el altul? Piciorușele nu mai erau ale ... ce se ridica așa de înalt, că parcă floarea din vârf își deschidea paharul chiar dedesubtul bulgărului de aur, să-i culeagă razele. În mintea lui își înjghebă planul. Să se suie pe lujer în sus, să meargă, să meargă și să meargă până în vârf; și de acolo, la bulgărul ...
... mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri ... așteptase, atuncea, ieslele cu fânul proaspăt. Era răcoare, nu se găsea măcar o ferestruică prin care să străbată căldura cât de cât. Și-n fața lui i se păru că se ridică deodată, în fund, o iesle mare-mare, în care un cal, doi, o sută mănâncă strașnic din iarba coaptă ... întunecați. O smuncitură a dârlogului din dreapta îl îndemnă să ocolească fără întârziere, trecu șanțul pe o podișcă ce se îndoia sub greutatea lui; poticni, simți călărețul prăvălindu-se până peste gât; o ploaie de lovituri îl făcu să-și ia seama la mers. Câmpul parcă îl mai învioră ... de sclipirea țintelor de argint de pe hamurile celor doi fugari. Apoi o văzu cum o ia de-a curmezișul pe lângă ochiul ...
George Coșbuc - Flăcări potolite
... e vânt Și-i cald. Sub cap o mână pui, Dorm colea, pe pământ. Îți mulțumesc!" — „Păi, Dormnul sfânt Te poarte-n paza Lui!" El trist privind in urma lor Cum se duceau spre sat grăbiți, Rămase gânditor Și frânt ca oamenii când mor, Cu ochi încremeniți ... ncetul desfăcut Din pumnul strâns vârtos, Spre-adâncuri, vâjâind în jos, Cuțitul a căzut! Tovarăș, drag! de patruzeci De ani, ai fost viața lui! Și-acum tu mort petreci — Dar taina voastră-n veci de veci La nimeni n-o s-o spui! Bătrânul s-a nălțat ... toate cum au fost! E sat dincolo — drum umblat Și dealul mic, ușor să-l sui — Aici l-a legănat Măicuța lui, și-aici în sat Sunt morți părinții lui! Măcar din deal, așa ca-n zbor, S-arunce ochii-n jos spre văi, Spre sat, spre casa lor! Vor fi bătrâni, ei poate mor ... flăcăi! Dar nu... în sat el ce-ar căta! El știe tot ce-ar mai fi vrut Să știe-n viața sa Sunt morți ai lui ...
... de vestmânt, Nu-l roagă și nu-i cade cu hohot la picioare Să-i zică : — „Stai, iubite !" Nu cată plângătoare În ochii lui — Năvalnic afară bate vânt, De-al fulgerelor vuiet văzduhurile tună, Dar dânsul vrea să iasă prin noapte și furtună, S-alerge fără țintä, nebun ... infamă, Înșală, și-i soție, ea minte, și e mamă ! A fost un mizerabil, efemeiat poet Cel ce-a creat legenda lui Crist din Nazaret — Pe-un Dumnezeu să-l nască satan ! E blasfemie Să crezi în întruparea lui Crist dintr-o Marie ! Și dacă e să credem poeții pe cuvânt, O dat-a fost ea numai Marie pe pământ, Dar ea ... te iubește, și-n ura ei, hienă — Un demon ! El năvalnic a pus picioru-n prag. Atunci din ochii veștezi de dornicul lui drag Tăcând a șters femeia o lacrimă cu iia. Și el, el a vâzut-o ! Și-n pieptul lui mânia O clipă șovăiește, rămâne-ncremenit— Și cum deștepți din leșin pe om, când l-ai izbit Puternic d-un perete, așa era ! Colosul De ...
... e venirea, Ca potopul de puternici și nebiruiți ca el Câți pieiră far de urmă copleșiți de năvălirea Asiei, și-arcași cu glugă din câmpiile lui Gel. Câți au înroșit cu sânge râuri mari și-ascunse plaiuri. Când prin văile bulgare Ioniț-avea locaș, Și frumosul grai al nostru printre bâlbâite ... A făcut din oase-un munte și-a-nhățat și regi de plete Și, arând de ciudă câmpul, puse-n jug dușmanii lui Pe mănunchiul spăzii sale mâna lui tot caldă stete, Căci el nu știuse-n viață cum s-anină spada-n cui. El și-aici e-ntreg în arme și purcede-aprins ... săi sunt pleava! Urcă munți fără de plaiuri, trece Dunări fără pod Faceți loc! Sosesc ca râul luptătorii din Suceava, Trec voinicii cei năpraznici ai lui ștefan voievod! Și Ion Cumplitul vodă, jalnic schilăvita strajă A Moldovei, scut puternic al poporului de rând, Și nenfricoșatul țepeș, Petru Rareș a ...