Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru CA SA ZICEM AȘA
Rezultatele 591 - 593 din aproximativ 593 pentru CA SA ZICEM AȘA.
Vasile Alecsandri - Protestație în numele Moldovei, al omenirii și al lui Dumnezeu
... din slujbele statului sau, deși a încredințat posturi la unii din ei, a căutat să-i comprometeze în ochii obștii, pentru ca nici un moldovean să nu rămâie nepătat și pentru ca toți să fie instrumente oarbe ale patimilor sale. Pe toți bunii patrioți ce s-au împotrivit sistemului său de corumpere i-a prigonit ... La această mișcare însă ocârmuirea, în loc de a liniști obștea prin măsuri înțelepte de îmbunătățiri, s-a cuprins de groază, ca una ce se cunoștea vinovată, și în urmare Mihail Sturza, părintele Patriei, îngrijindu-se mai mult de averea sa decât de siguranța publică, a adunat într-ascuns pe toți arnăuții și pe toți răii din târg, le-a împărțit arme ... socotit să-și puie iar masca de Părinte al Patriei spre a înșela iarăși pe acei ce-i numea copiii lui; și pentru ca să izbutească mai sigur la acest țel, a însărcinat pe domnul ministru dinăuntru ca să afle dorințele obștii și să-i facă tot soiul de făgăduințe în numele lui. Dl ministru s-a adresat îndată către dnii ...
Constantin Stamati-Ciurea - Carpații, Basarabia și un rezumat istoric asupra cetăților ei
... de trachit și bazalt; iar poalele munților Pe culmea acestui munte se află o stâncă numită „Piatra Ceahlăului“ sau „Dochia“. Se zice că acea stâncă are chip de femeie, iar de ea din vechime deja se leagă o interesantă legendă cunoscută la locuitorii din Transilvania, Bucovina, Basarabia ... sferă netedă, care e, după cum susține deja Aristotel, singurul corp de o perfecțiune inalterabilă. Așadar, întemeindu-mă pe ipoteÂzele învățaților geologi și astronomi ca Arago1, Feri, Humboldt2 și alții, cred că colțișorul nostru de pământ s-a alcătuit din baÂzinul Mării Negre, ce s-a ... apele Mării Negre. Ipoteza aceasta pare cu atât mai verosimilă, cu cât piatra scoasă din pământul acelor stepe e de aceeași formațiune și comÂpunere ca și cea din solul Mării Negre, adică de culoare gălbie, foarte bortoasă și alcătuită din același nisip și aceleași scoicuțe de mare pietrificare. Tot pe ... destul de conservativ, ele pot servi în tot locul de cel mai sigur document geologic. Și astfel vedem că plantele Basarabiei nor-dice sunt aceleași ca și ale munților alpini. În decursul călătoriei mele prin munții Elveției am colectat un erbar al florei alpine, spre a-l compara cu ...
... Iată și volumul (firește de poezii) în care ai trimis Elizei declarația de dragoste... Eliza... Trei perne sub cap și țigările pe măsuța de alături, ca să-ți rămână spiritul absolut liber de corp și de griji, și lectura catalogului, cu toată atenția, ca să nu treci cu vederea nici o carte -- se poate imagina voluptate mai esențială? Dicționarul -- pentru momentele când spiritul vrea să ia contact mai concret ... parcă ar fi simțit o amenințare pentru numeroasa ei progenitură. Timotin m-a invitat la el, la mănăstire. Doamna a tăcut ca un mormânt. Matematicianul ăsta nu îmbătrânește. Dar nici nu are ce îmbătrâni în el. Subțire, uscat, abstract ca și cifrele lui, pulsația vieții este aproape inexistentă într-însul. Cu nasul ascuțit peste mustățile subțiri -- două linii negre, drepte, îmbinate deasupra buzelor inexpresive -- cu ... femei uriașe, care veneau întru întâmpinarea trăsurii, și în pereții albi ai caselor singuratice -- stânci de calcar abrupte. Surprins și alarmat, îmi trebuiau câteva secunde ca să-mi corectez iluzia, pentru ca apoi, din nou, conștiința amorțită să-mi dea aceleași năluciri, aceleași femei cât clopotnițele și aceleași stânci albe de var. ...Iluzionară, luna este ,,amica" visătorilor ...