Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru FĂRĂ PUTERE

 Rezultatele 591 - 600 din aproximativ 663 pentru FĂRĂ PUTERE.

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... I Cu desțelenirea câmpiilor, cu înmulțirea satelor pe locuri odi­nioară pustii, cu extirparea pădurilor, apoi cu vânarea arbitrară de oricine și în orice timp, fără restricțiuni sau vreun regulament, se-nțelege că actualmente vânatul este mai de tot stârpit, și o excursiune vânătorească nu va aduce nici rezultatul dorit, nici ... vreo plăcere. În timpul de azi, întâmpinăm în tot locul țărani, braconieri derbedei, care de când cu militarismul, sunt aproape toți deprinși cu pușca stârpind fără cruțare tot ce le iese înainte, așa că în ținu­tul Hotinului și al Sorocii, mai că nici urmă n-a mai rămas ... însușiri: hâtrie, răbdare și prevedere. Eu sunt de perfect acord cu marele poet, care a pățit-o din cauza vânătorii de amor, că fără aceste calități vânătoarea are numai puține șanse de reușire. Câteodată pasiunea aceasta, dacă nu-i înfrânată de răbdare și prevedere, poate aduce pe vânător până ... mănunchi sunt legate frânghii lungi. Momentul cel mai interesant este acela, când morunul, nise­trul sau somnul, simțindu-se dureros rănit, se smucește cu așa putere, că răstoarnă luntrea și pescarii în apă. Dar pescarii deprinși cu astfel de afaceri, deși se cufundă, imediat îi vezi iarăși plutind deasupra apei, ținând ...

 

Vasile Alecsandri - Satire și alte poetice compuneri de prințul Antioh Cantemir

... ș.c.l. FILARET Spune-mi, lăsându-ți lenea, povara de oștean Purtat-ai vreodată? Gonit-ai pre vrăjmași? Asigurat-ai țara lățind a ei putere? La masa judecății uitat-ai părtinirea? Norodul ușurat-ai de dări, de asupriri? Sporit-ai cu-al tău merit al statului venit? Cu pilda ta ... culori mai vii și mai fioroase. Iată un tablou al norodului prost în vreme de sărbătoare: „Unii amețiți numai se-mpiedecă-n picioare, Mergând fără să știe în care parte-aleargă; În danțuri desfrânate alți spulberă gunoi, Pre trecători mânjindu-i, în glod se tăvălesc. Uitând rușinea toată și buna ...

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... ori desuflețează oamenii; în urmare trebuie să aibă și grai. Sprijinit de această frumoasă descoperire, m-am simțit îndată cuprins de o femeiască curiozitate și, fără dar a pierde vreme, m-am lungit într-un jilț elastic, am așezat cutioara lângă mine pe masă și, cu țigareta aprinsă, m ... poziție teatrală, ca doi dușmani viteji care se măsoară cu ochii pân-a nu se încleșta la luptă. Eu mă uitam la ele fără nici a mă răsufla, atât eram de curios a vedea un duel bănesc; dar așteptarea mea fu și acum înșelată, precum ... deosebite pungi, și mărturisesc că i-am aflat curați de fire și de caracter; dar tu, negreșit ești minciunos, calp, bastard, c[...]ți arăți arama fără cât de puțină sfială. ( Suspinând ): Unde-i, unde-i frumosul și nobilul olandez cu care m-am iubit atât de fierbinte la anul 1820 în ... câtă mârșăvie plină de dezgust este ascunsă înlăuntrul unor bipede care se zic creștini cu frica lui Dumnezeu. Ascultă dar, și nu te supăra dacă fără voie ideile mele ți-or părea câteodată cam posomorâte. După ce ne-a despărțit căpitanul Costiță la Galați, dându-mă pe mine unui ...

 

Ioan Slavici - Cine pleacă%3F

... pe învingÄ•tor îl prea-mărim noÄ­, căci murit-a el, dar ceÄ­ rÄ•mașÄ­ în viață aÅ­ scăpat de marÄ­ suferințe, și fără de dînsul n’ar fi putut să urmeze epoca de înflorire națională a luÄ­ MateiÅ­ Basarab. Eară Vlad-Vodă Țepeș, pe care unora ...

 

Petre Ispirescu - Cei trei frați împărați

Petre Ispirescu - Cei trei fraţi împăraţi Cei trei frați împărați de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un biet om sărac. El avea femeie și trei copilași. Lucra bietul om de da pe brânci, zi și noapte, orice și pe unde găsea, și două în tei nu putea lega și el. Bieții copilași erau mai mult flămânzi decât sătui. Într-o dimineață, plecând la pădure ca să aducă ceva uscăturele pentru casă, văzu într-un copaci un cuib de pasăre, cum nu mai văzuse el până atunci. Se miră nițel, apoi parcă-i da cineva ghes, vru să știe ca ce fel de pasăre să fie aceea ce se adăpostea în astfel de cuib. Își lepădă calevrii, își scuipă în palme și se agăță de copaci ca să se urce în el. Încet, încet, el se sui până la cuib, se uită într-însul; pasărea nu era; când, ce să vaz? un ou ca de găină. Așa de frumos era oul și lucios, lucios, încât parcă-i era milă să puie mâna pe dânsul. În cele din urmă, îl luă și-l băgă în sân. După ce se dete jos, ...

 

Vasile Alecsandri - Despot Vodă

Vasile Alecsandri - Despot Vodă Despot-Vodă de Vasile Alecsandri Legendă istorică în versuri - 5 acturi și 2 tablouri Cuprins 1 PERSONAJELE 2 ACTUL I 2.1 SCENA I 2.2 SCENA II 2.3 SCENA III 2.4 SCENA IV 2.5 SCENA V 2.6 SCENA VI 3 ACTUL I - TABLOUL II 3.1 SCENA I 3.2 SCENA II 3.3 SCENA III 3.4 SCENA IV 3.5 SCENA V 3.6 SCENA VI 3.7 SCENA VII 3.8 SCENA VIII 3.9 SCENA IX 4 ACTUL II 4.1 SCENA I 4.2 SCENA II 4.3 SCENA III 4.4 SCENA IV 4.5 SCENA V 4.6 SCENA VI 4.7 SCENA VII 4.8 SCENA VIII 4.9 SCENA IX 4.10 SCENA X 4.11 SCENA XI 5 ACTUL II - TABLOUL II 5.1 SCENA I 5.2 SCENA II 6 ACTUL III 6.1 SCENA I 6.2 SCENA II 6.3 SCENA III 6.4 SCENA IV 6.5 SCENA V 6.6 SCENA VI 6.7 SCENA VII 6.8 SCENA VIII 7 ACTUL IV 7.1 SCENA I 7.2 SCENA II 7.3 SCENA III ...

 

Garabet Ibrăileanu - Viață și moarte

... ale pădurilor cu întârzieri neprevăzute și binevenite, cu gândul la bucuria drumului de mâine. Și, după câțiva ani, care trec ca un fulger, alunecarea vertiginoasă, fără putință de oprire, între maluri uniforme, într-o lumină sură și rece de toamnă, spre apropiata prăpastie... 27. Numele celui care a fost ...

 

Vasile Alecsandri - Balta-albă

... arăta altă decât șesuri pustii ce se uneau cu cerul în depărtare. Din vreme în vreme însă zăream câte o ființă rătăcită pe acele câmpii fără margini sau câte o adunătură de bordeie coperite cu stuh; dar nu puteam înțelege de departe dacă acea ființă era om și dacă acele locuințe ... ca un scai de coama lăturașului. Această de pe urmă întâmplare mă făcu să blestem impresiile de voiaj din Valahia. Două sprăvălituri într-o zi, fără a socoti tot colbul ce înghițisem, durerile ce câștigasem în tot trupul și mai ales perspectiva ce-mi rămânea de a sta ...

 

Titu Maiorescu - O cercetare critică asupra poeziei române

... lumea fizică un material gata pentru scopurile ei. Căci cuvintele auzite nu sunt material, ci numai organ de comunicare. Cine aude silabele unei poezii sanscrite fără a înțelege limba sanscrită, deși poate primi o idee vagă de ritmul și de eufonia cuvintelor, totuși nu are impresia proprie a ... muzicii, piatra sculpturii; însă cuvintele poeziei sunt de regulă numai un mijloc de comunicare între poet și auditoriu. Unde este atunci materialul sensibil al poetului, fără de care nu poate exista arta? Materialul poetului nu se află în lumea dinafară; el se cuprinde numai în conștiința noastră și se compune din ... mi deștepte imagini de sensibilitate adecvate cu obiectul ei (Klopstock, Messias). Prin urmare, un șir de cuvinte care nu cuprind alta decât noțiuni reci, abstracte, fără imaginațiune sensibilă, fie ele oricât de bine rimate și împărțite în silabe ritmice și în strofe, totuși nu sunt și nu pot fi poezie, ci ...

 

Vasile Alecsandri - Mihu copilul

... mă strânge, Chinga nu mă frânge, Dar ce mă apasă Și-n drum nu mă lasă, Că s-ațin pe-aici Patruzeci și cinci, Cincizeci fără cinci De haiduci levinți [5] Duși de la părinți De când erau mici La codru-n potici. Ș-acum se găsesc De benchetuiesc La valea ...

 

Garabet Ibrăileanu - Caracterul specific național în literatura română

... document, dar secundar ca artă, și prin scrierile lui Odobescu, importante ca artă, însă neînsemnate ca "documente omenești". Dar mai bine să înșirăm pe scriitori, fără să mai ținem seamă de epoci. (Vom cita pe cei mai recunoscuți, indiferent de aprecierea noastră, pentru ca premisele argumentării să fie cât mai obiective ... și anume cea lirică, nu are de zugrăvit realități obiective decât într-o mică măsură (aspecte de natură, farmecele femeii etc.), realități cu puțin ori fără de nici un caracter specific național. Și chiar poezia obiectivă -- balada istorică, pastelul etc. -- nu are de zugrăvit decât puțin din realitatea obiectivă, principalul fiind ... de puțin din sentimentul ori atitudinea specific românească față de acea viață. Pentru probă, vom observa că Alecsandri (care nu strălucea doar printr-o deosebită putere de a crea imitând viața), chiar când localizează o comedie ori o farsă franceză, pune în ea atât de mult din relațiile noastre ... au debutat și continuat să apară în Convorbiri literare, îmbrățișând critica și, până la un punct, ideologia "Junimii" -- ori întâlnindu-se cu ea. * Nu e fără interes să lărgim problema și să vedem cum s-a comportat cu realitățile naționale și știința. Cu aceste realități se ocupă mai ales ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>