Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru LUMEA
Rezultatele 591 - 600 din aproximativ 2033 pentru LUMEA.
... tot rostul vieții!... Și-l așteptam la horă, bieții, Și, galbeni-ceară, când ne-au spus Flăcăii, cari au fost cu dânsul: Eu n-aveam lume pe pământ Să știu pe care lume sânt, Așa mă podidise plânsul. A doua zi, pierit zăcea În ieslea grajdului, pe paie. Și-ar fi putut din el să taie ...
George Coșbuc - Voci din public
... George Coșbuc Cuprins 1 Unul din high-life 2 Vorbește măgarul 3 Exploatații 4 Unul de la Mărcuța Unul din high-life Iar omul în lume se naște Cuminte-ori netot, Și scopul său ultim: să caște. Trudit că vieții nu poate Să-i afle menirea și rostul, Cumintele cască; iar ... S-aude gîlceavă și-ocară, Discută bărbații politici Și toți decadenții fac gură, Pe stradă dau ghionturi și-njură Sergenții și vajnicii critici — Ce lume
George Ranetti - Lui C. Nottara
... al Artei ce desfide timp și spațiu. George Ranetti cel care a spus ieșind, într-o zi, în Calea Victoriei: „Ce dă lume, ce dă lume
George Ranetti - Rapsodia Dâmboviței
... talentu-l-nalță și mizeria-l răpune; Dâmbovița parcă este un depozit secular Unde s-a strâns toata braga Principatului Bulgar! Sunt pe lume gârle care poartă-n undele lor pește, Altele p-a căror prunduri praf de aur stralucește. Mai sunt gârle ce au țărmuri adumbrite ... bărci cu-ndrăgostiți... Dar pe malul Dâmboviței cresc scaieți și pălămidă Și n-a produs pân-acuma decât... febră tifoidă! Toate gârlele din lume bune-s la câte ceva: Spre a se scălda poporul, morile spre a mișca... Însă-n Dâmbovița noastră (dar-ar Dumnezeu ...
George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii
George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii L. Rebreanu: Golanii de George Topîrceanu Subiectele schițelor dlui Rebreanu sunt simple și originale. În prima bucată a volumului ( Golanii ), asistăm la zbuciumul unui „întreținutâ€� care și-a făcut o carieră din josnicia lui și care, ajungând în pragul bătrâneții, se vede părăsit pentru întâia oară de amanta întâmplătoare care-l hrănește. Tot atât de impresionantă e criza sufletească prin care trece acest tip, țesută din gelozie, tristeță sfâșietoare și spaimă pentru viitor, pe cât sunt de interesante viața pe care o duce și „concepțiaâ€� lui asupra acestei vieți. Căci tipul filozofează pe alocurea. Cu această schiță (ca și cu alta, Culcușul ) dl Rebreanu ne duce într-un mediu neexplorat încă de prozatorii noștri. Întreținuții aceștia, de speța cea mai de jos, ca Gonea Bobocel, alcătuiesc un fel de breaslă aparte, certată cu morala și aproape întotdeauna și cu legile societății. Pentru ei lumea e împărțită în „șmecheriâ€� și „fraieriâ€�. Șmecherii sunt acei care au înțeles rostul acestei vieți (!), au înțeles adică, din vreme, că trebuie să trăiască fără muncă pe spinarea altora, să tragă chiulul vieții. Iar „fraieriiâ€� sunt proștii de oameni cinstiți, care ...
George Topîrceanu - M. Codreanu: Sonete parnasiene
... dă fripturi și poame Și, totuși, rabdă uneori de foame... E fabricantul nostru de iluzii. Pagliaccio O zi nefastă m-a adus pe lume În veacul vostru de melancolie. Durerea mea — prilej de veselie, Și cugetarea mea — un lanț de glume... Nu pentru biata-mi inimă pustie ... n loc de bani — supremă mângâiere — Un geamantan cu opere postume. Și plec râzând de propria-mi durere, Că tuturor vă las această lume
George Topîrceanu - Pruncul Pruncul de George Topîrceanu Un văl de ceață albă și subțire, Ca un lințoliu străveziu de mort, Înconjura biserica bătrână. Și-n dimineața zilei de aprile Simțeai plutind în aer, pretundindeni, Fiori, adânci fiori de fericire, — Prinosul larg al firii, când pământul În mii de forme dăruie luminii Belșugul lui puternic de viață... Pluteau spre cer miresme-ngemănate Căci liliacul tânăr înflorise Și crengi plecate ascundeau în umbră Mănunchiuri de sfioase viorele. Și-n dimineața zilei de aprile Vedeai cum stă încremenită gloată De muncitori și de femei tăcute Pe treptele amvonului pustiu. Iar colo, jos, pe-o lespede de piatră, În fața lor sta pruncul părăsit. Un pumn de țărnă, o scânteie ruptă Din flacăra eternă a vieții... Și trupul cald topise bruma nopții Ce se-nchega în picături curate Ca niște lacrimi reci de muceniță Sclipind pe fața lespezilor aspre. Părea că piatra neclintită plânge!... Cum se strângea, înfiorat de frig, Plăpândul trup ursit de-acum durerii, Și fața-i mică s-o cuprinzi în palmă, Cum întindea gurița după hrană, Cu buzele-i atât de diafane Ca două foi subțiri de trandafir! Cum, printre voi, nu-i nimeni, — nici ...
George Topîrceanu - Sonete pluvioase
George Topîrceanu - Sonete pluvioase Sonete pluvioase de George Topîrceanu De-o săptămână ține-ntruna ploaia, — Și-mi pică-n pat, de sus, din bagdadie... O noapte încă de-ar mai fi să ție Nu m-aș mira să-mi cază-n cap odaia! Avea simptome vagi de nebunie Peninsula Balcanică... și d-aia, De când s-aprinse-n Orient văpaia, Pământul face hidroterapie! Sau poate că divinul Mizantrop A hotărât al doilea potop?... Oricum ar fi, eu nu mă tem de moarte. Dar când o-ncepe altă veșnicie, Fac cerere să mă permute-n Marte, C-aici avem prea multă igrasie! Sunt izolat ca Robinson Crusoe, Nu vine nime-n ușa mea să bată, Și dacă stau cu ușa încuiată E că nici eu de nime n-am nevoie. Mai fericit ca legendarul Noe, Din toată omenirea inundată, În arca mea nu am decât o fată... Deasupra lumii noi plutim în voie... Degeaba vă-ndesați ca la pomană, Reprezentanți ai faunei terestre, — Nu iau cu mine nici o lighioană! Căci e destul o singură pereche: Un trubadur și-o fată fără zestre, Ca să refacă toată lumea
George Topîrceanu - Tudor Arghezi: Blesteme
... necată Și stropi de negreală zvârlind pe hârtie, Penița crăcită să nu vrea să scrie. Un dinte să-ți crească, de cremene lungă Întors către lume să-mpungă, Iar altul, de cocă și moale, atins, Să-l simți că te doare-ntr-adins... La urmă, o droaie de tipuri nefaste, Profund ...
Gheorghe Asachi - Anul nou 1847
Gheorghe Asachi - Anul nou 1847 Anul nou 1847 de Gheorghe Asachi Răposat-au anul cel vechi; din cenușa sa învie Un nou fenix, ș-a lui aripi le-au întins acum în ceri. Toată lumea îl salută cu urări, cu bucurie; Oare ce în an acesta pentru mine să mai cer? Poate trai voios și dulce? Știu lucoarea trecătoare, Care fulgerând se pare c-a deschide ceriul sânt, Dar când cred că-i văd lumina, în loc de doritul soare, Mai adânc tuneric încă se revarsă pre pământ. Poate muzele, amorul? A juneților lângoare Am cercat, ii mă-nălțase păn la sfera lui Platon, Dar la tartar mă împinsă o putere-nfiorătoare, Când eram acum aproape de muncelul Elicon. Îngânat în somn, în visuri, nu putui lumea-nțelege, Și dorite floricele vrând s-adun adeseori, Trezit din visul cel dulce, numai spini putui culege; Nu, nu cerc eu Elicona, nu, nu vreu d-acum amor. Amiciția? Oare cine n-ar dori cu duioșie! Decât zâna ce ideea pre pământ a fost urzit, Mai frumoasă, mai plăcută ceriul n-are altă fiie, Dar mai crudă nu-i tirană, când o viață- ...
... Și-i misteriul de lege, Faima Greciei întrege! Dar Erostrat, nepătruns: Dede atunci acest răspuns: Am dorit ca al meu nume Cunoscut să fie-n lume; Iată-mi fapta și prihana, De-asta ars-am pe Diana! Inima-mi de venin plină, Mintea fără de lumină, De ambiție orbit, Neputând să ... numele nemuritor! Cel ce criminale face, de ambiție îndemnat, Bună faimă nu câștigă, ce în veci e blestemat; Vei muri la întuneric, defăimat de-ntreaga lume