Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (CA) DE ARGINT
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 262 pentru (CA) DE ARGINT.
Mihai Eminescu - Amicului F.I.
... Mihai Eminescu - Amicului F.I. Amicului F. I. de Mihai Eminescu Visuri trecute, uscate flori Ce-ați fost viața vieții mele, Când vă urmam eu, căzânde stele. Cum ochiul urmă un meteor, V-ați ... dus cu anii, ducu-vă dorul. Precum cu toamna frunzele trec; Buza mi-e rece, sufletul sec, Viața mea curge uitând izvorul. Candela ștersei d-argint icoane A lui Apolon, crezului meu, Mă topesc tainic, însă mereu De ale patimilor orcane. Sau ca un nour gonit de vânt, Alerg pe calea vieții mele, O buhă care, țipând a jele, Bântuie urma unui mormânt. Viața-mi se scurge ca și murmura Ce-o suflă-un crivăț printre pustii, Mă usc ca crucea pusă-n câmpii Și de blesteme mi-e neagră gura. Îmi târăsc soarta ca un vultur Ce își târăște aripa frântă, Viscolul iernii moarte îi cântă, Moarte, îi râde tot de-mprejur. Am uitat mamă, am uitat tată, Am uitat lege, am uitat tot; Mintea mi-e seacă, gândul netot. Pustiul arde-n inima-mi beată ... apari, Cum printre valuri a navei velă, Cum printre nouri galbena stelă, Prin neagra noapte cum un fanar. Te văd adesea frunte senină
Mihai Eminescu - Amicului F. I.
... Mihai Eminescu - Amicului F. I. Amicului F. I. de Mihai Eminescu Visuri trecute, uscate flori Ce-ați fost viața vieții mele, Când vă urmam eu, căzânde stele. Cum ochiul urmă un meteor, V-ați ... dus cu anii, ducu-vă dorul. Precum cu toamna frunzele trec; Buza mi-e rece, sufletul sec, Viața mea curge uitând izvorul. Candela ștersei d-argint icoane A lui Apolon, crezului meu, Mă topesc tainic, însă mereu De ale patimilor orcane. Sau ca un nour gonit de vânt, Alerg pe calea vieții mele, O buhă care, țipând a jele, Bântuie urma unui mormânt. Viața-mi se scurge ca și murmura Ce-o suflă-un crivăț printre pustii, Mă usc ca crucea pusă-n câmpii Și de blesteme mi-e neagră gura. Îmi târăsc soarta ca un vultur Ce își târăște aripa frântă, Viscolul iernii moarte îi cântă, Moarte, îi râde tot de-mprejur. Am uitat mamă, am uitat tată, Am uitat lege, am uitat tot; Mintea mi-e seacă, gândul netot. Pustiul arde-n inima-mi beată ... apari, Cum printre valuri a navei velă, Cum printre nouri galbena stelă, Prin neagra noapte cum un fanar. Te văd adesea frunte senină
Grigore Alexandrescu - Cântecul Jianului
... a drept Că-ți arunc un glonț în piept, Mi-e degrab, nu pot s-aștept, Și mi-e murgul cam nebun, Trece prin Olt ca pe drum, Și mi-e murgul cam nerod, Trece Oltul ca pe pod. Dă-te, murgule, pe lat Și mă trece neudat. Frunză verde de lipan, N-ați auzit de-un Jian, De un hoț de căpitan? Bea vin de la cârciumari, Ia miei de pe la ciobani Și nu le dă nici un ban. Măi bădiță cârciumar, Scoate o oca de vin, Ș-încă una de pelin, Scoate una, scoate două, Scoate patruzeci și nouă. Scoate vin de ne cinstiți, Că-s feciorii osteniți. Scoate, mări, vin să beau Că bune parale-ți dau. Dar de-oi sta să tot plătesc... La ce foc mai haiducesc? Ți-oi da, mări, niște palme, Ți-ar părea că sînt parale, Și ți-oi ... te focul de prun! Ce-ai făcut rachiul bun, De-a adormit Iancu-n drum? Iancule, ciocoi turcit, Ce te porți numa-n argint, Din creștet până-n pământ, Căci mintea nu ți-a venit? — Iancule, Jianule, Poezii și proză Lasă-ți nebuniile; Lasă-te de ...
George Topîrceanu - Balada popii din Rudeni
... George Topîrceanu - Balada popii din Rudeni Balada popii din Rudeni de George Topîrceanu De la târg la Vadul-Mare Taie drumul prin poieni, Legănându-se călare, Popa Florea din Rudeni. Și-n priveliștea bogată Sus pe culme, jos pe ... nchegat argint subțire Peste faldurii zăpezii Și, legând în gheață stropii, Bura care-n aer joacă A țesut pe barba popii Fire lungi de promoroacă. Bolta sură ca cenușa, Codrii vineți — dorm adânc. Sună numai căldărușa Atârnată de oblânc. Bate Surul din potcoavă Drum de iarnă, fără spor, Calcă rar și cu zăbavă Lunecușuri de pripor. Și-n tăcerea care crește, Adâncit ca-ntr-o visare, Popa când și când șoptește Legănându-se călare... Scutură din treacăt salbe, Reci podoabe care mint, Surpă bolți de ramuri albe Cu portaluri de argint. Lângă drum bătut de sănii Unde malul stă să cadă, Vede urme de dihănii Înstelate pe zăpadă. Iar pe culmea unei creste, Amețit de zare multă, Strânge frâul fără veste Și-mpietrit pe cal ascultă. Nici o șoaptă... nici un ropot... Numai din adâncuri sure Vine vuiet lung de ... când el cu grijă scoate Pântecoasă ploscă veche Din desaga ...
... lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei ... să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ca o flacără. Un vântuleț răcoros îi înfășura gâtul și crupa ca într-o pânză udă. Își încordă mușchii și-o luă în trap. Deodată, răsărită ca din pământ, o trăsură trasă de doi cai mari, negri, zbură pe lângă dânsul. Calul de-abia putu să prindă scânteierea țintelor de ...
... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... adapă; Unu-n brațele altuia, tremurând ei se sărută, Numai ochiul e vorbareț, iară limba lor e mută, Ea-și acopere cu mâna fața roșă de sfială, Ochii-n lacrimi și-i ascunde într-un păr ca de peteală. V S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atâta de subțire, să o tai c-un fir de păr. Și cosița ta bălaie o aduni la ochi plângând, Inimă făr'
Mihai Eminescu - Călin (file din poveste)
... a-ncremenit. Ci prin flori întrețesute, pintre gratii luna moale Sfiicioasă și smerită și-au vărsat razele sale; Unde-ajung par văruite zid, podele ca de cridă, Pe-unde nu - părea că umbra cu cărbune-i zugrăvită. Iar de sus până-n podele un painjăn prins de vrajă A țesut subțire pânză străvezie ca o mreajă; Tremurând ea licurește și se pare a se rumpe, Încărcată de o bură, de un colb de pietre scumpe. După pânza de painjăn doarme fata de-mpărat; Înecată de lumină e întinsă în crivat. Al ei chip se zugrăvește plin și alb: cu ochiu-l măsuri Prin ușoara-nvinețire a subțirilor mătăsuri ... adapă; Unu-n brațele altuia, tremurând ei se sărută, Numai ochiul e vorbareț, iară limba lor e mută, Ea-și acopere cu mâna fața roșă de sfială, Ochii-n lacrimi și-i ascunde într-un păr ca de peteală. V S-au făcut ca ceara albă fața roșă ca un măr Și atâta de subțire, să o tai c-un fir de păr. Și cosița ta bălaie o aduni la ochi plângând, Inimă făr'
Dimitrie Anghel - Rochia bunicei
... fruntea. Noaptea de odinioară în zi albă se prefăcuse, întunerecul în lumină, în argint curat, abanosul. O mireasă timpurie fusese, măruntă la trup încă, aproape de copilă, pășise în fața altarului. De subt cununa de lămîiță spumegat ca un torent și albă ca o coadă de cometă, sub șuvoiul de aur al betelei, vălul de borangic îi cobora pînă la călcîie, iar de la călcîie, poala lungă a rochiei ei de mireasă scria pe pămînt valuri obosite, înflorite de spumă, pe unde trecea. Tînăr, gîtul gol și nevrîstnicii umeri, nerotunziți încă, se vedeau din tăietura dibace a foarfecei ce despicase cu meșteșug ... zile, tot mai modelată de vremuri, tot mai micșurată de anotimpuri s-a făcut aceea ce ducea acum după dînsa un șir nesfîrșit de zile și nopți, de săptămîni și luni, de umbre și lumini, de întîmplări ce erau un șir de boabe albe și negre ca și mătăniile ei. Iar într-o zi, moartea veni și-o atinsă cu mîna ei neînduplecată și, văzînd-o așa de mică și de scăzută de ...
Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga
... Să sfarme sfînta noastră lege : Tu, frate plînsetelor noastre Și razvrătirii noastre frate, Urlai tăriilor amarul Mîniei tale-nfricoșate. Slăvite fărmituri a vremii, De mult v-am îngropat văleatul... Neputincios pari și tu astăzi — Te-a-ncins cu lanțuri,.împăratul, Ca unda ta strivită, gemem Și noi, tovarășii tăi buni. Dar de ne-om prăpădi cu toții, Tu, Oltule, să ne răzbuni ! Să verși, păgîn, potop de apă Pe șesul holdelor de aur ; Să piară glia care poartă înstrăinatul nost tezaur ; Țărîna trupurilor noastre S-o scurmi de unde ne-ngroparâ Și să-ți aduni apele toate, Să ne mutăm în altă țară !" Dar unde se vede arta scriitorului nu este în patriotismul ... noastre. S-ar întuneca pămîntul C-ar veni, veni, țigane, Toate stelele s-asculte Glasul strunei nâzdrăvane. Blînd zîmbire-ar Milostivul, lar din geana lui de-argint Lacrămi-ar cădea-n adîncul Norilor de mărgârint. Ni s-ar stinge-atunci necazul Ce de mult ne petrecea : Între stelele de pazâ Am avea și noi o stea !" Cînd suntem mișcați de puterea unui limbagiu poetic care e în stare să dea cetățenia literarî și unor nume proprii așa ...
Dimitrie Anghel - Sonata lunii
... rînduiește năvala aceasta mută a tonalităților încărcate de vis ce se așază. Un farmec mistic trece prin aer, și acum o ultimă umbră, ca un steag de doliu și de fatalitate, purtat de o mînă nevăzută, flutură ca și cum ar vrea să dea un semnal. De la fereastra lui, Beethoven, cu un zîmbet amar pe buze, lăsîndu-și capul pe mînă, privește. Părul, mai negru ca umbrele de afară, îi face o cunună de noapte pe frunte. Departe orașul își tremură fosforescențele și amestecă la orizont lucirile cu întîiele stele, întinde lanțuri luminoase prin negură, scrie arabescuri de aur în întunecimi, joacă imaginare constelații, desemnează capricii de foc. Un murmur neîntrerupt, ca o apă care bate într-un țărm, urcă pînă la el și îl face să-și plece urechea și să asculte. Vii, ochii lui se ... adînci și mînele lui, ce alergau acum pe clape, păreau că amenință însuși destinul și că luptă cu el căutînd să-l înfrîngă.. O undă de vînt ca trezită de energia lui, sau venită de cine știe unde, intră în casă mișcînd partiturile și amestecând clarul de lună. Înfiorată, revolta căzu și merse să ațipească din nou îndărătul coardelor. Slabe, fanfarele gloriei, ca
George Coșbuc - Dragostea păcurărească
... știu bine, cum că eu Am s-apuc în loc de fluier Pușca cea cu rece șuier! Oh, și-apoi... atâta dor, După doi ochi de mărgele, Dup-un struț de viorele, Strâns lipit de sânișor! Doamne, Doamne, cu ce soarte Tu mă dai de viu la moarte! Știu eu că la străini sânt Câte lucruri de minune, Câte nu se mai pot spune Și n-au seamăn pe pământ: Turnuri mari până la stele, De te pierzi privind la ele! Și pe-acolo-s numai mări, Și corăbii și ostroave, Potcoviți cai cu potcoave De argint; și-n alte țări Umblă cel din urmă faur, Îmbrăcat în strai de aur! Și spun cum că poți vedea Alte lumi, și-acolo, Doamne! Într-un an sunt două toamne Și nu cade iarna grea; Ba mai ... Și pe coamele de munți Să facă ce-or vrea păstorii, Eu s-ascult ce zic maiorii? Oh, și-apoi să fiu închis, Între ziduri de cetate, Unde soarele străbate Numai rar și ca prin vis Și să plâng cu lacrămi crunte, Largul meu, ce-aveam la munte? Țări străine! Mult amar, Mult amar de