Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) ÎMPRĂȘTIA
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 213 pentru (SE) ÎMPRĂȘTIA.
Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă
... fund se deschide o vizunie ce are multă asemănare cu un cuptor de pitărie; nivelul ei e mai ridicat decât acel al tindei. În stânga se vede o cameră boltită, tupilată, întunecoasă, în al cărei colț, de-a stânga, se arată o gaură prin care de-abia încape omul, pentru ca să intre în o altă cameră, asemenea întocmai ca cea dintâi. Amândouă sunt zidite ... odaia lui vodă , la ambele colțuri, în partea ferestrei, sunt doi stâlpișori de piatră, puțin ridicați, care țineau loc de picioare pentru un pat. Asemene se obișnuiește și la țărani, cu deosebire numai că stâlpii sunt de lemn. Din dosul palatului se găsește o cișmea seacă, făcută în zidul ce înconjoară Cetățuia. Poarta Cetățuiei se deschide în partea zidului ce cată spre dealul Pietrăriei. O clopotniță se înalță pe dânsa, însă nu are nimic mai însemnat decât toate celelalte clopotnițe de pe la mănăstiri. În fruntea porții, pe dinafară, este săpată în ... coarne, și între coarne o stea; în dreapta un soare, în stânga o lună, dedesubt o cruce și primprejur o inscripție încă bine păstrată. Grăbească-se arheologii să o copieze, căci timpul macină. În stânga porții ...
Grigore Alexandrescu - Fragment. Dintr-o nuvelă intitulată "Călugărița"
... mijloc de a asigura moștenitorului său o avere mai însemnată și a scăpa de o înzestrare ce din zi în zi se apropia. Acum trebuiră să spuie fiicei lor ceea ce i se gătește. Sărmana copilă nu știa încă nimic de hotărârea părinților; ea se afla gândind totdeauna la iubitul ei și, închipuindu-și ziua când va îmbrăca hainele de mireasă și când unirea lor se va consfinți de binecuvântarea părinților: "Fata mea, îi zise tatăl său într-o dimineață, știi că maică-ta a fost bolnavă, dar ceea ... e pe acolo, să petreci câtăva vreme, și de nu te vei putea obișnui, ne vom mai gândi". Nenorocita n-avu curajul a se împotrivi mai mult, și mumă-sa îi vesti că trebuie să se gătească, că a doua zi să plece împreună. Nici o altă idee de mântuire nu se înfățișa Elenei; numai supunerea putea să-i folosească; vorbele cele din urmă ale tată-său îi mai sprijinea oarecum nădejdea. Dar mai înainte de toate ... din hotărârea lor, orice greutate le sperie, orice sacrificiu li se ...
Nicolae Gane - Domnița Ruxandra
... În zadar însă arcașii și pușcașii, călăreții și pedeștrii înșirară drumurile, cutreierară pădurile, șesurile, munții și văile, păgânul nu lăsase nici urmă după el. Toți se întoarseră acasă încredințați că l-a înghițit pământul; numai povestea despre dânsul rămase la vetrele ostașilor. II Cine se zărește colo în depărtare, călare pe un cal negru, dar alb de spume, tăind în două apele Nistrului? Numai nările calului se văd uneori de printre valuri, însă pe nări el scoate suflet puternic care preface apa în stropi. Călărețul, înfipt în șea, se vede și el numai de la brâu în sus; el ține frâul cu mâna sigură, și fruntea sa nu se amețește de luciul amăgitor al undelor. Iată-l ajuns dincolo, pe mal; calul se scutură de apă, iar călărețul îi dezmiardă coama. Nu era însă sfârșit periculul pentru călător, căci dincolo de Nistru se întindea și mai fioros pustiul ca o a doua apă nesfârșită, care la răsărit se unea cu ceriul. Călărețul însă, îndrăzneț ca și când ar fi el stăpânul pustiului, luă șesul de-a curmezișul, fără drum, nici cărare ... ...
Dimitrie Anghel - Balul pomilor
... Flacăra , 4 mai 1913 Cu legănări abia simțite și ritmice, încet-încet, Pe pajiștea din fața casei, caișii, zarzării și prunii, Înveșmîntați în haine albe se clatină în fața lunii, Stînd gata parcă să înceapă un pas ușor de menuet. Se cată ram cu ram, se-nchină, și-n urmă iarăși vin la loc, Cochetării și grații albe, și roze gesturi, dulci arome, Împrăștie în aer, danțul acesta ritmic de fantome ... legendar în care s-a prefăcut grădina mea. Pe gura scorburilor vîntul plecat a deșteptat un cînt, Și-nvoalte mîneci horbotate se-ntind ușoare să salute Preludiul acestei stinse și dulci orchestre nevăzute, Și-apoi cu reverențe pomii s-au înclinat pîn' la pămînt. Ghirlănzi de flori ...
Dimitrie Anghel - Prinosul unui iconoclast
... încredere viitorul... Forma aceasta nouă de idolatrie a mers prea departe și vechiul idolatru, cînd idolul nu-i mai slujea la nimic, nu se sfia să întindă o mînă sacrileje și să-l dărîme la pămînt pentru a-și clădi un altul. Ca să clădești trebuie să ... celor nouă. Un norod de idoli cădea la pămînt împrăștiind țăndări de lumină, un nou venit lua loc pe vechiul soclu, un discurs mai mult se ținea, vremea îl lua în primire dîndu-i patina necesară și toată lumea era mulțumită. Noi, în norodul acesta de postumi care au murit de ... înseamnă a-l pune în rîndul celorlalți, și pînă ce edilii noștri nu vor decreta hecatomba, pînă ce selecția adevărată între marmure nu se va fi făcut, — cel de piatră astăzi va fi străin pe soclul unde l-ați așezat. Noi cei care am dibuit pe urmele lui ... și simțurile dincolo de viața conștientă, atunci cînd gîndul nu mai poate merge înainte, caută, dibuiesc și presimt o alta lume în care alte forme se schițează, în care alte culori nălucesc, în care alte sunete vibrează. Dincolo de marile și eternele decoruri ale naturii pămîntești, cerul își boltește imensa lui ...
Constantin Stamati - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
... palatul domnesc... Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc; Ale ei cosițe În răscol cădea, Ca de aur vițe, Și pe piept și spate se învăluia. Cu galeșă lene, Patimă ascunsă ochii ei rostea. Printre negre gene, Ce ca două raze inimi răzbătea, Sunet de izvoară Se părea vorbind Gura de foc pară, Iar bunul ei suflet toate covârșind. Minvanei frumoase Ii mersese vestea și prin alte țări, Și prea mulți cercase ... meu... Armin Te las sănătoasă, Amată Minvană! căci la răsărit Ziua se revarsă Și a dimineții vântișor eu simt. Minvana O, nu, ți se pare, Pîn’mâini este mult, Nu-i de ziuă zare, Și nici simt că trage cât de puțin vânt. Armin Parcă se treziră În cetate oameni — aud că șoptesc. Minvana O, nu, se clătiră Pe crengi păsărele, de se cigălesc. Armin Iată de zi zare. Minvana Oh, sufletul meu!... Armin De ce simte oare Inima tristețe și-mi vestește rău? Deci apoi își leagă ... mâhnită, Sub stejar cu gândul în loc depărtat; Firea adormită, Deodată, obrazul plâns... și-nfocat; Oarece simțire Și făr-a fi vânt Frunza se clătiră Și pe lângă arfă o umbră zburând... Și iată tăcere, Trist
Vasili Andreievici Jukovski - Fiica lui Decebal și Armin cântărețul
... palatul domnesc... Precum neguri toamna De zori aurite munții învălesc; Ale ei cosițe În răscol cădea, Ca de aur vițe, Și pe piept și spate se învăluia. Cu galeșă lene, Patimă ascunsă ochii ei rostea. Printre negre gene, Ce ca două raze inimi răzbătea, Sunet de izvoară Se părea vorbind Gura de foc pară, Iar bunul ei suflet toate covârșind. Minvanei frumoase Ii mersese vestea și prin alte țări, Și prea mulți cercase ... meu... Armin Te las sănătoasă, Amată Minvană! căci la răsărit Ziua se revarsă Și a dimineții vântișor eu simt. Minvana O, nu, ți se pare, Pîn’mâini este mult, Nu-i de ziuă zare, Și nici simt că trage cât de puțin vânt. Armin Parcă se treziră În cetate oameni — aud că șoptesc. Minvana O, nu, se clătiră Pe crengi păsărele, de se cigălesc. Armin Iată de zi zare. Minvana Oh, sufletul meu!... Armin De ce simte oare Inima tristețe și-mi vestește rău? Deci apoi își leagă ... mâhnită, Sub stejar cu gândul în loc depărtat; Firea adormită, Deodată, obrazul plâns... și-nfocat; Oarece simțire Și făr-a fi vânt Frunza se clătiră Și pe lângă arfă o umbră zburând... Și iată tăcere, Trist
Emil Gârleanu - Cea dintâi durere
... Seara se așezase ușoară; odată cu răcoarea ei, veni un miros acru și înecăcios; rumeneala cuprinse tot cerul, iar vârfurile copacilor din grădina lui vodă se auriră; mișcate de vânt, păreau niște flăcări ce ardeau legănându-se. Peste tot se întinsese o lumină dulce, de vis. Mătușa Smaranda întrebă pe un trecător: Mă rog dumitale, ce arde? Acesta îi răspunse din treacăt: Ulița Mare. Bătrâna ... picioarele mele. Apoi, cu cea din urmă putere, vroi să se scoale, se prăvăli pe o coastă și se răsturnă jos, trântind pe soldatul ce se plecase peste dânsul. Casca se rostogoli până lângă mine. Rănitul rămase pe pământ, zbătându-se, iar fața i se acoperi ca de un văl negru, ce se întindea cu încetul și pe jos: îi izvora sângele din cap. Toate acestea s-au petrecut cât ai clipi. Nici n-am avut vreme să ... în aceeași vreme putusem auzi, la spate, glasul mamei: Ce-i aici? Apoi acel al tatei, întrebând pe soldați: Ce e, ce faceți? Când mama se apropie și înțelese ce se petrecea, și când, întorcându-se, mă zări pe mine, se ...
Alecu Russo - Studii naționale (1840)
... arnăuți plini de arme din cap până-n picioare. Cuconul A., ducându-se la Băcău cu nevasta d-sale, care dormea în trăsură, se văzu deodată oprit în mijlocul drumului. Bujor cu șase tovarăși îi aținea calea. Arnăutul de pe capră vru să se posomorască, însă nu-i dete vreme unul din hoți, căci îl smuci de sus și-l culcă în țărână sub genunchiul său. — Ce vreți ... să-l aibă la petrecerile lor, căci el aducea pretutindene acea veselie plăcută, ce izvorăște dintr-o inimă bună. Ajungând în deal la Strungă, maiorul se opri puțin, ca să se răsufle caii, și privi cu mulțumire întinsa panoramă ce se desfășura sub ochii lui! Precrasnai! zise el după obiceiul său și, lăsând brișca pe deal, începu a coborî singur în vale cu pușca ... în aer un miros plăcut, însă soarele era nesuferit; maiorul se puse jos sub un tufar de măcieș, așteptând ca să vie trăsura. Deodată tufarul se deschise și dete drumul la vreo 12 indivizi, care înconjurară pe vechiul militar. — Domnule! îi zise unul din ei, nu cumva se
Alecu Russo - Cântarea României
... pământul și aerul cerului erau deschiși tuturora; iar viața se trecea lină ca un vis; și când ajungeau pe om nevoile bătrâneților și moartea, el se ducea, zicând: "mi-am trăit zilele", și era sigur că viața lui se va prelungi în copiii și moștenirea lui... Dar iată aerul se tulbură... cerul cel limpede se îmbrobodește cu nori întunecoși... un nor de praf învăluie câmpia și ascunde munții... se aud vaiete... dobitoacele se învârtesc, cum se învârtesc în nopțile vijelioase, când lupii urlă în păduri... caii nechează jalnic... mulțime de glasuri se aud strigând... vădesc când primejdie, când nădejde, izbândă, când pierdere, turbare, deznădăjduire; vântul suflă și norul se împrăștie puțin... Doamne, fă-ți milă!.. Se vede amestecul unei bătălii!.. Cei ce au năvălit sunt îmbrăcați în fier... săgeata alunecă pe pavăză, și paloșul cu două ascuțite taie în carne vie ... stau împotrivă... se luptă cu furie... se plec sabiei... inimile slăbesc... fug... țara slobodă a pierit!.. stați... izbânda-i în mâna Domnului... arcul se întinde din nou... luptătorii se amestecă și
Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor
... undeva, în univers, și că o viață mai mult s-a stins, ei prea puțin îi pasă... Și un zbor întreg de aripi se avîntă cu toate acestea după ea, care ține recordul spațiului. Moartea nu-i decît un cuvînt van, căci e și ea o înălțare. Scăpați de ... de repede ar merge ceilalți. Docare și faetoane de gală a cine știe cărui Moruzi sau Răznovanu, brecuri și cabriolete demodate, ce nu se mai văd încă decît în stampele lui SzathmĂ¡ry, cupèle și landouri în care și-a făcut intrarea cine știe ce prinț ... De la pur-sangul de rasă și pînă la gloaba de saca și de pompe funebre, toate erau reprezentate. Într-un avînt de nedescris, cumpănindu-se, legănîndu-se, ajungîndu-se pe drum, lăsîndu-se în urmă, privind cu fereștile lor sparte, prinzînd în treacăt soarele pe spițele lor, aprinzînd lumini fugare pe lanțuri și pe alămuri, împrăștiind toate mirosurile ... moarte, trecutul acesta funebru și dezmormîntat, ca să vadă plutind pasărea miraculoasă, triumful mult așteptat al aripilor. Ai fi zis că vin lucrurile însăși să se ...