Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru (SE) PRINDE
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 578 pentru (SE) PRINDE.
... nu e Anghelina, îți spun eu, nimic nu e la locul lui, începu iar după un timp boierul Toader. Găsi un chibrit și aprinse ciubucul, se așeză în jilț și dădu drumul unui rotocol de fum care se împrăștie, aninându-se de crengile vișinului, ca o pânză de păianjen. Apoi, amintirea Anghelinei nu-i mai dădu pace deloc. — Iacă, de mică copilă așa a ... Bun băiat. Fără să-și deie seama, conul Gavrilă îi răspunse ca prin vis: — Bună fată, Toadere. — Apoi, ceva neînțeles le întoarse capetele, se priviră și se pricepură. — Bun băiat, Gavrilă. — Eu întotdeauna am ținut la Anghelina, ca la fata mea, îi răspunse prietenul. Vorba slobodă a boierului ... luă vânt: — Proști am fost, măi omule. — Cam proști, n-am ce zice, Toadere. Boierii se sculară și, pe deasupra mesei mici, rotunde, se sărutară frățește. Boierul Toader bătu în geam și strigă: — Sultano, adu două pahare cu vin roș! Când mama Sultana veni cu paharele, boierul Toader ... m-ai? Să râdeți, că vi se mărită stăpâna. Și de atâta voinicie bătrânii iar începură să plângă. Se
Alecu Donici - Furnica (Donici)
... ei istoric lumea au încredințat, Ea purta grăunțe întregi de orzul cel mai mășcat. Era înc-acea furnică Și la războaie voinică: Unde viermișor vedea, Se repezea și-l prindea. Chiar paingul cu atâtea săbii, coase, înarmat, Al ei ac de biruință într-o vreme au cercat. Dar furnica, ca și ... De-a furnicarului slavă prea curând se dezgustase. — La târg — zise ea odată -- Mă duc lumea să mă vadă Și oamenii să se miere De vestita mea putere. Și așa, prea îngâmfată, Într-un mare car de fân ea s-au cățărat îndată; Au ajuns la târg, dar ... obosită de zadarnice cercări, Câinelui de lângă car, au zis: "Dragă, nu te mieri De-a oamenilor prostie? Vezi-i cum nici nu se uită, orbi sunt pentru fapte mari; Fieșcare cu a sale: când la noi în furnicari Toată furnica mă știe." Sunt și oameni ce ...
Dumitru Stăncescu - Țiganul și popa
... nimeni ! — Fugi d-acolo, mă țigane, că e păcat... — Lasă pacatu, parinte, și ajuta sa prindem purcelul că huite, fuge, îl scăpăm. Popa se uită repede în toate părțile și, văzînd că într-adevăr nu e nimeni, se mlădie. Se aținu cu poala anteriului la un colț și puse mîna pe purcel. Cum ajunseră acasă, îl tăiară și puseră să-l gătească. Cînd fuse numai ... —, o întinse țiganul jos și se culcară. Popa se gîndi nițel ce să spuie că a visat, și găsind ce-i trebuia se lăsă somnului. Țiganul nu lipi pleoapă de pleoapă, și cînd auzi pe popă sforăind — că sforăia de tuna —, se sculă binișor, se duse la vatră, alături cu odaia unde se culcaseră, puse mîna pe purcel și mi ți-l îmbucă tot. Apoi se duse de se culcă și el. Cînd se deșteptă popa, hop, jos din pat. — Scoal´, țigane ! Ce-ai visat ? Spune, să vedem care mînîncă purcelul. — Spune dumneata dintîi, părinte, că al ... și se ...
Nicolae Filimon - Jocul bănățean
... bănățeanca . Dar figurile acestui joc nu sunt izolate, nici nevariate, căci românul nu iubește monotonia și solitudinea. Mai mulți juni încep prin a se preîmbla unul după altul în rond, fără a se ține de mînă, și izbind numai ușor din picioare. Din ce în ce, danțul devine mai repede, însă neanimat; căci cum se poate anima jocul, cînd departe de juni se află tinerile țărance ce au aerul de a sta indiferinte? Junii însă, prin varietatea și grația ce dau jocului lor izolat, au aerul ... mijlocul, numai într-o parte, sau învîrtind-o în două părți, așa încît o mînă este liberă pe cînd ceealaltă este peste mijloc. Toate perechile se învîrtesc astfel într-o formă de valț animat, formînd un rond foarte regulat. Valțul încetează și tonul jocului se schimbă. Voinicul voiește a-și arăta valoarea sa, agilitatea sa; femeia, grația și amabilitatea sa. Fiecare pereche se ia de mînă. Bărbatul merge în fața junei fete, formînd din picioare cele mai grațioase și mai săltătoare figuri; femeia, cu un aer modest și ... Cucule, de unde vii? De la noi, de peste vii? Dar de mîndra ce mai știi? Eu știu că ea te dorește, La altul nu ...
... când cu mâna-i argintoasă Ea rupe câte-o floare și-o aruncă Jos pe pământ ca pe-o gândire de-aur; Colo un nor se nalță sfânt și sur, Se-ncheagă, se formează  ncremenește, Devine-un templu grec și plin de umbra Columnelor ce-l înconjor  și prin columne Trece-argintoasă câte-o rază-a ... de-ntuneric Pe râul sânt ce curge-n valea mare Care-i grădina cea din codri vechi A lui Miradoniz.  Insule sfinte Se nalță-n el ca scorburi de tămâie. Copile sunt cu ochi rotunzi și negri, Cu flori de aur, de smarald  cu stânce De smirnă ... mână, văluros le nalță, De flori troiene în loc de omăt Și sălcii sfinte mișcă a lor frunză De-argint deasupra apei și se oglindează În fundul ei  astfel încât se pare Că din aceași rădăcină crește O insulă în sus și una-n jos. Și nu-i nimica în aceste ramuri: Dintr-un copac într ... de omăt, zâna Miradoniz. Ea-ajunge în grădina ei de codri Și rătăcește,  o umbră argintie Și luminoasă-n umbra lor cea neagră; Ici se
Emil Gârleanu - După asemănarea lor!
... că nici urechea măgarului n-o să prindă nota privighetoarei, după cum nici mărimea elefantului n-o să poată batjocori micimea șoarecelui. De aceea Atotputernicul se plimba pe pământ, întrebând și ascultând în dreapta și în stânga. Într-un rând, odihnindu-se pe o piatră, se gândea cum să mai dea o viețuitoare aerului. Și cum căta cu ochii primprejur, iată că vede: sub o frunză, o broască; o albină și ... voastră — cum și ce înfățișare să-i alcătuiesc. Mergeți de vă sfătuiți dintru-ntâi între voi și veniți cu lucrul gata. Cele patru viețuitoare se traseră mai la o parte, în sfat. — Bine, dragilor, se umflă broasca, nu-i ajunge preasfântului că ne are pe noi? O să lase atâtea ființe pe pământ, că nu ne-o ajunge cu ce ... Doamne!... Și Dumnezeu înțelese că noua viețuitoare era într-adevăr frumoasă. Tocmai în clipa aceasta uite și-o șopârlă. S-o întrebe și pe asta, se gândi Dumnezeu. — Ei, tu, șopârlă, ce zici că-i mai lipsește ființei acestea ca să se desăvârșească sfatul celor patru tovarășe ale tale? — Sprinteneala mea, Doamne, răspunse cu acreală șopârla. — Fie! Du-te! porunci Dumnezeu făpturii celei noi care ...
... lasă Pe spate capul și nu-i pasă De fete și de câmp nimic. Și printre spice el șoptește, Vorbind aiurea și-alintat! Și, cum se plimbă-n lung și-n lat, Cu fetele să-mprietenește Și din copil sfiios el crește Flăcău întreg de sărutat. Apoi ca-n glumă el ... și-l tot ajută, Și uite-l, uite-l c-o sărută Ei, vezi tu, fetele cum sânt! El a crezut că nu se poate, Și iacă poți! Dar să te ții! E greu să dai de căpătâi Dar dacă dai, merg strună toate; Și fata mult nu se ... duci tu lume albă P-un câmp cu oameni, ca-ntr-un crâng! Ba ele-și mai desfac și sânul, Și-n sân el li se joac-acum Îl prind odată și-l sugrum, Că prea s-obrăznici românul, Auzi, dar cine-i el, păgânul, Ca să-mi sărute fete-n ...
... aminte de femeie. Și, cum dezgropa țărâna, așa își dezgropa în minte trecutul lui, viața lui singuratică, petrecută aici, între câțiva pereți. Da, era bătrân, se simțea mai slab, i-ar fi prins bine tovărășia unei ființe; și, totuși, când se gândea să mai amestece încă pe cineva în treburile și în mersul traiului zilnic, parcă se cutremura. De când era pe pământ, își ducea rostul singur; de ce s-ar lenevi tocmai la sfârșit? Dar lacrimile femeii îi muiau inima... Dădu ... la vie, un petic de vie ce avea la deal, nu tocmai departe; băietanul, vărul Smarandei, rămăsese să mănânce cu dânsa. Și cum da să se ducă, se sculă în picioare și se apropie de nevasta lui Cuhulea: — Zi, tot nu vrei? — Nu. Flăcăul o apucă de umeri și o întoarse bine spre el: — Uită ... s-a ferit; văru-său s-a dus, iar dânsa a rămas cu capul în mâini, ca amețită. De mult se împotrivea patimii acesteia, dar vedea bine că se sfârșise, trebuia să cadă, tocmai acum, când își legase viața în fața lui Dumnezeu de un altul. Pe drum, băietanul
Vasile Alecsandri - Toma Alimoș
... frunză, Și-n văzduh s-or clătina Și mie s-or închina! Iată, mări, cum grăia, Că-n departe auzea Un nechez ce nechezea Și se tot apropia. Toma-ncet mi se scula, Peste câmpuri se uita Și zărea un hoțoman Pe-un cal negru dobrogean, Pe-un cal sprinten voinicesc… Plătea cât un cal domnesc. Hoțomanul nalt, pletos Cum e ... crunt se oțerea… Mane-n scări se-nțepenea, Dos la fugă și punea. — Alelei! fecior de lele! Căci răpiși zilele mele! De te-aș prinde-n mâna mea, Zile tu n-ai mai avea! Și cum sta de cuvânta, Mațele și le-aduna, În coșuri și le băga, Pe deasupra ... coama, sai pe mine Și de-acum te ține bine, Să-ți arăt la bătrânețe Ce-am plătit la tinerețe! Toma iute-ncăleca, După Mane se lua Și mereu, mereu striga: — Alelei! murguleț mic, Alei! murgul meu voinic, Așterne-te drumului Ca și iarba câmpului La suflarea vântului! Murgul mic ... Cu trei coaste-a negrului! Mane-n două jos cădea, Toma murgului zicea: — Alelei! murguleț mic, Alei! dragul meu voinic! Ochii-mi se painginesc, Norii sus ...
Edgar Allan Poe - Corbul din Edgar Poe
... “Să luminăm misterul ce-atât mă torturează, “Și să vedem, nu-i vântul?…â€� Deschid, un corb măreț, Bătând frumos din aripi, se năpusti în casă, Și fără plecăciune, ca un baron se lasă Pe bustul divei Pallas, privindu-mă-ndrăzneț. În fața unui oaspe cu mutră de cucernic, Și negru ca ebenul, cercasem în zadar Să stăpânesc ... închis! Atunci șoptii: “Mulți alții s-au dus de lângă mine, “Din cei iubiți; ca mâine și dânsul va zbura. “Și dânsul se va prinde în tristele ruine, “Ca stolul de iluzii ce-atât mă-nconjura!â€� Iar pasărea sinistră răspunse: “Niciodată!â€� Desigur, aste vorbe le-a ... cu săgeți nestinse în suflet mă izbeau. Și ca să-i aflu gândul, am stat în nemișcare Pe scaunul de plisă, albastru-violet, Pe care se răsfrânge lumina-ncet încet, Lumina sepulcrală din lampa suspendată, Ce n-o va mai aprinde Lenora: “Niciodată!â€� Atunci oftai mai liber, părea că ... pasăre-a pieirii, “Tu pasăre sau demon, în numele iubirii, “Fiindcă Satan te mână în casa-mi dezolată, “Răspunde-mi se
Iuliu Cezar Săvescu - Corbul din Edgar Poe
... “Să luminăm misterul ce-atât mă torturează, “Și să vedem, nu-i vântul?…â€� Deschid, un corb măreț, Bătând frumos din aripi, se năpusti în casă, Și fără plecăciune, ca un baron se lasă Pe bustul divei Pallas, privindu-mă-ndrăzneț. În fața unui oaspe cu mutră de cucernic, Și negru ca ebenul, cercasem în zadar Să stăpânesc ... închis! Atunci șoptii: “Mulți alții s-au dus de lângă mine, “Din cei iubiți; ca mâine și dânsul va zbura. “Și dânsul se va prinde în tristele ruine, “Ca stolul de iluzii ce-atât mă-nconjura!â€� Iar pasărea sinistră răspunse: “Niciodată!â€� Desigur, aste vorbe le-a ... cu săgeți nestinse în suflet mă izbeau. Și ca să-i aflu gândul, am stat în nemișcare Pe scaunul de plisă, albastru-violet, Pe care se răsfrânge lumina-ncet încet, Lumina sepulcrală din lampa suspendată, Ce n-o va mai aprinde Lenora: “Niciodată!â€� Atunci oftai mai liber, părea că ... pasăre-a pieirii, “Tu pasăre sau demon, în numele iubirii, “Fiindcă Satan te mână în casa-mi dezolată, “Răspunde-mi se