Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎN ORDINE
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 132 pentru ÎN ORDINE.
... pare încruntată Și s-arată bun și nobil și cu toți prietenos. Masă lungă e întinsă, vinul spumegă-n pahare; Conștiința și-o îneacă ienicerii în uitare, Însă tot se mai întreabă câte unul mai bătrân, Care cuget îl ascunde Osman-aga în serbare, Căci în ochii lui de vultur strălucește o scăpărare, Fulger repede, dar roșu ce trădează pe stăpân. Vrea sub sabie să treacă vre un neam în răzvrătire? Vrea măcelul, focul, jalea să le-ntindă peste tot, Să-nnoiască vechea vreme de-mpilări și pustiire? Moartea, sila, foamea, plânsul și a ... sa posomorâre ca o aripă de corb, Și adânca lui privire de o flacără e arsă... Cine o-nfruntă împietrește și pe loc rămâne orb. În caftanul de mătase ce-i îmbracă tinerețea E frumos ca-nchipuirea unui cuget fecioresc, Pe-aurita-i cingătoare pietre scumpe strălucesc, În scântei înfășurându-l și mărindu-i frumusețea. Lângă el, ascuns în umbră, un zyfat șovăitor, De la tălpi până la creștet scuturat de-nfiorare, O privire turburată furișează peste mare, Ce-ar putea să dea pe ... puterea musulmană va înfrânge-o, el și-a zis! Dar Osman e încă-n viață! și Stambulul e departe! Astfel zice și dă ...
Gheorghe Asachi - Voichița de Românie
... datorie a apara țara. Codrat: Dacă toate femeile române sunt însuflețite de asemenea sentiment bărbătesc, apoi fiii unor asemene mume nesmintit vor triumfa în cauza cea sacră a patriei. De aceea să nu mă întârzie inima mea, deși este înduioșită. Arie: Inima-mi în două-i ruptă, Aud buciumul ce sună, El mă cheamă azi la luptă, Poate merg pe totdauna, Că ostașul în bătălie Mormânt află, au marie, Și în câmpul unde tună Mormânt află, au cunună! Mina: Tu mă lași, în văduvie Voi urma dup-al tău pas Zborul tău la glorie fie, Ferice fii, dar, aleu, nu m-uita. (Bis) Ambii: Ori ce soartă a ... drit de suzeranitate asupra ta și ai tăi deștinzători; de aceea, să-i dai ca onor nominal pe tot anul 12 șoimi și atâtea iepe, în războaile imperatorului meu să dai un corp de oaste și împreună să vii în persoană a te închina înaintea imperatorului. Acum reflectează! Vlad: Grele condiții, în adevăr! (În parte:) Voi giura aleanța și credința, însă fără termin; când îmi va da mâna o voi rumpe (Tare:) Am reflectat. Unirea noastră fie azi, închietă ...
Titu Maiorescu - Comediile domnului Caragiale
... unei oarecare găști literare din București. Avis celor în drept a lecui răul. Adecă, cum am zice, poliția în contra literaturei! Cenzura guvernamentală în contra spiritului comediilor! Destituirea comitetului teatral și poate pedepsirea autorului! Cum se repetă toate în lume, deși mutatis mutandis! Și în Franța secolului trecut, la sfârșitul terorismului, Ducancel pusese în scenă "l'intĂ©rieur des comitĂ©s revolutionnaires", unde își bătea joc de radicalii teroriști și "insulta instituțiunile țării", și atunci foaia radicală L'ami ... sine că nu poate fi altfel; nicăiri nu se vede pedepsirea celor răi și răsplătirea celor buni. Pentru cei ce cunosc multele discuții deșteptate și în literatura altor țări asupra acestor întrebări, ne-am putea mărgini să răspundem: există aceste tipuri în lumea noastră? sunt adevărate aceste situații? Dacă sunt, atunci de ce la autorul dramatic trebuie să cerem numai ca să ni le prezinte în mod artistic; iar valoarea lor morală este afară din chestie. Nici în comediile lui Aristofan, nici în Mariage de Figaro, nici în Sganarelle, nici în sute de comedii cunoscute și recunoscute nu e vorba de o asemenea morală. Dar acest răspuns, îndestulător poate acolo unde sunt tradiții literare, nu este ...
Ion Luca Caragiale - Addenda - Justificarea unor expulzări
... nostru a recunoscut cât era de îndreptățită exigența aceasta unanimă a puterilor; el a voit sincer a renunța în viața lui publică la un principiu de care odată avusese nevoe, dar care anume, în noua fază în care intra, ca Stat de sine stătător, nu-i mai era de nicio trebuință. A modificat deci articolul respectiv din constituție în sensul strict al exigenței Europei, deschizând poarta cetățeniei române, fără nicio considerație religioasă, tutulor acelora cari ar putea să o merite și s'o câștige ... înființa un consistoriu israelit, cu oculte puteri guvernamentale asupra întregei mase israelite din țară. Lucrul a mers mai departe. Europa, prin împrejurările ivite în Orient acum în urmă, este astăzi chemată să facă o nouă punere la cale pentru restabilirea ordinei politice în mult frământata peninsula balcanică. În acest scop, conferența ambasadorilor europeni, chemată a aviza în grabă la primele măsuri de luat pentru a evita o compromitere a păcii a hotărât ca o nouă conferență ... agitații și urziri contra intereselor noastre. Ne aducem aminte că una dintre aceste foi, România, protestând contra expulsiunii directorului foii franceze l'IndĂ©pendance Roumanie, ...
Nicolae Gane - Stejarul din Borzești
... de sus, ca să fie de pildă și altor neamuri! Apoi nenorocitul han fu legat cu frânghie de subsuoară și ridicat pe creangă în sus în salvele puștilor de soc și în strigătele de bucurie a oștenilor învingători. Joc nebunatic, copilăresc, la care soarele, în măreția lui, se uita zâmbind, el care văzuse multe altele pe coaja noastră pământească! · · · · · · · · · ·  ... zâmbea încă în nevinovăția lui, neștiutor de urgia ce-l amenința. Da! el zâmbea încă... dar atotvăzătorul soare încetă de a zâmbi, căci în acel moment o sută de săgeți, o sută de suliți se înfipseră în trupul lui. Ceriul se posomorî, frunzele și crengile copacului, pătate de sânge copilăresc, se clătinară înfiorate. Treizeci de ani au trecut după această întâmplare, și ... Dumnezeu ca el să meargă din biruință în biruință, și numele lui să se mărească tot mai mult, încât să răzbătă peste hotarele Moldovei, departe în lumea apuseană și să răzbată prin pătura veacurilor pănă la noi. Iar el, domn drept credincios și pământean, de fiecare biruință înălța câte o biserică ... ...
... în sine vârstele omului. Emotiv și imaginativ ca un primitiv, naiv și curios ca un copil -- nou în fața universului, el a fost în același timp înarmat de cunoștințe ca un învățat și abstractor de idei ca un metafizician. 27. Literatura, și arta în genere, dacă nu e produsul societății decât în oarecare măsură, e, în schimb, cu totul în funcțiune de societate. Voim să spunem că talentul se naște, societatea îl îndrumează într-o măsură, dar ceea ce e principal e faptul că societatea ... și prin cărțile lipsite de talent, căci atunci nu-s impresionante, și prin cele scrise cu talent, căci atunci emoția estetică luptă cu oarecare șanse în contra senzațiilor de ordin inferior. 32. ... nici un moralist, oricât ar pretinde el că zugrăvește pe ,,om", nu zugrăvește în realitate decât pe omul unei societăți din vremea sa și anume din categoria în care trăiește, pe care o cunoaște și care, de obicei, îl nemulțumește. 33. Un analist, oricât de obiectiv, observând o societate cât de normală, va ... una, limba , încă ar fi un minimum satisfăcător, pentru că limba unui popor nu e o colecție de semne abstracte ca cuvintele unui volapĂ¼k. În limba unui popor, în
Ion Luca Caragiale - Frați radicali și D. Dim. Sturdza
... mai vârtos monopolul tutunurilor. Cu încetul, izbuti să-și întemeieze o reputație vrednică de pismuit. Toată lumea, mulți chiar intre cei mai puțin naivi credea în adevăr în sfințenia contabilului-moralist dela Mazar-pașa, și în sfârșit acest călduros apărător al moralei în finanțe luă portofoliul vistieriei, apoi al lucrărilor publice și acum în urmă iar al vistieriei, unde la urma urmelor își dete arama pe față. * D. Sturdza, înainte de a veni acum în urmă la Ministerul de Finanțe, pe când Regia monopolului de tutunuri își denunțase convenția cu Statul pe motivul deslipirii Basarabiei de România, era în deaproape legături, în daraveri mari cu această Regie; se zicea chiar, că pentru niște servicii ce le aducea Regiei, d. Sturdza primea în schimb o sumă destul de însemnată. Venind la minister îndată după aceea, și fără ca daraverile d-sale cu Regia să se fi stins, d ... Statului. Iată un subiect bun pentru o filipică economico-financiară, cum numai contabilul-moralist dela Mazar-pașa era în stare să le facă. Câte coloane în Alegătorul liber, câte broșuri n'ar fi scris d. Sturdza în privința unei daraveri așa de scandaloase ! Dar să trecem mai departe. * ...
Nicolae Gane - Andrei Florea Curcanul
... pe pragul morții, nici Catrina nu avea să se mărite cu altul, și nici Dunărea nu mă spăria păn pe-acolo, căci mai fusesem eu în jos toamna cu oștirile, și, mulțămită Domnului, m-am întors bine acasă. Cu toate aceste, inima nu-mi era la loc. Ajuns în sat, auzii felurite zvonuri care posomorau fețele; ba că rușii trec Prutul, ba că turcii năvălesc în țară, ba că românii intră în bătaie cu turcii ori cu rușii, nimic lămurit, tot vorbe fără șir, însă era ceva; văzduhul părea a furtună! Peste câteva zile un ... mă chemă la primărie unde găsii adunați toți flăcăii din sat, care erau soldați în batalionul meu. Căpitanul ședea în capul mesei cu o hârtie în mâni. — Andrei Florea! strigă el. — Față!... răspunsei eu. — Neculai Drugă! — Față! — Petrea Doncilă! — Față! — Vasile Grăunte! — Față ... departe ne chemă pe toți de-a rândul după izvodul ce ținea în mână. — Copii! ne zise el. Avem poruncă să mergem în lagăr la Dunărea; grijiți-vă bine armele, luați-vă schimburi îndeajuns, și de astăzi ...
... tocite și mâncate de mult umblet, toate astea laolaltă te făceau a crede că este mai mult o ruină oprită curiozității decât locuință. În dreapta mănăstirii se ridicau dealuri cu păduri, grădini, vii, sătucene cu căsuțe albe presărate prin dungile văilor, în stânga un drum trecea ca o cordea prin o nemărginire de lanuri verzi care se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte-un colț de stâncă ce ieșea de sub apă ... motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și umpleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în care se vedeau mii de firicele mișcătoare care toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr tânăr. El se află în acele momente de trândăvie plăcută pe care le are un dulău când și-ntinde toți mușchii în soare, leneș, somnoros, fără dorințe. O frunte naltă și egal de largă asupra căreia părul formează un cadru luciu și negru stă așezată deasupra unor ... ...
Ion Luca Caragiale - Din carnetul unui vechi sufleur
... trebuia Stavreaschii “madmazelaâ€�, madmazela ședea la taifas ori se zbenguia pântre culise . Într-o seară multregretata artistă juca pe regina într-o melodramă înfricoșată . În actul al patrulea se făcea o revoluție la poarta palatului . Regina, blocată în palat de valurile populare, intra în scenă, care reprezenta o mare sală de recepție, zicea câteva cuvinte pripite, ieșea apoi în balcon ca să vază ce e jos, unde urla mulțimea turbată, și trebuia să se întoarcă în scenă repede, palidă și desfigurată de groază : văzuse cum pe fiul ei iubit îl sfâșiau fiarele scăpate din lanțurile robiei . Pentru ca efectul să fie ... venea refrenul, punea mâna în buzunarul jiletcii și striga: — Madama! dau ținți franți șuplimentu: mai cu modeștia! REVANȘĂ Direcția teatrului o ținea Costache Caragiale în tovărășie cu Costache Mihaileanu. Iorgu Caragiale ieșise din școala de muzică a cadeților — adică jumătate ieșise și trei sferturi fusese dat afară ... plângă. Catafalcul era așezat lângă fundal tocmai unde venea gaura tabloului — toate tablourile au câte o mică spărtură pe unde se vede de-napoi în scenă și-n public. Ce-l împinge demonul pe Iorgu? Pune un ac ...
Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff
... Ion Luca Caragiale - Boris Sarafoff Boris Sarafoff de Ion Luca Caragiale Apărut în 1899 Pe vremea conflictului româno-bulgar... La cunoscuta ospătărie Enache, în compartimentul popular, unde unele feluri de bucate se servesc și cu jumătatea de porție, se află, cătră ora două după amiazi - oră la care toată ... roșcat ruginiu; bărbia și buza încadrate asemenea în niște mustăți și o barbă de același fel și aceeași coloare. E îmbrăcat într-un chip neobișnuit în orașele europene - haine de dimie groasă, tivite cu șiret de lână, dar croite tot nemțește, însă cam nepotrivite pe trup; pe dasupra, un fel de ... carte de vizită. Vădit contrariat de aceasta și neputându-și îneca o exclamație de necaz, s-apleacă, ia repede arma și o pune la loc în buzunar. Apoi, bate tare în masă . Băiatul intră cu semi-bateria comandată de cei trei confrați, le-o așează pe un scaun și trece la noul-sosit. - Listî! zice tipul ... scaunului... Nenorocire! Carta de vizită lipsește din locul știut. - I s-a lipit de talpa cizmei! zice unul dezolat. Și toți se-ntorc în loc, și toți dau un țipăt de triumf... ...