Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru A(SE)ARUNCA

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 834 pentru A(SE)ARUNCA.

Mihai Eminescu - Mănușa (după Fr. Schiller)

... așteaptă, Ca să vază cum s-o-ncinge între fiare lupta dreaptă. Împrejur cei mari ai țării și ai sfatului s-adună. Pe balconul nalt se-nșiră dame-n veselă cunună. Regele dă semn cu mâna, sare-o poartă din țâțâne Și un leu iese în față, cumpătat, cu pasuri line ... uită împrejuru-i, cască lung, și a lui coamă Scuturând-o, își întinde mușchii și s-așează jos. Regele un semn mai face, se deschide-o altă poartă Și dintr-însa se repede C-un sălbatec salt un tigru, care când pe leu îl vede Muge tare, Coada roată o-nvârtește, Scoate limba, Sperios însă pe leu ... Lângă el. Regele mai face-un semn, Și pe două porți deschise Se azvârl doi leoparzi, Ce cu poftă inimoasă de-a lupta se și aruncă Peste tigru. Dar acesta îi apucă în cumplitele lui gheare ­ Leul muge, Se ridică în picioare, Fiarele se-nfiorează, Și-mprejur, arzând de dorul de-a se sfâșia-ntre ele, Se așează. O frumoasă mână scapă de pe margine de-altan O mănușă, drept la mijloc, între tigru și-ntre leu; Iară dama, Cunigunda, zise-atunci ...

 

Nicolae Gane - Privighetoarea Socolei

... toate deșărtăciunile vieții, sau drept un copil neștiutor de osebirea ce este între lipsă și avere. Ea singură nu-și putea da samă de ce se petrecea în sine. Cu cât înainta mai mult pe această cale de plăceri, cu atât inima ei se închidea mai tare. Adeseori când, amețită de vuietul vieții, ea se uita în jurul ei la turma de curtezani ce stăteau gata să depuie la picioarele ei și punga și amorul lor, ea se simțea singură și parcă îi părea rău atunci după vesela ei sărăcie, pe când nu avea alt lingușitor decât oglingioara cea mică care o îngâna ... trei închinăciuni foarte adânci, ieși din casă urmat de ceilalți. Eleonora și Petru mergeau înainte, iar Iorgu, nepăsător cum era, mergea șuierând mai în urmă, se oprea la fiecare fereastră prin care zărea vreo fată frumușică, și astfel nu putea s-audă convorbirea tovarășilor săi. Brațul Eleonorei, care se vedea rotund și trandafiriu prin horbota transparentă a hainei sale, se răzăma cald pe brațul lui Petru, iar acesta, cu sângele iute, cum e omul la vârsta de 22 ani, nu știa ce să gândească de ...

 

Vasile Alecsandri - Român Grue Grozovanul

... sfântă mănăstire; Dacă vedea și vedea, Grue vreme nu pierdea, Două cruci numai făcea, Doamne-ajută! el zicea, Bardă-n mână apuca Și-n tătari se arunca Ca un vânt înviforat Într-un lan de grâu uscat. ,,Aman!" ei cu toți răcneau [11] Și din fața-i toți piereau! Dacă vedea și ... Și de-averi vă curățește Și de boală vă scutește Și vă lasă-n urma lui Ca momâi de-a câmpului! Apoi Grue se pornește Și-n Moldova se ivește Ca un soare ce-ncălzește, Încălzește și rodește, Că mult bine-n lume face Sufletul să și-l împace. Creștinează [19] Și botează, Da ... orb din satul Bohotinu, anume Neculai Nastasi, pomenește de litfean, iar nu de muntean. ↑ Galbeni de Veneția, ducați mari de câte cinci unul ce se numesc lefți. ↑ Admirabilă caracteristică a românului de pe timpul vitejiei. ↑ Adică îi taie snopuri, snopuri ca grâul. ↑ Românii sunt foarte ... număr de cumetri ce se găsesc în fiecare sat. Ceremonia botezului da loc la serbări voioase cu mese mari și cu hore. ↑ Mănăstirile ce se ...

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă

... n două. Atunci puse să-i facă altul mai greu -îl aruncă în sus aproape de palatul de nori al lunii; căzând din nori, nu se rupse de degetul voinicului. Atunci Făt-Frumos își luă ziua bună de la părinți, ca să se ducă, să se bată el singur cu oștile împăratului ce-l dușmănea pe tată-său. Puse pe trupul său împărătesc haine de păstor, cămeșă de borangic, țesută în ... sulițe pe cer, a plecat în lumea largă și-n toiul lui de voinic. Pe drum horea și doinea, iar buzduganul și-l arunca să spintece nourii, de cădea departe tot cale de-o zi. Văile și munții se uimeau auzindu-i cântecele, apele-și ridicau valurile mai sus ca să-l asculte, izvoarele își turburau adâncul, ca să-și azvârle afară undele lor ... zilele mele, o viață plină de desmierdări. Astfel, cum privea umilită la el, fusul îi scăpă din mână și furca căzu alături de ea. Ea se sculă și, ca rușinată de cele ce zisese, mâinile ei spânzurau în jos ca la un copil vinovat și ochii ei cei mari se plecară. El

 

Alphonse de Lamartine - Războiul

... zadar plesnește trăsnetul neîmpăcat Și-n taberi săgeți de flăcări plouă, varsă ne-ncetat. Ca marea ce o despică un vas iute spumegat Și napoi se-nchide iară pe urma ce a lăsat, Astfel peste rânduri sparte la loc altele se pun, Vin să înfrunteze moartea peste cei morți, și-i răzbun. Dar omor făra răsplată s-aștepte se ostenesc Taberele amândouă, ș-una-ntr-alta năvălesc, Se-mping, se lovesc, pătrunde o ceată-n alta intrând Ș-a lor amestecătură sângeros vifor nălțând;. În a cailor putere escadroanele se sparg, Rândurile cele strânse se deschid, fac un loc larg; Fierul peste fier lovește, focurile se-nfășor, Din taberele izbite un fulger iese, un nor. În valuri de fum silitra, în aerul zgomotat, Arde, curge, bubuiește în șirul cel flăcărat; Soarta ... grozavul nor, Ochii nu pot vedea încă izbânda sau moartea lor. Precum când două torente ce la vale se pornesc Din doi munți din împotrivă, se reped, se prăvălesc În prăpastia cea strâmtă, vin gata a se sfădi, Și tot într-aceeași vreme a se-mpinge,-a se ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Războiul

... zadar plesnește trăsnetul neîmpăcat Și-n taberi săgeți de flăcări plouă, varsă ne-ncetat. Ca marea ce o despică un vas iute spumegat Și napoi se-nchide iară pe urma ce a lăsat, Astfel peste rânduri sparte la loc altele se pun, Vin să înfrunteze moartea peste cei morți, și-i răzbun. Dar omor făra răsplată s-aștepte se ostenesc Taberele amândouă, ș-una-ntr-alta năvălesc, Se-mping, se lovesc, pătrunde o ceată-n alta intrând Ș-a lor amestecătură sângeros vifor nălțând;. În a cailor putere escadroanele se sparg, Rândurile cele strânse se deschid, fac un loc larg; Fierul peste fier lovește, focurile se-nfășor, Din taberele izbite un fulger iese, un nor. În valuri de fum silitra, în aerul zgomotat, Arde, curge, bubuiește în șirul cel flăcărat; Soarta ... grozavul nor, Ochii nu pot vedea încă izbânda sau moartea lor. Precum când două torente ce la vale se pornesc Din doi munți din împotrivă, se reped, se prăvălesc În prăpastia cea strâmtă, vin gata a se sfădi, Și tot într-aceeași vreme a se-mpinge,-a se ...

 

Dimitrie Bolintineanu - La pizmă

... și iubirea Și faci zilele amari. Tu faci ca să nască calomnia rea; Ăst cărbun ce arde fruntea ce atinge Dar care mânjește, după ce se stinge Însuși pe acela care îl ținea. Tu-mpletești cununa morții La maptirii renumiți, Tu tragi jos în lume sorții Regilor neodihniți. Pizmă, orișiunde naște ... de pălește viață, tinerețe, Dulce bucurie între muritori, Fragedă junie schimbi în bătrânețe Și prefaci în lacrimi ale vieții flori! Nimănui nu dai cruțare! Când se varsă-al tău fior, Regii sunt a ta suflare Și pălesc pe tronul lor. Cei ce-i înconjoară cearcă-a ta ... Și pe cel ce merit are Îl ascunzi, când nu-l lovești. Cum în bătălie vulturul de pradă Urmă o armată, șade priveghind, Și când se doboară corpuri în grămadă, Se aruncă-asupra-i însetat crocnind, Astfel tu aștepți în noapte Laurii a se

 

Emil Gârleanu - Tată

... în jos, ca brațul lui când mă apucă de după gât să mă sărute. De multe ori, în astfel de lucruri mici, neluate în seamă, se ghicește tot sufletul unui copil. Prietenul închise caietul, se mai uită încă o dată, peste tot, în sertarul din care se împrăștia nu știu ce mireasmă umedă, pătrunzătoare ca mirosul florilor de tei, apoi îl închise, puse cheia în buzunar și ne întoarserăm amândoi în birou ... priveliștea unor vapoare mari cât niște cetăți, clătinate mânios de valurile unei mări înfuriate cum era Adriatica atuncea. Am privit câtva, dar pentru că furtuna se întărea, cerul se acoperise deodată de nori groși și de lângă cuirasate începuseră să se desprindă bărci ce aduceau pe marinarii învoiți în port, m-am întors înapoi. N-am apucat să fac nici un sfert din cale, și o ... ieșit în cale. Se înnoptase, un băiat aprinse lampa unsuroasă atârnată de mijlocul tavanului, și am cerut o cafea. Așteptam să steie ploaia, dar ea se întețea pe fiecare clipă, iar de departe veneau bubuiturile înăbușite ale valurilor ce se ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Sultănica

... mari. Și mama Stanca, ferind-o de scântei, îi zice încetinel: "Dormi puiul mamii, dormi!" Sultănica strecură, printre genele ei de catifea, două lacrămi. Una se întinse pe obraz, iar alta îi încreți gura. Fata Kivului e cum arar se mai află sub soare. Chipul ei parc­ar fi zugrăvit: alb și cu două răsuri pe obraji. Ochi negri ca mura, frumoși de pică, dar ... frânge. Multe capete a sucit. Mulți ochi au jinduit-o. În horă fură toate privirile, și ea s-aprinde d-ai crede că se topește. Și ce vâlnic, și ce năframă, și ce cămașe de borangic, galbenă ca spicul și subțire ca pânza păiajenului, încât i se simte tot sânul, pietros ca poama pârguită, cum se bate când abia răsuflă de osteneală. Să crape de căldură, nu-și sumete mânicuțele în fața flăcăilor. Să se îmbrebenească ea cu gălbenele și bujori, cu creițe și cu ochiu-boului? Nu scrie la dânsa așa țigănie. He, arareori, numai ce-o vezi cu ... Și când biata fată stă-n genuchi, suflând din băirile inimii, odată îi dă brânci și cade pe spate. Sultănica e leită-poleită răposatului. Când se ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Domnița Voichița

... s-o sfarme Și-un țipăt crunt: „război, război“ cu spaimă-n suflete pătrunde Și — Dumnezeu mai știe unde? — Îndrăgostiții amândoi se duc, se pierd printre răchite, În luntrea cu lopeți grăbite. Stau două tabere-n tăcere pe maluri, cu priviri severe pândindu-se în ceas avan. Se ceartă între dânșii frații Români ce-s fiii unei nații coborâtoare din bărbații viteji ai marelui Traian. Căci iată, al Moldovei Tată, Ștefan, erou între ... simțit deplin căldura acelor inimi de flăcăi ce i-au răspuns c-un falnic "Ura!" Înfiorând și munți și văi. Prelung un bucium dă semnalul. Se-azvârle Vodă-n șea, măreț. Nerăbdător nechează calul Și tremură sub călăreț. Apoi copitele-și avântă Și drumului se-așterne-n zbor Și unde țărna o frământă se-nalță o perdea de nor. Răsună-n patru zări ecoul sublim al glasului domnesc ce poruncește: "înainte!" Și toți năvală-n vijelii pornesc, iar soarele ... fi cruțat..." Și-a spus cu-ncețoșată minte, cu sufletul împovărat, Ștergându-și lacrima fierbinte aprodul trist și-ngândurat. Cu somnoroasele lui unde Se scurge Sociul liniștit, Dă soarele în asfințit, Și după dealuri ...

 

Ioan Slavici - Spaima zmeilor

... cellalt, mai sfre- deluș, mai guraliv, mai drăcos și — asta să nu uităm — mai mâncăcios și mai hapsân. — Aoleo! zise femeia, care se bălăbănea cu ei. Ăștia-mi scot sufle- tul și-mi mănâncă și urechile. Cine m-a pus să mă tot milogesc?! Se vede că Dumnezeu m-a înțeles anapoda și mi-a dat pentru fiecare milogeală câte unul. Omul însă stătea și nu ... Știa, biata de ea, că e-n lume Mama Pădurii, e Mama Ielelor, sunt fel de fel de mame, dar tată nu mai pomenise, și se simți rău smerită când se văzu, așa deodată, în fața tatălui lor — cine or fi ei, aceia. Mai de voie bună, mai de frică, îl luă dar pe om ... l-au trimis la pădure ca să aducă lemne, așa, copaci întregi, smulși din rădăcină și duși în spinare cu craci cu tot — cum se face-n lumea zmeilor. Ieșit în pădure, omul începu să se scarpine-n creștetul capului. Neam din neamul lui nu mai scosese copaci din rădăcină. El începu s-adune curpăn de prin pădure și să lege ... ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>