Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ALB (AL OCHIULUI)
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 528 pentru ALB (AL OCHIULUI).
... mlădie ușor sunând cu palma. La mijlocul de masă pe tronu-i șade el Cu plete lungi și negre, întunecos, Brigbel. Și răzimat pe spată al zeilor fiastru Privea-n ochii miresei al cerului albastru. Frumoși ca două basme, izvoarele uimirii-s, În păru-i lung de aur se învălea, Tomiris. Încolo, voievozii, boiarii după treaptă Șoptesc cu ... au frânt pe Minotaur, Tezeu, să cate lâna cu mițele de aur. Apoi târziu în urmă veni străinul oaspe Clădind pe Istru poduri  Dariu al lui Istaspe, Un rege, ce în lume nu-și găsea loc să-ncapă, În Dacia venise, cerșind pământ și apă. Și povestea bătrânul de neamuri ... lung la el  Cu mâna pe pumnaru-i încremeni Brigbel. Și ca să înțeleagă nainte-i ce se-ntâmplă Nebunu-și trece mâna la ochi, apoi la tâmplă, Se uită turbur, pare că și-ar aduce aminte De-o veche povestire, cu jalnice cuvinte. Cu glasul lui ce sună adânc ... răsărită din negure eterne, Și decât toată lumea de două ori mai mare În propria lui umbră Zamolxe redispare. ,,Priviți-l cum stă mândru și alb ...
Mihai Eminescu - Aur, mărire și amor
... șarpe, Arhanghelul Gabriel și, în dreptunghi, ambasadorii Constantinopolei aducând coroana și mantia regale lui Alexandru cel Bun, Dochia și Traian, într-un colț portretul litograflc al Domnului țării, Mihail Grigore Sturza, și într-alt colț, într-un cadru aurit, lucrat în ulei, bustul în mărime naturală a Mitropolitului Moldovei ... și picioarele în curmezișul oblonului, ședea un bătrân cu fața prietenoasă și senină. El era ras și rădăcinile albe ale bărbii îi pudruia fața. Părul alb de la tâmple și de la ceafă era pieptănat în sus, poate cu prea multă îngrijire, spre a acoperi fruntea pleșuvă și naltă ... stat pe loc, îndată știa să-i dea o direcțiune atât de grată și fertilă încât ea reintra în râzătorul ei curent. Era un gurmand al conversațiunii. Rezemat cu cotul de un pian, având pe genunchi niște carte și răsfoindu-le poate cu atențiune, vedem un om tânăr, care însă părea ... dese, n-ar fi părut atât de întunecoși, poate că lumina, neoprită de acea mătase brună, ar fi limpezit noaptea voluptoasă a acelor ochi. Aveau albăstrimea transparentă a strugurului negru. Dacă a cunoscut cineva ...
Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă
... vieții pământului ce-l înconjură, se începe acea duioasă armonie câmpenească, idilică și împăciuitoare. Stelele izvorăsc umede și aurite pe jumalțul cel adânc și albastru al cerului, buciumul s-aude pe dealuri, un fum de un miros adormitor umple satul, carele vin cu boii osteniți, scârțâind, din lanuri, oamenii vin cu ... într-o scatulcă veche de fier ce era șrubuită de podelele unui ietac mic se adunase, din moși-strămoși, fără avariție, dar cu economie, mulți ochi de vulpe și mulți bani albi, încât rafturile ei n-ar fi fost pentru nimenea indiferente. Creangă era un bătrân bun și prietenos, vesel și ... cuconului Vasile era cu mult mai tânără decât el și încă destul de frumoasă. Ea era o damă naltă și foarte albă la față, avea ochi mari și albaștri, fața lungăreață și plină, nasul foarte corect, iară gura ei roșă purta totdeauna acel surâs voluptos și satisfăcut care-l au femeile ... său. Iorgu era încă în epoca pantalonilor cu basma, un copil frumos și plăcut. Cu ochii albaștri ai mâni-sa și cu părul cel negru al tatâni-său, cu fața albă și gingașă de-ai fi tăiat-o c-un fir de păr și curios ca un motan, el își crease ...
Dimitrie Anghel - Două glasuri
... a pătat o albă aripă de pasăre ce venea să caute și ea o lacrimă de apă vie, și-a pus stigmatul doveditor al sălbăticiei pretutindeni pe unde a trecut biruința sau înfrîngerea și a odrăslit în floare roșie pe mohorîtul cîmp stăpînit de moarte ... tăcu din nou ca și cum n-ar fi fost decît o părere. Înfiorat, mai întîi am crezut că poate-i ecoul propriului meu glas, al propriei mele chemări după ajutor ce-mi scăpase fără să-mi dau seama ; dar glasul celui ce poate sta să moară ca și mine, înfricoșat ... a necunoscutului, viața mi s-a părut cu putință, stăruința firească, nădejdea, ceva sublim. Una după alta însă, stelele au murit, luminoșii ochi de sus și-au închis pe rînd pleoapele și plînsul abia a mai ajuns pînă la mine, pînă ce la urmă a ... pași grăbiți au trecut ca o furtună și s-au depărtat apoi, și iarăși n-am mai știut nimic, pînă m-am trezit în patul alb al unui spital... Al ...
Dimitrie Bolintineanu - Căprița de aur
... Dimitrie Bolintineanu - Căpriţa de aur Căprița de aur de Dimitrie Bolintineanu În nori cinși cu roze și cu-aur curat Se culcă ferice al vieții-mpărat. Dar fiul de rege pe calu-i ce zboară Gonește-o căpriță, plăpândă și ușoară, Cu cornii auriți. Ea fuge-n pădure și ... Spre plopul ce plânge, prin noapte porni. — ,,Tu, care-ntreci vântul prin marea-ți iutețe Și-ntuneci lumina cu-a ta frumusețe, Al soarelui fiu! O, cal dalb, mă-nvață ce pot face doare Să capăt amorul căpriței-fecioare, Îmi spune, să știu!" Dar calul nechează. Săpatele stânci ... albe, cu sânge picate, O rouă de lacrimi tăcută s-abate În cursul umbrit. Ca valul sub focul cerescului soare, Sub mantia-i d-aur al său sân tresare De vise răpit. — ,,O, rară minune", străinu-a strigat, Văzând-o dormindă pe fragedu-i pat. El pasă spre ... bine?..." Îi zice fecioara necată-n suspine — Și dulce plângea. — ,,D-ai fi tu ferice cu sufletul meu, Trăiește, fecioară, căci el este-al
George Coșbuc - Jertfele împăcării
... mied Oprite lung la gură trec vesele și-ntruna, Din om în om. Iar astăzi paharnic e Hiltruna, Copila cea frumoasă, că-i vechiul obicei Al neamului, paharul la zile mari să-l bei Turnat de cea mai dragă fecioară ce e-n casă. Tibull în fruntea mesei, și-ai săi ... se-ntinde sălbatică și mare. VIII Deodată cântul tace. Ca scoase din pământ Răsar pumnale-n mâna barbarilor. Un vânt Când trece prin frunzișul tomnatic al pădurii Asemeni e suflării sălbatice a gurii Acestui mult amestec de oameni, cari grăbiți Se apără și-atacă, de jocuri obosiți Și beți ... Pe-un singur om al Romei, se sfâșie mușcând Cu dinții, se sugrumă, și-n sângele curgând Șiroaie mari înoată zburați dintr-o izbire Și ochi și dinți și creieri. — La-ntâia lor pornire Spre Tibull vin o sutä. Hiltruna vine drep Spre ei și îl cuprinde puternic peste piept ... pădurii Năvalnic iese Quintus cu cele opt centurii X A fost o luptă scurtă ; tot pumnul un omor. Dar gloatele barbare cu Aripert al lor Primeau puteri întruna din gloate sositoare. Atât de slabă-n număr, puterea oștitoare A Romei în clipita dintâi a atacat ...
... zare, Încleștată parcă este de al mării fund stâncos, Dar din când în când s-apleacă cu o lâncedă mișcare, Ca un prunc ce-n al său leagăn se răsfață lenevos. Steagul, pânzele, catargul și frânghiile-ncordate Sunt de-argintul lunii clare melancolic sărutate Și pe-oglinda străvezie se răsfrâng nedeslușit ... a fost încă, Și întreaga ei făptură un parfum de trandafir. A turbanului mătase diamante o-nstelează, Și pe el mărgăritare șerpuiesc. Al ei picior Pare-abia că se atinge de al Indiei covor Ce în cale i s-așterne și pe care se așează. Pregătiți-vă arcușul și viorile-nstrunați! Zice atuncea mândrul agă. Și ghiaurii ... tainic cu a ei lumină clară, Și Osman lângă Zopira uită grija ce-l pătrunde, Cu iubire dezvelește albul chip surâzător, Peste sânul alb, de lapte, cade părul ei ușor Și întreagă o-nvelește risipindu-se în unde. Ochii ei au strălucirea unui negru diamant, Și sprâncenele-i arcate ... și-l spune, Până ce-i cuprinde-n brațe somnul, veșnicul amant Dar când ziua se revarsă și cuprinde tot seninul, Fiecare se deșteaptă, rob al ...
Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei
... arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete, În poale-am scuturat piatra cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am ... eu pe valuri îi dau drumul, Frântă de stânci se risipește-n scânduri. Ce întâlnesc întâi pe țărm e-un tůmul, Proroc prea sigur al vieței umane, Tu ești cenușa iară viața-i fumul. Nu crede însă că în doruri vane Caut norocul spre-a te-afla pe ... gândirea. Eu pasu-ndrept, colo înspre cărunții, Gigantici muri ce-n câmpi îi sădi firea. Din codri-adânci, ce înmormântă munții, Ce-abia și-arăt al lor cap în ninsoare, Urcând în negre stânci diadema frunții, Prin șir de codri, palmi nălțați în soare, Prin lunci de dafin, pe-unde cresc ... oglinde de purpură, Reflectă frunze verzi și flori albastre. Un miros răcoros simțirea-mi fură. Deschisă lin e ușa unei sale Și noi minuni uimiții ochi văzură. Cu umbre moi a gândurilor sale Un pictor a-nflorit plafondul, murii, Cu chipuri zvelte, basme-orientale. Pe perini lungi
... într-o construcție artistică. Sub soarele amiezii... Marea Egee, cu albastrul ei violet și compact... se străduia să intre în cadrul unei cromolitografii. Orașul strălucea, alb, atât de alb încât părea că pozează la magnezium pentru un film fără sfârșit. Limpezimea fără seamăn a cerului atic scotea din fiece nuanță o licărire ... crudă lumină, el face ca lumina aceasta să ne ardă: aerul înfierbântat învăluia trecătorul într-un giulgiu de foc pe trotuar mă înghiți cuptorul orbitor al străzii simțeam pe ceafă niște plăci de metal roșit mă trezi un strop de sudoare care mi se prelinse brusc pe bărbie. Printre aceste icoane ... lucie, tăiate de marginea cămășii. Este vizibil cum efectele aceste de contrast, pe lângă funcțiunea lor plastică, accentuează, prin insistența lor de leitmotiv, răsunetul erotic al tabloului. Și este vizibil că această histoire dune bonne fortune, în cadru grecesc, este o superioară comedie. Fără îndoială, violența și comicăria sunt două elemente ... Scorțescu la loc bun în inventarul artei narative europene. Ca orice maestru, cu drept numit, Scorțescu modifică tonalitatea fixată de literații trecutului în tipul convențional al ...
Alexandru Macedonski - La visul profan
... din-nălțime te cobori Cu ochii tăi scânteietori, O! vis, Vis parfumat de buze dulci, Tu vii cu mine să te culci, Ș-alunec în al tău abis! Frumos cum nu e pe pământ Nici om, nici cuget, nici cuvânt, Vis alb Încoronat de primăveri, Că te iubesc n-o știi de ieri Nici tu, nici corpul tău rozalb. În schimb de mă iubești și tu Fiindcă ... dau tot sângele ce am Și sub plăceri să-nnebunesc! Iar când vom fi transfigurați, Ca doi columbi înaripați, În sus Luând-o prin văzduhul alb
... nimicniciei mele. La ce? Oare un glonte, otrava, un pumnar, Nu sting deopotrivă o lume de amar? O, pârghie a lumii, ce torci al vremei fir, Te chem cu desperare în pieptu-mi  cu delir, Răspunde-mi cine-i suflet al lumei? Dumnezeul? Orbirea? nepăsarea? E binele  e răul? Tu taci!... și piatra tace... și tu ești piatră... Bine, Mi-oi chinui dar mintea  ... încarcă iar alt an Spre vecinică-mplinire... Și în ureche-mi bate: Că sâmburele lumii e-eterna răutate!! Cântați-o dar, popoară! În glasu-adânc al stranei Voi mesteca legenda cea veche a Satanei. O, Satan! geniu mândru, etern, al desperării, Cu gemătul tău aspru ca murmurele mării... Pricep acum zâmbirea ta tristă, vorb-amară: ,,Că tot ce în lume e vrednic ca să piară ... să nimicești nimic. (El cade obosit pe un trunchi vechi și-și acoperă ochii cu mâna. S-aude o muzică dulce.) VISURILE (Sopran) Somn, Tu al nopților domn! Ne dă prin a gândului ceață Viață. Vezi, Noi suntem tot tineri și trezi, Zidim într-o clipă din spume O ... ...