Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ALES AL INIMII

 Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 371 pentru ALES AL INIMII.

Titu Maiorescu - Despre progresul adevărului în judecarea lucrărilor literare

... în generație? Numai acea idee și acea simțire care prin cuprinsul ei și din chiar izvorul ei s-a înălțat peste interesul strâmt al individului și a găsit în capul celui ce o produce acel prisos al concepțiunii care îi dă valoarea universală. Nu scopul de a ajunge la un folos individual prin scriere; nu deșertăciunea de a te ... a chiar naturii omenești. O dată adevărul conceput, autorul îi dă întruparea literară și îl aduce în viața publică. Presupunem că a ales un timp oportun și că nu este vorba de o concepțiune în afară de atmosfera actualității, ci de o idee, deși nouă, dar născută din ... epocii în care trăiește și ale poporului din care s-a născut. Atunci prima întâmpinare din partea publicului și totdeodată primul simptom natural al evoluțiunii spre progres este combaterea violentă din partea celor mai mulți. Căci ce este o idee sau o formă nouă în mișcarea intelectuală a ... a fiecărei inteligențe omenești de a se simți de regulă îndeplinită în cercul ei, oricât de restrâns ar fi, și fiecare cap, mai ...

 

Mihai Eminescu - Antropomorfism

... a lui aripi, când îl simte pe-a ei șele, Inocența-i sângerează, i se-ntunecă-mprejur. Ține mult această dulce, amoroasă nerozie. Al ei suflet se topește de-ntunericul molatec, Simte pare c-o pătrunde un piron roș de jeratec, Ce-o omoară ș-o turbează, o-ndeliră ... a fost trimes Și menit ca s-o iubească și să-i joace dulcea glumă. ­ Tu! ­ ea zise ­ ce frumos ești, rege-al lumei de găine. Eu te iert! amoru-ți dulce ca și miros de garofă. Și ca-n vechile tragedii el răspunde-n antistrofă: ­ Tu ... icoana scump-a săptămânelor de miere; ,,Poezia-i intervalu-ntre plăcere și plăcere" ­ Optimist filozofează cu cucoșul ce-o tămâie. Dar curând al ei caracter și simțirea ei naivă Se schimbă-n cochetărie. Cucoșeii cei mai tineri Împlu curtea strălucită a moțatei noastre Vineri Și la ... păsăruicei ce muncește pe-un gândac Sau paingenul, ce suge capul muștei de smarald. Păsăruica ia în sine simțul, gândul dintr-un greier Ce ucide. Al lui suflet pe-al ...

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Letopisețele Țării Moldovei

... cu un public mai numeros și mai interesat pentru istoria patriei, spre a se îndeplini, a avut trebuință de sprijinul ori al guvernului, ori al societăților învățate. Nădăjduiesc că, în privirea importanței sale, această colecție va fi bine primită de români; ca temelie a istoriei țării, ea trebuie ... unul și același. Asemene și astăzi, nu vom avea artă și literatură dacă nu ne vom adăpa în izvoarele naționalității noastre, care este religia secolului al XIX. Nădăjduiesc că prin publicarea cronicilor Moldaviei, contribuind la dezvoltarea patriotismului, voi contribui totodată și la părăsirea utopiilor care pe mulți au înșelat până acum ... Reformele blânde și graduale, îmbunătățirile serioase, răspândirea instrucției publice, respectarea dreptului tuturor claselor , îndreptarea moravurilor în familie, întărirea, statornicirea și respectarea puterii ocârmuitoare, ca organ al legii, acestea sunt singurele elemente de regenerație pentru noi. Orice schimbare silnică, orice prefacere năprasnică nu pot să ne fie decât fatale. Când revoluțiile încep ... își simte ceva activitate de spirit de a se ascunde agitației generale, cred că am găsit un mijloc de repaos în studiul serios al ...

 

Ion Grămadă - O noapte de groază

... când nu mai trăiesc călugărițe întrânsa. Am aflat multe despre fosta mănăstire de călugărițe armence, la care peregrinează, și acum, o mulțime de armeni, mai ales femei, din pricina icoanei făcătoare de minuni, care se află înlăuntrul bisericii. Prietenul meu, care citise, în tinerețe, o mulțime de romane haiducești, îl întreabă ... žcucoana Anetaâ€�, una din cele două femei, care era mai în vârstă și se vedea că-i din România după vorba cea înțepată, dar, mai ales, după mâncărimea de limbă ce avea, că, uneori, vin și pe acolo oameni răi, dar că toți cei din mănăstire au fost apărați de icoana ... Voia să fie la cununia fetei lui Garabet, Natalița, iar, după o săptămână, avea să se întoarcă. Eu încă m-aș fi dus bucuroasă, mai ales că, la urmă, se hotărâră și părinții mei să meargă la nunta lui Garabet, pe care nu-l văzuseră de multă vreme; ei însă începură ... Panciu și la logodnicul care avea să vină să mă vadă. Fricoasă nu eram din cale-afară, dar, totuși, nu-mi era oarecum îndemână, mai ales îndată ce cădea noaptea, când începea să se audă, împrejurul zidurilor, urletul jalnic ...

 

Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor

... alcătuită de tineri și de dame asemene tinere; este de prisos să spun că erau și frumușele. Această societate era în Iași, într-o uliță al căreia nume nu ți l-oi spune, fiindcă eu însumi nu-l cunosc. Știut este geograficește și statisticește că capitalia Moldaviei nu samănă în nimică ... oțărât mi-i întreba ce-i prudă ? Și eu, cu tot respectul ce trebuie să aibă un scriitor dinaintea unui public așa de învățat ca al nostru, ți-oi răspunde că pruda, prude , este un cuvânt franțuzesc, care românește n-are nume, dar însemnează o femeie a căreia numai ... sexului său. Bărbații se socot diplomați, administratori, legislatori, oșteni, magistrați, artiști, pân' și oameni cu duh, pân' și patrioți si oameni cinstiți. Damele asemene, mai ales acele care au fost până la Viena sau și măcar până la Lemberg, se socot cele întâi dame din lume; se socot cu duh, cu ... un tânăr fără amor și, în sfârșit, ca toate comparațiile din lume. Femeile singure au talentul să însuflețeze conversația, să-și înalțe închipuirea până în al noulea cer dacă este un al ...

 

Nicolae Gane - Domnița Ruxandra

... se vede și el numai de la brâu în sus; el ține frâul cu mâna sigură, și fruntea sa nu se amețește de luciul amăgitor al undelor. Iată-l ajuns dincolo, pe mal; calul se scutură de apă, iar călărețul îi dezmiardă coama. Nu era însă sfârșit periculul pentru călător, căci ... de sumeția lui și de tăcerea nopții, își ascundea iarăși fața sub umedu-i văl. Sosi miezul nopții și iată că de la un colț al pustiului despre apus se auzi un răcnet ascuțit și lung care se preumbla de-a lungul pământului, clocotind lugubru ca un duh de ... ascuțit, și mai înfiorător, se auzi spre răsărit. S-ar fi zis că pustiul, trezindu-se din somn, se îngâna singur pe dânsul. Și un al treilea, și un al patrulea răspunseră în miazăzi și în miazănoapte, până când aceste răcnete se împreunară într-un concert îngrozitor de care și ceriul și pământul păreau înspăimântați ... și, în adevăr, că dintre toți el era cel mai bun călăreț, cel mai ghibaci pușcaș, cel mai ascuțit la minte și mai oțelit la inimă ...

 

Grigore Alexandrescu - Un ceas e de când anul trecu

... Alexandrescu Un ceas e de când anul trecu... Mi-aduc aminte Cu ce nădejdi zâmbinde, ce dulce a-nceput: Ce vie salutare din inimă fierbinte L-a priimit! ce seară! De anu-atunci trecut Ziceam: "S-a dus ș-acesta c-o parte din viață ... simți; Și dulcele ei suflet, electrică scânteie, Mângâie orice suflet la care s-o ivi. Ades, când sunt în luptă cu gândurile mele, Muncit de-al suferinței demon neîmblânzit, Îmi pari un silf ce vine pe raza unei stele, Din sfere luminoase, din aer bălsămit Apoi, negură deasă lumina-ntunecează; Fantome ...

 

Urmuz - Pâlnia și Stamate

... să ia seara, prin biserici, instantanee de pe sfinții mai în vârstă, pe cari le vinde apoi cu preț redus credulei sale soții și mai ales copilului Bufty, care are avere personală. Acest negoț nepermis nu l-ar fi exercitat pentru nimic în lume Stamate dacă nu ar fi dus lipsă ... pe cealaltă jumătate a „lucrului în sine", când fu distras de o voce femeiască, o voce de sirenă, ce mergea drept la inimă și se auzea în depărtare, pierzându-se ca un ecou. Alergând de urgență la tubul de comunicație, Stamate, spre marea lui înmărmurire, văzu cum, în ... să se adune din larguri și adâncuri și să aducă pe o superbă cochilie de sidef o inocentă și decentă pâlnie ruginită. Planul de seducțiune al seriosului și castului filozof putea fi astfel considerat ca reușit. Abia avu el timpul să se furișeze la tubul de comunicație, când zânele mării îi ... Stamate, venind spre a-și face obișnuita-i datorie sentimentală, constată cu uimire și dezamăgire că, din cauze încă nepătrunse, orificiul de ieșire al pâlniei se strâmtase într-atâta, încât orice comunicație prin el era imposibilă. Nedumerit și totuși bănuitor, se puse la pândă, și a doua ...

 

Vasile Alecsandri - Borsec

... celor ce jelesc primăvara vieții, găsesc o mare mulțumire a mă pune seara în fața sobei și a privi jocul fantastic al focului. Îmi place s[...]nviez în închipuire icoanele depărtate ce s-au șters odată cu trecerea zilelor și să le înfățișez ca o panoramă dinaintea ... cunoaște unii de alții, atât de mult răceala apei și pișcătura gazului i-ar zgârci și i-ar strâmba deopotrivă. Lobogo, după definirea unui prieten al meu, este tronul egalității în privirea fizionomiei ridicole ce câștigă fiecare, când se scaldă în el, și egalitatea este o plantă ce nu poate înflori ... în Borsec! El are toată vremea a se încredința că în contra opiniei lui Cezar, e mult mai bine a fi al doilea într-o capitală decât cel întâi într-un sat. Dar mă veți întreba, poate, cum și ce fac călătorii pentru ca să poată găsi ... i se închina. După acesta, în numărul persoanelor de căpetenie din Borsec, vine vestitul bărbier Figaro, numit astfel pentru numeroasele meșteșuguri ce cunoaște, afară de al său. El e mâna dreaptă a dlui Vermeș și are un talent deosebit pentru ca să dea foc artificiilor cu care acesta se ...

 

Alexandru Vlahuță - Pictorul Grigorescu

... noștri, toți aleșii neamului nostru au pierit în bătăliile cu turcii. Deschideți istoria, și vedeți ce era aici, la gurile Dunării, în veacul de aur al artei creștine! Din aceeași rasă de oameni mari au fost desigur și Ștefan al Moldovei, ca și Leonardo da Vinci al Italiei. Și în aceeași vreme au strălucit, fiecare aducându-și partea lui de bine pe lume. Înaintea lui Dumnezeu, în adâncimile tainice ale destinelor omenești ... a născut în satul Pitaru din județul Dâmbovița în ziua de 15 mai 1838, într-o casă fără noroc, plină de griji, unde sosirea acestui al șaselea copil de bună pictorul s-a dărâmat acum. Se cunoaște însă locul pe care era așezat, în satul Strâmbeanu, pe marginea apei ... unul din copii, călcat de o trăsură, și cum fața bietului copilaș, plină de praf și de sânge, nu se mai cunoștea, cel dintâi strigăt al ei a fost: "Unde-i Nicu?... Cine știe ce presimțire, ce tainică vedere în viitor striga astfel din întunericul acelei spaime, din adâncimile ... în noapte muncea și ne îngrijea s-avem de toate. Surorile începeau să coasă și ele. Un frate mai mare intrase ucenic la un unchi ...

 

Vasile Alecsandri - Bobii

... e dor de tot. ↑ A trage în 41 de bobi este un obicei foarte răspândit la români. Bobii prevestesc viitorul fetelor și al flăcăilor, și când, după deosebitele împărțeli în zece grămezi, și în opt, și în cinci, și în trei, rămâne unul pe dinafară, bobul sositor, atunci ... fericire scânteierea lămpilor sau a frunzelor de laur în foc. Unele mișcări ale trupului erau observate cu o luare-aminte serioasă. Palpitările de inimă treceau ca semne de trădare. Baterea ochiului și a sprâncenei drepte vestea a bine, însă amorțirea degetului cel mic și a ... cel gros de la mâna dreaptă erau semne spăimântătoare. Țiuirea urechilor, ca și sughițul din zilele noastre, însemna că pomenea cineva de dânșii. Iar mai ales strănutatul avea o importanță nemărginită în ideile lor. Ei credeau că amorul strănuta când vroia să le înștiințeze îndeplinirea dorințelor. Catul, pentru ca să exprime ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>