Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ARĂTA
Rezultatele 61 - 70 din aproximativ 719 pentru ARĂTA.
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos de Antim Ivireanul A povesti lucruri minunate, iaste dată oamenilor celor învățaț. A îndulci cu vorba auzurile ascultătorilor, iaste dată ritorilor. A descoperi taini mari și preste fire, iaste dată celor ce sunt desăvârșit întru bunătăți. Iar în mine, neaflându-se nici unele de acĂ©stia, nu va putea nimeni să auză nimic de folos. Drept acĂ©ia, cu multă jălanie îmi ticăloșesc nevredniciia și-m caut și făr de voia mea a tăcea, iar apoi cunoscându-mi datoria ce am și temându-mă ca să nu caz în osânda slugii cei viclĂ©ne, cu cuviință iaste, după putință, să povestesc de-a pururea lucrurile Domnului, căruia mă și rog, cu multă umilință, să-m dezlĂ©ge gângăviia limbii și să-mi luminĂ©ze mintea, ca să poci zice puține cuvinte întru slava lui cea negrăită. Ci vă pohtesc de ascultare. Cum că iaste fecioriia o bunătate mare, naltă și minunată, iaste lucru dovedit și înfățișat la cei înțelepți; pentru carĂ© nu sunt eu vrednic a grăi ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira I
... ajuns, Ca popa ce nu poate în praznice petrece, Ca târgovețul cărui lipsește buna bere? Eu știu că tu poți, minte, a-mi arăta curat, C-un desfrânat nu poate virtutea a slăvi, Că scumpul, ipocritul, acel crescut în mode, Și care altă grijă pe lume nu ...
Nicolae Filimon - Il barbiere di Sevilla. Melodramă comică în două acte
... zice că antreprenorii de atunci își îndeplineau datoria cu conștiință și mai bine decît comitetul teatral de astăzi; nu, nicidecum, voim numai a arăta că acei antreprenori cel puțin cunoșteau mai bine valoarea muzicală și dramatică a operilor ce reprezentau și a artiștilor chemați a ...
Titu Maiorescu - Poezii populare române
Titu Maiorescu - Poezii populare române Poezii populare române adunate de d. Vasile Alecsandri de Titu Maiorescu Poezii populare ale românilor adunate și întocmite de Vasile Alecsandri, tipărită cu spesele azilului Elena Doamna, 1 vol. în 8, VIII și 416 pag., București, Tipografia Lucrătorilor Asociați, 1866 Jurnalele române nu și-au îndeplinit încă datoria lor față cu colecția de poezii populare publicată de d. Alecsandri. Mai toate foile noastre periodice însemnează în rubrica intereselor, de care promit să se ocupe, și cuvântul de literatură, însă mai toate sunt de o negligență remarcabilă pentru această parte a vieței noastre publice. Noi cei dintâi admitem că pentru multe din producțiunile literare ale românilor, tăcerea absolută este încă sentința cea mai blândă ce o merită, dar cu atât mai mult când este vorba de o publicațiune ca aceea a d-lui Alecsandri, tăcerea ne pare o lipsă de conștiință. Convorbirile literare, îndată la aparițiunea cărții în cestiune, și-au împlinit datoria de a o anunța în câteva rânduri călduroase publicului cititor. Însă acel anunț al momentului nu este îndestul pentru cerințele criticei literare, și noi ne folosim cu plăcere de ocazia ce ni se oferă pentru ...
Antim Ivireanul - Învățătura la sfântul părintele nostru Nicolae
Antim Ivireanul - Învăţătura la sfântul părintele nostru Nicolae Învățătura la sfântul părintele nostru Nicolae de Antim Ivireanul Eu sunt păstoriul cel bun; păstoriul cel bun sufletul lui pune pentru oi. Aducându-mi aminte de râvna cea mare și de dragostea cea multă ce are păstoriul cel bun cătră oile sale, foarte mă minunez și laud credința și dragostea inimii sale ce are spre paza lor, precum vedem că era fericitul acela și credinciosul rob al lui Dumnezeu, Moisi, carele au fost păstoriu norodului israiltenesc. Că văzând urgiia lui Dumnezeu că era foarte mare și groaznică asupra jidovilor, atâta cât li să cuveniia și pierzare, iar n-au vrut pentru dragostea oilor să fugă să se mântuiască el singur, ci, mai vârtos, după cum zice la 22 de capete la Eșire, au stătut împotriva lui Dumnezeu și cu mânie au început a-i zice: Rogu-mă, Doamne, greșit-au norodul acesta greșală mare și ș-au făcut lor dumnezei de aur; și acum, de vrei să lași păcatul lor, lasă-l, iar de nu, stinge-mă și pre mine din cartea < în > carĂ© m-ai scris. Auzit-aț râvna și dragostea cea mare a acelui păstor? ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor
... adevărat că vă sunt părinte sufletesc și păstoriu, când voiu pofti cinstea, folosul și spăseniia sufletelor voastre. Și dumneavoastră iară de pe aceasta vă veți arăta cum sunteți adevărații fii sufletești și turmă aleasă și sfântă, când veț priimi cu dragoste cĂ©lia ce vă învăț și după putință fieștecarele dintru ...
Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen
Antim Ivireanul - Cuvânt de învăţătură la sfinţii şi întocma cu apostolii împăraţ Constandin şi Elena Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elena de Antim Ivireanul Cu slavă și cu cinste l-ai încununat pre dânsul. Cei ce să cunosc pre sine avuț, acĂ©ia pot să dea daruri vrĂ©dnice unui împărat și cei ce să cunosc pre sine învățaț, aceia pot să-i facă și căzuta laudă. Iar eu, cunoscându-mă pre mine foarte sărac de fapte bune și slab de învățătură, n-am să aduc alt dar vrĂ©dnic, nici altă laudă cuvioasă, de Dumnezeu încununatului, marelui împărat și întocma cu apostolii Constandin, fără numai cap plecat și cugetul mieu cel cuciarnic. Drept acĂ©ia, întru cinstea lui am a zice, înaintea dragostei voastre puține cuvinte, nu cu obrăznicie, ci cu multă cucerie; nu cu vorbe ritoricești și alcătuite, ci cuvinte smerite și prostatece, nu după cum să cuvine, ci după putință. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste. Și iară cu cucerie iscodesc să afle tâlcuitorii sfintei Scripturi la Faptele apostolilor, oare dintr-atâtea daruri mari, cu carele din dumnezeiescul dar s-au îmbogățit fericitul Pavel, care dar ...
Antim Ivireanul - Luna lui avgust, 6. Cazanie la Preobrajeniia Domnului
... bucurie oarecarĂ©, dumnezeiasca, îi veseliia. Și nu numai lumina aceasta străluciia în obrazul lui Hristos, ce și o frumusĂ©țe oarecarĂ© și podoabă nespusă să arăta întru dânsul, atâta cât de s-ar aduna într-un loc toată frumosĂ©ția și toată podoaba și cea pământească și cea cerească, nici într ...
Constantin Dobrogeanu-Gherea - Asupra criticii
... ci în metoda veche, greșită, care îi călăuzește. Înainte de a dovedi că avem dreptate, vom lua o pildă pentru a arăta cum se face la noi critica. Vom lua ca pildă nu un om fără talent, nu vreun băiat de la jurnalele zilnice, care face administrație ...
Mihail Kogălniceanu - Nou chip de a face curte
... exerciții cavalerești, toți se duc la biserică, la cununie; mirele și mireasa stau pe un covor, sub care sunt aruncați bani, spre a arăta că calcă în picioare toată mărirea străină, căutând numai fericirea casnică. La punerea cununilor, un nuntaș aruncă în toate părțile nuci și alune spre a ...
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian (2)
Nicolae Filimon - Despre teatrul italian (2) Despre teatrul italian de Nicolae Filimon Prin articolul nostru din no. 74 al gazetei Naționalul arătarăm maltractarea ce suferi publicul în anul trecut din partea domnului contracciu al operei italiane; și fiindcă noi, mediocritățile literare, am contractat de mult timp urîtul obicei de a nu scri nimic fără a da și dovezi autentice, fortificarăm articolul nostru cu fapte reale cunoscute de tot publicul și cu dovezi luate chiar din contractul încheiat de domnul contracciu cu guvernul. Astfel dară credeam că domnul contracciu o să tacă, ca totdauna, și o să repareze în anul acesta aceea ce toată lumea știe că a greșit în anul trecut. Dar nu fu precum speram, căci dumnealui răspunse. Și ce răspuns? În loc să ne demonstreze nouă și publicului cititor că cele înșirate în articolul nostru sînt calomnii și neadevăruri, în loc să ne arate cu dovezi autentice că compania din anul trecut a fost compusă din artiști buni, iar nu nulități muzicale, precum am arătat noi, în loc să se silească cel puțin a demonstra că n-au silit pe abonați a plăti banii abonamentului ...